654 matches
-
lustrele începură să se clatine întîi ușor, apoi din ce în ce mai vizibil, și o uruitură se auzi într-o îndepărtare imprecizabilă. - Cutremur! strigă madam Valsamaky. Ioana, care, în picioare lângă pian, cânta tocmai o arie, transformă ultima notă într-un țipăt, în vreme ce Suflețel se aruncă sub pian, cu pieptul pe covor, gândind că pianul îl va apăra de Nemesis. Acest țipăt teatral, mai mult decât fenomenul terestru în sine, produse panică și femeile se îndreptară spre ușă, în-cercînd a lua după ele și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
un astfel de prânz, Conțescu, vrând să-și încerce foițele, se așeză pe marginea patului și încercă să se ridice în picioare. Dar simți amețeală și, dacă nu-i sărea Gonzalv în ajutor, ar fi căzut. - Ce mai nou? Întrebă Suflețel pe Gonzalv. . - Ce să fie, zise Gonzalv folosind pluralul, ia, agonizăm!Cercul lui Gaittany, care era în același timp și al lui Ioanide, luă în dezbatere cazul lui Conțescu. - Cum se explică, se întrebă Gulimănescu, că un om așade voinic
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
propuse Gulimănescu către Hagienuș, ne dai douăsprezece sticle de vin negru vârtos. . - Vă dau, consimți Hagienuș, dar dacă înving, îmi daicapul lui Hermes pe care l-ai cumpărat în Sicilia. . - Primesc! zise Gulimănescu. . - Noi suntem martori! notifică Gaittany, arătând pe Suflețel și Smărăndache. Tocmai atunci trecu în drum spre casă, spre a lua masa, Gonzalv. - Hei, ce vești aduci? Gonzalv făcu un complex de mișcări însemnînd: "Parcă nu se ghicește ce știri pot să aduc?" . - Ne apropiem de deznodământ. . - Vai-vai-vai! exclamă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
mai rău. . - Să dai vinul! zise Gulimănescu către Hagienuș.Acela își clătină fălcile descărnate. . . - Îl dau când o fi să fie.Cu privire la Gonzalv se iscă o discuție foarte aprinsă. . . - Care este însușirea cu care învingi în viață? ÎntrebaseGulimănescu. . - Stăruința, susținu Suflețel. Geniul e o lungă răbdare! . - Atunci Gonzalv de ce nu reușește? spuse Gaittany. . - Are să izbutească! zise Gulimănescu. . - Mă îndoiesc, stărui Gaittany în scepticismul lui.Smărăndache emise și aici o teorie pe care o auzise de la Ioanide. Exceptând artele și științele, în
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
și reușita e în mâna hazardului. Când plecă Smărăndache, Hagienuș observă: - Ce-a spus Smărăndache e chiar cazul lui. Să-mi explicimie ce are băiatul ăsta de nu face carieră? - Da, domnule! aprobă și Gaittany problema. 1 - Bonus eventus, decretă Suflețel, fuge din calea sa. Congestia lui Conțescu se risipi și temperatura începu să scadă, păstrând mereu acel nivel suspect și obositor. Un prurit general începu să incomodeze pe bolnav, fapt ce se atribui intoxicației cu medicamente, ceea ce putea să fie
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
complexiune viguroasă prin ereditate, murea penibil în rate. Era deci o iluzie că se scoală de pe boală, ieșită din faptul că accidentele sale erau incomplete, cum se întîmplă din nefericire adesea în asemenea cazuri. La machine craque, adăuga conferențiarul, iar Suflețel traduse mitologic astfel această idee: - Atropos n-a tăiat bine firul! Când prietenii vizitară iarăși pe Conțescu alungară orice idee comică. Bietul om ședea pe pat, susținut de multe perne la spate, spre a se evita vreo congestie pulmonară, și
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
Jeannei d'Arc), privind mereu spre cer și proferând cuvinte pioase. "Nous allons faire dodo" era tradus: "Mă duc lângă falnicii mei strămoși". Se poate bănui că în mare parte istoria era fabricată de Smărăndache însuși.) - Nu-i așa, domnule Suflețel? cerea Smărăndache o confirmare. - Nu știu nimic, se scutura acesta, n-am nici un amestec în conducerea școalei. Raporturile între Conțescu și Gonzalv erau dintre cele mai originale. După o epocă de descurajare, Gonzalv, mai îndîrjit decât oricând, își reluă frecvența
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
greșită. Conțescu nu-și pierduse graiul niciodată și bâlbâiala trebuie să fi provenit din obosirea centrilor nervoși. Bolnavul tăcuse și, odihnindu-se, se dezlegase la limbă. Încolo, paralizia mâinii persista. Sunt oameni care durează ani de zile după asemenea accidente. Suflețel, vizitîndu-l pe Conțescu, îl surprinsese într-un gest interesant. Acesta se străduia să apuce cu degetele mâinii paralizate dosarul medical, ajutîndu-și mâna bolnavă cu cea sănătoasă. Experiența reușise în parte. Oricum, bolnavul mișca mâna din umeri, o putea ridica puțin
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
calmant ușor. Apoi stătură G. Călinescu de vorbă până la vreo nouă seara. Gonzalv îl conduse pe Hergot până la ușă, cu care prilej doctorul aruncă ochii pe cer, care era foarte senin și sclipea bătut de stele. Exact a doua zi, Suflețel năvăli în biroul populat al lui Gaittany. . - A murit, a murit! țipă el din mijlocul încăperii, trecîndu-și amândouă palmele în furculiță prin pârul înfoiat și albit prematur. . - Nu mai spune! exclamă Gaittany. Bietul Conțescu! De altfel era de așteptat. . - Nu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
A murit, a murit! țipă el din mijlocul încăperii, trecîndu-și amândouă palmele în furculiță prin pârul înfoiat și albit prematur. . - Nu mai spune! exclamă Gaittany. Bietul Conțescu! De altfel era de așteptat. . - Nu Conțescu, nu Conțescu! continuă a striga convulsiv Suflețel, spre uimirea tuturor. A murit Gonzalv Ionescu. Atac de cord. După o tăcere prelungită de surpriză, Gulimănescu merse la un sertar de jos al biroului lui Gaittany, unde lăsase ca o garanție de seriozitate premiul prinsoarei între el și Hagienuș
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
scânteietoare, e absolut neînțeles de aceștia, predispuși să vadă în judecățile lui doar niște magistrale jocuri gratuite ale inteligenței. De o autorealizare deplină a lui Ioanide într-o ambianță socială ale cărei tipuri caracteristice sunt Jean Pomponescu, Hagienuș, Gaittany, Gulimănescu, Suflețel, 1 Apărute în 1954 și, respectiv, 1960. Gonzalv Ionescu, Saferian, filistini nevertebrați, dispuși să accepte orice compromis pentru asigurarea propriului confort, nu poate fi vorba. Înconjurat de indiferență ostilă, neputîndu-și înfăptui planurile mari de creație, având de întîmpinat invidie, dușmănie
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
și mediul social observat, primul capitol al romanului, construit pe trei coordonate esențiale, recheamă prin analogie, la scară redusă, începutul epopeii Război și pace. În salonul lui Manigomian, romancierul regizează o reuniune mondenă. Pe mari scaune încrustate în sidef, Panait Suflețel, Dan Bogdan, Ion Pomponescu, Bonifaciu Hagienuș, Andrei Gulimănescu, Gonzalv lonescu, Dinu Gaittany, intelectuali "putrefiați de cultură", alături de Angela Valsamaki, Smărăndache, Smărăndăchioaia, așezați în cerc în jurul sofalei pe care se afla întins stăpânul casei, făceau conversație. Centrul atenției era, bineînțeles, Ioanide
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
document e întotdeauna falsificat". Intenția fundamentală a fost de a prezenta eroi complecși, fiecare având o concepție despre univers. Ioanide "are mereu în față antinomia construcție umană - eroziune", Pomponescu "oscilează între valoarea de castă și aceea a creației personale", Panait Suflețel "crede în clasicități" fiind dominat de frică asemeni lui Don Abbondio, Conțescu "cunoaște lumea sub unghiul geologicului", Gonzalv Ionescu are noțiunea adevărului sub forma informației "științifice", Bonifaciu Hagienuș e "moralist, cunoscător al filozofilor greci" și al sublimităților eroilor lui Plutarh
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
de a concepe cultura și, în funcție de ele, rolul intelectualului în societate. Arhitectul Ioanide se află într-un continuu conflict cu cei mai mulți dintre reprezentanții mediului căruia, de fapt, și el îi aparține. Intelectualii conformiști, cinici, de structura lui Gaittany, timorați ca Suflețel, erudiți deliranți ca Hagienuș, văd cu toții în cultură o activitate sterilă, de înmagazinare de cunoștințe, un act gratuit, un lux, care procură câtorva privilegiați satisfacții de fapt minore. În omul de cultură ei văd un soi de aristocrat care, fără
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
personajelor prin enumerarea unor trăsături (dominante caracterologice) și prin ilustrarea lor în cadrul unei demonstrații epice de tip descriptiv. Pe rând, Gonzalv Ionescu (obsesia carierei universitare), Bonifaciu Hagienuș (leit-motivul avariției și al cupidității enorme), Ermil Conțescu (ramificațiile particulare ale clanului), Panait Suflețel (parodierea unor însușiri prin hipertrofiere caricaturală) și Pomponescu (obsesia carierei politice falimentare, încheiate tragic) se întîlnesc în structura romanului, alternând în registrul grav ca și în cel bufon, parodic. Tipologia călinesciană e remarcabilă chiar și în cea mai pretențioasă accepție
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ca tip de intelectual, în opoziție mai ales cu Ion Pomponescu. Arhitect și el, dar fără a construi efectiv, Pomponescu e tipul "oficialului", al ministeriabilului, o variantă tipologică până la un punct a lui Pascalopol. Celelalte personaje masculine (Gulimănescu, Dan Bogdan, Suflețel, Conțescu ș.a.) sunt, majoritatea, tot intelectuali, dar atrași mai mult de bunurile materiale decât de valorile spiritului. Pentru averi și poziții sociale, ei sunt în stare de orice. Benedictin al științei, Ermil Conțescu are, pe de altă parte, mentalitatea unui
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
celor 0,1 procente trăitoare cultural. - Îmi propui, înțeleg, o doctrină a lui Seele, și nu una a lui Geist. - Nu înțeleg de ce Geist-ul nu-l poate încorpora pe Seele. Și de ce die schöne Seele trebuie decretat a fi simplu "suflețel" și expediat în zona neființei. - Îmi vorbești cum îmi vorbea Pierre Emmanuel. Când i-am spus ceva asemănător, m-a întrebat indignat: "Mais qu'est ce que nous faisons avec l'épicier?" Or, dați-mi voie să vă răspund că
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
frumusețile și mârșăviile prinse strâns în mănunchiul unicului meu eu. Eul meu, asemeni eului oricărui individ de pe lumea asta, cu gândurile, căderile, exaltările și obsesiile lui, nu interesa filozofia. El era pus în paranteză, era relegat în regiunea precară a "suflețelului" lui Noica, era hulit ca purtător de spaime, remușcări, regrete, culpe imaginare și reale. Până și visele lui erau vinovate și impure, pentru că te trăgeau "în jos", către tine, în loc să te trimită la "uitarea bună", în imperiul fără patimi și
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
să ai o "idee", singurul, adevăratul pașaport de intrare în lumea filozofiei. "Care vă este ideea?" era întrebarea cu care Noica îi făcea pe discipolii săi să tremure. Pentru că fără "idee" ce te făceai? Rămâneai condamnat la lumea sublunară a suflețelului, ceea ce însemna a literaturii, a artelor sau, și mai rău, ajungeai să îți pui nemijlocit problema mântuirii. Iar eu eram foarte mîndru: eu aveam "ideea" ― limita, nu? ―, iar la capătul ei pândea, ca o promisiune și o împlinire de o
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
dispăruse ca prin farmec. Armura ei, cu care treceam cu un pas sigur prin viață (filozofii au fost întotdeauna infatuați), s-a desfăcut din cheotori și m-am pomenit, golit de orice superstiție, singur față în față cu mine, cu suflețelul meu, neștiind încotro s-o apuc, ars de îndoială și patimă ca în ceasul dintâi al vieții. O, Doamne, nu înseamnă că am dat dintr-o dată cu piciorul la tot ce însemnase până atunci viața mea. Știam, în continuare, ce este
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
lipit de mine. Mai precis "să pun în afară" ceea ce se afla "înăuntrul meu". Asta însemna "a te exprima" și ăsta era singurul rost al scrisului. Mai mult, asta era singura "ieșire la mare", singurul drum către "omenirea toată". Tocmai suflețelul batjocorit de filozofie conținea în sine totul, adevărul și viața. Orice om care putea să spună ce are pe suflet vorbea în numele fiecăruia și al tuturor. Tocmai acesta era miracolul: cu cât te apropiai mai tare de tine, cu cât
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
-i propune o serie Ionesco în "livre de poche", în sfârșit, trebuie să-l întîlnesc pe Tu-dor Banuș și să preiau ilustrația (50 de planșe color) la Enciclopedia zmeilor a lui Cărtărescu, la care Banuș lucrează de peste un an. Pentru suflețelul meu, vreau să cumpăr de la FNAC filmul lui Losey după Don Giovanni și să văd ce casete mozartiene mai găsesc. Am să dau și o raită pe la târgul de carte, care pică exact în săptămână aceasta, având ca invitat de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
Vibrează și citește ce vrei", ar fi putut suna îndemnul lui Cioran. Iar Noica nu avea să opună acestui îndemn decât rețeta dopajului cultural. În numele "uitării bune" pe care o aduce cu sine cultura, în numele comandamentului de a-ți ucide "suflețelul" (acest rezervor de remușcări și regrete care bruiază gîndirea), Noica ne pregătise pentru un meci care nu era al nostru. "Care îți e ideea?", ne întreba periodic Noica. "Care îți e vibrația?", ar fi trebuit să sune întrebarea. Punctul de
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
nu poate mai mult că e copleșită. Și Wottila zice: păi, trebe să fie un semn adânc dacă mama, Fecioara Maria și cea mai bună clientă a mea, doamna Erna, arată aproape la fel. În cazul ăsta, trebe făcut ceva, suflețelul meu. Firește, zice Erna, dar ce se poate face într-un asemenea caz? Probabil că o căsnicie ar fi lucru cel mai nimerit, chiar și pentru gheșeftul meu, că o măcelărie are nevoie și de mâini de femeie, zice Wottila
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
într-adevăr din cărți niște mortăciuni, citate în bibliografii pentru a obține un post de profesor. Doamna Farfara citește de-a valma un număr mare de romane franțuzești fără a reține autorul, doar ca divertisment facil. Bonifaciu Hagienuș și Panait Suflețel sunt „putrefiați de cultură”, dar se rezumă la antichități. Ultimul citește cu deliciu Virgiliu. Primul cercetează străvechi ilustrații pornografice și o rețetă „ad excitandem” în latină. Copiii lui Hagienuș văd în cărțile tatălui doar potențiala valoare materială. Sunt neliniștiți că
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]