2,627 matches
-
socrule? Ei, până la botez mai e cale lungă! dădu Pop din mână. Și apoi, atunci am să aduc altă damigeană ori am să ți-o trimit dacă nu vrei să mă inviți la petrecere. Ce vorbă-i asta? se arătase supărat Toma. Cum să nu vă invit? Sunteți bine veniți oricând! Părinții lui Cristian se stinseseră de multă vreme, așa încât Pop și nevastă-sa erau singurii bunici ai copilului. Odată cu sosirea celor doi ardeleni, apartamentul în care locuiau cei doi devenise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Femeia dădu din cap aprobator. Ai tăi? Nu, spuse ea aproape în șoaptă, mai rău. Toma veni repede lângă ea și o cuprinse în brațe. O mângâie pe spate și o sărută pe obraz. Mihăiță plângea deja pe pat, probabil supărat că taică-său îl lăsase singur. Ia spune, o întrebă el, ce s-a întâmplat? E rău Cristi, e rău! repetă ea printre suspine. Ce ne facem? Copilul țipa de-a binelea acum. Inspectorul o prinse de umeri și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
vreți să răspundeți, o voi face eu, pentru dumneavoastră. Nu! Nici nu putea fi altfel! Și, știți de ce? Tocmai pentru faptul că individul uman se naște cu un caracter bun, se grăbi Toma să răspundă, văzând că Simion Pop mustăcește supărat, care nu îl lasă să comită o asemenea faptă. Nu vă grăbiți să mă contraziceți, pentru că argumentez imediat. Majoritatea crimelor prin înjunghiere se produc pe la spate. Ucigașul nu își poate privi victima în ochi. În războaie, este mult mai ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Nici măcar Pohoață? o dădu el pe glumă. Hai, fii serios! Bine, mă dau bătut. Și totuși este ceva, pardon cineva acolo, se încăpățână inspectorul. Bineînțeles că este. Doar am mai discutat asta. Ah, da. Uitasem. Hai, să mergem! spuse Ileana supărată, deschizând portiera și coborând din mașină. Te-am rugat să nu mai faci bășcălie. Își luară din portbagaj ceva de mâncare și niște apă. Proviziile le așezară într-o gentuță mică de umăr pe care Ileana o dosise printre celelalte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
la fel de mult ca și al meu, spuse femeia șăgalnic, chiar și tu ai putea ridica pretenții la fel de bine. Mai liniștit acum, inspectorul îl privi pe bătrân: Ce vrei de la noi, de ce ne urmărești? L-ai adus aici! îi spuse moșneagul supărat Ilenei, ignorându-l complet pe Toma. N-a fost nevoie. A fost singur până sub Stânca Adevărului acum două zile. Acum ține morțiș să se întoarcă acolo. N-aveai decât să-l lași să se ducă. Știi că nu ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mintea limpede și cu o foame de lup. Avea chef de treabă iar pentru asta trebuia neapărat să poarte mai întâi o discuție lămu ritoare cu fiica lui Pop. Din păcate, familia era adunată în păr la micul dejun. Păreau supărați și atmosfera era încărcată. Îi auzise vorbind pe un ton destul de tensionat încă din capul scărilor, iar discuția se întrerupsese imediat ce el intrase în încăpere. Așezat în capul mesei, Simion Pop mesteca îmbufnat în ceașca de ceai. Îi răspunsese scurt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
singur. Las-o pe Ileana, vreau să vorbim numai noi doi. Domnițele nu trebuie să se amestece în treburile paznicilor. Ele cu ale lor și noi cu ale noastre. Te-am rugat să nu-mi mai spui "băiete"! izbucni Toma supărat. Mă scoate din pepeni apelativul ăsta. Și cum vrei să-ți spun? Mă cheamă Cristian Toma. Nu, băiete, nu asta era întrebarea. Până ce nu te fac paznic adevărat nu pot să-ți spun altfel. Numele ți-l vei căpăta doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ar putea da măcar un sfat? Parcă spuneai că, de când ești tu paznic, vâlva nu a mai ieșit afară. Băiete, nu vorbi așa! Crede-mă că fac tot ce-mi stă în putință! Deși vorbea cu obidă, moșul nu părea supărat, arăta ca un bătrânel pus în dificultate care încerca să se scuze că nu-i în stare de mai mult. Eu mă gândeam că poate vom găsi împreună o cale să ne îndeplinim datoria, continuă el, dar dacă vrei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se eschiveze din calea dușmanului nevăzut. Își dădu repede seama că Moș Calistrat era din nou lângă el. Se întorsese tăcut și acum îl strângea cu putere de braț. Nu mai fă chestii din astea! se răsti inspectorul la el, supărat. Nu poți să te apropii și tu ca un om normal? Chiar trebuie să vii așa, pe nesimțite? Mă bagi în toate boalele! Taci! îi șopti bătrânul în ureche. E aici! Unde? nu se putu Toma să întrebe. Chiar în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
malul înalt. Ei, e totul în regulă? întrebă el, neîndrăznind să ridice prea mult glasul. Nu primi nici un răspuns, ori moșul era rănit rău ori nu-l auzise. Așteptă câteva clipe după care repetă întrebarea ceva mai tare. Un mormăit supărat venea de undeva dinspre fundul vâlcelei, după care vocea lui Calistrat se auzi destul de slab: Toiagul, unde, mama dracului, a căzut toiagul? Mai mult ghicind după zgomot locul unde se afla tovarășul său, Cristian se repezi într-acolo. Pricepuse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Se apucă să desfacă ambalajul și încremeni pe loc. De unde ai luat-o? întrebă el, neîndrăznind să se mai miște din loc. Treaba mea! răspunse Moș Calistrat, punându-și mâinile în șolduri. Nu-i momentul acum să o faci pe supăratul. Vreau să știu acum, de unde ai făcut rost de dinamita asta! rosti inspectorul pe un ton mai mult decât serios. No, doar nu vrei să-ți spun tocmai ție, un polițist, cine mi-a dat-o. Uite ce e, încetează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cu putere. Își făcu vânt și ieși din groapă. Ileana îl privea nerăbdătoare. Fără să răspundă întrebării ei nerostite, Cristian începu să arunce pământul peste sicriu. 25 Ai pronunțat vreo sumă și eu am spus că e prea mult? întrebă supărat bărbatul așezat în spatele biroului modest, acoperit cu hârtiile împrăștiate din câteva dosare de carton. Deschide odată mina aceea! se răsti el la interlocutorul său așezat pe scaunul tare din fața sa. Era un tip mărunțel, nu mai înalt de un metru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
păreau curate și cochete. Ferestrele murdare erau toate închise. Nu se putea ca tocmai aici să trăiască Charles Strickland în splendoarea lui vinovată, cu fermecătoarea necunoscută datorită farmecelor căreia își abandonase el onoarea și datoria. Mă simțeam de-a dreptul supărat, căci simțeam că am fost tras pe sfoară, și era cât pe-aci să mă răsucesc pe călcâie fără să mai întreb nimic. Am intrat numai pentru ca ulterior să-i pot spune dnei Strickland că am făcut tot ce am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
plec. — De ce nu i-ai spus să se ducă dracului? M-a dat afară. N-am prea putut să mă lupt cu el, mi-a aruncat pălăria după mine și a încuiat ușa pe dinăuntru. Eram furios pe Strickland, dar supărat și pe mine, pentru că Dirk Stroeve făcea o figură atât de absurdă încât îmi venea să râd. — Și nevastă-ta ce-a zis? — Plecase la piață. — Și o să-i mai dea drumul înăuntru? — Nu știu. M-am uitat perplex la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
-i Înscrisul. Acesta fixă pentru o clipă punctul arătat, iar apoi Își feri brusc privirea. Expresia lui, Înainte vreme impasibilă, apărea acum tulburată. - Ei bine? Îl Îndemnă Dante, deranjat de acea șovăială. Tânărul continua să nu răspundă, cu privirea din ce În ce mai supărată. - E o blasfemie. O insultă adusă lui Alah cel puternic și milostiv, murmură el În cele din urmă. De ce vreți să reînnoiesc această jignire, traducând-o În limba necredincioșilor? Dante tresări la zisele acelui păgân. Dar se abținu: pe chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Încetișor către centrul ipoteticului edificiu. După vreo zece pași, observă cum vârfurile negricioase Încetaseră dintr-o dată să mai iasă din pământ, făcând loc, În partea centrală, unui larg spațiu gol. Părea Într-adevăr un inel. Inelul lui Satan. Își reprimă supărat acea nălucire. Trebuia să procedeze, dimpotrivă, cu sprijinul rațiunii și al științei. - Aveți frânghii la voi? Îl Întrebă pe șeful gărzilor. - Fiecare om are câțiva coți de frânghie, În desaga șeii. - Să Încercăm să ne facem o idee mai exactă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Pasul dumitale e ușor, și totuși are un sunet inconfundabil. Priorul se deplasă imperceptibil de-a lungul muchiei de lemn, Încercând să zărească, la lumina slabă a lumânării, ce anume scrisese Marcello. Bătrânul, tot fără a-și ridica pleoapele, tresări supărat. - Nu te mai tot Învârti În jurul meu și șezi odată la masă. Ai dat de capătul Încâlcelii aceleia de indicii, despre care vorbeai? - Nu, Încă nu. - Cât despre intențiile marelui Frederic, i-ai reconstituit planul? Ce avea el În minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
simplu, egal, mergea de parcă dormea în ea, Maestrul nu putea să treacă de această putere care se numește memorie și, paradoxal, toate imaginile alea îi aminteau de uitare, pentru că el, de fapt, vroia să o uite și nu putea. Atunci, supărat, dădea cu tifla: eu nu fac nimic în grădina aia de acolo, mi-e scârbă, toți merii ăia, florile, caprifoiul, straturile, lucerna, legumele, căpița de fân, pârâul, mie nu-mi mai spun nimic, astăzi n-am timp să le văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
e un copil, mă, Vichi, un copil pe dracu’!!! Nu știu ce vedea Vichi primejdios în ea. Simțea, poate, că îmi rămăsese pe suflet și că trebuia să i-o trag. I-am împrumutat niște bani întâi, am văzut-o pe holuri supărată, era îmbrăcată ca vai de capul ei, provincială sadea, știam asta, dar nu mă deranja, ce-i?, mi-a murit o soră, câte sunteți?, trei... adică am fost trei, am rămas acum două, vreau să mă duc acasă, n-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
cu picior de lemn și cu fața Marianei strigă după el: - Eu nu sunt „pisi”! Nu mi-ai zis niciodată „pisi”! Mișu fugea cu icoanele sub braț, lovindu-se de Mariane mici, Mariane grase, Mariane cu barbă, Mariane grăbite sau supărate. Se uită la icoane: o Mariană mare și tristă ținea în brațe o Mariană mică, care ținea în mână un glob rotund ca fața Marianei. Mișu era cu un picior în prăpastia nebuniei. Dintr-o dată, un grup de Mariane mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
o ditamai sacoșa cu borcane cu dulceață ca să nu cumva să facem febră musculară. Când am ajuns la Institut, Zoe ne aștepta în ușă ca un diavol, mânioasă cumplit că batem mingea în loc să repetăm. ― Dragă, spune Moni, să nu fii supărată, copiii au luptat și au pierdut ca niște premianți. A fost una din cele mai cumplite repetiții pe care le-am făcut, Zoe urla continuu, era nemulțumită, Moni n-avea treabă, se culcase cu picioarele pe catedră, imun la tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
apropie de ceilalți oameni, care nu pot face nici ei asta. # Acum, după ce am văzut deja atâtea încăperi mari, încăperile mici ca asta de aici mi se par și mai mici. Dar chiar sunt mici și în realitate, spune Hans supărat și lovește cu piciorul în pereții locuinței comunale care n‑are nici o vină că e așa de mică, oricum e primitoare, fiindcă în ea se găsesc toate cele necesare traiului. Nu‑i cine știe ce, pentru că omul se descurcă și cu puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
-i așa? Monkey Își ridicase capul spre mine, fornăind pe nas. Nu i-am răspuns nimic nici de data asta. M-am uitat urât la el cu o privire care voia să spună: „Nu-i treaba ta“. Văzându-mi căutătura supărată, Monkey s-a schimbat la față, de parcă ezita dacă să zâmbească Încercând să mă păcălească, sau să-mi Întoarcă privirea, sau să-și ia o mină tristă, Încercând să-mi câștige compasiunea. Chipul său copleșit de rușine avea o expresie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
ca să fumeze. Sângele de pe mâna lui înmănușată pătase hârtia țigării și avea un pic de sânge pe buza de jos. Nebe se opri și privi scena din fața sa cu ceva mai mult decât un simplu dezgust. — Ei? întrebă el vădit supărat. Încă una? Patologul suflă fumul cu încetineală și se strâmbă: — În această etapă de început, așa pare, răspunse el. Are pe ea toate accesoriile corespunzătoare. — Înțeleg. Era cât se poate de evident că Nebe nu dădea prea mulți bani pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
și i-am spus. -Iartă-mă mămico, că nu o să mai fur niciodată! Îmi pare rău! Nu mi-a mers și maică-mea mi-a tras câteva nuielușe la funduleț de am văzut stele verzi de durere, în timp ce striga la mine supărată. - Din cauza ta neastâmpărato, eu va trebui să merg împreună cu părinții prietenilor tăi, o zi întregă la grădina zmeului, ca să muncim si să reparăm ce ați stricat voi! Așa te-am învățat eu? Să-ți fie rușine! Am îndurat bătaia fără
COPILĂRIE DULCE COPILĂRIE de SILVIA KATZ în ediţia nr. 284 din 11 octombrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364439_a_365768]