1,367 matches
-
plăcerea cu care nu observăm ceea ce nu ne convine. Poate că reveria este mult mai importantă decât credem, tocmai prin aceea că este cea mai sigură cale către suprarealism. Și suprarealismul ne este familiar și strict necesar; am trăit în suprarealism, ne-am deprins cu fructele lui, cu copacii și frunzele machiate, ne-am deprins cu fanfara. (Suntem "fanfaroni", credea, în acei ani, un copil denumind astfel pe cântătorii din fanfară.) Nimic mai echivoc decât reveria, dar nici mai solid nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
mi se pare, o operă de "autor". La "prezent" reveria acționează cu toată forța. Totul este vis și armonie, totul este un minunat teatru suprarealist, la terasa de la mare, la mănăstiri, la podul rupt de la Buzău, este o jubilație de suprarealism. Ce Dali?... Avem maeștri care îl întrec. La "viitor"? Dar viitorul este suprarealist prin excelență, prin definiție. * Ultima găseliniță suprarealistă stă chiar în fața mea, acum, când scriu aceste note. Prietenul și pacientul meu (îi spun Vasile) îmi reclamă cum a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
mobil care vorbește singur, și transmite piese de teatru pe care Vasile le-a văzut, dar nu le-a înțeles; vrea să le mai vadă. Deocamdată, tentativele acestea au eșuat; dar cine nu știe cât de aproape este geniul de suprarealism? Orice pictor știe foarte bine acest lucru, orice poet reformator se luptă din greu să se țină în pas cu reveriile ademenitoarei lumi suprarealiste; așa se nasc unele capodopere, nu numai bocancii automați și teatru la carcasă. Cei ce nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
a continuat spiritul avangardei antebelice (îl aflăm inclus, de altfel, în Antologia literaturii române de avangardă a lui Sașa Pană, din 1969), prin cultivarea iconoclastiei, a dispoziției sarcastice, a revoltei antifilistine și a democratizării limbajului poetic. E „disident“ totuși față de suprarealismul care a dominat avangarda istorică, fără contingențe, așadar, cu Gellu Naum, Virgil Teodorescu, Gherasim Luca ș.c.l., el fiind mai degrabă, și cu ostentație, un „realist“: apelează la limbajul străzii, la oralități, la dezinvoltura și truculența plebee. Și fiindcă
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
tristă”, „tragicomedie grotescă”, „farsă tragico-lirică” și explică: „Epoca lui Varlam (după numele antieroului filmului, Varlam Aravidze n.n.) este într-atât de absurdă încât ea poate fi redată pe ecran numai cu ajutorul celor mai expresive mijloace ale absurdului însuși, ale grotescului, suprarealismului, fantasticului. Și nu cu cele ale filmului realist”. Există, desigur, în Căința și secvențe sau episoade întregi pur realiste, constituind, nu o dată, unele dintre cele mai zguduitoare momente ale filmului: femeile ce stau la coadă în fața închisorii, în speranța de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
și, pe de altă parte, proiectul de a include omul în limbajul materiei, facându-l să ia act de corporalitate, de suferință, de moarte, dar și de contururile unei metempsihoze (fie și în funcție psihoterapeutică de autoanaliză), capătă profilurile unui anume suprarealism magic. Mai precis, aș dori să spun că mi-au revenit în minte delirurile lui Salvador Dali din al său Jurnal al unui geniu: și acolo prezența unei zeițe ocrotitoare (Gala, soția pictorului; Aia în cartea lui Mincu), obsesia sadomasochistă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
inconștient dificil de localizat: Mincu - Ovidiu se scufundă „în tăcerea nopții ca un pește ce se lasă în abisurile cele mai adânci” și Rougemont: „Ceasul nocturn, când nu izbutești s-adormi, nu-i oare ceasul nostalgiilor răuvoitoare?” În felul acesta suprarealismul tragic, despre care am vorbit, devine aproape un alibi pentru a face să treacă, drept mărturii cotidiene ale veghii, acele lucruri care sunt vertijuri onirice poetice, și ca să ascundă, sub termenii „societate” și „istorie”, tot ceea ce s-ar vrea perceput
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
Ștefan Aug. Doinaș și Alina Ledeanu), Eseuri aproape politice, Craiova, 1999; Jacques Derrida, Celălalt corp urmat de Democrația amânată, Craiova, 1993, Khôra, postfața trad., Craiova, 1998; Alain Bosquet, Meseria de ostatic, Craiova, 1993 (în colaborare cu Doina Marinescu); Georges Sebbag, Suprarealismul, București, 1999. Repere bibliografice: Marian Papahagi, „Facerea poemului”, TR, 1985, 40; Irina Mavrodin, Omul poietic, RL, 1989, 32; Dan Silviu Boerescu, Ființă și limbaj, VR, 1990, 2; Constantin Cubleșan, Meditație asupra problematicii limbajului, T, 1990, 3; Țeposu, Istoria, 185-186; Dicț
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287254_a_288583]
-
cu patină veche, de nuc sau de vișin, al buni cilor - atâtea și atâtea suveniruri ale copilăriei noastre puse acu pe foc de moftangiii de bucureșteni, mai snobi și à la page ca nimeni alții pe lume. Iar „dadaismul“ și „suprarealismul“, care au Întors pe dos cafenelele literare din Occident, cu lumea lor amestecată și amețită de prosperitatea pasageră de dinainte și de după războiul cel mare, Își au rădăcinile - cine și-ar Închipui? - pe malurile buruienoase ale Dâmboviței duhnind de scursoarea
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Blaga, Pillat, la care se adaugă Fundoianu, Maniu, Philippide, Vinea și Voiculescu, au acoperit spațiul poeziei dintre cele două războaie mondiale, în tot ce avea acesta reprezentativ ca orientare ideatică, și ca viziune asupra lirismului, exceptând avangardismul post-simbolist, în speță suprarealismul, care, deși foarte activ și bogat în partizani, nu a dat, la noi, nici un mare poet. Artele lor poetice, așa de deosebite în expresie lirică, au comun impulsul psihologic, efortul spre ieșirea de sub magnetismul eminescian, pe deoparte, și dorința secretă
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
cu introspecțiile ftizicului Maxențiu din Concert din muzică de Bach. Ajunsesem în fine cu gustul la Craii de Curtea-Veche, cărora totuși le preferam (et pour cause) Remember, dădusem de Mallarmé, de Georg Trakl (chiar dacă deocamdată cel tradus de Mircea Streinul), suprarealismul îl trăiam din plin (chiar dacă deocamdată dedus din pictură, și nu cunoscut din literatură), însăși proza mea, care-l încântase pe Ion Chinezu, era un amestec de lirism melancolic, obosit și de agresivitate imaginativă. Mă ispiteau peisajele spirituale exotice, textele
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
colegilor de facultate antilegionari, care începeau să-mi devină prieteni literari, ironiile lui Ion D. Sîrbu fiind cele mai eficiente, mi-am pierdut nemaipomenit de repede „credința“ și, redevenind eu, am scris Povestea tristă a lui Ramon Ocg: culme a suprarealismului meu, în care-i satirizam pe fasciști, uniformele lor, ideologia lor anti plutocratic-antisemită; mi-am vândut lui Petre Hossu cizmele - spre indignarea foștilor mei comilitoni - și, cu banii obținuți, am tipărit-o. Era vara lui 1941 și tocmai împlineam douăzeci
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
singură creanga de sub picioare. În plus, permit afluența „pe piața romanului” a tot felul de improvizații și experimente, cu un rol de exclusivitate aproape tiranică față de altele, vechile procedee. Aceaste „reflexe” scriitorii și teoreticienii români le-au Împrumutat desigur de la suprarealismul francez care, dintr-un joc și protest antiacademic, a ajuns În capitala Franței să decidă asupra „noilor canoane” În artă, creând grave confuzii, false valori și Îndepărtarea publicului de roman. (Textualismul este unul din aceste „orgolii” și n-aș avea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
elemente constitutive ale romanului - story, dialog, personaje! - va fi marginalizată vechea artă, vechea și dificila știință a romanului. Experimentele de orice fel sunt interesante În artă până acolo unde Începe „exclusivismul”, partizanatul și uneori chiar fanatismul - tipic ultimelor valuri de suprarealism! -, care au ambiția de a răsturna criteriile și canoanele secolelor al XIX-lea și XX, un timp În care au apărut și s-au impus giganți ai artei romanului ce, probabil, nu vor putea fi egalați În curând. Așa cum un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
de pe uriașul său piedestal În ciuda tuturor valurilor de post-romantism, dodecafonism, artă concretă etc.!Ă Sigur, toate artele trăiesc o „criză” cum se spune și, În fața acestei crize care se prelungește de decenii, tehnicile și artele minore - am citat mai sus suprarealismul și descendenții săi, printre care și postmodernismul! - propun nu rareori o radicală basculare a vechilor canoane. Motivând că, odată cu progresele științei și, mai ales ale tehnicii, gusturile s-au schimbat fundamental și „la vremuri noi - o artă nouă!”. Eu, În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
sau negate; sau, printr-o stratagemă mai rafinată, selectate doar acele opere și nume care trăiseră și creaseră la marginea scenei și gloriei literare sau cele care practicaseră o literatură parabolică În siajul etern apolitic, etern actual și inactual al suprarealismului! 7 Dansul, beția, desfrânarea! Iată cele trei fețe, aspecte, „moduri”, semne, stări ale dionisiacului, de care vorbeam mai sus. Desfrânarea - evident, la sensul propriu, adică trecerea, uneori grosolană, peste limitele convențiilor sociale, poate chiar și umane, nesocotirea acelor reguli și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
În ceea ce privește procesul creației și mai ales credința În absolutitatea creației literare, și Într-un secol, XX, În care Apusul, matrice majoră a modernității literelor și ideilor noastre pare a da unele semne de... oboseală, nevroză, manierism!... (Oare, nemaipomenita carieră a suprarealismului - căruia acum i se adaugă și „moda postmodernismului” - nu e un semn al acelei „decadențe” pe care o anunța deja Nietzsche? Ca și alții, sceptici de ocazie, dar și buni observatori ai timpului!...Ă Dar nu numai norocul de a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
și mijloacelor * Activitate în două schimburi la pregătirea terenului * Zi lumină la semănat!” Aceleași „imperative” au mai fost imprimate, într-o altă dispunere grafică, și în urmă cu două săptămîni, apoi cu o săptămînă, dar atunci era altfel de vreme! Suprarealismul ziarului derivă din „indicațiile” date de „primul agricultor al țării” înaintea plecării într-o nouă „vizită de pace și prietenie” în cîteva state situate la antipozi. Acolo unde ele au fost urmate cu promptitudine, va trebui să se mai are
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
la Paris, unde se aflau B. Fondane (B. Fundoianu) și Hans Mattis Teutsch. I. este una dintre cele mai importante manifestări ale grupărilor de avangardă românești, sufletul ei fiind Ilarie Voronca. El și semnează în primul număr un articol-program intitulat Suprarealism și integralism, în care respinge suprarealismul în numele noii arte care trebuie să fie „constructivismul integral”, rezultat al interferenței artelor moderne: „poezie, muzică, arhitectură, dans, toate merg înlănțuite integral spre o gamă definitivă și înaltă”; în locul dezagregării suprarealiste, se propune „ordinea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287566_a_288895]
-
Fondane (B. Fundoianu) și Hans Mattis Teutsch. I. este una dintre cele mai importante manifestări ale grupărilor de avangardă românești, sufletul ei fiind Ilarie Voronca. El și semnează în primul număr un articol-program intitulat Suprarealism și integralism, în care respinge suprarealismul în numele noii arte care trebuie să fie „constructivismul integral”, rezultat al interferenței artelor moderne: „poezie, muzică, arhitectură, dans, toate merg înlănțuite integral spre o gamă definitivă și înaltă”; în locul dezagregării suprarealiste, se propune „ordinea de esență instructivă, clasică, integrală”, integrarea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287566_a_288895]
-
exclusiviste din articolul-program și deschiderea față de experiențele poetice noi, textele publicate la un moment dat fac o imparțială trecere în revistă: Georges Ribemont-Dessaignes este inclus în sumar cu un articol despre „dadaclysme”, Mihail Cosma scrie despre futurism, Max Eichenberger despre suprarealism. Se mai inserează fragmente din scrisul lui Jean Cocteau, Jacques Copeau, Max Nordau. Pe lângă poezia lui Ion Călugăru, Șt. Roll, Ilarie Voronca, Tristan Tzara, F. Brunea-Fox și B. Fundoianu, se tipăresc versuri de Alfred Margul Sperber și René Crevel. Despre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287566_a_288895]
-
din lucrările sale. Nu a lucrat nicăieri. A lucrat câteva luni la Universitatea de Arte din Iași, în calitate de colaborator, la solicitarea studenților. Ioan Gânju a creat un stil, o școală în pictura ieșeană. Viziunea sa a dat sens trăirii altora. Suprarealismul său magic a devenit un act de formare a unui nou imperiu plastic, de relevare a unui nou tip de sensibilitate. A extins aria tematică, abordând elemente ale mitologiei populare pe care le-a tradus în compoziții, în care subiectul
Personalităţi ieşene by IoanTimofte () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91513_a_93222]
-
un altul semnat de Traian Stoica. În primul eseu, E. Jebeleanu constată, între altele, o anume sărăcie a inspirației lirice: „O sărăcie de motive de inspirație extremă. O lipsă de autenticitate, de culoare, de diferențiere, dezolantă... Douăzeci de ani de suprarealism au trecut ca niște fulgere prin atmosfera poetică, nelăsând nici o urmă, provocând o vibrare de o clipă, astăzi cu desăvârșire stinsă.” Condamnând poezia ermetică și izolarea în „turnul de fildeș”, E. Jebeleanu propune „să ieșim din noi, ca să dăm piept
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286003_a_287332]
-
nu are un program cultural sau literar clar, iar aceste colaborări rămân doar accente de prestigiu. În primul număr este inserat Avertissement à l’Europe de Thomas Mann, tradus în românește. În numărul 4/1938 apare articolul De la dadaism și suprarealism la realismul socialist de Victor Iliu, în care autorul își exprimă opțiunea partizană pentru acesta din urmă, văzut ca soluție și reacție la o anume criză literară impusă de primele două („Acesta-i realismul socialist sau romantismul revoluționar acceptat de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286640_a_287969]
-
pe o armă de vânătoare” sau „triunghiulara falangă a lui lisimah se arătă la marginea zării”. Blănurile oceanelor și Butelia de Leyda, apărute în 1945, sunt cele mai bune volume ale poetului și probabil printre cele mai valoroase realizări ale suprarealismului românesc. Dacă unele poeme scrise mai înainte, prin anii ’30, o parte incluse abia în antologiile din anii ’60 și ’80, erau tributare principiilor bretoniene ale dicteului automat sau simple jocuri avangardiste, cele de aici vădesc, dincolo de prospețimea adolescentină și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290142_a_291471]