706 matches
-
care, cel mai adesea, semenii văzători se însoțesc zi de zi devenind pentru ei insesizabil întru obișnuință, pentru cel damnat orbirii, generează sentimentul unei cronici rostite prin ecouri metalice, cronici ce vestește apropierea de moarte și îndepărtarea graduală de momentul survenirii în viață. Se pare, astfel, că esența funcționalității și a misiunii unui orologiu ca vameș și măsurător al consumării noastre ontice se relevă mai autentic prin sunetul său decât prin chipul cadranului încifrat. Anunțarea acustică a trecerii timpului se poate
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
Survin deschiderile transcendenței și în acest context spre a fi asumate? Să reluăm fidel exemplul celui care suferă îndepărtarea sau chiar moartea celui drag. Solitudinea, exilul în existență și cunoaștere pare a fi noua paradigmă spre care este proiectat odată cu survenirea terifiantei pierderi. Mă simt singur ne va spune el cu vocea unui martir tângutor și revoltat deopotrivă. Dar această mărturisire este împlinită cu deplina convingere a unei confesiuni în vid, a unei destăinuiri către conștiințe înghețate așezate în blocuri de
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
torturii interiorității propria ființă aflându-se în liniștea unui adăpost existențial constituie unul dintre afectele ce trebuie ferit descoperirii. El este eclipsat de falsitatea exagerată a conduitei ce pare reflexia unei compasiuni în realitate inexistentă. Intensitatea acestei ascunderi urcă până la survenirea uitării sale chiar de către cel în interiorul căruia s-a declanșat. Astfel, el pierde treptat din vedere conștientizarea erupției propriei sale răutăți precum și demersul de ascundere al acesteia. Prin urmare, incoștient de negativitatea sa lăuntrică, el acționează sub spectrul și imboldul
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
se reia în posesie ca entitate deschisă sieși, ca dimensiune lăuntrică ce se revarsă metafizic în imensitatea unei individualități cu adâncuri insondabile. Metamorfozele impuse prin suferințele de ordin spiritual vizează convertirea modalității de abordare a paradigmei sufletului de către suflet. Înainte de survenirea cutremurării aduse de aceste suferințe, conștiința se raportează la propria ființare precum și la prezența celorlalte conștiințe prin intermediari, într-o formulă ce implică o constantă mediere. Cel mai adesea, ea se oprește la nivelul acestor intermediari iar cazul depășirii lor
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
a compătimirii ca sentiment și atitudine implică sacrificiul de sine prin proiecția sub povara suferinței celuilalt și preluarea din terifianta apăsare ce traumatizează sufletul astfel încercat. Ori, privirea suferindului pătrunsă de o luciditate din ce în ce mai pătrunzătoare nu întâlnește, cel mai adesea, survenirea în mijlocul majorității conștiințelor cel înconjuară a unei înclinații spre o autentică compasiune. Dimpotrivă, ce se relevă aici este absența realei compasiuni dublată de prezența, deja evocată, a unui sentiment perfid de siguranță protectoare a sinelui, de bucurie negativă că altuia
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
respingându-i în final proiecțiile iubirii sau ființa dragă pe care a pierdut-o întru moarte. Plecând de la propria experiență îndurerată, el privește complexul cromatic al lumii drept câmpul energiilor negative dislocate și perforate de erupțiile energiilor pozitive, de miraculoasele surveniri ale binelui în lumini insulare pe fondul întunecat și glacial extins de prezența răului. Astfel, el înțelege prin intermediul propriei situări în suferința de ordin spiritual, precum și prin modalitatea de răspuns a semenilor la drama ce-l mistuie, dialectica perechii opozitive
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
transcendență survine și indicarea deșertăciunii drept realitate definitorie a cotidianului mundan. Suferința individuală ca sincopă cutremurantă, ca paranteză ce rupe secvențial continuumul social exprimă profetic fragilitatea existențială a parcursului uman terestru la nivelul formelor particularului sau ale extensiei generale. Această survenire încărcată cu semnificații ultime nu poate fi privită de generalitatea socială decât ostentativ și dispus acțiunii ce o poate neutraliza. Nu suferindul este focalizat întru supraveghere și anihilare ci experiența suferinței sale, experiență ce poate susține confirmarea unei noi perspective
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
refuză exteriorității cotidiene este reprezentată prin experiența reculegerii. Plângerea zăbovitoare în fața evidențelor ireversibile ale morții coborâte peste criptă, resurecția estetică întru popasul sub visul hipnotic al artei sau liniștea pășirii întârziate prin spațiul naturii tonifiante, toate acestea sunt forme ale survenirii reculegerii. În circumscrierea sacră oferită de templu, reculegerea îmbracă forma mistică ca stare propedeutică care deschide posibilitatea conlucrării ce împletește pictura și sculptura religioasă, relicvele-mărturii, energia ascendentă a ritualului și proiectul arhitectural materializat prin forța de cuprindere unificatoare. Situarea paradigmatică
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
și un scop imanent. Opera de artă se așează în fața ființei umane fără a mai trimite către un alt palier existențial, o altă trăire sau acțiune căreia ea i se substituie ca mijloc, drept verigă intermediară. Aici creația stă, în survenirea expunerii sale paradigmatice, ca unitate vie de mijloc și scop, ca simbioză de începuturi și sfărșituri abisale ce se revarsă asemeni unui crepuscul de sine stătător. Opera dăruită iubitorului artei trimite doar spre propria dimensiune, spre universul către care proiectează
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
asemenea tensiune a felului de a-ți asuma existența nu poate fi impusă tuturor existând individualități insulare și oaze de lumină spirituală ce mențin și salvează cetatea de la o dramatică pierdere în prăbușirea de sine. De asemenea, există și constante surveniri ale evadărilor proiectante, ale eliberărilor în exterioritatea purificantă a cetății. Dimensiunea tonificării vegetale oferită de exuberanța formelor naturii constituie una dintre experiențele cele mai intense pe care și le poate asuma o individualitate descătușată în afara mundaneității cotidiene, dincolo de zidurile restrictive
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
în afara mundaneității cotidiene, dincolo de zidurile restrictive și aplatizante ale comunității umane. Liniștea solitară ca fundament al reechilibrărilor interioare întâmpină și învăluie ființa celui sosit în mijlocul extensiilor naturii. La rândul lor, aceste reechilibrări permit instaurarea unor stări sufletești superioare a căror survenire este, cel mai adesea, obstrucționată în și de agitația cetății. Una dintre aceste stări o constituie reculegerea. În fața extensiilor marine, a fluidităților răsfirate prin nesfârșirea unei orizontalități adesea zbuciumate, conștiința celui înnsingurat la țărm pare a prelua din vastitatea acestei
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
Întregul ritual vizează trezirea acestui ancestral, acestei potențialități rămasă ca pecete trans-dimensională a creației ființei omenești de către energiile divine. Zeul șoptește sacerdotului substanțialitatea ritualului ce se revarsă spre credincios asemeni unei adieri edenice menită să-i reamintească rostul transcendent al survenirii și proiecției sale în existență. Aici revelarea acestui sens primordial pentru destinul omenesc indică statutul efemer și secvențial ce definește în mod real mundaneitatea desfășurată prin succesiunea palierelor temporale. Precum templul este privit drept o insulă a sfințeniei eflorescente ancorată
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
ascendența ritualului, îndoiala și dramatica ezitare, toți acești factori ai eșecului mistic sunt, constant prezenți și ei în templu ca trăiri ale credinciosului ce se prăbușește temporar spre necredință sau ale celui ce urcă tragic spre credință. Fără negativitatea acestor surveniri, templul s-ar prăbuși sub greutatea metafizică a propriei sale perfecțiuni devenind din locaș stelar al rugăciunii și invocărilor imploratoare, infuzie bizară a paradisului în fluxul disoluțiilor spațio-temporale. Or, cel ce intră în templu nu pășește în splendoarea abisală a
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
religioase din fundalul ei grosier atenționează credinciosul că revelația trebuie asumată neîntârziat ea ne-menținându-se în timp ci doar punctându-l divinatoriu. Aici basorelieful indică nu atât chemarea zeului cât stringența ascultării și urmării sale, nu atât dăruirea divină cât imedialitatea survenirii unui nou moment de ruptură, de sfâșiere metafizică în care omul cade sub condiția pasului temporal spre moarte iar transcendența se reabsoarbe din revelație și dăruire în taina ascendențelor nepătrunse. În acest sens, sculptura în basorelief induce senzația unei retopiri
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
îndoială, dintre ascensiunea spre transcendență și prăbușirea în ratarea ei. A trece pe lângă mormântul celor care ne-au fost dragi, a străbate un peisaj viu al naturii mereu active sau a te intersecta cu spectrul unei mari creații artistice fără survenirea reculegerii interioare semnifică alunecarea pe lângă sensul și evidențele profunde ce se pot deschide în astfel de acte. În locul trăirilor ancorate adânc survine aici chipul bufonic al superficialității, chip ce relevă menținerea în răsfirare, în disiparea epuizantă rătăcitor a tensiunilor conștiinței
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
cunoașterea tacită) sau Thomas Kuhn (incomensurabilitatea paradigmelor). Mai întâi de toate, Gadamer preia intepretarea oferită de Heidegger noțiunii grecești de adevăr. Amândoi sunt gata să abandoneze modelul atomist al teoriei despre adevărul-corespondență în favoarea noțiunii teologice de adevăr (a-létheia) ca revelație, survenire sau dezvăluire a unui înțeles multă vreme ascuns în neștiință sau uitare (léthe). Plecând de la această percepție dinamică asupra adevărului, Gadamer analizează întâlnirea interpretului cu opera de artă. Experiența contemplației active și mereu reînnoite a obiectului de artă devine arhetipul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
au exprimat prin limbajul participării, anume că în Dumnezeu „trăim și ne mișcăm și suntem” (Fapte 17,28). Există câteva concluzii importante ce reies din travaliul fenomenologic al secolului XX. Husserl restaurează importanța pasivității în constituirea oricărei subiectivități; Heidegger discută survenirea adevărului ca eveniment (Ereignis). În volumul aici semnalat, Jean-Luc Marion discută cazul donației totale în termeni de revelație sau paradox, ca verb, iar nu ca substantiv, atrăgând atenția asupra riscurilor manipulării conceptuale a evenimentului originar. Revelația nu este un fenomen
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
botezul „din apă și din Duh” (Ioan 3, 5), dar ia forma unei permanente refaceri. Am putea spune că acest eveniment are un aspect imemorial, întrucât memoria individuală nu poate înregistra momentul nașterii trupești și, cu atât mai puțin, clipa survenirii, „dintr-odată” (exaiphnes), a harului renașterii duhovnicești. Pe de altă parte, acest eveniment baptismal nu se uită, întrucât efectele regenerării sunt atotprezente. Indelebil, evenimentul renașterii „din apă și din Duh” formează învelișul amniotic al conștiinței noastre etice și teologice. Fără
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
îmbolnăvirilor iatrogene. În astfel de circumstanțe, alături de răspunderea echipei medicale, intervine și răspunderea unității sanitare în cauză. Curțile de justiție nu definesc cu claritate ceea ce se înțelege prin respectivele îmbolnăviri iatrogene avute în vedere, nici condițiile în care se constată survenirea acestora, însă consideră ca fiind infecție iatrogenă orice infecție care nu se dezvoltase încă în momentul acceptării pacientului în spital. Mai mult, sunt evidențiate cazuri când s-a stabilit răspunderea unui spital public, fără a se identifica vreo formă de
MALPRAXISUL MEDICAL by RALUCA MIHAELA SIMION () [Corola-publishinghouse/Science/1374_a_2741]
-
obscur în care semnificabilul e abia posibilul, autorevelarea posibilului însuși, donație a inaparentului în trupul poetal al unei infra-imagini, în miezul ireductibil al unei pre-imagini sau - așa cum l-am numit - al unui imagem. Stare genuină a comprehensibilului confruntat nu cu survenirea ființei imaginii, ci cu pre-ființarea ei inimaginabilă. Înțelegem deci prin ființare nu vreo calificare ontică a ființei reprezentabile, ci dinamica (dynamis) potenței imaginale, starea de trecere prin transparența care se vede, ia forma unei imagini originare. Iar această trecere a
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
se dă ca început al nepătrunsului ascuns - sămânță mirabilă - și ceea ce se deschide în floare și apoi în fruct, câmpul revelării posibilului ia trup de lumină. "Mirajul unui dulce fruct" căzut "neașteptat în palme - dar21" nu arată mai mult decât survenirea luminii; nu apariția în lumină a unui decor devenit vizibil, ci luminarea în sine, donația non-intențională a transparenței care se arată: "Ce arătare! Ah ce lumină!/ Stea alb-a căzut în grădină,// necăutată, neașteptată"; "Și azi, dintr-odată, neașteptat, acest
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
căzut în grădină,// necăutată, neașteptată"; "Și azi, dintr-odată, neașteptat, acest răsărit./ Ce cântec nemăsurat!/ Ca unui orb vindecat/ lumea-n lumină mi s-a lărgit 22". Lumea lărgită e noua lume pe care poemul o face cu putință; brusca survenire a luminii creează tot ceea ce începe să semnifice altfel, să-și arate adâncul, să-și deschidă ascunsul. Acum, în această stare de revelare nemărginită, totul se așază "în slujba luminii" prin care se poate vedea nelimitat ("până în cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
văzut această imagine a transparenței prin excelență și, mai ales, care sunt condițiile prederminante ale apariției sale iradiante în stofa poemului, acolo unde ea creează forma inaparentă a trupului poetal? Dar lumina nu e propriu-zis o imagine; ea face posibilă survenirea unei imagini, oferindu-i un câmp de vizibilitate. În cele mai multe cazuri, ea are densitatea materială a figurii ce definește corpul poetic al unui text: "E toamnă de lumină sălbatecă și rea" (Herța, VII); "iată fața de masă-a luminei întinsă
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
care le dă limpezimea 4. O imagine informă în care toate trec spre început, reîncep în golul care le reflectă în lumină 5. Dacă urma este fără formă, ea pune totuși în vederea unei urmări; este imaginea încă neformată a unei surveniri, nu informul ca atare drept inevident al începutului absolut, ci apariția fără contur, neînchisă în rama vizibilului. O apariție deschisă, a Deschisului prin care vederea poate trece, in-forma ascunsă a unei imagini, așa cum ea se arată în poemul Mereu așa6
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
însuși destrămat - răzbate fâșia de lumină, liziera unui timp care ne privește. Imaginea aceasta iese din nimic precum cuvântul care pune început creației, se arată cu puterea iubirii ce-l naște. Apare în miezul dispariției, și chiar în virtutea ei; o survenire, totuși, fără fenomen, doar imaginea goală - fără suport, insuportabilă - a unei apariții care se dă în trecere. Darul furtiv al unui real deșertat, pus în deșertul manifestării, care transpare - fâșie de lumină - în mai josul invers al apariției, în mai
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]