54,377 matches
-
două zile de tren; am plecat de la Cannes pe 24, dimineața la 9, am schimbat la Nisa, Milano, Veneța - cu trei ore de vis între două trenuri! -, Budapesta... (Oricum, mai bine decît cu avionul!) Norocul meu s-a numit Fabian, tînăr jurnalist la Televiziunea Ungară cu care-am împărțt compartimentul de dormit de la Veneța la Budapesta; cum aici trebuia să schimb nu doar trenurile, ci și gările, Fabian - care, coincidență, trebuia s-ajungă tot în gara Nyugati - mi-a fost ghid
Noi și Gerry - Jurnalul unui jurat - by Alex. Leo Șerban () [Corola-journal/Journalistic/13803_a_15128]
-
nu țin de nici o școală poetică, dar nu e vina mea. Mi-ar plăcea să fie altfel. Când am început să scriu, mi-am făcut ucenicia la textele pe care le admiram. M-a influențat ideea lui Eliot că poetul tânăr începe prin imitație, care e o lectură intimă. Am trecut prin nenumărate intimități de lectură, nu mai lungi de trei luni fiecare, cu Roethke, Bishop, Eliot, Hughes. Mai am și acum idile de lectură când descopăr un autor nou ori
Fiona Sampson by Lidia Vianu () [Corola-journal/Journalistic/13779_a_15104]
-
peste 180 de elevi-muzicieni, care de care mai dornic de afirmare. Unii, într-adevăr, motivați, reprezentând creditul de perspectivă al artei interpretative românești: Trio-ul de coarde al Liceului de artă "S. Toduță" din Cluj (câștigător al Marelui Premiu), foarte tânărul violonist Tudorel Iordache de la Liceul "Dinu Lipatti" din București sau pianista Ioana Ilie de la Liceul de artă din Sibiu; alții, marea majoritate, constituind debitul unei școli muzicale în care se încurajează aspectul cantitativ ca parte indispensabilă articulării unor notabile reliefuri
Primăvara artelor by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/13825_a_15150]
-
murim sufocați în firu’ ăsta nenorocit Toți e hoți și nesimțiți Pe vremea mea, era autobuze mari, încăpea toți în ele. Iar tinerii era politicoși, dacă te vedea om bătrân îți ceda imediat locul. Acuma lumea s-a înrăit, ăștia tineri te calcă în picioare, iar pe scaune stă ei" Se aud murmure aprobatoare și toate privirile se fixează spre singura persoană care corespundea portretului robot al inamicului public: superba jună cititoare, ce-și vedea impasibil de lectură. (Eu, celălalt ne-
Zeta-Jones are bilet circular by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13834_a_15159]
-
pe scaune stă ei" Se aud murmure aprobatoare și toate privirile se fixează spre singura persoană care corespundea portretului robot al inamicului public: superba jună cititoare, ce-și vedea impasibil de lectură. (Eu, celălalt ne-pensionar, nu mai sunt chiar tânăr și nici nu stau pe scaun) „Și chiar dacă nu-ți dădea scaunele de bunăvoie, dacă-i atrăgeai atenția ți-l ceda", continuă Monserrat Caballé. Cititoarea ( observ acum că și ea e o celebritate: copia perfectă a lui Zeta-Jones) „lecturează" apăsat
Zeta-Jones are bilet circular by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13834_a_15159]
-
Ștefan Niculescu Tânăra muzicologie românească a depășit în ultima vreme un persistent obstacol. E vorba de curajul de a aborda frontal și sintetic totalitatea creației muzicale românești contemporane. Evaluarea neîngrădită a modernității era, până prin 1990, o întreprindere tabu. Domina pe atunci un canon
Retrospectivă by Ștefan Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/13852_a_15177]
-
părea dispus să riște cuprinderea tuturor orientărilor moderne într-o panoramă coerentă și convingătoare. Meritul împlinirii acestui dificil travaliu de sinteză îi revine Valentinei Sandu-Dediu. Cartea sa, Muzica românească între 1944-2000 (București, Ed. Muzicală, 2002), e o expresie a maturizării tinerilor muzicologi români și, totodată, un reper al istoriografiei noastre muzicale. Valentina Sandu-Dediu s-a remarcat din capul locului prin cercetarea modernității. În diferite studii și mai ales în volumele Wozzeck, profeție și împlinire (1991), Ipostaze stilisti-ce și simbolice ale manierismului
Retrospectivă by Ștefan Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/13852_a_15177]
-
care s-a scris și în numărul trecut. Însemnările de aici nu se doresc o completare, ci doar poate o altă perspectivă. Mai implicată. O plasare altfel față de un destin, față de carte, de spectacol, de un demers al unui regizor tînăr, care lucrează pe un text dificil și complex, un text foarte special, care lucrează acum cu o trupă profesionistă. O probă importantă pentru orice creator. Așa cum pentru actori este aproape fundamental cu ce director de scenă se întîlnesc, așa și
Dumnezeu e trist by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13826_a_15151]
-
coerent cu ceea ce și-a propus și și-a dorit regizorul. Regretul meu este că Adriana Trandafir, extrem de bine aleasă, nu este condusă cu grijă spre un rol ce ar fi putut fi impresionant și că Alina Herescu, o scenografă tînără, cu multe lucruri bine făcute în colaborările cu toți tinerii regizori importanți, a mers și ea cam la prima mînă în rezolvarea costumelor personajelor, rămase doar în zona kitsch-ului, îngroșîndu-l, anulînd ceva din derizoriul sumbru al unor vieți pe
Dumnezeu e trist by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13826_a_15151]
-
regizorul. Regretul meu este că Adriana Trandafir, extrem de bine aleasă, nu este condusă cu grijă spre un rol ce ar fi putut fi impresionant și că Alina Herescu, o scenografă tînără, cu multe lucruri bine făcute în colaborările cu toți tinerii regizori importanți, a mers și ea cam la prima mînă în rezolvarea costumelor personajelor, rămase doar în zona kitsch-ului, îngroșîndu-l, anulînd ceva din derizoriul sumbru al unor vieți pe muchie de cuțit. Personajele par, pe scenă, niște păpuși de
Dumnezeu e trist by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13826_a_15151]
-
călugăr. Peste Strigoii sau Faraonii plutește, la o lectură actuală, umbra lui Vasile Voiculescu. În fine, Jandarmul e singura care i-ar fi putut aduce scriitorului marea notorietate, dacă n-ar fi venit prea tîrziu. E povestea obsesiei a două tinere femei pentru un bărbat ciudat (același străin nimerit de neunde într-o comunitate care funcționează după regula slaviciană a gurii satului), care înnebunește și se spînzură (și-a ucis sau nu Veronica primul soț dîndu-i să mănînce ciuperci otrăvitoare?). Nuvela
Dureri înăbușite by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13809_a_15134]
-
prilej de a rescrie, într-un scenariu cinematografic (Blestemul saltimbancului) tragedia prințului Hamlet nu altundeva, ci la Câmpul cu Brazi. Pe fundalul unui sediu P.M.R. vom revedea - cei vârstnici - portretele lui Gheorghiu-Dej, ale Anei Pauker, Gh. Vasilichi, Vasile Luca. (Cei tineri să nu ridice din umeri. Votarea de pensii pentru torționari - antifasciști nu-i așa? - e tocmai în curs, la Parlament, dacă nu ne înșelăm. Dar chiar dacă ne înșelăm, nu e chiar de tot!) De la Charlottenlund la Câmpul cu Brazi, din
De la Charlottenlund la Mogoșoaia by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13864_a_15189]
-
debut i se va părea misterios, romantic, plin de efervescență creatoare. Două lucruri mi se par demne de interes încă de pe acum. Mai întâi, faptul că acest nou spirit al timpului nu mai este legat în mod necesar de generația tânără, ci că el se manifestă în rândul mai multor generații. Există și tinerii, bineînțeles, care dau tonul, dar asistăm, de asemenea, la o revenire în forță a vechilor experimentaliști ai anilor ’70-’80, la ceea ce Adorno ar numi reacțiunea experimentalistă
Amatorismul experimentalist sau Ceaikovski plus Nokia by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/13880_a_15205]
-
apărută în urma unor controverse ce vor continua în copilăria și tinerețea lui Emerson. (El însuși va oficia un timp ca pastor unitarian în Bostonul natal, dar scepticismul față de taina Cuminecăturii, accentuat la moartea primei sale soții, stinsă din viață foarte tînără, îl face să părăsească biserica pentru totdeauna.) Emerson își depășește contemporanii atunci cînd își exprimă încrederea în posibilitățile omului ("Cine poate pune stavilă posibilităților pe care le are omul?", se întreabă el retoric) nu atît de a atinge, progresiv, perfecțiunea
Reînnoirea Americii by Geta Dumitru () [Corola-journal/Journalistic/13828_a_15153]
-
liniile ce conturează vagul "autoportret" al subiectului liric dar aici această sintagmă pare ea însăși cam pretențioasă vom observa că el este al unui cvasi-adolescent din familia "elevului singuratic" și palid bacovian, prelungit mai apoi în "Restriștile" unui Voronca, foarte tânăr și el în 1923, visând cu timiditate un spațiu ocrotitor, atunci în "plimbări bolnave", "sfârșit", lamentându-se cu voce scăzută pe tema unei congenitale "tristeți" și "boli" care cere audiență și înțelegere. Noul portret e și el mereu în căutarea
Elegii minimaliste by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/13869_a_15194]
-
fundamental pe interioritatea construcțiilor artistice și pe intensitatea decantărilor culturale. Întors în țară, în iunie 1890, el expune pentru prima oară, la vîrsta de douăzeci și doi de ani, cinci tablouri în cadrul unei expoziții de grup organizate la Ateneu de tînăra grupare Cercul artistic. Însetat de experiențe artistice noi și neliniștit incurabil în planul existenței sale cotidiene, el părăsește iarăși țară, la nici un an de la întoarcerea din Germania, cu destinația Paris. Aici vede, în mod sigur, minusculă retrospectivă Van Gogh organizată
Stefan Luchian (I) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13881_a_15206]
-
probabilitățile, se înscrie la Academia Julian. În această perioadă pictează lucrarea La malul mării și alte două tablori cu o tematica frecvent întîlnită în epoca, inspirate din spectacolul curselor de cai: Curse la Longchamps și La Auteuil. Ceea ce dovedește că tînărul și neliniștitul pictor era interesat și de pictură, si de cursele de cai, si, de ce nu, chiar de pariuri.
Stefan Luchian (I) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13881_a_15206]
-
cu moartea � și asta în plină glorie a ghilotinei). Vrea să înfăptuiască și o revoluție socială: să fie eliminată inechitatea între sexe, exploatarea femeii de către bărbat, acceptarea divorțului, revizuirea instituției căsătoriei. Se ridică împotriva sclaviei, împotriva mănăstirilor în care tinere fete sunt închise fără voia lor, a exploatării copiilor etc. Lupta ei este însă utopică; ea nu sesisează că există și vor exista mereu niște limite ale libertății. În celălalt plan, scriitorul pătrunde în viața pictorului Paul Gauguin. Educat spre
Un nou roman al lui Llosa by Luminița Voina-Răuț () [Corola-journal/Journalistic/13884_a_15209]
-
precum Historia argentina sau La velocidad de las cosas, Joaquín Garrigós, traducătorul a peste 20 de cărți din literatura română, Federico Ibáñez, directorul editurii Castalia și vicepreședintele Centrului Spaniol al Drepturilor de Autor (CEDRO), Ignacio Martínez de Pisón, unul dintre tinerii scriitori spanioli cei mai mediatizați, autorul romanelor La ternura del drágon ( Blîndețea dragonului, în curs de apariție la editura Paralela 45) și, recent, El tiempo de las mujeres (Vremea femeilor), Blas Matamoro, directorul revistei Cuadernos Hispanoamericanos, Esperanza Moráis, directoarea editurii
Canibalii preferă carnea tînără by Simona Sora () [Corola-journal/Journalistic/13911_a_15236]
-
prozator și colaborator permanent al revistei ABC Cultural (suplimentul literar Blanco y Negro). Poate că da. Poate critica este într-adevăr o îndeletnicire canibalică. Ar fi mai lesne de înțeles atunci de ce anumiți critici, belicoșii și sibariții meseriei, preferă carnea tînără. Ceva de genul ăsta voia să spună Walter Benjamin atunci cînd, în scrierile sale despre tehnicile criticii, recomanda abordarea unei cărți "cu aceeași delicatețe cu care un canibal își prepară un sugar". Cine poate însă urma un atare sfat printre
Canibalii preferă carnea tînără by Simona Sora () [Corola-journal/Journalistic/13911_a_15236]
-
decît oricine la manierismele și locurile comune ale epocii lor, mai ales la cele pe care opera lor de mai tîrziu le va respinge cu vehemență." Unul dintre cele mai utile servicii pe care un critic îl poate face unui tînăr scriitor constă exact în semnalarea acestor locuri comune și manierisme de care cu greu scapă orice carte de debut. Deși se poate întîmpla (și, în realitate, cel mai adesea se întîmplă) ca însuși criticul să nu poată identifica aceste locuri
Canibalii preferă carnea tînără by Simona Sora () [Corola-journal/Journalistic/13911_a_15236]
-
să nu le poată recunoaște ca atare, ori chiar să ajungă să le promoveze, atunci cînd nu le folosește ca argument tocmai împotriva unei cărți care, în mod excepțional, nu le-a căzut pradă. Pînă și în acest caz, scriitorului tînăr i se face un serviciu, în măsura în care el este ajutat să perceapă convențiile dominante și problemele pe care trebuie să le rezolve, pentru a le depăși. Pentru a-și face meseria, criticul apelează la tradiție și se folosește de limbajul epocii
Canibalii preferă carnea tînără by Simona Sora () [Corola-journal/Journalistic/13911_a_15236]
-
conferința de presă. Apoi, a fost adolescentul care, din pasiune, dar și pentru a-și asigura subzistența, joacă la teatrul din Cracovia, colaborează la radio, face figurație în filme, printre care "Generație" de Andrzej Wajda. În 1954 devine cel mai tînăr elev al prestigioasei școli de cinema de la Lodz. "În perioada studiilor aveam tot timpul impresia că îmi pierd vremea de pomană", se confesa Polanski studenților de la UNATC. "Abia mai apoi mi-am dat seama ce utili au fost acei cinci
Un cinema numit Polanski by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13908_a_15233]
-
sa companioană. O pauză de șase ani, pentru a-și redacta cartea de memorii, publicată sub titlul: "Roman despre Polanski" și a pune în scenă cîteva proiecte ambițioase: "Amadeus" și "Metamorfoza" după Kafka). La 56 de ani se căsătorește cu tînăra franțuzoaică Emmanuelle Seigner. Un mariaj, în fine, stabil, din care se vor naște doi copii. Filmografia i se completează cu titluri ca: "Lunes de Fiel", "La jeune fille et la mort", "La neuvieme porte" și "Pianistul". "Acum în epoca DVD
Un cinema numit Polanski by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13908_a_15233]
-
porte" și "Pianistul". "Acum în epoca DVD-ului, am ocazia să-mi văd mai des filmele. Descopăr o mulțime de greșeli sau lucruri pe care le-am făcut și apoi le-am uitat. Descopăr, chiar, cu plăcere și eforturile unui tînăr regizor care promite. Dar, nu am raporturi cordiale cu aceste filme. Filmele mele nu sunt rodul obsesiilor mele, ci al interesului meu, într-un anumit moment pentru un anume subiect, pentru o anume temă. Însă, în timp ce realizam "Pianistul", am constatat
Un cinema numit Polanski by Viorica Bucur () [Corola-journal/Journalistic/13908_a_15233]