848 matches
-
Vederea celor două ființe omenești care se prăvăleau dintre paie le spori veselia și-i traseră afară. — Dați-le foc cu fân cu tot, strigă unul. Cum ideea li se păru foarte nostimă, câțiva se repeziră spre bucătării ca să aducă tăciuni aprinși. În acea clipă, intră pe poartă cavalerul Adalbrecht, cu o mână de soldați. Aveau armurile sfărâmate și hainele pătate cu sânge. Se vedea limpede că veneau dintr-o confruntare care nu le adusese noroc. — Opriți, strigă ministerialul. Era furios
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
ci pentru a asculta un instinct puternic... Geniul creiază nu pentrucă voește ci pentrucă trebue. Mulți oameni de geniu descriu inspirațiile lor ca o stare de friguri, în care gândul rodește involuntar și subit, și isbucnește ca scântei dintr-un tăciune pe care îl scuturi. La Goethe și la Ariosto creațiunea era instantanee. Unii din oamenii de geniu sunt inconștienți, alții somnambuli. Balzac scria noaptea și ziua nu-și amintea ce a scris. Geniul în inspirație seamănă cu un nebun într-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
ca să atragă atenția băieților din sat asupra lor. (Nu că asta făceau acum câteva sute de ani, ci se întâmplă chiar în zilele noastre, eventual în timp ce noi ne sorbim cafeaua și ne uităm, relaxați, la televizor.) Că obișnuiesc să ia tăciuni din foc și săi stropească cu apă - aceasta fiind o formă de magie prin careși atrag pețitorii. Că unele chiar „urinează discret“ pe acei tăciuni și, cu cât tăciunii sfârâie mai tare, cu atât e mai bine, căci băieții la
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
în timp ce noi ne sorbim cafeaua și ne uităm, relaxați, la televizor.) Că obișnuiesc să ia tăciuni din foc și săi stropească cu apă - aceasta fiind o formă de magie prin careși atrag pețitorii. Că unele chiar „urinează discret“ pe acei tăciuni și, cu cât tăciunii sfârâie mai tare, cu atât e mai bine, căci băieții la care se gândesc se vor aprinde de dorul lor și vor veni la ele negreșit. Din când în când, vocea comentatorului amuțește, iar fetele se
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
cafeaua și ne uităm, relaxați, la televizor.) Că obișnuiesc să ia tăciuni din foc și săi stropească cu apă - aceasta fiind o formă de magie prin careși atrag pețitorii. Că unele chiar „urinează discret“ pe acei tăciuni și, cu cât tăciunii sfârâie mai tare, cu atât e mai bine, căci băieții la care se gândesc se vor aprinde de dorul lor și vor veni la ele negreșit. Din când în când, vocea comentatorului amuțește, iar fetele se pornesc să zică un
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
la ele negreșit. Din când în când, vocea comentatorului amuțește, iar fetele se pornesc să zică un cântec de șezătoare, pe care de data aceasta îl auzim și noi. La un moment dat, apar și băieții satului (probabil chemați de tăciunele tratat chimic), toți îmbrăcați în costume populare la fel și, desigur, dacice. Sunt însoțiți de câțiva lăutari. Fiecare se așază, ordonat, lângă câte o fată și începe so privească drăgăstos. Când vocea din off amu țește din nou, câțiva se
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
din punctul de vedere al naturii, și o mulțime de dăunători, tot din punctul de vedere uman, de fapt consumatori și, ceea ce omul n’a admis În agroecosistemul gândit de el, anume descompunătorii. Adică, Încă, concret, șoareci, gândaci etc., respectiv tăciune, mălură etc. Cu alte cuvinte, natura reface o biocenoză, iar agroecosistemul devine un ecosistem. Asta, cât timp omul stă pe margine. Dar el intervine În două direcții: stimularea plantei cultivate, căutând să-i asigure condițiile optime de trai, respectiv eliminarea
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
fiind asemenea unei avalanșe ce înghite succesiv spațiile. Planul vegetal (jefuit periodic de întrupările haosului) ia o formă supremă în descrierea lanului împărătesc din basmul Șperlă Voinicul: „în ogoarele noastre mai crește și pălămidă ori neghină, mai face câteodată grâul tăciune, și nu ca ogorul împărătesc, unde grâul avea paiul de aur și spicul boabe de pietre nestemate, la care cu mare greutate puteai privi!”. Imaginea opusă, a epuizării energiilor fertile, caracterizează în mod surprinzător celălalt tărâm: „Ce să vezi d-
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
de mult până la Crăciun, dar ocazia trebuie folosi tă. Dar cum necazul dă întotdeauna peste omul în nevoi, ne trezim, la un moment dat, să constatăm, carnea era total usca tă, încât nu se putea mânca. Devenise un fel de tăciune, din cauza nesupravegherii și intensității focului. Moartea și pierderea rămășițelor porcului, ca și faptul că era să-mi pierd și pe soră-mea, m-a d eterminat să renunț la instalația improvizată. Am strâns sârma și am dus-o în hambar
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
bătrânului (18 iunie 1881), la București, strada Bisericei Eni, nr. 1, dând informații despre moșie: am avut și încă avem ploae, care n-ar trebui de feliu; grâul în parte mare e cam culcat. Orzul puțin îndreptat și cam cu tăciune. Pe Cucorăni e orzul și mai prost decât la noi. Rapița lipovenilor e bună și cam într-o săptămână de secere. Pentru popușoi de peste Sicna caut oameni spre a-i prăși în parte. Ungurii la Movitu n-au venit. Hristachi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
a avut o strânsă legătură cu practicile ritualice și cultul divinităților. Divinația cu ajutorul oaselor consta în interpretarea de către inițiați a semnelor în forma literei T culcat, inscripționate pe carapacele de broască țestoasă. Semnele erau vizibile prin înnegrirea acestora cu ajutorul unui tăciune aprins, aplicat într-un punct de pe partea interioară a carapacei. Aceste șanțuri relevau liniile de forță ale evenimentului asupra căruia se făcea divinația. Până în prezent, au fost scoase la lumină peste 160.000 de asemenea fragmente pe care sunt gravate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
băiețos și răgușit. Aș fi pus prinsoare că, dacă ai colora, ai colora în ceață, mai mult cu nuanțe, și când colo tu folosești culori tari, aproape violente... Chiar și acest tablou în alb și negru are un negru de tăciune, înfricoșător pe alocuri... Nu m-ai cccunoscut ca lumea, replică Bobo, cu un glas schimbat, care o făcu pe Clara să-și întoarcă ochii spre el, obser vându-i surprinsă rictusul din colțul gurii. în mine au existat întotdeauna pporniri
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
lemn, și tocmai la capătul satului mă oprii lângă bordeiul cel înfundat și sărac al tatălui meu. Prin ochiul de sticlă se vedea lumină. Trasei zăvorul de lemn de la ușa uscată și intrai înăuntru. Pe vatră mai ardea vo doi tăciuni subțiri de nuiele, tata dormea pe-un pat de scânduri nalt ca vatra. După cuptori era încă patul mamei acoperit c-un lăiceri, deasupra lui era [o] icoană veche și afumată a maicei Domnului, dinaintea căria ardea o candelă mică
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
băiete, spune-mi, care este numele tău? întrebă Porfiri. ă Nu am făcut nimica rău, răspunse băiatul. ă Nu te acuza nimeni de nimic. Dar este posibil ca tu să ne ajuți în investigarea unei crime. Pe fața neagră ca tăciunele, ochii băiatului sclipiră curioși. ă Crimă! ă Da. ă Este vreo recompensă? ă Vei avea satisfacția să știi că ți-ai făcut datoria de supus loial al Țarului. ă Asta nu prea e recompensă. ă Poate ar fi mai bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
favoriți ai sorții, vreo cinci la număr, printre ei aflându-se și un băiețel cu o privire năucitoare, pe care doamna îl adora pentru frumusețea și inteligența deosebite. Crin Soveja avea gene lungi, irisul albastru și un păr negru, de tăciune. Era înalt, subțire, tăcut și pașnic iar zâmbetul timid și gropițele din obraji topeau sufletul Luanei când se uita la el. Era fascinată de acest coleg neobișnuit care n-o lua în seamă, nu-i vorbea și-i întorcea spatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
vorbi rar, atât de încet că abia o auzi: Ți-am spus, vreodată, că am fost o femeie frumoasă? Am avut un trup zvelt, cu sâni puternici. Astea trei șuvițe albe pe care le vezi sunt rămășițele unui păr ca tăciunele, de care am fost foarte mândră. Ce-a făcut bătrânețea din mine! Nu vreau să mai văd ce-am ajuns. Niciodată nu simțise la bunica instinctul de cochetărie. Își acoperise părul cu batic de cum rămăsese văduvă. Singurele drumuri pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
aramă plin cu tămâie. Am coborât pe o scară îngustă de piatră, cu șapte trepte. Pe fiecare dintre ele era un mic vas de jăratic, și, aplecându-se deasupra lor, Tejo a suflat în cenușă pentru a ațâța cei câțiva tăciuni și a aruncat un strop de tămâie. Când a deschis ușa masivă de stejar, ne-am trezit învăluiți într-un nor înmiresmat de rășini și flori. Cu toate astea, am simțit că-mi vine să vomit. Tejo s-a uitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
strânse toate în gineceu, un căsoi cu acoperișul jos, pe care-l luasem drept hambar. Stăteau printre războaie și alte instrumente de tors, coșuri pline ochi de lână și in, lăzi, dulapuri pline de pânze și de piei, vase cu tăciuni stinși. M-am plecat în fața celor măritate, femeile care aveau la brâu funde colorate. Am fost întâmpinat cu un murmur de mulțumire, și ochii mei s-au bucurat să vadă fețe albe, ochi albaștri și plete blonde, despletite sau împletite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
au făcut să le răstălmăcesc. După ce l-a luminat asupra acestor lucruri, Garibaldo l-a silit pe Rotari să se așeze gol în zăpadă, să spargă crusta de gheață și să se bage în apa de sub ea, să ia un tăciune și să-l strângă în pumn, până ce avea să dispară orice reținere din partea discipolului. L-a forțat să postească vreme îndelungată și câteva zile-n șir să nu bea apă. Rotari nu s-a îmbolnăvit nici măcar o singură dată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
L-am deschis și am văzut niște granule maronii, cele mai mari dintre ele având mărimea unghiei policarului. Erau treizeci la număr, nu arătau îmbietor, dar miroseau frumos. - Când durerea o să devină insuportabilă, folosește astea, una pe zi. Ia un tăciune și pune-l într-o farfurioară de metal; apoi soțioara trebuie să stea cu fața deasupra jăraticului și pune peste acesta o granulă pisată în piuliță; acoperă-i capul cu o pânză de in umezită, astfel încât fața să primească tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
agățate de o grindă riscau să se stingă în orice moment. Eu însă tremuram nu atât de frigul iernii, cât de cel din inimă. Rotari și Gundeperga se confruntau, fețele fiindu-le străbătute de umbrele tremurătoare, de la torță și de la tăciunii aprinși din vasele de încălzit. - Accept propunerea ta, a spus Rotari. Gundeperga nu s-a arătat prea încântată și a rostit glacial precum aerul încăperii: - Există câteva condiții. Te vei împreuna cu mine vreme de douăsprezece luni; dacă în acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
schimbară priviri neliniștite. Tokichiro luă cleștele lung de metal care fusese pus În vatră. — Nu-i așa că anul ăsta e grozav de frig? Să acoperiți așa cărbunii... nu vă puteți alunga gerul din oase doar Încălzindu-vă degetele. Dezgropă câțiva tăciuni roșii. N-ar trebui să nu vă zgârciți la cărbune? Înțeleg că până acum cantitatea folosită zilnic În fiecare cameră era fixă, dar e groaznic să ne zgârcim cu Încălzirea. Folosiți-o cu Încredere, vă rog. Veniți la magazie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
petrecea, samuraii și generalii de lângă Yoshimoto Îl Înconjurară imediat, ca un zid de apărare. — Ce este? răcniră ei. Dar forțele clanului Oda năvăliseră deja În tabără ca un val și alergau chiar În fața cortului. — Dușmanii! — Oda! Lăncile se ciocniră, iar tăciunii focurilor Începură să zboare peste strigătele zăpăcite ale oamenilor care se luptau. Yoshimoto, stănd sub imensul copac de camfor, nu mai putea scoate un sunet. Își rodea buzele cu dinții săi negri incapabil să creadă ceea ce se Întâmpla chiar sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
asigura că omul era, Într-adevăr, Yoshimoto. Yoshimoto nu se mai afla acolo. Cortul era gol. Un castron mare de lemn, cu orez, se răsturnase, iar boabele albe zăceau Împrăștiate În apa de ploaie. În rest, nu mai erau decât tăciunii câtorva lemne de foc, fumegând. Jinnai Își dădu seama că Yoshimoto plecase În grabă, cu doar câțiva oameni, așa că porni de la un cort la altul, căutându-l. Majoritatea pânzelor fuseseră rupte sau se prăbușiseră, pătate de sânge și călcate În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]
-
e cam ciudat, nu vi se pare? Se uită În corpul de gardă de lângă palisadă. — Probabil vin din linia Întâi. — Dar cine sunt? — Cum poartă armuri e greu de spus. — Hei! Unul dintre ei a ieșit din bucătărie cu un tăciune aprins! Oare ce-are de gând? În timp ce priveau, cu bețigașele În mâini, omul care luase tăciunele alergă În depozitul de combustibil și dădu foc stivelor de lemne. Ceilalți Îl urmară, cu torțe pe care le aruncau În celelalte clădiri. — E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2247_a_3572]