6,881 matches
-
el imediat. O muzică de jazz În surdină, porni tatăl după ce se așezaseră cu toții. Întunericul părea că Începe să cedeze și treptat cerul devenea cenușiu, iar mișcarea valurilor se asemăna cu un uriaș plin de solzi sclipitori. Așteptau emoționați și tăcuți, să se Întâmple un miracol. Rar se mai Încumeta câte unul să tulbure liniștea și așteptarea celorlalți. Oprise și muzica. Ceva mai tăcută Andreea Își strângea cât mai mult pătura pe lângă corp, Încercând să tremure cât mai puțin vizibil. Se
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
devenea cenușiu, iar mișcarea valurilor se asemăna cu un uriaș plin de solzi sclipitori. Așteptau emoționați și tăcuți, să se Întâmple un miracol. Rar se mai Încumeta câte unul să tulbure liniștea și așteptarea celorlalți. Oprise și muzica. Ceva mai tăcută Andreea Își strângea cât mai mult pătura pe lângă corp, Încercând să tremure cât mai puțin vizibil. Se așezase lângă fereastră scrutând orizontul. Cu aparatul foto pregătit să rețină cât mai multe imagini. Cenușiul cerului devenea tot mai vioriu, se oglindea
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
puncte albe și cerculețe negre. Stă nemișcat pe o frunză de hamei sălbatic, ivit pe tufișurile din marginea pădurii. Îl studiază atent, parcă temându-se să mai vorbească. Se teme să nu-l sperie, ori poate că face un efort tăcut, dar intens, de a găsi un loc și acestei ființe aripate într-un univers „de uz personal”, plin de elemente dislocate: mâini, picioare, aripi, ochi, frunze, pietricele colorate, furnici etc., pe un pământ plin de umbre și ascunzători, sub un
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
repetat aceleași cuvinte: Dă-i drumul! Și Ilinca se aplecă și dădu drumul puiului... Acesta porni orbește, cu salturi nesigure, într-o anumită direcție, apoi făcu un mic ocol și intră în aceleași tufișuri în care dispăruse căprioara. Copiii porniră tăcuți și înfrigurați pe urmele sale să vadă dacă și-a regăsit mama. În pădure însă nu se zăreau decît umbrele copacilor și cîteva petece răvășite de lumină. Bătea încet un vînt cald și nu se auzea decît ciripitul păsărelelor în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
lumină. Bătea încet un vînt cald și nu se auzea decît ciripitul păsărelelor în ramurile copacilor. Un fluture mare, strălucind în toate culorile, zbură prin fața lor și se așeză pe o floare... Dar nimeni nu se uită la el. La fel de tăcuți începură să coboare încet, uitîndu-se în toate părțile. Se zgîriară pe mîini și pe față cu țepi de salcîm... Tomiță era cît pe ce să-și sclintească un picior... Ilinca luă o trîntă... dar nimeni nu s-a plîns de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
în vulturi negri, care fug de soare. For-for-formidabil! se cruci Nuțu. Așa scrie acolo, așa v-am spus și eu, încheie Bărzăunul, ca și cum s-ar fi temut să nu-l scoată cineva vinovat pe el de răpirea domniței. Toți rămaseră tăcuți, privind înfiorați spre înălțimile înspăimîntătoare ale peretelui de stîncă. Nu credea nimeni că s-ar fi putut întîmpla cu adevărat așa cum povestise Bărzăunul, dar, fără să vrea, fiecare făcu o legătură între turcii care fuseseră transformați în vulturi și păsările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
atîta ispită. Și parcă nici țancurile munților, nici cascadele cu multicolorele lor jocuri de ape, nici vulturii care se legănau peste culmi nu mai aveau farmecul dinainte. Nimic nu-i mai atrăgea așa de mult. Iar dintre toți, cel mai tăcut și mai posac devenise Nuțu. Mergea în urma tuturor, preocupat parcă de teama ca nu cumva vreo mînă străină să fure păstrăvii din bulboană și să-l vitregească de-o bucurie atît de mare, ca cea despre care povestise Bărzăunul. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
lui Musa rostogolit în pulbere, zorile, cu sângele femeii blonde înnegrindu i pletele și umerii. Grădina lui Tariq miroase a trandafiri mici, cu petale bă tute, ca de garoafe. Căldura cade în falduri grele. Rima cade înainte de primul răcnet. Cade tăcut, între tufele înmiresmate. Prima oară se întâmplase prin toamnă. Într-un octombrie ruginiu, drapat în miros de roșcove, de roșii uscate și turte cu miere, lapte de capră și hrean. Într-o sâmbătă. Ivan veghea focul abia pâlpâind în cuptor
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
în mângâiere, prin părul lui și prin al copilului. Dominique mâncase în tăcere, cu un surâs cuminte și trist pe buze. Vocea ei, cărnoasă ca miezul de piersică, îi păruse acum stinsă și subțire. — Foarte bun. Se duseseră la culcare tăcuți, fără să fi fost obosiți. Își sim țeau gâturile uscate de iubire și limbile legate. Nu dormiseră. Se îmbrățișaseră mut, își mângâiaseră cutele din jurul ochilor, își muiaseră buricele degetelor fiecare în lacrimile celuilalt, râuri fără murmur pe obrajii înveliți de
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
pe David. Să-l văd. Să-l ating. Altfel spus, îl abandonez. Dispar în preria mea. Mă las gâdilat de fiecare firicel de iarbă despre care știu că nu e iarbă, ci fibră sintetică. Un fals. O minciună. O minciună tăcută. În sfârșit. Îmi amintesc că am dormit la Lea în noaptea aceea. Toți patru, în patul ei de pe vremuri, mare ca o insulă. Mâna ei mângâindu-mă pe frunte, cu arătătorul încordându-i-se suplu ca să nu mă atingă metalul
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
zâmbește larg, larg, așa cum nu zâmbești decât în primii ani de viață, când nu te-a rănit, nu te-a părăsit, nu te-a dezgustat nimeni. Un zâmbet care spune o noapte întreagă, noi mici în întuneric și stele mari, tăcute și mari, aceleași pentru toată lumea, noi mici, mici, mici și pierduți, ca atâția alții înaintea noastră, ca atâția alții după noi, în momentul ăla nesfârșit, enorm, în care auzi gândurile celuilalt, pulsând ca un cer deasupra lumii tale... 23. și
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
pick-up. Desfăcea, pe urmă, tacticos, o ciocolată chinezească. Ghemuiți unul într-altul, pe canapeaua din bibliotecă, urmăream cu degetul conturul albinei uriașe de pe ambalaj ascultând Aventurile lui Sherlock Holmes de pe disc. Mama venea să ne ia pe seară, încercănată și tăcută, în taiorul ei gri. Obosiți, ne târam până la troleibuz, povestindu-i despre dragul meu Watson și bzzzzzzzzzzz, albina, cum, iar v-a dat ciocolată? o s-o rog să nu vă mai dea. Ajungeam acasă târziu, ne dezbrăcam și mai scufundam
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Te rog, vorbește frumos cu el, Alex! Și tu ai fost tot așa mic, ca el, și nu ți-a răspuns nimeni așa când ai întrebat ce-i aia flotă! ) Undeva între cină și pijamale, venea tata. Atmosfera se mohora. Tăcuți, indienii se strecurau sub plăpumi. Numai că nu adormeau întotdeauna. Nu, nu prea adormeau... L-a lăsat să plece. Cu ochii deja uscați de nesomn, cu barba nerasă, cu aerul acela aparent neinteresat, cu un la revedere identic celui adresat
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
ca să se joace neobosit cu claxonul bicicletei. — Și ce-o să mă fac? E o vară guralivă afară, plină de zumzet de gâze invizibile ziua și de orăcăit nocturn de broaște. Numai ora 5, ora de acum, acumatunci, e țiuitor de tăcută. Auguste, contabilul, își ia acea expresie medical impene trabilă a omului pe care știința îl duce până la constatarea catastrofei. Mai departe nu e treaba lui, deși e drăguță femeia cea blondă, acum pe punctul de a-și pierde cumpătul și
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
Vei proceda cum vei crede de cuviință; eu, dacă aș fi în locul tău, spre miazăzi mi-aș îndrepta pașii. Într-acolo a plecat înțeleptul și, dacă ai noroc, acolo vei găsi și dezlegarea misterului care învăluie nașterea ta. Lupino rămase tăcut. Era acesta un progres în căutările sale? Nimic concret, nimic real; doar o poveste tristă în plus față de ce avea pînă acum. Și totuși... Vi s-a întîmplat să simțiți vreodată "chemarea inimii"? Un impuls, o dorință de nestăpînit, care
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
promisiuni. Cons tantin Leahu, profesor universitar de latină, își privi colegii de compartiment. O mămăiță, la vreo șaptezeci de ani, cu un nas acvilin și o pereche de ochelari fără rame. O subțirică, ea, și-un negricios, el, tinerei și tăcuți, priponiți unul lângă umărul celuilalt, ținându-se de mână. Lângă el, în dreapta, un tip înalt, cu barbă, mirosind puternic a săpun. Che Guevara întreg. Asemănarea i se păru atât de izbitoare, că-i veni greu să nu caște ochii ca să
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
tânăr entuziasmat de întregul progres și îndrăgostit de sociologie. Trăiește în casa de oaspeți ajutând digestia colegilor de cazare cu disertațiile sale înțelepte de la desert și chiar între feluri. Carrascal trăiește din rentele sale și a ajuns în vârf, țintă tăcută, fără ca nimeni să prevadă la el o muncă de Hercule care are menirea de a îndrepta cu reflecția tot instinctul și a face să fie în el totul științific. Merge prin mecanică, digeră prin chimie și face să se scurteze
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
ai dreptate... această ignoranță.... La noapte mergem la Operă, să te armonizezi... Dar dacă se termină târziu... și nu am chef.... Trebuie să ai. Vezi că deja nu îți mai aparții, Marina, că deja nu ne aparținem.... Femeia se lasă tăcută; mănâncă fasole ca pe iarbă, ascultă biografii ale marilor oameni, după cum consideră Don Avito, privește careuri, tabele, ascultă muzică... Cel mai mult îmi doresc să-mi citești din Anul creștin despre viața sfântului de azi.... îndrăznește să-l implore într-
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
spiritului, amare limfe care îi sufocă inima de mamă, că obiectele toate, comoda, scaunele, consola, oglinda, peste toate, masa, toate râd de ea; îi urcă sângele în obraji și rușinată, simțind sfiala, începe să i se prelingă lacrimi din ochii tăcuți și lacrimile o chinuie. Of, văd că te afectează prea mult, nu vreau deloc asta... nu vreau deloc asta. Nu mă vreau sentimental. Un sentimental nu poate fi bun sociolog. Și acum, deoarece s-a făcut o zi bună, să
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
stradă. Apoi devin personaje centrale. Dar mai bine să stea și muți în mjiloc atunci cînd acțiunea se joacă pe marginea spațiului scenic. La nevoie agitația populară poate fi pe bandă, pe video etc. GRUPUL DE AGITAȚIE, intră în scenă tăcut, venind din sală și culise mergînd ca la o ceremonie tristă, cu pași rari. Cînd se opresc, păstrează un moment de reculegere cu capul plecat. Cineva dintre ei (sau banda) spune celebrul citat: "Începem azi o altă istorie, mai tristă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
banda) spune celebrul citat: "Începem azi o altă istorie, mai tristă decît cea de pînă ieri... Rîsul și gluma nu ne vor mai însoți de-acum înainte... Urmașii noștri poate vor avea dreptul să plîngă... noi am rîs destul!". Ies tăcuți și triști. O pauză destul de lungă ca publicul să se foiască puțin. 2. Izbucnesc hohote de rîs și Grupul reintră ca o trupă de circ, cu tumbe, salturi, pași de dans etc. Muzică de Moși sau Circ. Încep să strige
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
aveai cum să deosebești frazele, ideile, iar din suluri curgea un text incontinent, un râu de cuvinte prin care trebuia să știi să Înoți. Însă el, Căreală, nu știa să Înoate, era țăran de la munte. Un țăran de la munte inhibat, tăcut, care Îl executa pe Vasile mai mult cu privirea și prin câte un „nemernicule“ surd, azvârlit printre dinți, ori de câte ori se intersectau prin curtea liceului. Iar Vasile Moare lăsa capul În pământ, de parcă ar fi regretat; nu, nu regreta, era o
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
poticnindu-se, cu brațele Întinse, ca un orb care Își pipăie zidul negru al nopții, fără cărare. Nu mai era nevoie să Închidă ochii, vocea râului Îl călăuzea - dacă va fi curs vreun râu prin apropiere, fiindcă parcă prea șerpuia tăcut. Până la urmă a zărit lumina becurilor care semnalau podul de la Mărăcineni, și s-a bucurat În gând că nimeni nu le furase Încă. — Podurile epilepsiei lui Puiu Nistea , și-a zis. Pe dracu’ epilepsie, Vasile... Puiu Nistea nu știa, dar
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
cineva a oprit muzica, și-au golit paharele și au ieșit unul câte unul afară, unde un camion hodorogit Îl aștepta doar pe Matei. Țiganii au Înșfăcat sicriul și l-au trântit În camion. Cortegiul s-a pus În mișcare tăcut, Înaintând muribund către cimitirul din apropiere, care Își Înfipsese rădăcinile, ca o caracatiță macabră, În liniștea nesfârșită a câmpului. Aerul cald al verii l-a izbit În plină figură, se simțea legănat de valurile amețelii de parcă țărmul câmpiei aceleia ar
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
se prefăcea, ca să o Îmbuneze, să Îi cheme apropierea, brațele, sânii, trupul Întreg. Și Într-adevăr, ea s-a lipit de el, l-a luat În brațe, au stat așa minute bune, trăind fiecare În sinea lui Binele, singurul bine tăcut, discret și vindecător. — Nu-ți dai seama că numai așa te pot ajuta? a zis Într-un sfârșit Vasile, epuizat. Ionela Însă adormise. Vasile a zâmbit, a zâmbit la gândul că prietena lui adormise ea În locul lui, de oboseala confuziei
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]