1,281 matches
-
trebui să te mustru disciplinar, Porfiri Petrovici. ă Vă înțeleg, exclența vostră, spuse Porfiri, aproape pierzându-și echilibrul datorită reverenței prea adânci. § Corpul era înfășurat într-o pânză verde cauciucată. Doi brancardieri cu șorțuri de cauciuc l-au ridicat de pe targă, fiecare apucând de câte un capăt. S-au strâmbat fără glas când au vazut cât de greu este. Era o chestie de mândrie ca ei să nu scoată un sunet. Cadavrul nu avea scurgeri și nici nu se îndoia deloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
proteste. — Noi vă putem garanta siguranța, spune din nou megafonul. Nimeni nu mișcă. După ceva tîrguieli, se cade de acord ca doi dintre cei mai grav răniți să meargă cu ambulanța care așteaptă afară. Scutierii se retrag, escortînd cele două tărgi. De Îndată ce ies, cei din hol Încep să țipe toți deodată. Ne-au atacat, pur și simplu. Gaze lacrimogene, grenade, bastoane. Crimă! Una dintre doctorițe scutură din cap. — Și la ce vă așteptați? Voi ați spart vitrinele la Maxdrip, cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
urma să coboare pasarela, lumea a dat buzna în direcția aceea. Pasagerii, cu bagajele în mână, se pregăteau să coboare. Luați de valul mulțimii, Takamori și Tomoe au ajuns la capătul pasarelei. Primul care a ieșit, transportat cu grijă pe targă, a fost un pasager bolnav, însoțit de două asistente medicale. A urmat un străin roșcovan, înalt, între două vârste, care cobora grăbit, făcând semne cu mâna. Știau, după vârstă, că nu e Gaston. Apoi, un student japonez care purta un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
spital când avusese două coaste rupte și mâna scrântită. Avea zece ani. La sala de gardă, la Spitalul de Urgență, Înainte ca mama să fie examinată, stătuseră cinci ore pe scaune, În sala de așteptare, În timp ce erau aduse persoane cu targa - oameni care avuseseră accidente de mașină sau infarcte. Valentina nu-și dăduse seama până atunci câtă lume se Îmbolnăvește, se rănește sau moare Într-o singură zi În Roma. Înnebunesc, dați-mi un pic de morfină, ceruse mama unei infirmiere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cum o chema. Sau unde o fi, nu știe. Plecase. Agentul principal Își dorește ca ea să fie plecată atât de departe, Încât să numai poată fi găsită. De pe scări se ivește un brancardier, gâfâind, care târâie după el o targă. Se pregătește să-i spună să-și tragă răsuflarea, pentru că oricum nimeni nu are nevoie de el. Au sosit deja coșciugele. Dar acela trece pe lângă el, gâfâind, și imediat după aceea, la fel de agitat, trece pe lângă el și un doctor. Agentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Îi strigă să se dea la o parte, să-i facă loc să treacă. Repede, repede, eliberați scările, la o parte toți. Agentul principal se dă Înapoi pe palier, se oprește și vede că brancardierul, cu o grijă infinită, duce targa În jos pe scări. Se lipește de zid. Când trece prin fața lui, Își dă seama că pe targă este fata cu părul strâns În coadă de cal. Are o mască de oxigen pe față. — Ce se Întâmplă? Întreabă surprins. — Respiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
la o parte toți. Agentul principal se dă Înapoi pe palier, se oprește și vede că brancardierul, cu o grijă infinită, duce targa În jos pe scări. Se lipește de zid. Când trece prin fața lui, Își dă seama că pe targă este fata cu părul strâns În coadă de cal. Are o mască de oxigen pe față. — Ce se Întâmplă? Întreabă surprins. — Respiră, strigă reanimatorul fără a se Întoarce. Targa Își continuă drumul, provocând la fiecare treaptă un zgomot metalic. Ambulanța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
de zid. Când trece prin fața lui, Își dă seama că pe targă este fata cu părul strâns În coadă de cal. Are o mască de oxigen pe față. — Ce se Întâmplă? Întreabă surprins. — Respiră, strigă reanimatorul fără a se Întoarce. Targa Își continuă drumul, provocând la fiecare treaptă un zgomot metalic. Ambulanța are Încă sirena deschisă. Pare un urlet, un strigăt de ajutor. Ajutor, ajutor, ajutați-mă. Iată, suntem aici. Agentul principal aleargă după targă, după fată, după doctor. Dar sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
strigă reanimatorul fără a se Întoarce. Targa Își continuă drumul, provocând la fiecare treaptă un zgomot metalic. Ambulanța are Încă sirena deschisă. Pare un urlet, un strigăt de ajutor. Ajutor, ajutor, ajutați-mă. Iată, suntem aici. Agentul principal aleargă după targă, după fată, după doctor. Dar sunt mai iuți decât el. Parcă zboară. Viața ei e În mâinile lor, În gesturile lor. La fiecare etaj ușile sunt deschise. — Ce s-a Întâmplat? Întreabă vecinii buimăciți. Au tras cu arma? Unde? La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Chiar și acum pare moartă. Are ochii Închiși. E complet inertă. Dar pe gura ei, masca de oxigen s-a aburit. Răsuflarea, poate. — Trăiește? Îl Întreabă pe doctor, dar acela nu are timp să-i răspundă. Nu are timp. Împinge targa spre ambulanță. Pe trotuarul spart, roțile se Împiedică, targa se clatină. Fata Întinsă, poate instinctiv, tresare. Capul i se apleacă pe pernă. Buzele i se Întredeschid și ochii par să i se anime. Asistenții țin deschise portierele ambulanței și, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
complet inertă. Dar pe gura ei, masca de oxigen s-a aburit. Răsuflarea, poate. — Trăiește? Îl Întreabă pe doctor, dar acela nu are timp să-i răspundă. Nu are timp. Împinge targa spre ambulanță. Pe trotuarul spart, roțile se Împiedică, targa se clatină. Fata Întinsă, poate instinctiv, tresare. Capul i se apleacă pe pernă. Buzele i se Întredeschid și ochii par să i se anime. Asistenții țin deschise portierele ambulanței și, pentru o clipă, fata rămâne singură, ținta miilor de priviri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ambulanței și, pentru o clipă, fata rămâne singură, ținta miilor de priviri - zecile de polițiști care așteaptă În stradă, locuitorii ieșiți la ferestrele Întregului cartier, ospătarii, bucătarii și oamenii de serviciu de la restaurante, bețivii, turiștii care se Întorc la hoteluri. Targa rămâne pe trotuar, În lumina lampionului, În Întunericul nopții. Lucrul acela umil - precar, fragil, gol, acolo jos - În fața tuturor. Ceva profanat pentru totdeauna. Și-a văzut tatăl cu pistolul Îndreptat spre ea. Cum poți să vezi așa ceva și să rămâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
un ceas ca să dea din nou de el. Bobo, pe care, de fapt, îl cheamă Bogdan Ilie, avea cabinetul la parter, chiar la intrare, unde se fac internările. Zogru l-a văzut prin ușa deschisă, pe care tocmai ieșea o targă cu un accidentat, și, cum nu părea să mai fie nimeni, s-a și furișat înăuntru, iar de-acolo, în sângele lui Bobo. Acesta, cât se făcea Zogru comod, o și luase în primire pe femeia dezorientată, care nu avusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
pentru că pusese În cuvinte o reală sinceritate. ZÎmbetul palid schițat de Marie Îi merse drept la inimă. Se Înclină scurt și se duse să dea o mînă de ajutor pompierilor care, după ce legaseră strîns trupul lui Gildas culcat pe o targă, Îl trăgeau În sus prin forța mîinilor, În timp ce jos, un bărbat cu un Început de chelie conducea manevra devenită primejdioasă din pricina povîrnișului abrupt. Stéphane se duse lîngă Marie, căută În mod vizibil ceva ce ar fi putut să-i spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
duse lîngă Marie, căută În mod vizibil ceva ce ar fi putut să-i spună, se mulțumi să-i adreseze o privire pe care o spera grăitoare pentru tot ce simțea și o șterse apoi să-i ajute pe ceilalți. Targa tocmai ajungea sus pe faleză cînd Începu să bată vîntul, Îndepărtînd brusc un colț de prelată și dezvelind chipul oribil mutilat al cadavrului. TÎnărul jandarm se răsuci pe călcîie și se duse, aplecat de mijloc, În spatele mașinii de teren, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
formalizeze nici măcar o secundă că Marie preluase În mod autoritar comanda unor lucruri care Îi reveneau de drept lui și nu altcuiva. Trînti portiera mașinii de teren În momentul În care cele de la vehiculul pompierilor se deschideau pentru a vîrÎ targa Înăuntru. Marie se apropie rapid de omul cu Început de chelie. Yves Pérec. Unicul medic de pe insulă și actualul primar din Lands’en. La fel ca tatăl lui mai Înainte. La fel ca bunicul lui. Moștenise de la strămoși privirea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
se deslușeau net pe emailul bleumarin al coșului. Compagnie de l’Iroise. Gildas spunea că Într-o bună zi o va răscumpăra, iar naveta va duce turiștii direct la hotelul lui Loïc... Marie urcă la bord. Jeanne și Loïc Înconjurau targa pe care odihnea trupul Într-o husă Închisă. Absența tatălui ei n-o miră. Dacă el o susținuse, asta nu Însemna că În sinea lui digera mai ușor ca alții trimiterea trupului lui Gildas la IML din Brest. Milic era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
ei paloare, nările lipite, ochii adînciți În orbite, buzele decolorate, toate Îl făceau să se teamă de ce era mai rău. CÎnd ajunse În dreptul ușii, o prinse pentru a ajuta să fie ridicată la bordul elicopterului și o Întinse ușor pe targa așezată jos. Un medic militar Îl dădu atunci la o parte fără menajamente și Începu operația de reanimare. Timpul păru că se deșiră. Dură mult, mult prea mult. Avea sentimentul că plutește Într-un tunel lung, la capătul căruia Gildas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
lumea aceea paralelă de care vorbeau cei bătrîni, o lume În care domneau straniul și maleficul, ca de cealaltă parte a oglinzii. O ușă se trînti, o alta se deschise, o panică bruscă umplu coridorul, readucînd-o la realitate. Apăru o targă, Împinsă iute de oameni În bluze albe. CÎnd trecu pe dinaintea lor, o recunoscură pe Yvonne, neînsuflețită, cu o mască de oxigen pe față. Marie se năpusti și, mai Înainte ca ei să se Îndrepte cu toții spre infirmeria Închisorii, reuși să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
probabil că Înaintea impactului, cu un ultim reflex de apărare, Își dusese mâinile la cap. „A sărit de la etajul șapte. A murit pe loc...”, rosti cu o satisfacție bizară o femeie de lângă el. Sosi o ambulanță, doi bărbați coborâră o targă. În clipa când ridicau trupul, Bruno zări craniul explodat, Își Întoarse privirea. Ambulanța porni În urlete de sirenă. Astfel sfârși prima iubire a lui Bruno. Vara lui ’76 a fost probabil perioada cea mai cumplită din viața lui; Împlinise douăzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Întrebă el. — Nu, făcu ea din cap. Bruno se repezi la bar, ceru telefonul. Ambulanța sosi În zece minute. Toți clienții se Îmbrăcaseră; Într-o liniște mormântală, Îi priveau pe infirmierii care o ridicau pe Christiane, o așezau pe o targă. Bruno urcă lângă ea În ambulanță; erau foarte aproape de Hotel-Dieu. Bruno așteptă câteva ore pe coridorul cu linoleum pe jos, apoi internul de gardă veni să-i vorbească: Christiane dormea; viața nu-i era În pericol. În duminica următoare, fu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
de pe un scaun pe roți la automobil. Schley nu s‑a lăsat Înduplecat. Declara că refuză să‑i semneze externarea din spital. Până la urmă, Abe a lăsat‑o mai moale și l‑au ridicat, cu cearceafuri cu tot, pe o targă. A rămas tăcut În timpul transportului, dar nu Îmbufnat sau ranchiunos. Nu manifesta posomorala ori toanele omului bolnav. Automobilul 740 era În garaj. Un telefon avea să‑l aducă la poartă În câteva minute. Eu reciteam memoriile lui Keynes, a cărui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
telefonul proprietăresei. Locuia la cinci minute de noi. Fără să protesteze că fusese trezit din somn, mi‑a vârât o lanternă În gât și În ochi. Doi haidamaci În uniforme de infirmieri umpleau acum cadrul ușii, ținând În mâini o targă pliantă. Cei doi negri În halate albe tocmai Începuseră să desfacă targa pe podea, când i‑am oprit strigându‑le: - Nu mă duc nicăieri! Rosamund a cerut părerea doctorului, care a răspuns: - Mă rog, nu e absolut nécessaire, dacă se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
fusese trezit din somn, mi‑a vârât o lanternă În gât și În ochi. Doi haidamaci În uniforme de infirmieri umpleau acum cadrul ușii, ținând În mâini o targă pliantă. Cei doi negri În halate albe tocmai Începuseră să desfacă targa pe podea, când i‑am oprit strigându‑le: - Nu mă duc nicăieri! Rosamund a cerut părerea doctorului, care a răspuns: - Mă rog, nu e absolut nécessaire, dacă se opune cu atâta Înverșunare. A trimis ambulanța Înapoi. Infirmierilor le era absolut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
ar fi crezut că e un truc ieftin și atunci... (Iluminat.) Închipuiți-vă un sunet de sirenă, groaznic, niște tipi în halate albe năvălind de acolo, să zicem... Și noi toți, îngroziți, ajutându-i să-l pună pe Grubi pe targă și ieșind cu ei, afară. Sunetul unei mașini care se îndepărtează și gata... Pur și simplu i-am fi lăsat aici... Ar fi aplaudat o vreme, noi n-am fi ieșit la rampă, ei s-ar fi plictisit și ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]