KorAP: Find »[drukola/base=tavernă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...22 23 24 ...29 >

705 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241

intră În conflict cu planurile voastre, se Înțelege. — Nu, dimpotrivă. Azi e o zi mai bună decât altele. Tocmai aveam de gând să ne adunăm. Te aștept la asfințit, În taverna din spatele fântânii celei mari, pe drumul spre Roma. E taverna lui Baldo, cruciatul. Vă veți găsi În al Treilea Cer. — Al Treilea Cer? — E un fel de a spune pe care Îl folosim Între noi, o glumă de oameni Învățați. Dar domnia ta vei Înțelege cu siguranță. Iubirea de cunoaștere care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
cât ar fi rezistat la tortura cu frânghia, apărându-și secretul? Și cât rezistase meșterul Ambrogio, protejându-l pe al lui? 4 În aceeași zi, pe la asfințit O placă smălțuită din aramă, agățată de portic, Îi atrăgea pe băutori În taverna numită „Pe drumul Ierusalimului“. Emblema reproducea un blazon nobiliar fantezist: pe fundal erau reprezentați șase cavaleri Înarmați greoi, schițați de un penel fără pretenții; În prim plan, În partea de jos, figura un cap sângerând de sarazin retezat dintr-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
mușteriu cu niște ochi căscați. Imaginea era tăiată la jumătate printr-o cruce roșie. „Asta merită să li se păstreze câinii aceia de mauri“, se gândi Dante privind-o. Era singurul lucru din preajmă care se bucura de aprobarea sa. Taverna fusese clădită Închizând cu niște ziduri din piatră ecarisată arcada de susținere a unui mare edificiu datând din epoca romană. Undeva deasupra, zidurile, care la origine trebuie că fuseseră impunătoare, apăreau Înjumătățite de o prăbușire străveche. Numai un colț al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
era de ascuns, Într-un Studium? Chiar și numele acelui loc părea inoportun: după Înfrângerile repurtate peste mare și lenta recucerire a Palestinei de către mameluci, numele Ierusalim devenise un simbol sacru și totodată dureros, cu siguranță nepotrivit pentru emblema unei taverne. Urcă treptele scâlciate ale porticului, Îndreptându-se spre poartă. Dinăuntru provenea un zgomot confuz de glasuri, ca și când s-ar fi aflat acolo un număr mare de persoane, În ciuda orei târzii. Parcă nimeni nu se temea de ora stingerii, În orașul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
i-ar fi impus o anumită rezervă, mai cu seamă În locul acela hărăzit plăcerilor. Un chip mobil și perspicace, asupra căruia maimuța lăsase amprenta limpede a inteligenței, dar și a ambiguității. Dante nu fu uimit să găsească un cleric În tavernă: pesemne că, În afară de Bologna, frații petrecăreți se răspândeau și prin restul Italiei, se gândi măsurându-l din creștet până În tălpi. Era suficient să azvârli o simplă privire ca să observi că schima purtată de el era cu mult mai rafinată decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
exclamații vulgare, acompaniate de zgomotul farfuriilor din lemn, izbite ritmic de mese. O muzică ce, din când În când, o acoperea pe cealaltă. Dante Îndreptă spre Teofilo o privire Întrebătoare. — Ea e Antilia, dansatoarea care a dus până la Roma faima tavernei lui messer Baldo, Îl lămuri spițerul, cuprins și el de o bruscă surescitare. Poetul privi În jur. Care va să zică, spelunca aceea era renumită până la Roma? În ce se transforma orașul lui? Nu Florența lui, ci orașul celălalt, necunoscut, ivit pe nepusă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
crimă? continuă el zâmbind, ca și cum ar fi azvârlit la voia Întâmplării o ipoteză absurdă. — Chiar asta s-a Întâmplat. Iar crima pe care o cercetez plutește pe urmele voastre. Asupra cuvintelor sale se lăsă o tăcere subită. Până și zgomotele tavernei se domoliseră. Cu coada ochiului, Dante văzu cum și Baldo, cârciumarul, se apropiase de locul lor. De la acea distanță, părea cu neputință să le fi putut asculta spusele, și totuși nu exista nici o Îndoială că Îi urmărea cu luare aminte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
La un moment dat, vraja se rupse, iar chipurile celor de față se Însuflețiră dintr-o dată cu expresiile uimirii și ale compasiunii la care se așteptase, În timp ce un cor de exclamații reproducea și În acel colț de sală atmosfera din restul tavernei. — Ambrogio... mort? zise În cele din urmă Cecco d’Ascoli. Cum? Și de ce? Părea cutremurat, Însă Dante simțea o notă falsă În emoția lui. — Bargello și oamenii lui bâjbâie prin beznă, spuse. Așteptă o clipă Înainte să continue, fixându-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Straja de la Porta al Prato a Înregistrat-o când a intrat... acum șaizeci de zile. S-a declarat de condiție liberă și nu... — Ce? — Nu reiese că ar practica prostituția. — Și unde locuiește? Aici nu văd să fie indicat. — La tavernă... Îmi Închipui. Nu e supusă nici unei restricții de deplasare, cu toate că reputația ei discutabilă e bine cunoscută pentru garda cartierului, care e cu ochii pe dânsa, zise funcționarul, ca și când ar fi voit să se scuze pentru acea omisiune. Păru ușurat atunci când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Palatul priorilor. Omul Își făcu apariția trăgându-și sufletul, contrariat În mod vădit. Era lipsit de armura lui obișnuită. Părea mai mic. — Ce este atât de important, messer Alighieri, Încât să mă scoți de la treburile mele? Întrebă el de Îndată. Taverna e treaba ta, mizerabile, se gândi poetul, dar se mărgini să Îl ignore. Sucea În mâini ciudatul pumnal pe care Îl găsise În biserică. Există templieri la Florența? Întrebă el. — Ce? — Trezește-te, Bargello. Ordinul cavalerilor sărmani ai lui Hristos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
devenind serios. Dar vasiliscul nu există. — Dar otrăvește și ucide ca și când ar exista, la fel ca vorbele calomniei. 8 În aceeași zi, după crepuscul Dante ajunse la masa Înțelepților fără să șovăie. De acum era limpede că ungherul acela al tavernei constituia cu adevărat un spațiu privat. Aliniați pe scaunele lor erau toți bărbații pe care Îi cunoscuse. Aceștia se ridicară În picioare, răspunzându-i În tăcere la salut. Îl priveau plini de curiozitate, Însă nici unul nu părea să aibă intenția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Începu să cânte cu un glas răgușit și distonat. «Per te venit hac tribulatio O quam pravo ducti consilio Exierunt Duces in praelio Damiata tu das exilio Maledicta fatorum series.» Încă de la primele cuvinte, o tăcere neașteptată se așternu În tavernă. Dante văzu nu puțini ochi umezindu-se. Cu toții, chiar și mușteriii cei mai umili, păreau să sufere Încă din pricina tragediei cruciadei. Damietta, floarea Nilului, cetate martir, unde trupele creștine suferiseră o Înfrângere cumplită, recucerită și pierdută În două rânduri din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
o asemenea stea, răspunse cel Întrebat pe un ton ironic. Dar, dacă s-ar găsi, tare aș vrea să... Veniero se oprise dintr-o dată, atras de ceva. Dante Îi urmări direcția privirii, plin de curiozitate. Antilia Își făcuse apariția În fundul tavernei și se Îndrepta spre dânșii. Femeia Înainta cu pași lenți, Învăluită până la glezne În mantia ei de păun. Nu părea să se pună pe dănțuit. Se opri lângă masă, aproape de Dante, În timp ce Baldo se dădea grăbit la o parte. Poetul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
o dată Începu să cânte, la Început În șoaptă, ca un susur. Din gura ei Întredeschisă ieșea un cântec monoton, puternic ritmat, un ansamblu de cuvinte aspre și de neînțeles. Apoi tonul cântecului urcă, o melodie tristă care ajunse până la bolta tavernei. Dante o asculta fascinat. Nu era nici una dintre limbile creștine pe care le cunoștea; nici ebraica sau idiomul barbar al maurilor. În efortul cântării, femeia Își mișcase un umăr, iar marginea mantiei coborâse, descoperindu-i gâtul. I se păru că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
căuta ochii. Dar privirea Antiliei devenise fugară. Își curmă cântarea brusc, după o ultimă notă prelungită până la chin. Apoi se ridică Încetișor, fixându-l Încă o dată, pentru o clipă, pe poet, și se Îndepărtă spre refugiul ei dindărătul cortinei, În fundul tavernei. Privirile tuturor celor de față o urmaseră. Cecco Angiolieri fu cel dintâi care deschise gura, dovedind că Își recăpătase tonul zeflemitor, atunci când făcu o aluzie la formele femeii, evidente sub vălul subțire de mătase. Dar nimeni nu părea dispus să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Sau cinci vârste, lucrul cel mai evident. Dintr-o dată, Îi reveniră În amintire frânturile de fraze, cuvintele pe care le auzise uneori șoptite În unele săli rezervate din studia, În povestirile populare, În unele scriptoria din mânăstiri. De asemenea, În taverne și În stațiile de poștă de pe Via Francigena, de la pelerinii ce coborau dinspre Nord sau care se Întorceau de peste mare. A cincea Evanghelie. Cei cinci evangheliști. Să fi vrut Ambrogio să Îl celebreze pe Iacov, despre care se șoptea că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
pentru asta a fost ucis, spuse cardinalul În timp ce Îl concedia cu un gest. Dante dădu să plece dar, ajuns În dreptul ușii, se opri, chemat de glasul strident al lui Acquasparta. — Ni s-a relatat despre dansatoarea care se produce În taverna cruciatului. Se pare că te interesează, iar cunoscându-te e lesne de intuit genul de pasiune care te Împinge către târfa aceea. Dar să nu te lași În voia iluziilor dumitale de poet: acea femeie e primejdioasă, un vas de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
permisiunea Breslei. Sunt mulți ca el, de o vreme Încoace, veniți cine știe de unde. — Mulți? — Da, tare mulți. Blestemații! Dante se rezemă de pilastru, respirând adânc pentru a-și potoli agitația, iar apoi Își deschise drum prin mijlocul gloatei, spre tavernă. În prag, Teofilo avea aerul că Îl aștepta. Intră hotărât, urmat de spițer, care se dăduse la o parte pentru a-l lăsa să intre. Întrucât Împrejurările deciseseră În locul lui, acum avea să o interogheze pe femeie. Își roti cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
dispută teologică, la ora aceea. Era convins că Teofilo inițiase acea polemică doar pentru a-i distrage atenția de la femeie. — Antilia ți-a cerut medicamentul acela al dumitale? Spițerul izbucni În râs. Părea să fi redevenit, dintr-o dată, petrecărețul din tavernă. — Se numește chandu... Oh, nu, nimic atât de grav. Căuta doar un săpun de calitate, care să Îi priască pentru frumusețea pielii. Dar, cine știe, poate că pentru o femeie ocrotirea propriei frumuseți e o sursă supremă de durere... Dante

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
afirmau că Îl cunosc au fost uciși de cei care voiau să știe... sau care voiau să nu mai știe nimeni altcineva. Bărbatul nu părea să mai aibă nimic de adăugat. Dante era perplex. De prea multe ori ascultase prin taverne povestiri legendare și lipsite de temei. — Așadar, ai auzit vorbindu-se despre asta demult, pe timpul călătoriilor dumitale. Pe tărâmuri Îndepărtate, Îmi Închipui, reluă el cu un dram de ironie. Meșterul colorist Îl fixă În ochi. Nu, messer Durante. Am auzit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Cer era indicat și locul unde fiecare Își ținea, În mod provizoriu, lecțiile. Cecco d’Ascoli Își aduna discipolii pentru cursul de astrologie medicală În mica sală capitulară a abației San Sisto, de la San Frediano. Dante, de cum Îl recunoscuse În tavernă, Își propusese ferm să Îl reîntâlnească Între patru ochi, pentru a se confrunta cu dânsul În privința tuturor aspectelor care Îi despărțeau. De ani buni ținea dezbaterea lor de la distanță asupra caracterelor astrologiei. Dar, după câte auzise În biserica Celor Patruzeci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
fi putut să fie ceva mai mult decât o dansatoare. Un fior Îi străbătu pielea când Își aminti de trupul ei. Trebuia să o vadă. Acum. Singur. Ca să afle mai multe despre ea, firește. În aceeași zi, la Începutul după-amiezii Taverna lui Baldo era aproape pustie la ora aceea. Doar doi servitori Își făceau de lucru În preajma vetrei, Îndoiți sub greutatea legăturilor de nuiele pe care le adunau pe lângă perete. Cruciatul ședea pe una din băncuțe, bând niște vin dintr-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
servi cu ce am mai bun, messer Alighieri? zise omul prevenindu-i cuvintele. — Nu sunt aici ca să Îți apreciez vinul, răspunse Dante fără să dea semne că ar vrea să ia loc. Vreau să vorbesc cu femeia care dansează În taverna ta. Baldo Își mângâia bărbia În timp ce Îl scruta cu viclenie. — Așadar, o vrei pe Antilia mea. Splendida Antilia. Subliniase cuvântul „splendida“ cu un accent lasciv. — A ta? Poetul nu se gândise niciodată că femeia putea fi o sclavă, capturată Într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
avea mijloacele. Nu, doar un prinț ar putea plăti atât de mult. Dante era din ce În ce mai uluit. — Nu e o dansatoare profesionistă? Și atunci de ce... — Nu știu. Nimeni nu știe, Îl Întrerupse cruciatul. Ea m-a Întrebat dacă putea dansa În taverna mea, fără nici o răsplată. Dimpotrivă, am avut impresia că ar fi fost dispusă să Îmi ofere ea bani ca să o facă, dacă aș fi refuzat-o. — Dar tu nu ai refuzat. Nu. Nu cred că există un bărbat În toată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Dante se ridică, Încetișor. — Iar Duhul tău cere În schimb jertfe de sânge? Avu impresia că ciungul Încerca să Îi evite privirea. — Și ceilalți? Căror duhuri și-au consacrat ei credința? — Ceilalți? Cine? — Învățații care par să Își fi ales taverna ta ca altar al riturilor lor. Ce știi despre ei? Nimic. Sunt oameni de știință. Ce ar putea avea ei de a face cu mine? — Multe, dacă știința lor e aceea a intrigii. Iar În știința asta, și tu ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]