1,111 matches
-
venit. Elita tehnocratică era vital interesată de un sistem capitalist care să-i ofere nu numai prestigiu social, ci și surse de venit satisfăcătoare, mai specific, acces la proprietate și poziții de manageri/specialiști în economia privată. Problema critică a tehnocraților era cea a tranziției de la economia de stat la economia privată, în așa fel încât ei să-și translateze pozițiile social-economice. Era normal ca tehnocrația să oscileze între interesele managerilor întreprinderilor de stat și o privatizare controlată de către ei, din
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
se putea realiza decât printr-o economie de piață. Ea spera totodată că statul va oferi întreprinderilor capitalul necesar restructurării și relansării lor, precum și sprijinul financiar pentru supraviețuirea în procesul de restructurare. Acesta a fost însă cadoul otrăvit oferit de tehnocrați societății. Mecanismele de administrare a întreprinderilor de stat au fost înlocuite cu mecanisme cvasiprivate, învestite cu o putere, practic, absolută. Managerii acestor întreprinderi s-au găsit în situația de a acționa într-un mediu managerial absolut liber, fără control și
[Corola-publishinghouse/Science/2092_a_3417]
-
semiotice și a unor noi mijloace de folosire a resurselor deja existente. I.3. "Puterea imaginii" și "imaginile puterii" Jacques Chirac (apud Lacouture 2007: 112) afirmă că "o estetică a puterii a înlocuit exercițiul puterii, realizat de anturaje moderne, experți tehnocrați și analiști financiari ... " (trad.n). Imaginea sau contopirea dintre realitate și promisiune constituie produsul final al rotirii cubului rubik discursiv de către un abil producător. I.3.a. Anatomia imaginii Punctul de pornire în actul de înțelegere a unui concept îl
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
maniere diferite: unii la un nivel scăzut (tipul G - organizatorul), alții la un nivel mediu (tipul R - realistul), alții la un nivel ridicat (tipul M - maximalistul). Fiecare dintre aceste cinci stiluri eficace poate devia în alte cinci stiluri ineficiente: T’ - tehnocratul (autocratul); P’ - paternalistul (demagogul); G’ - birocratul; R’ - oportunistul; M’ - utopistul (modernistul) (vezi figura 20): Fig. 20 Pentru a diagnostica aceste stiluri de conducere, autorul a procedat astfel: cu ajutorul diverselor tehnici (interviuri, anchete, chestionare, analize biografice etc.) au fost culese nenumărate
[Corola-publishinghouse/Science/2267_a_3592]
-
această carte arată, daca UE nu începe să recunoască rolul energiei în diplomație și politici strategice, aceasta va continua să fie depășită în mod dramatic de țări precum Rusia, care nu rezervă politică energetică ca domeniu de reglementare exclusiv al tehnocraților și oamenilor de afaceri. ZEYNO BARAN Director al Centrului pentru Politici Eurasiatice, Hudson Institute Washington, DC, SUA Introducere Energia este cea care pune lumea în mișcare. De la Big Bang la domesticirea focului de către omul preistoric, de la forța aburului la forța
by Paula Daniela Gânga [Corola-publishinghouse/Science/1034_a_2542]
-
lui Dimitri Medvedev, un aliat al lui Puțin desemnat de acestă ca succesor al său la poziția de șef al statului. În primele luni după desemnarea lui Medvedev drept candidatul lui Puțin, presa internațională a crezut că vede în acest tehnocrat de 42 de ani o figură care ar fi adus o mai mare democratizare a Rusiei. Afirmațiile lui Medvedev din cadrul reuniunii din 2007 de la Davos 79 precum și poziția sa asupra democrației, ca un "concept ce nu are nevoie de atribute
by Paula Daniela Gânga [Corola-publishinghouse/Science/1034_a_2542]
-
va reluată apoi cu și mai mare succes, până în martie 1953. Creându-și posibilitatea de a bulversa în orice clipă eșichierul politic, Stalin caută să contrabalanseze efectele unei evoluții inevitabile după introducerea planurilor cincinale și dezvoltarea complexului militaro-industrial: întărirea pozițiilor „tehnocraților” guvernamentali în detrimentul ideologilor și activiștilor PCUS. Până la sfârșitul domniei sale, Stalin se confruntă cu o dilemă pe care nu reușește s-o depășească. Voința de a vedea comunismul - adică puterea proprie - extinzându-se și în străinătate impune necesitatea de a se
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
impune necesitatea de a se dota cu o industrie militară performantă. Dar crearea acestei industrii presupune tolerarea către regim a existenței unor gestionari și a unor savanți mai preocupați de eficacitate decât de ortodoxie ideologică; or, dezvoltarea acestui clan de „tehnocrați” poate periclita la o adică puterea personală a lui Stalin. Acesta încearcă, atât cât îi stă în putință să concilieze ceea ce este de neconciliat, puterea sa absolută cu făurirea unui instrument militar eficace; dar, ca de fiecare dată când este
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
puțin, toți intelectualii care au servit stalinismului în țările democrației populară aparțin uneia sau alteia din aceste patru categorii. în cartea lor Marșul spre putere al intelectualilor, Gyorgy Konrad și Ivan Szelenyi scriu că, în Europa Centrală „ideologii”, polițiștii și tehnocrații au nevoie unii de alții, logicele lor respective îmbogățindu-se și împletindu-se”; după ei, baza socială a PC ajunse la putere este intelectualitatea care-și apără astfel interesele; ei conchid că singura speranță de promovare socială a copiilor de
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
-se pe datele falsificate, parvenite prin agit-propul sovietic. Istoricul E.H. Carr, socotit în timpul vieții drept cel mai bun specialist britanic în problemele URSS, consideră că teroarea stalinistă este prețul care trebuie plătit pentru modernizarea accelerată a Rusiei. în Franța, mulți tehnocrați cuceriți de „planismul” sovietic vor fi mai apoi ispitiți de diverse versiuni ale fascismului - Paul Marion rupe cu PCF la începutul anilor 1930 și va deveni responsabil cu propaganda al regimului de la Vichy. Totuși, până acum, mișcarea comunistă n-a
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
divizia - după bunul plac pe membrii Biroului Politic, cu posibilitatea de a da peste cap în orice clipă eșichierul politic. După introducerea planului cincinal* și eliminarea vechii gărzi bolșevice, el este preocupat să contrabalanseze efectele unui proces inevitabil: întărirea pozițiilor tehnocraților guvernamentali însărcinați cu gestionarea tehnică a țării, în detrimentul activiștilor partidului, numiți mai mult în funcție de fidelitatea lor față de Stalin decât în funcție de competențele lor profesionale. Acest fapt se traduce prin redistribuirea unei părți a funcțiilor Biroului Politic în profitul Sovnarkom-ului. Stalin guvernează
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
complet - cu excepția PC din Boemia și Moravia - sau nu mai sunt decât niște secte politice. Au fost înlocuite de formațiuni postcomuniste care se prezintă ca moștenitorii aripii reformatoarea a fostelor partide-state și reunesc comuniști renovatori, o parte a fostei nomenclaturi, tehnocrați și socialiști de stânga uniți în jurul unui proiect de tip social-democrat*. Din anii 1990 încoace, aceste partide postcomuniste ocupă un spațiu politic important: ● Social-democrația Republicii poloneze (SdRP) care dispare în 1999, Alianța Stângii Democratice (SLD) și Uniunea Muncitoare; ● Partidul Socialist
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
disidența*. O a doua interpretare, ținând de sovietologia nord-americană din anii 1960, privilegiază [teoria potrivit căreia] evoluția grupului conducător [s-a produs] în virtutea unei relative dispersări a puterii; această teorie, denumită „a grupurilor”, este utilizată în inventarierea celor care - aparatcik-i, tehnocrați, militari, ingineri, savanți etc. - ar putea intra în concurență și contribui la complicarea proceselor decizionale; această abordare subînțelege că acest proces de diseminare s-ar fi răspândit din aproape în aproape în societate, evocând chiar un sistem „semi-competitiv”. O a
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
meritocratică plină de inteligență și creativitate: tehnocrația. Saint-Simon a fost incontestabil elitist. Muncitorii manuali nu sunt în măsură, cu propriile puteri, să organizeze și să execute activități noi eficient și rațional. Ei au nevoie de autoritatea și conducerea elitei de tehnocrați. * Socialismul promovat de Saint-Simon (în realitate el nu a fost socialist. Termenul socialist i-a fost atașat prin asociere cu urmașii săi, saintsimoniștii, care au devenit cu adevărat socialiști) s-a materializat într-un curent influent în vremea sa, numit
by Dumitru Popovici [Corola-publishinghouse/Science/972_a_2480]
-
etc. Există, de asemenea, o mare diversitate de scenografii care permit erijarea în povestitor de roman și construirea figurii cititorului său. Discursul politic este, de asemenea, favorabil unei multitudini de scenografii: un anume candidat va putea să vorbească alegătorilor în calitate de tehnocrat, de muncitor, de om cu experiență etc. atribuind totodată publicului "locurile" corespunzătoare; - între aceste două extreme se situează genuri susceptibile de scenografii variate, dar care, cel mai adesea, rămîn la scena lor generică obișnuită. Este cazul ghidului turistic. Această variație
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
defamiliarizantă, critică la adresa societății în care trăia încă de la primul său roman, Player Piano (1952). Pianul automat este o scriere distopică despre America după zece ani de la terminarea celui de-al Treilea Război Mondial. Paul Proteus, protagonistul, este un tânăr tehnocrat într-o lume în care majoritatea pozițiilor cheie este decisă de mașini, care, nu numai că au luat locul marii majorități a oamenilor în muncile mai puțin calificate, dar ajung să îi înlocuiască treptat și pe cei ce încă se
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
sensul "ridicării satelor" în plan economic, sanitar, moral. Echipele regale studențești mergeau în diverse regiuni ale țării în ideea asistării și ajutorării țărânilor în domenii că agricultura, sănătatea, construcții sau activități culturale. În 2012 scriam că Gusti a ocupat "că tehnocrat, funcția de ministru (1932-1933) în guverne dominate de Partidul Național Țărănesc"15. Dar analize recente relevă că Gusti participase "nemijlocit la campania electorală. [...] Nu a fost deloc neutru, ci a intrat în lupta electorală în județul Ilfov alături de lideri țărăniști
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]
-
unor funcții de conducere la Casa Autonomă a Monopolurilor Statului, la Oficiul Național al Cooperației, la Societatea de Radiodifuziune, imediat după ce țărăniștii ajung la putere. Pentru Rostás, Gusti a fost promovat în guvernul țărănist nu doar datorită prestigiului sau de tehnocrat, ci și pentru că era țărănist. Apropiat și susținător al Monarhiei sociale a lui Carol al II-lea, țărănist prin ideile și legăturile sale cu membrii PNȚ că Virgil Madgearu sau Vaida-Voievod, prin implicarea sa în guvernările țărăniste, Dimitrie Gusti este
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]
-
puterea elitei ar fi prima care ar avea de suferit din pricina anarhiei ce-ar rezultă din respingerea acestei forme de legitimare. În felul acesta ne străduim, În arte, ca și În toate celelalte domenii, să protejăm atât varză puterii specialiștilor [tehnocrați], cât și capră puterii poporului (Haraszti, 1983, p. 88). # „Fiii poporului” și „elitele funcționale” se regăsesc În miezul dezbaterii care i-a opus pe marxiștii „ortodocși” celor funcționaliști În legătură cu modul de dominare și cu circulația elitelor. Dezbaterea a scos la
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
fațadă, ascunzând contradicțiile unui spațiu social eterogen. Contradicțiile dintre „elite” și „clase” (clasa muncitoare, clasele populare), Între „conducere” și „aparat” (organizațiile de partid) se intersectează cu cele din interiorul grupurilor conducătoare, Între cadrele-activiști, ocupând posturi de decizie, și intelectuali („specialiști”, „tehnocrați”). Cele două grupuri diferă prin modurile lor diferite de reproducere socială: supralicitarea originii populare și a legăturilor necesare cu aparatul de partid căruia Îi datorau „totul”, cadrele-activiste au fost tot mai mult obligate să integreze un modul de reproducere școlară
[Corola-publishinghouse/Science/2325_a_3650]
-
a venit. Asta am aflat eu ulterior. Și mă ivită odată la el în cameră și mi-o arătat ce scrie, ceva nuvele și se apucă să-mi spună că noi ar trebui să avem un guvern de tehnicieni, de tehnocrați... Acum eram foarte sensibil, cu trecutul ăsta al meu; evitam orice discuție de genul ăsta, că nu știai cu cine vorbești și mai ales știam că nu se poate păstra ceva secret. Și de atunci nu l-am mai văzut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1972_a_3297]
-
mai mult). Argumentul principal al acestei lucrări este că una dintre sursele crizei politice și economice În care a intrat România În anii ’80 a fost „deteriorarea” elitelor politice. În contextul acestei cercetări, Înțeleg prin „deteriorare” o scădere a proporției tehnocraților În pozițiile de autoritate - și, În principal, În guvern - În perioada cuprinsă Între 1952 și 1974. România: un studiu de caz Rolul intelectualității tehnice În societățile industriale a fost dezbătut pe larg (În special din punct de vedere teoretic). Presiunea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1953_a_3278]
-
Est s-au confruntat cu această dilemă: pentru a aduce prosperitate și a crește performanța economică, trebuie abandonat controlul politic și acordată mai multă autonomie experților? Din păcate, până acum s-au realizat puține studii empirice dedicate locului ocupat de tehnocrați În cadrul elitelor politice comuniste și autonomiei sale față de controlul politic. Cu toate acestea, aș dori să menționez aici studiul inovator al lui Thomas Baylis și anchetele multidimensionale asupra elitelor sovietice Întreprinse de David Lane și Cameron Ross. Principalul obiectiv al
[Corola-publishinghouse/Administrative/1953_a_3278]
-
și anchetele multidimensionale asupra elitelor sovietice Întreprinse de David Lane și Cameron Ross. Principalul obiectiv al acestei cercetări este tocmai acesta: să investigheze Într-un mod sistematic și cuprinzător elitele politice comuniste din România, cu scopul de a evalua locul tehnocraților În cadrul lor, În două perioade diferite ale comunismului român. Lucrarea prezintă un set de argumente care ar putea contribui la dezbaterile despre structura și „politizarea” elitelor comuniste române și, răspunzând unor intenții similare exprimate de Baylis și Putnam, la realizarea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1953_a_3278]
-
tânăr lider (ales Secretar General al Partidului Comunist În martie 1965, la trei zile după moartea lui Gheorghiu-Dej), părea să fi câștigat sprijinul unor grupuri până atunci neglijate În cea mai mare parte de către partid, cum ar fi intelectualii și tehnocrații. Una dintre principalele concluzii ale cercetării de față indică faptul că, din contră, Gheorghe Gheorghiu-Dej și prim-ministrul său, Ion Gheorghe Maurer, au deschis - treptat, dar În mod substanțial - instituțiile centrale ale aparatului de stat pentru reprezentanții acestei pături sociale
[Corola-publishinghouse/Administrative/1953_a_3278]