729 matches
-
ci roșietic sau vinețiu, c-un exantem de bășicuțe și de bube. Dar înăuntru fierbințeala era atât de cumplită încît cel bolnav nu putea Histo[r]iografii medicinei sânt la îndoială dacă epidemia descrisă de Thucydides a fost ciumă sau tifos petechial. În tot cazul, descrierea renumitului istoric antic este, mai ales astăzi, de cel mai mare interes. {EminescuOpVIII 586} suferi nici hainele cele mai subțiri măcar, nici să fie acoperit cu cea mai subțire pânză de in, ci voia numaidecât
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Dar o dată ce se instalează coma, e chestiune de o zi-două. Nu am nici măcar niște morfină să-i dau. În acest caz de moarte clinică, e medicamentul obișnuit care li se administrează pacienților. — O să țin minte. — Nu te Îmbolnăvi, prietene. E tifos pe aici. În clipa În care Îți dai seama că faci febră, ia două lingurițe din propria-ți urină. Pare să funcționeze. Asta dacă pot să fac rost de o lingiriță curată. Mersi de sfat. — Ei, uite Încă unul, de vreme ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
de când era copil și jucau călușul de sărbători În satul lui de lângă Albești, unde tatăl lui fusese preot. Pe urmă a fost elev și student și a fost pe front ca tânăr medic și a căzut prizonier și a avut tifos și un italian l-a Învățat să bea praf de oase arse amestecate cu apă de ploaie și așa a scăpat. În final, Îți arată cărțile vechi În latină și slavonă, opaițele neolitice, vasele de Cucuteni, o statuie de jad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
Îs tatăl tău?” și râde În hohote , iar pe el Îl apucă un fel de amețeală și cade cu fața În noroiul Înghețat, În timp ce convoiul de prizonieri se Îndepărtează spre barăcile lagărului, pierdute În ceață și-n albul zăpezii. „Are tifos! Are tifos! Are tifos!” strigă cu glas pițigăiat un băiat pirpiriu cu privirea sticloasă ascunsă după ochelarii mici și rotunzi. „Mă, ficior! Mă, ficior! Mă, ficior! Uiuiu, uiuiu, uiuiu, bum-bum-bum! Mă, ficior de la Bihor cu cuțâtu la chicior!” Și roata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
tău?” și râde În hohote , iar pe el Îl apucă un fel de amețeală și cade cu fața În noroiul Înghețat, În timp ce convoiul de prizonieri se Îndepărtează spre barăcile lagărului, pierdute În ceață și-n albul zăpezii. „Are tifos! Are tifos! Are tifos!” strigă cu glas pițigăiat un băiat pirpiriu cu privirea sticloasă ascunsă după ochelarii mici și rotunzi. „Mă, ficior! Mă, ficior! Mă, ficior! Uiuiu, uiuiu, uiuiu, bum-bum-bum! Mă, ficior de la Bihor cu cuțâtu la chicior!” Și roata se Învârte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
râde În hohote , iar pe el Îl apucă un fel de amețeală și cade cu fața În noroiul Înghețat, În timp ce convoiul de prizonieri se Îndepărtează spre barăcile lagărului, pierdute În ceață și-n albul zăpezii. „Are tifos! Are tifos! Are tifos!” strigă cu glas pițigăiat un băiat pirpiriu cu privirea sticloasă ascunsă după ochelarii mici și rotunzi. „Mă, ficior! Mă, ficior! Mă, ficior! Uiuiu, uiuiu, uiuiu, bum-bum-bum! Mă, ficior de la Bihor cu cuțâtu la chicior!” Și roata se Învârte și joacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
bunicul de pe mamă, nu știu decât că a fost vornic în satul Mănăstireni, din județul Botoșani. A avut vreo patru fete, printre care și mama mea. Spre sfârșitul primului război mondial, în casa vornicului Bogdan a poposit, grav bolnav de tifos, un sergent, care era tatăl meu. Delira și a căzut la pat. În timpul cât a zăcut cu febră mare, poate o lună sau mai mult, mama i-a stat la cap și l-a îngrijit: îi ștergea fața și trupul
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
din mahala. După scaldă, după ce ne uscam, pielea era aspră, cu dâre de noroi și cu solzișori de murdărie. Dar nouă nu ne păsa, jocurile noastre erau prea serioase pentru a băga în seamă nimicurile. Apoi a venit foametea și tifosul din anul 1946-47. Nu mâncam cu zilele decât puțin cir, atunci când mama făcea rost de vreun pumn-doi de făină de porumb. Tata, și pe urmă și noi, măturam vagoanele în care se transportase cereale și gunoiul acela îl aduceam acasă
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
achilibru, pentru a nu se răsturna, așa că trebuia să stăm mai mult nemișcați. Vai de el, somnul nostru! Acel concert al picăturilor de apă ce cădeau în oale și ulcele n-am să-l uit niciodată. Asta era distracția noastră! Tifos n-am avut dar păduchi da. Ați văzut vreodată cum arată un păduche mare, gras, cu un fel de cruce pe spate? Nu vă întreb pentru a vă îngrețoșa sau impresiona, ci pentru a vă relata ce vremuri groaznice am
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
duhul. Iar noi, flămânzi și slabi ca niște arătări, ne bucuram la fiecare sfârâit. Eram copil și ce mi-a văzut ochii atunci, azi mi se pare că a fost un coșmar. Am văzut oameni morți de foame și de tifos pe trotuarele orașului. Venea o căruță mare, trimisă de la primărie, care-i încărca în ea și-i ducea la cimitir. Cine-și recunoștea mortul, îl lua acasă și-l înmormânta creștinește, cu popă. Dar cei anonimi erau îngropați într-o
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
grași și iuți, fasole, cartofi și altele. Îmi amintesc de roșiile acelea mari, numite „inimă de bou”, cam două la kilogram. N-o duceam greu, dar tata muncea în grădină de dimineața până seara, cu pauză la prânz. Foametea și tifosul nu mai era acum decât o amintire, dar sărăcia nu se dădea dusă din casa noastră. Se oploșise șii pria la noi. Nu puteam spune că o duceam pe roze. Banii din pensia tatei se topeau foarte repede. Dar cu
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
de foame și sete, de frig, căci erau cam dezbrăcați, la cheremul animalelor sălbatice, îi măcinau bolile grave, dar ei nu știau de ce mor, pentru că holera, cancerul sau sida nu erau cunoscute, dar dădeau iama printre ei; păduchii le aduseseră tifosul exantematic, unii munceau de se speteau iar alții, mai puțini la număr, se lăfăiau în petreceri și lene, ca într-o piesă de teatru tragicomină. Mai târziu au început războaiele între ei, care-i decimau cu miile și nu se
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
următoare am repetat figura cu cirul și l-am mâncat pe tot, după care m-am culcat urgent. Dar n-am mai visat așa frumos, ba dimpotrivă: porci morți duși de niște ape învolburate, furioase și niște oameni morți de tifos exantematic rânjind la lună. Totuși, de cir nu m-am lăsat, mai fac uneori, dar mănânc în cantități rezonabile, așa că totul e în regulă. De un singur lucră însă îmi pare rău: că de atunci, de când cu refuzul alor mei
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
plecați? ― Smirna e casa mea. ― Mult noroc atunci. Și Doamne-ajută. ― Doamne-ajută. Și, cu aceasta, doctorul Philobosian Îl conduse afară. Îl privi pe refugiat cum se Îndepărtează. Nici o șansă, se gândi el. O să fie mort Într-o săptămână. Dacă nu de tifos, atunci de altceva. Dar nu era treaba lui. Băgă mâna Într-o mașină de scris și scoase de sub bandă un teanc gros de bani. Cotrobăi prin sertare până când găsi, Înăuntrul diplomei lui de medic, o scrisoare decolorată, bătută la mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de hernie, leagăne de copil, haltere. Și păr și piele. De-acum păr și piele. Pe chei, Lefty și Desdemona stau În picioare alături de toți ceilalți, lângă oameni prea buimăciți ca să reacționeze sau Încă adormiți pe jumătate sau bolnavi de tifos și de holeră sau prea obosiți ca să le mai pese. Și apoi, În cele din urmă, toate focurile de pe deal se unesc Într-un singur zid de foc care se Întinde În tot orașul și - e deja inevitabil - Începe să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
În cameră murdar și mirosind Îngrozitor, dovedind starea insalubră a improvizatei Închisori Văcărești...! În această imposibilă Închisoare, fără instalații sanitare, deci fără posibilitatea celor peste 8-10 mii de victime a face baie, Își făcuse apariția păduchii...! Pericolul unei epidemii de “Tifos exantematic” era eminent. Teribila epidemie putea veni În ajutorul activiștilor comuniști de a produce cadavre la nivel de genocid fără a mai pierde timpul cu maltratările și cu moartea lentă prin Înfometare Însă, depășea mișloacele tehnice de a face să
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
a murit bunicul, tatăl tatei! L-am iubit pe bunicul, era un bătrân interesant. Făcuse Primul Război Mondial și povestea mereu ce i se întâmplase, cum fusese aruncat, împreună cu niște cadavre, într-o groapă cu var stins, fiind bolnav de tifos exantematic. Nici el nu-și explica cum a reușit să se salveze, să fugă, să scape. Era obsedat și acum, la peste 90 de ani, de grozăvia acelui moment prin care trecuse. Bunicul, la care mă duceam destul de des, avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
viața ei, de la unșpe ani, de când a murit mămica și-a rămas singură-n lume și cu liota de frați după ea. Că tăticu plecase-n război și, dup-un an, în vară, mămica a făcut friguri tifoide, a făcut tifos, ea știe ce-a făcut, c-a murit, biata mămica. Și a murit și Sile, ăla micu, fiindcă n-a mai avut la cin-să sugă, și-a murit și gemenii, da ea, și Ilie, și Niculaie, ei a trăit, că
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
-și scotea capetile afară pân geam, că abia putea să răsufle. Păi ce crezi, câți din ei o fi murit acolo, striviți ! Așa vorbea p-ormă lumea, c-a murit femei, c-a murit copii, de căldură, de frig, de tifos, ei știe de ce-o fi murit pân s-ajungă unde vrea ei s-ajungă ! Și dac-a murit, cin’ să stea și cum să stea să-i îngroape ? Zice că i-a scos pe geam și i-a aruncat
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pe întuneric, întovărășită de madam Ana, pentru ca să fie în spital la ora când se cântăreau zahărul și rațiile pentru răniți. Știa ea ce mult se fură ! într-o vreme se ducea tocmai la Azilul de bătrâni, unde instalaseră contagioșii de tifos exantematic. Povestea că veniseră bieții soldați cu păduchi și în gene, și în sprâncene ! Ce să le facă ? îi puneau să se spele ! Se spălau în căzi de lemn și pe urmă turnau apă cu creolină, să se ducă păduchii
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
căzi de lemn și pe urmă turnau apă cu creolină, să se ducă păduchii la canal ! Cum să nu fie periculos ! Era ! N-a murit așa o prietenă a ei, o domnișoară de foarte bună familie, Marie-Liliane Botescu ? A făcut tifos de la răniți și-a murit ! Cum povestești că a murit și mama dumitale ! Muti povestea că își făcuseră bonete de mătase, pentru că pe mătase nu urcau păduchii... în spital nu aveau de niciunele : nici păcură pentru calorifer, nici benzină pentru
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pacient”, apoi în casa unchiului meu, poetul G. Tutoveanu, din strada Vornicul Sturdza, unde se afla una dintre cele mai harnice și mai modeste „academii”, o adevărată „academie în căruță’, de propagandiști ai moralului Moldovei, năpădită de foame și de tifos exantematic. Printre „academicienii bârlădeni” se aflau Al. Vlahuță, Artur Gorovei, I. M. Rașcu (poetul aproape uitat astăzi, traducătorul lui Albert Samain și Marcel Schwob) și Victor Ion Popa. Voiculescu, îmbrăcat într-o haină soldățească, de culoare kaki, purta pe umeri
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
a îmbolnăvit și el. Dar cum nu avea decât 33 de ani, totul, în cazul său, i s-a părut doar o încercare. Și-a dus boala pe picioare, umblând pe la căpătâiul bolnavilor, iar după cam 40 de zile febra tifosului i-a cedat iar doctorul care refuzase să se retragă dintre pacienții săi pentru o necesară convalescență, și-a intrat în obișnuitul zilelor de trudă... Vasile Voiculescu, medic de plasă. Amintirea celor care l-au asistat sau cunoscut la muncă
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
sale realizări viitoare »... 4 Vasile Voiculescu lângă soția sa care i-a dăruit 5 copii Revenit în capitală nu are timp să se ocupe de familie și este trimis să participe la o mare campanie de stingere a epidemiei de tifos exantematic. Undeva în județul Dâmbovița. După îndeplinirea misiunii, la începutul toamnei anului 1919, când nu peste multă vreme avea să-i vină și al cincilea copil, revine în București, să se stabilească definitiv. Ion Voiculescu, fiul scriitorului V. Voiculescu, într-
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
Spitalului de răniți, transformat pe urmă în spital de contagioși din Bârlad. Dintr-un memoriu adresat de dr. Vasile Voiculescu Ministerului Apărării naționale, la 30 octombrie 1940, în vederea asimilării cu gradul de colonel: „În timpul anului 1917 m-am îmbolnăvit de tifos exantematic , de febră tifoidă și de icter, îngrijind bolnavii de aceste boli. Pentru acest fapt am fost decorat cu „Steaua României cu spade”: pentru că „fiind bolnav”, a refuzat concediul spre a îngriji pe bolnavi”, cum scrie chiar pe brevet. În
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]