1,204 matches
-
nimic. Cine ești tu? stăruie a doua oară părintele. ─ ? Cine ești tu? întreabă părintele și a treia oară, rezemându-se confortabil la picioarele Cuviosului Antonie cu toiagul său de doi stânjeni. Cred că ar fi mai bine să plec. În tinda bisericii, dă nas în nas cu Aurora Martinescu. O salută zâmbind într-un dinte. ─ Izabela Ciortea, ce mai faci? ─ Doamna profesoară! Nu știam că-l cunoașteți și dumneavoastră pe părintele... Nu eu îl cunosc, doamnă, părintele mă cunoaște pe mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
ca un sfinx, privind departe peste sat. Întreaga bătătură a casei bătrânei Zotoaia, zăcea într-o tăcere blajină, păstrând o mărturie, parcă, dintr-o poveste de la începutul lumii. Iorgu împinse ușor ușa de stejar, mâncată de vreme, și păși în tindă, cu simțământul că pășește în altă lume. În partea dreapta, o ușă deschisă dădea într-o cămăruță răcoroasă și întunecată, cu grindă joasă. Din prag îl întâmpină un miros de busuioc și mentă... dar, mai cu seamă, răcorea și întunecimea
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
alăturate, dar pe care, se vede, relațiile dintre vecini o îngăduiau. În curtea de alături, Felix văzu o casă fără etaj, cam veche, dar solidă și largă. Ferestrele înalte aveau deasupra frontoane grecești de tencuială, și intrarea avea chipul unei tinde sprijinite pe două coloane vopsite ca porfirul, ai cărei pereți erau zugrăviți pompeian. De-a lungul pereților se înșirau hârdaie mari cu oleandri și de jur împrejurul ogrăzii erau straturi de flori prejmuite cu nuiele. Mai spre fund se vedea și un
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
vorbea despre căsătorie cu un interes tehnic, ca și când ar fi fost unicul scop serios în viață. O căsătorie, oricât de banală, i se părea pentru o fată "un noroc". Se informa despre toate nunțile cunoscuților, mergea la toate, măcar în tinda bisericii, cerceta pe eroină înainte și după eveniment și arăta în fața bărbatului respectivei recente mirese o stimă pierdută. Colecționa beteală de la nunți și consulta cărturăresele cu frenezie. - Închipuie-ți, maman, ce noroc, a luat-o fără nici o zestre,spunea câteodată
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fie un gard, dar nu era decât o poartă în aer, într-o parte. Curtea avea înfățișarea unui han cu case de jur împrejur, vechi și cu încăperi ce se ghiceau prea mari. Latura din fund a patrulaterului avea o tindă pe stâlpi de lemn, prefăcută în geamlâc. Curtea era plină de butoaie, de doage, de scânduri scurte de stejar, de papură, fiindcă într-o parte ședea un dogar. Erau și câteva căruțe țărănești cu coviltir. Într-un colț, un individ
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
a casei. Nici un copaci, nici un acaret pe lângă casă; ograda cea mare cu iarba ei uscată se-ntindea gălbuie în lună și numai o fântână își mișca gemând cumpăna ei în vânt. El sui iute scările și bătu tare în ușa tinzii. În tindă răsunară pași. - Cine-i? întrebă un glas adânc, dar liniștit. - Eu, Dan. Ușa se deschise și drept în fața lui Dan se ivi un om nalt, cu barba lungă și sură, cu fruntea mare, iar pe creștet avea un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Nici un copaci, nici un acaret pe lângă casă; ograda cea mare cu iarba ei uscată se-ntindea gălbuie în lună și numai o fântână își mișca gemând cumpăna ei în vânt. El sui iute scările și bătu tare în ușa tinzii. În tindă răsunară pași. - Cine-i? întrebă un glas adânc, dar liniștit. - Eu, Dan. Ușa se deschise și drept în fața lui Dan se ivi un om nalt, cu barba lungă și sură, cu fruntea mare, iar pe creștet avea un fes mic
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
brațul lung și puternic în aer. Dormi! zise poruncitor. Orologiul zbârnâi răgușit o oară... umbra întrupată în om căzu ca moartă pe pat. Iar Dan își luă lunga sa manta de-a umere, stinse lampa, pe vârful degetelor trecu prin tindă și când ieși afară închise ușa după sine și începu a merge încet, încet în lumina lunei pe stradele largi ale orașului, cu ferestrele și porțile închise, cu ziduri albe și gălbinite de lună, cu perdelele lăsate, cu câte un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Brusturi mari, lumânărele, sulcină și măzărichea care-și țese păturile ei de flori asupra întregei vegetații pe care o zugrumă cu încîlciturele ramurilor. Un cerdac lung, umbrit și multicolon răspunde c-o scară ce dă-n curte. Bătrânul deschide ușa tinzii și se face nevăzut înăuntrul clădirei. În zidul lung și nalt al monăstirei, privit din grădină, se văd ferești cu gratii negre, ca ferestrele de chilii părăsite, numai una e toată-ntrețesută cu iederă și în dosul acelei mreje de frunze
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
albastre. Fondalul era caos, în sus străbătut pe ici pe colea de câte - o stea murind, jos întunecos și rece. Dar în dreptul spadei îngerului era lăsată o dungă cenușie de loc gol pentru figura demonului urmărit. Ea auzi pași în tindă. Un paravan ascundea patul artistului ea s-ascunse după el... șezu pe pat.... și se uită... Intră Francesco cu tânărul călugăr. Inima-i bătea în păreții pieptului de credea că voiește să i se spargă. Artistul îi arătă lui Ieronim
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
un păier, iar eu îmi luai mantaua de-a umere, mă uitai, ieșind din casă, prin borta ușei la fata stăpânei din casă care tocmai se dizbrăca ca să se culce și ea, apoi pe vârful degetelor trecui prin bucătărie, prin tindă si, când [ieșii ] afară, închisei ușa după mine și începui a merge încet, încet în lumina lunei, pe stradele largi ale orașului cu ferestre și porți închise, cu ziduri albe și gălbenite de lună, cu perdelele lăsate, cu câte un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de stele. Fondalul era chaos, în sus străbătut pe ici pe colea de câte - o stea murind, în jos întuneric. Dar în dreptul spadei îngerului era lăsată o dungă cenușie de loc gol pentru figura demonului urmărit. Ea auzi pași în tindă. Un paravan ascundea patul artistului... ea s-ascunse după el... șezu pe pat... și se uită... Intră Francesco cu tânărul călugăr. Inima-i bătea în păreții pieptului de credea că voiește să i se spargă. Artistul îi arătă lui Ieronim
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Brusturi mari, lumânărele, sulcină și măzărichea care-și țese păturile ei de flori asupra întregei vegeții pe care o zugrumă cu încîlciturele ramurilor. Un cerdac lung, umbrit și multicolon răspunde c-o scară ce dă-n curte. Bătrânul deschide ușa tinzii și se face nevăzut înăuntrul clădirei. In zidul lung și nalt al monăstirei, privit din grădină, se văd ferești cu gratii negre, cu ferestrele de chilii părăsite, numai una e toată-ntrețesută cu iederă și în dosul acelei mreje de frunze
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
era chaos, în sus străbătut pe ici pe colea de câte - o stea murind, [în] jos întunecos și rece. [întuneric]. Dar în dreptul spadei îngerului era lăsată o dungă cenușie de loc gol pentru figura demonului urmărit. Ea auzi pași în tindă. Un paravan ascundea patul artistului... ea s-ascunse după el... șezu pe pat... și se uită... Intră Francesco cu tânărul călugăr. Inima-i bătea în păreții pieptului de credea că voiește să i se spargă. Artistul îi arătă lui Ieronim
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
încercările mele. În fine ajunserăm la casă. Iute și grațioasă, ea sări nebunatec gardul și dispăru râzând prin arborii cei ninși ai grădinei, eu o urmai - și intrarăm prin ușa de din dos a casei, ce da în grădină, în tinda întunecoasă, în care lucea într-un colț gaura cheiei de la ușa camerei iluminate. Intrarăm înlăuntru. Lumina ce-o arunca căminul cu oblonul deschis era roșcată, aerul cald, și un miros de cafea prăjită, îmbătător, făcea ca aerul și lumina din
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
să mă descalț și, pe din dosul casei, să car, pe-o scară ce suia în podul casei, o mulțime de paie uscate, pe care, răspîndindu-le în tot întinsul podului, le dedei foc. Mă scoborâi iute și, fiindcă ușa de la tindă era cu cheia în ea pe dinafară, o trăsei în clanță și întorsei cheia, fără ca cei morți beți în casă să poată băga de samă ceva. Numai fereastra cea deschisă era loc de ieșire. Dar, c-o furie supraumană, eu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în metamorfozele colo- 95r rilor lui... într-adevăr i se păru că vede în aurul diafan, în fund, o muscuță de om, c-o cârjă în mână, bătrân și pleșuv, dormind cu picioarele-n soare și cu capul în umbra tinzii unei biserici... în apa roză văzu parcă un peștișor vioriu care semăna cu un tânăr frumos... în apa viorie văzu un om sinistru și rece, cu fața de bronz... - Peste cinci mii de ani, șopti el surâzând... O, Rodope, Rodope
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cadă pe voi!.... {EminescuOpVII 250} - Cucurigu! strigă bătrânul răgușit și tremurând de spaimă. Copiii speriați holbară ochii lor cuminți la franciscanul palid și se risipiră ca un stol de vrăbii... Franciscanul ridică pe bătrân de la pământ și-l duse spre tinda unei zidiri mari, îl culcă binișor, puindu-i drept căpătâi sânul său... puse mâna lui frumoasă pe inima bietului idiot, care se spărgea bătând de spaimă și-ngrozire și șezu lângă el până ce simți c-a adormit... îi puse o pâine
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se-nvîrteau uscați și morți în încoifatele lor capete... - Să trăiască Almanzor, striga unul. - Să trăiască, răsunară suteranele... Părea c-o mie de glasuri răspund la esclamarea lui, simțeai că ești într-un labirint de suterane la care aceasta era numai tinda... Ropotul înfricoșat al cavalerilor de piatră, strigătele lor sălbatece, turbarea lor înfiorătoare îl făcea pe bătrân să se-nfășure-n mantaua lui... El nu zicea nimic... dar ei nici observau prezența unui om viu... Părea că el e mort sau că nu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
200 de euro nu va considera o catastrofă nici o pierdere care nu depășește 20 de euro; dar, pentru a încerca senzații puternice, un miliardar ar trebui să joace sume de ordinul milioanelor. Dimpotrivă - amintiți-vă că o împărțire la zero tinde spre infinit -, o mare plăcere ar putea fi atinsă printr-o ușoară creștere, dacă punctul de referință este foarte slab. De exemplu, pentru generațiile de după război, o simplă portocală sau un ursuleț de pluș confecționat din păr de cal erau
Experimente de psihologie pentru dezvoltarea personală by Alain Lieury () [Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
peste tot, căminul său este acolo unde se deschide o perspectivă mare, unde lucrurile se Înmulțesc. Se simte mai ales bine, nespus de bine, ca și Lamartine, Într-un cămin-originar (acela din Anatolida). Locul ideal, deplin securizant, este așezat „sub tinda omnipotenței”, acolo unde se află tronul divinității. Dar acest spațiu-matrice este inaccesibil ca și spațiul adamian deschis În Imnul creațiunii: modele pierdute, teme, În poezie, de meditație tristă și de reverie euforică. În peisajul evului de cremene sînt, totuși, cîteva
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o Întoarcere la starea de plenitudine și puritate a spiritului din preajma Omnipotenței. În Sfînta cetate, care după unii comentatori ar fi o Încheiere a poemului Anatolidei, Heliade dezleagă din nou fantezia lui aeriană. Cetatea ideală, rezidență a Mirelui-popol, este o „tindă cerească” ce unește tot ceea ce are mai pur materia și tot ceea ce fabrică mai curat și mai Înalt spiritul uman. Orgia de pietre prețioase, de arbori fructidori, de obiecte virginale este vegheată (custodită) de Îngeri. Acesta este spațiul poeziei heliadești
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Aci construcția era mai scundă, cu toate că solidă. Un zid înalt, alb, cu muchie de olane, ascundea curtea și se oprea în flancul casei, care avea la stradă o ușă de stejar și o fereastră. De fapt ușa răspundea într-o tindă, unde se afla adevărata intrare. Deasupra ușii era aplicată o falsă pisanie de piatră brodată, contrastând cu candoarea zidului. Impresia generală era a unui claustru de tip oriental și de la începutul secolului al XVIII-lea. Tot Ioanide fusese acela care
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
claustru de tip oriental și de la începutul secolului al XVIII-lea. Tot Ioanide fusese acela care, răzând toată ornamentația de majolică a unei imitații de stil Mincu și aplicând împrejmuirea de zid, dăduse casei o înfățișare agreabilă, iar curții cu tindă un aspect de chiostro. El făcuse asta fiindcă în casa clasică din strada Tritonilor locuia Erminia Hergot, iar în cea orientală - Ermil Conțescu, cumnatul ei. Îi plăcea să facă, unde eraposibil, la prieteni, mici transformări, pentru care ridica pretenții pecuniare
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
primăriei, n-am găsit pe nimeni prin apropiere. Mai încolo, îndărătul primăriei, unde, se vede, era un ocol de vite, la anume zile un băiețaș păzea vreo câteva oi. Imperturbabili și mascați, am pășit în ogradă și am intrat în tinda localului. Frica mea cea mare era de a nu afla pe nimeni înăuntru și a ne face de râs. Din fericire, în sală am găsit o femeie stând pe o bancă, o slugă probabil a primarului. A rămas holbată. Am
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]