1,430 matches
-
fost pregătit pentru viață, fără a neglija desigur și calitățile sau defectele acestuia, tipul de personalitate cu trăsăturile sale constituționale somatopsihice, dispozițiile congenitale etc. În linii generale, plecând de la factorii modelatori ai vieții menționați mai sus, vom distinge două direcții tipologice de manifestare posibilă a persoanei și vieții acesteia: tipul de persoană deschisă și tipul de persoană-limită. Le vom analiza În continuare. 1. Persoana deschisă și modelul său de existență Înțelegem prin persoana deschisă acel tip uman echilibrat, cu o structură
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
evaluarea psihomorală a modelelor psihobiografice. Acest fapt este deosebit de important, Întrucât orice model psihobiografic este expresia naturii personalității unui individ, mai precis este marca pe care supraeul său moral o aplică personalității acestuia. Tipurile de modele psihobiografice Încercările de clasificare tipologică a modelelor de existență sunt numeroase, iar literatura de specialitate abundă În astfel de sistematizări. Vom face o trecere succintă În revistă a acestora. O clasificare completă a modelelor psihobiografice cuprinde următoarele tipuri: modele psihologice, modele morale, modele culturale, modele
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
afecțiunilor psihopatice, din nosologia clinico-psihiatrică. Acestea sunt modele de personalitate caracterizate prin inegalitate, imprevizibilitatea reacțiilor emoționale, particularități de gândire, de acțiune, comunicare și conduită. 2. Tipologiile morale Tipurile morale de oameni sunt poate printre cele mai vechi din istoria clasificărilor tipologice ale personalității. Elementul de referință al clasificării este caracterul individului: felul său specific de a fi, modul de a se prezenta În lume, În relațiile cu ceilalți, felul În care se comportă un individ, cum acționează și care sunt semnificațiile
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
caracterul individului: felul său specific de a fi, modul de a se prezenta În lume, În relațiile cu ceilalți, felul În care se comportă un individ, cum acționează și care sunt semnificațiile morale ale conduitelor sale. Prima clasificare și descriere tipologică de factură morală a indivizilor Îi aparține lui Teofrast, care descrie și definește 33 de tipuri caracterial-morale de indivizi. Preocupări similare În sfera moralei vom regăsi la Plutarh și alți autori clasici. Ideile morale ale lui Teofrast vor fi reluate
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Dincolo de caracterul lor natural, ele sunt, În egală măsură, rezultatul educației, al procesului de formare morală a individului. Ele se dezvoltă sub influența modelelor, a imitației și interiorizării unor sisteme de valori morale de către persoana respectivă. Aceste valori pot marca tipologic persoana, influențându-i În sensul acesta direcția de evoluție În viață. Puterea sufletească Am arătat mai sus că trebuie să facem distincția Între forța sufletească, care este o dispoziție virtuală a persoanei, și puterea, care este manifestarea În act și
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
morală este manifestarea răului În ființa umană. Mai exact, ea este consecința efectelor răului asupra omului sau a răului din om. Desigur că, din punctul de vedere al psihologiei morale, nu ne putem opri aici. Trebuie să delimităm niște cadre tipologice În care să recunoaștem tulburările psihomorale propriu-zise, complet diferite de tulburările psihice sau de altă categorie. Tulburările psihomorale se manifestă În mai multe feluri: tulburări de caracter, tulburări de adaptare-comunicare, tulburări de comportament și relaționare, intenții și acțiuni negative, pervertirea
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
atac, de violență și distrugere; dă fenomene de regresiune În trecut, reprezentate prin acte și conduite de refugiu, de dependență și de regresiune. 2Ă Tulburările nucleare ale eului sunt cele de factură structural-constituțională. Ele nu mai sunt tendințe ci constituții tipologice de factură psihomorală morbidă, În care constituția psihopatologică este dublată de o pervertire morală a eului personal. În sensul acesta, deosebim următoarele tipuri psihomorale morbide: aă tipul autoritar, de factură histrionică, cu nevoi de autoafirmare, dominant, autoritar, care caută să
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
rândul său, model și educator pentru ceilalți. Se poate desprinde, din cele de mai sus, faptul că idealul, ca formă de Împlinire a propriei vieți, este o temă teoretică, iar din punct de vedere practic el se diferențiază În funcție de structura tipologică spirituală a indivizilor. Din aceste considerente, nu se poate vorbi numai despre un anumit sau unic tip de ideal uman. Fiecare persoană Își construiește propriile sale forme de ideal și Își Înțelege și trăiește viață În conformitate cu propria sa natură. Aceleași
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
prima dramă istorică românească, dar și mai multă relevanță dramatică. Ea este construită pe conflictul clasic dintre sentiment și datorie, între dorința de răzbunare a bătrânului Căliman împotriva lui Petru Rareș și ajutorul dat de oștean în luptă. O reușită tipologică este Malaspina, intrigantul de speță romantică. Turnul Butului (1863) este o dramă hibridă, ce amestecă medievalități (lupta lui But la Marienburg, dispute cavalerești) și „tradiții poporane”, departe însă de valoarea artistică a baladei. Scenetele comice ocazionale, Înturnarea plăieșului din Anglia
ASACHI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285464_a_286793]
-
C. afirmă că întrucât estetica romantică favoriza arta „formelor deschise” împotriva delimitării stricte a genurilor literare, studiul curentului ar trebui să urmărească conturarea unei tipologii specifice, și nu evoluția diferitelor forme literare în romantism. În consecință, sunt analizate din perspectivă tipologică componentele atitudinii și personajului romantic. Întrucât romantismul este prima mișcare literară cu pronunțat caracter de universalitate, studiul abordează, sprijinindu-se pe o bogată bază de exemple, încadrate în arhetipurile deja stabilite, tendințele romantismului în literaturile naționale. Omisiunea elocventă (1973) discută
CALIN-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286037_a_287366]
-
ca un concept peiorativ, spre exemplu.) După aceea, unul istoric, postulând acoperirea termenului cu un segment anume din timpul cultural. (Modernitatea începe aproximativ în 1850, an convențional, după care noul devine o noțiune cu caracter ofensiv.) În fine, unul strict tipologic, mizând pe calitatea de instrument de sistematizare a unei astfel de categorii. (Se vorbește în mod curent de modernitatea unui autor din veacul de mijloc.) În cartea lui C., modernitatea se opune în primul rând tradiției sau precedenței în termeni
CALINESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286042_a_287371]
-
Vădit (și mărturisit) îndatorat este clasicilor francezi, în special lui Racine - și rușilor. Recurgerea însă la "documente" (fragmente de jurnal, scrisori), și mai ales nevoia irepresibilă de a se confesa (fie și sub un nume de împrumut, Sandu) îl situează tipologic și în descendența lui Gide. Asemenea lui André Gide, el e un autentist clasicizant. Cu toate că, neavând mișcare epică și încălcînd toate canoanele, scrierile sale: cele ample (O moarte care nu dovedește nimic, 1931, Ioana, 1934, Jocurile Daniei, 1972) și cele
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
dramaturg în construcția personajului a fost denumită „tehnica proliferării”. Personajele lui Caragiale nu sunt ipostaza perpetuă, identică a aceluiași tip, ci, variind împrejurarea, acesta se diversifică. Are loc astfel un proces de adaptare, apărând indivizi distincți, în interiorul speței umane. Diversificarea tipologică s-a realizat la Caragiale, după cum a observat primul Titu Maiorescu, prin extracția socială a acestor tipuri. Gravul decalaj dintre esență și aparență al civilizației burgheze și mahalalei intelectuale este ilustrat de minune prin caricatură. Dispunând de un simț mimetic
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
unui grup de personaje, protagonistul de netăgăduit fiind Paul Alexandrescu. Trebuie luate deopotrivă în considerație perspectiva narativă unică (naratorul putând fi considerat purtătorul de cuvânt al autorului) și - desigur - viziunea asupra vieții. Cu reducțiile inevitabile, Filigran se integrează tematic și tipologic seriei romanelor focalizate pe “obsedantul deceniu”: activiști obtuzi, inculți, abuzivi, în antiteză cu alți activiști omenoși și cinstiți, copii exmatriculați din școli și facultăți pe motive de “origine socială nesănătoasă”, delațiuni ordinare urmate inevitabil de arestări și detenție etc. Dacă
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
id="35">35 Idem, p . 125. </ref> Trăsăturile pot fi percepute de cititor cu ușurință, deoarece autorul le influențează, apelând, de obicei, la comparație. Complexitatea construcției, la nivelul portretului interior al personajului, duce la imposibilitatea integrării acestuia într-o serie tipologică, după cum remarca Lăcrămioara Petrescu: <ref id="36">36 Idem, p .71 . </ref> Referitor la autonomia personajului, Nicolae Manolescu nota: <ref id="37">37 Idem, p .125 . </ref> "DOSARUL DE EXISTENȚE" Al doilea roman al lui Camil Petrescu, "Patul lui Procust
CAMIL PETRESCU STRUCTURI ALE ROMANULUI by NICOLETA-GEORGETA SOLOMON () [Corola-publishinghouse/Imaginative/516_a_1169]
-
creștinismului (jumătatea secolului IV) nu mai existau morminte de incinerație. Situația, nicidecum izolată, este identică și la Tropaeum Traiani, Tomis, Dinogeția, Noviodunum etc. a) Tipologia mormintelor de inhumație Mormintele de inhumație cercetate în necropolele din Sciția Minor se pot grupa tipologic astfel: 1) morminte depuse în sarcofage din marmură sau din calcar, cu sau fără inscripție; 2) morminte din plăci de piatră (calcar sau alte materiale), acoperite sau nu cu plăci dispuse orizontal; 3) morminte în gropi simple, unele marcate cu
Elemente ale prezenţei paleocreştine în necropolele din Sciţia Minor (secolele IV-VI) by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100982_a_102274]
-
prin a fi un basm robotic și trepidant animat de prezența ubicuă a răului. Odată cu profesorul Sanders, Pratt și Ongaro inventează un savant malefic înzestrat cu voința infernală de a domina lumea. În peisajul prozei grafice postbelice, el aparține familiei tipologice de care țin și demiurgii rătăciți ai lui Edgar P. Jacobs din ciclul Blake et Mortimer. Distanța față de Jacobs este dată de luxurianța barocă a fanteziilor ce se ivesc din intelectul demonic al profesorului. Sanders este înclinat către deghizări multiple
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
modern („Arghezi“). Arghezi mai colaborează la Contimporanul și cu articole - de fapt, mici eseuri: Limbile, spre exemplu, este o speculație privind diferențierile individuale dintre vorbitorii și, mai ales, scriitorii din interiorul aceleiași limbi naționale; în nr. 65, pornind de la asemănările tipologice dintre pamfletele în proză ale „clasicului” Paul-Louis Courier și cele „în versuri” ale lui Baudelaire, Lettres d’Italie propune o grațioasă, caustică disertație în marginea tradiției europene a pamfletului (de fapt - o definire în oglindă a pamfletarului Arghezi), cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
acestei contaminări!”. Alți prozatori „contimporani” Textele prozastice ocazionale semnate de iconoclaști precum Romulus Dianu, Sergiu Dan, F. Brunea, Filip Corsa, de „anonimi” ca G. Mănciulescu sau de un ortodoxist apocaliptic precum Sandu Tudor („Logica absurdului“) țin de un alt „etaj” tipologic și valoric. În afara literaturii de avangardă (dar nu în afara artei cu tentă socială, anticlericală sau licențioasă) se situează textele unor colaboratori precum N.D. Cocea sau Felix Aderca (ultimul - cu un mai pronunțat apetit experimental). Texte stranii cu deschidere fantastică sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu orice reducții ideologice - transpare și în atitudinea față de roman. Identificînd coexistența, în modernitate, a mai multor categorii romanești, precum și o lărgire a limitelor genului prin includerea cu drepturi depline a romanului „concentrat” și poetic, Perpessicius evită să transforme diferențele tipologice în discriminări valorice: „Literatura contemporană practică, în același timp, romanul de proporții vaste, ciclic sau unitar, tip stendhaliano-balzacian sau proustian, dar și romanul concentrat, în care elementul discursiv cade, fatal, pe planul al doilea (...) În astfel de cazuri, tehnica romanului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ultimele lui consecințe” de către „comparșii de la unu (Sașa Pană, Geo Bogza, Stephan Roll)”, cu adaosul că „la toți aceștia ucenicia și simbolul urmuzian se intensifică cu tot ceea ce suprarealismul și expresionismul de după războiu sugerează”. Face, de asemenea, o pertinentă distincție tipologică între literatura lui Urmuz și cea a lui Jacques G. Costin din Exerciții pentru mîna dreaptă și Don Quijotte (ibid., pp. 62-65): „Ceea ce apropie pe dl Jacques G. Costin de nefericitul său înaintaș este doar un principiu de poezie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
care nu ezită, totuși, să salute prima abordare serioasă a liricii noastre ultramoderne de către critica universitară), Perpessicius evită, din nou, o circumscriere mai precisă a poeziei moderniste sau avangardiste. Cu toate acestea, ceea ce foiletonistul îi reproșează discipolului mihaildragomirescian este confuzia tipologică: elementele denunțate drept „anarhice”, „exhibiționiste” și „deplasate” în poezia unor Vinea, Tzara sau Arghezi sînt, de fapt, mostre de virtuozitate modernă, de o intelectuală, elaborată expresivitate, iar cruzimile de limbaj sancționate la tot pasul de Const. Emilian sînt prezente de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
majorității autorilor români de avangardă din acei ani - F. Brunea, I. Călugăru, I. Vinea, Jacques G. Costin, Filip Corsa, Sașa Pană, Geo Bogza, Gr. Cugler - se resimte, în doze variabile, de pe urma „efectului Urmuz” (critica va vorbi despre existența unui „urmuzianism” tipologic, oarecum ca în cazul balzacianismului, proustianismului sau gidismului...) Dar modelul urmuzian va fi asimilat, cu timpul, și de autori mai puțin sau deloc avangardiști. Arghezi din Cimitirul Buna-Vestire și Tablete din Țara de Kuty. Eugéne Ionesco și l-a revendicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
urmuzian va fi asimilat, cu timpul, și de autori mai puțin sau deloc avangardiști. Arghezi din Cimitirul Buna-Vestire și Tablete din Țara de Kuty. Eugéne Ionesco și l-a revendicat drept precursor, alături de I.L. Caragiale și Jonathan X. Uranus. Afinități tipologice au fost identificate în portretistica „balzaciană” a prozatorului G. Călinescu. „Urmuzianismul” va fi, apoi, valorificat estetic în proza metaficțională și post-călinesciană a Școlii de la Tîrgoviște (Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu, Costache Olăreanu), în unele texte ale „oniricilor” din anii ’60
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dincolo de convențiile clasice de specie și gen: pentru Marin Mincu, textul urmuzian nu e a fi nici roman, nici schiță, nici nuvelă, nici poem, nici basm, chiar dacă poate simula aceste formule. E Text. În schimb, N. Manolescu subsumează textualizarea categoriei tipologice a romanului „corintic”, propulsîndu-l pe Urmuz în avangarda acestei tipologii ficționale. La data amintitei polemici, conceptul de „postmodernism” nu fusese încă aclimatizat la noi... Odată aclimatizat însă (după 1985), cei mai mulți „optzeciști” ajung să respingă textualismul (fără a se autointitula, obligatoriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]