894 matches
-
răspuns mesageria. Nu-mi venea să cred. Pur și simplu nu-mi venea să cred. Aveam nevoie să fac asta. De ce îmi erau puse atât de multe piedici? În plin acces de furie, mi-am amintit de ceva. Cu mâinile tremurânde, mi-am înșfăcat poșeta și am răsturnat totul dinăuntru pe treapta de la intrare, răscolind prin grămezile de nimicuri, căutând acel petic de hârtie. Nu credeam că o să-l găsesc, sincer. Deși era musai. Și iată-l. O bucățică mototolită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
orbit de strălucirea lor. Se așeză pe margine și-și ascultă bătăile inimii, pe care viziunea aceea o trezise din amorțeală. Apoi se uită în jur. Ceva îi atrase atenția. Pe piatra cenușie se vedea ceva alb... Cu o mână tremurândă ridică panglica Velundei. O privi cu luare-aminte. Recunoscu capetele: unul cu franjuri, celălalt tăiat drept. El tăiase capătul acela, fiindcă Velunda voia ca panglica să fie mai scurtă. Ridică ochii și o văzu îndepărtându-se, înveșmântată în tunica ei albă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
recunoscând una din cele două prăjituri cu miere și susan pe care, nu demult, Listarius le oferise Velundei, înainte ca aceasta să fie ucisă. Vitellius mâncase una dintre prăjituri. Cealaltă se afla acolo, în fața lui. Întinse o mână cu degetele tremurânde, încercând s-o apuce. Aluatul se fărâmiță la atingerea lui. Când ridică privirea, îl văzu pe Ausper dipărând în mulțime. Pe toți zeii, ce voia să-i spună vrăjitorul când îi oferise prăjitura? — Așadar... Cu un deget, Antonius întoarse lama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Avea aerul fericit al celui care realizează că a rămas în viață. Vitellius se prăbuși pe tricliniu și îi făcu semn lui Listarius să-i toarne de băut. În jurul lui, toți tăceau. — Orpheus, murmură pierdut, apucând cupa cu o mână tremurândă. Orpheus! La începutul luptei îl privise disprețuitor pe Valerius, convins că din clipă în clipă avea să-i vadă sângele udând nisipul. Siguranța lui se prefăcuse repede în uimire, văzând cât de abil lupta Valerius. Când înțelesese că medicul avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de paisa. O dată, când domnișoara Jyotsna fusese convocată în biroul lui D.P.S., Sampath avusese ocazia să examineze conținutul poșetei sale: rujul și pieptenele, batista brodată, chitanțele și acele de siguranță, caramelele și tabletele de medicamente homeopate... Domnișoara Jyotsna duse mâna tremurândă la gură. Sângele îi îmbujoră fața. Păstrase strict secretă datoria ei de la magazinul de sariuri. Ce mai știa Sampath despre ea? Auzise că îi uimise pe adepții templului lui Krishna cu clarviziunea sa; acum își folosise puterile ca să o examineze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
care duce la drumul dinspre livadă spre bazar la ora 5 dimineața, cu dubița Kwality și de acolo vedem noi.“ Luni, 30 aprilie... mai erau doar trei zile până atunci! Plin de curaj, Hungry Hop îi răspunse cu o mână tremurândă: „Voi fi acolo negreșit.“ Deși, odată ce primise acest bilet, Pinky fusese absorbită de problemele ei, împachetatul bunurilor sale și pregătirea de plecare - desigur, totul se petrecea în secret - nu putea să nu-i pară rău de fratele ei. Nu prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
prin clipe grele. Nu știa la ce mă supunea Otello pe mine, habar nu avea de tortură, de supersuferința îndurată de marele cazan de lângă ea. Cortina reveni la locul ei. Stalurile se înveseliră. Am urmat-o pe Martina cu picioarele tremurânde până la capătul rândului, după care am luat-o pe culoar. În timp ce ne îndreptam spre mezanin, am văzut semnul de toaletă și am țâșnit pe ușa neagră a durerii mele. Dah! Doar pentru ologi! Un cărucior electric era pus chiar la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cealaltă bancă, ne-ar fi urmărit și el siluetele de fum, într-un târziu deplin contopite... Voi muri ocrotit de așteptarea tatălui meu pe acea bancă, topindu-mă poate în privirea lui, coborând întruna spre făptura lui de umbră ușor tremurândă în vipia unei depărtări care mereu și-a jucat dogoarea între noi, făcându-mi sufletul să se poticnească mereu pe drumul lung al vieții mele către înțelegere și mărturisire în fața tatălui meu. Cuvintele mi s-au poticnit mereu pe drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dar a ieșit Înecat În sînge călduț. Am recunoscut chipul lui Palacios lîngă mine, doborît de remușcare. Mi-am ridicat privirea și atunci am văzut-o. Bea Înainta Încet dinspre ușa bibliotecii, cu groaza Întipărită pe chip și cu mîinile tremurînde pe buze. Tăgăduia În tăcere. Am vrut s-o previn, Însă un frig mușcător Îmi străbătea brațele și picioarele, croindu-și drum prin trupul meu cu lovituri ca de pumnal. Fumero pîndea ascuns după ușă. Bea nu și-a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mai termina, speranța într-un noi inseparabil îmi sfâșia mintea. Toate lucrurile, toate ideile se îndepărtau și rămâneau în urmă numai viziunile, obsedant... chinuitor! Atunci, am intuit că te aflai deja în interiorul meu palpitând, strecurându-ți tulburător inerția în arome tremurânde cu regina nopții, împletind domol inimile noastre. Mai suferi, draga mea?
?edin?a by Aurel Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83735_a_85060]
-
tău... De n-am să vin și-ți va fi dor, În vadul unde ape curg Acolo jos, lângă izvor, Te-aștept pe seară, în amurg... Să mai admir figura-ți blândă, Mergând agale pe cărare, Să-ți sărut mâna tremurândă Ce-mi va aprinde-o lumânare...
DE N-AM S? VIN... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83774_a_85099]
-
tatei și acum tu. Megu și Michael s-au cărat, nu? Am dat din cap. Restul sunt ai lui Avery, normal. Și prietenii mamei. Unde ai fost? Luă o Înghițitură din paharul ei, apoi mi-l Întinse cu mâini ușor tremurânde, de parcă ar fi fost o pipă de sticlă pentru cocaină și nu un pahar de șampanie. Draga mea, am venit acum mai bine de-o oră, cum am promis. Am avut niște probleme la intrare. Nu se poate! părea Îngrozită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
APARTAMENTE ALLEGRO PLANTATION- ÎNCHIRIERI DIN 1951 PRIMĂVARA. Jeturile lanternelor se încrucișau pe lotul vacant, scoțând la iveală sticle goale de băutură, resturi de hârtie și buruieni. Danny își drese glasul; unul dintre agenți se întoarse rapid, cu pistolul în mâna tremurândă. „Ușor, Gibbs. Sunt eu, Upshaw”. Gibbs își puse pistolul în toc; ceilalți polițiști se împrăștiară. Danny privi cadavrul, simți cum i se înmoaie genunchii și atunci făcu ceea ce face un criminalist ca să nu leșine sau să nu vomite: „Deffry, Henderson
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
fiind urmată de un asurzitor „Ce mă-sa!” și familiarul sunet de metal pe metal: glonțul vârât pe țeava unei carabine. Buzz se întoarse și îl văzu pe Tommy Sifakis pășind spre el, cu carabina cu țeava tăiată în mâinile tremurânde. Patru contra unu că grecul era prea nervos ca să observe că arma era mai ușoară; doi contra unu că n-avusese timp să ia cu el cutia cu cartușe, ca s-o poată reîncărca. Pariu la marele noroc - de două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
mașinii într-un plic, dându-i drumul să cadă pe pavaj, apoi își trase pistolul de sub bărbia tânărului și îi întoarse capul spre el. De aproape văzu fața ciocolatie a unui golănaș cu ochii aproape în lacrimi și cu buzele tremurânde. Mărul lui Adam îi sălta în sus și-n jos în timp ce încerca să respire. Danny spuse: — Informații sau minimum cinci ani la răcoare. Alege. Carlton W. Jeffries își găsi vocea - pițigăiată și nesigură: — Păi, ’mneata ce crezi? — Cred că ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
mâna stângă drept reazem. Broasca cedă cu un scrâșnet metalic. Ușa se deschise. Danny aprinse lumina. Un bărbat gras, de vreo patruzeci de ani, încremeni la vederea luminii. Danny făcu un pas înainte. Omul pivotă în fața țevii revolverului. Mâinile lui tremurânde se îndreptară spre buzunare. Danny închise ușa cu vârful pantofului și îl lovi pe individ cu latul armei peste față, catapultându-l în peretele vărgat cu sânge. Grasul scoase un strigăt, văzu grozăvia de pe perete și căzu în genunchi, cu mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
acel interogatoriu veți primi statutul de martor al apărării și imunitate completă, cu condiția să ne mai răspundeți la câteva întrebări și să ne permiteți să luăm cu noi jurnalul dumneavoastră. Eisler se ridică în picioare, se apropie cu picioare tremurânde de birou și descuie sertarul de jos. Căută, scoase un jurnal legat în piele, se întoarse cu el și îl așeză pe masă. Puneți cele câteva întrebări și plecați. Dudley coborî o palmă foarte încet: Ia-o ușor. Mal spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
de unde ucigașul furase mașina cu care-l transportase pe Marty Goines. EL! Danny se simți cuprins iarăși de frisoane. Urcă în mașină și se întoarse pe Sunset, mergând spre vest până când zări o benzinărie cu un telefon public. Cu mâini tremurânde, vârî o fisă în aparat și formă numărul de la Circulație. — Da? Cine sunteți? — D... detectivul Upshaw de la secția West Hollywood. — Cel care m-a sunat cam cu o oră mai devreme? Da, fir-ar să fie! Verifică pe lista cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
te uiți la mine, ca să-mi dau seama dacă mă minți. Puștiul se întoarse din profil cu fața spre el. Avea o față frumușică chiar și așa, lovită și rănită. Danny încercă să se uite urât la el. Buzele lui tremurânde îl făcură să își îndrepte privirea spre ocean. — Cunoaște Gordean cântăreți de jazz sau tipi care frecventează cluburile de jazz din ghetoul negrilor? — Nu prea cred. Nu e stilul lui Felix. — Gândește rapid! Bățul zoot. Un băț cu o lamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
clienții obișnuiți ai tavernei din colț. În acea dimineață, Însă, În apropierea palatului sosise un personaj nou. Era un cerșetor. Fața Îi era ascunsă de glugă, straiele sărăcăcioase și Îndelung peticite. Întindea, din când În când, o mână zbârcită și tremurândă, dar primea rareori câte un bănuț. Marii dregători care treceau prin fața palatului Îl priveau cu dispreț, patrulele Îl hăituiau cu picioare În dos. Cerșetorul cădea În noroiul străzii, dar reușea să se târască Într-un loc mai ferit. În acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
umilințe În fața celui mai de temut palat al capitalei imperiului. Pe poartă ieși, chiar atunci, același personaj pe care Alexandru Îl desenase cu câteva ore mai devreme. În minte, Îi spunea „arabul”. Cerșetorul se târî În fața lui, Întinzând o mână tremurândă. Arabul nu-l luă În seamâ. Dar, după câțiva pași, duse mâna la ceafă, ca și cum ar fi simțit o pișcătură de insectă. Cerșetorul se apropie de el, cu spinarea Încovoiată. Arabul se clătină, cuprins de o amețeală ciudată, și căută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
acel loc până atunci. Un ienicer din garda sultanului. Un războinic destul de Înalt (cerșetorul era mai scund), cu umeri lați (cerșetorul avea umerii adunați În față), cu palme puternice care strângeau mânerul unei halebarde (cerșetorul avea mâini firave, scorojite și tremurânde) și, pe cap, cu obișnuita cucă ienicerească din pânză albă. Ienicerul stătea cu spatele spre mulțime, privind spre sultanul care se apropia. Părea că se afla acolo de la Început, dar memoria vizuală a lui Alexandru nu putea da greș. Ienicerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
fu Înconjurat de foc, dar flăcările nu-l atinseră. Rămânea nemișcat, cu ochii ațintiți spre dușman, zidit În tăcere și forță. - Aduc În lume puterile celor aflați dincolo de râul care separă lumile! Cenușă și sânge! rosti Primul Cuceritor, cu mâinile tremurânde. Moarte! Focul se Întinse repede În Încăpere. Dar și mai Înspăimântător era zgomotul unor voci indistincte, apropiindu-se ca un val de furie. Ștefănel făcu un pas spre Cuceritor. Apoi Încă un pas. În locul În care pășise, focul se stinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
a acelei veri toride și Însângerate fusese a căpitanului Oană, care oprise invazia tătară la Ștefănești și hărțuise armata lui Eminek până lângă Cetatea Albă. Dar căpitanul Oană nu mai era nicăieri. Erau doar ei, patru sute de Apărători, cu mâinile tremurânde de oboseală și cu sufletul Îngenuncheat. Așteptau un ordin, orice ordin, ca să-l ducă la Îndeplinire și apoi să doarmă. Sau să moară. Nu mai conta. Conta doar sfârșitul. Această tragedie trebuia să aibă un sfârșit. Nu mai puteau Îndura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
a venit mai întâi să-i scriu, dar m-a paralizat formula introductivă: „Stimată doamnă Ioana Celibidache“ îmi suna prea protocolar. Mi-ar fi fost mai la îndemână „Dragă Ioana“, dar to nul era necuvenit de familiar. Atunci, cu degetele tremurânde, i-am format numărul de telefon, neavând nici cea mai vagă idee ce urma să-i spun. Mi-a răspuns o voce puțin răgușită, care se precipita pe măsură ce descoperea cine era la capătul firului. — Vino repede, rosti ea, cu o
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]