9,583 matches
-
să mai aibă acum frică? Sângele îi zvâcnea cu putere în tâmple. Bătăile inimii se amestecau cu bătăile inimii ei și niciodată brațele și trupul lui tânăr, exultând de energie, nu s-au sprijinit de-o povară mai dulce. Îi tremurau genunchii, gâfâia ca o locomotivă sub presiune. Uff! Nu mai pot! Tu știi la ce m-am gândit? La ce te-ai gândit? Mâine să facem nunta. Cum așa? Cum să facem, mâine, nunta? Așa, bine. Ne ducem la biserică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și-i deschise. Stătea în prag cu ramurile coarnelor ajungându-i până la umeri, nările umflate și botul negru plin de mustul zăpezii. Cerboaica îl scărpină în steaua frunții. Ce vrei să-mi spui, Tudore? Ce veste-mi aduci? Cerbul mugi, tremurându-și buzele, și-i adulmecă pieptul izbind-o cu botul. Nu mă păcăli! Mi-ai mai spus o dată c-a venit, și nu era el. Se sumeți mândru, scuturându-și greabănul puternic, și-o mireasmă caldă de fân se răspândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
o asemenea sectă. Bineînțeles că promisiunile bănești nu au fost onorate, ci amânate până după ce aduce adepți (vroia să mă lămurească și pe mine), însă ea a reușit în câteva luni de apartenență sectantă să se îmbolnăvească de Parkinson: îi tremurau toate, cap, mâini, trup, voce. M-am speriat când am văzut-o, nu-mi venea să cred că e aceeași doamnă instruită și elegantă pe care o cunoșteam. Totul era decăzut la ea: ținuta, sănătatea, spiritul. Așa ceva nu doriți nici
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]
-
dăruiesc. Dăruiesc altora, dar în același timp, și lor. Dăruiesc, simțind că așa trebuie.” Prin intensitate, prin insistență, prin reluări, eul epic devine eu liric: „Tot eu sunt. Cu viața mea. Cu amintirile, cu gândurile și visele mele. Mi-a tremurat inima. Un nod mi s-a pus în gât și, în aceeași clipă, mi-au dat lacrimile... pe care nu le-ai văzut, despre care îți spun abia acum. Mi-am mușcat buzele să nu-mi scape nimic. Deși în
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
inimi roșii. Pe mine, iubirea mă privește dintr-o fotografie alb negru, puțin ștearsă de vreme. Undeva în munți. Tu, cu rucsacul în spate și privirea pierdută în zări. Visai? La ce? Pe asta o vreau, am gândit. Mi-a tremurat inima. Un nod mi s-a pus în gât și, în aceeași clipă, mi-au dat lacrimile... pe care nu le-ai văzut, despre care îți spun abia acum. Mi-am mușcat buzele să nu-mi scape nimic. Deși în
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
că el stă în fața mea, tot cu ochii închiși. Ne ținem de mâini. E liniște și nu se aude decât respirația noastră. - Ți-e dor de Mihu? Maria se ridică, ținând caietul strâns la piept. Privește pe fereastră. Bărbia îi tremură ușor. Regret întrebarea și-mi dau palme, imaginar, pentru neghiobia mea. Ce mi-o fi venit să răscolesc ceva atât de sensibil? Ea era atât de delicată cu mine... - Nu știu niciun moment, în care să nu-mi fi fost
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
ochi de mlaștină răsărise dintr-odată sub picioarele ei, ca și când ar fi existat acolo dintotdeauna. Dar era sigură că nu-l văzuse înainte... Era foarte sigură. Simți cum i se pune un nod în gât și genunchii începură să-i tremure. Mai încercă un pas și simți că se scufundă tot mai tare. Încercă să-și tragă piciorul, dar efortul o dezechilibră și căzu de-a binelea. Cu disperarea celui care simte amenințarea morții, se ridică, sprijinindu-se de un buștean
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
În ultima zi de concediu, spusese Teia, ascultând discuțiile de jos. Da...numai noi mergem În prima zi...sper să nu ne pară rău...zâmbise Andreea. Va trebui să mergem mai repede spusese ea, către fiica sa care Începuse să tremure de frig și de umezeală. Briza mării la acea oră era așa de rece și de umedă Încât toți cei ce se aventuraseră pe plajă mergeau zgribuliți. Andreea propusese o alergare ca Înviorare, până la malul mării. Ideea fiind bună, ambele
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
scuză. Pe toți i-am făcut să se scoale cu noaptea-n cap și cel mai rău ar fi să fie Înnorat. Din nou Îi era frig și ar fi vrut să se adăpostească undeva, iar Silviu observând o cum tremura, propusese să aducă pătura din mașină. Mai bine intrăm toți , propuse tatăl, mai avem ceva timp de așteptat. Cum nu obiectase nimeni, se Îndreptaseră spre mașina parcată aproape de plaja de nisip, doar că Silviu se grăbise să deschidă portiera din
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
solzi sclipitori. Așteptau emoționați și tăcuți, să se Întâmple un miracol. Rar se mai Încumeta câte unul să tulbure liniștea și așteptarea celorlalți. Oprise și muzica. Ceva mai tăcută Andreea Își strângea cât mai mult pătura pe lângă corp, Încercând să tremure cât mai puțin vizibil. Se așezase lângă fereastră scrutând orizontul. Cu aparatul foto pregătit să rețină cât mai multe imagini. Cenușiul cerului devenea tot mai vioriu, se oglindea În unda apei, care se metamorfoza și ea, căpătând culori ciudate. Ușoare
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
-ndoiala în miros jilav și ascuțit de cloroform. * * * Lui Sabin Opreanu, poetul Nu putea dormi decât în lumina zilei, îngrozit de noaptea ce acoperă albiile firești ale morții. Bărbatul era înalt, masiv și puternic. Sufletul fiară minunată! Cânta argintul ce tremura în rouă în negura nopții atât de luminată și bruma ce acoperea pielea goală a toamnelor sfâșiate de ghearele ploii, beată de alcool, de viscol întors, spre iarna ce-a fost. În ce grote ale memoriei stă adânc năluca strigoiului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
cu un zgomot asurzitor, iar Shelley se trezi cu clanța veche, de lemn, în mână. Își frecă genunchii loviți și apoi încercă să deschidă ușa, dar nu reuși să potrivească clanța la loc. Încercă din nou. Degeaba. Speriată, se întoarse tremurând spre pivnița de piatră cu pereții plini de oase. − Nu cred în fantome, nu există fantome, își făcu ea curaj și leșină. Afară, ceilalți copii din grup mai aveau ceva timp să mănânce, să bea, să se ducă la baie
Minunatele aventuri ale lui Lucy și Shelley by Maria Elena Lebădă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1680_a_3078]
-
de părinții lui și se duce unde vrea el?” „- El zboară unde sunt flori cu nectar. Nectarul este mâncarea lui.” „-Dar cine-i spune care sunt florile cu nectar?” „- I-au spus părinții lui, înainte de a ieși din ou. Au tremurat din antene și i-au dat sfaturi pentru toată viața. La rândul lui, le spune și el copiilor săi. Și tot așa mai departe...” „- Mămica mea de ce nu are antene?”. „- Are și ea un fel de antene: mâini cu care
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
păr și nu aude decît pîrîitul pietrelor care cădeau din tavanul peșterii. Pe Nuțu lui Răstoacă l-a exclus definitiv din gîndurile sale. Phii, ce momîie! zise Bărzăunul cînd își aminti de făptura lui Nuțu, plină toată de noroi și tremurînd de groază. Dar cînd șezu totuși să judece mai la rece, eliminînd orice urmă de aversiune față de însoțitorii lui la peșteră, parcă tot l-ar fi acceptat și pe Nuțu numai să mai poată organiza o expediție... în care să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
opuse însă cu toată tăria Petrică Ciuraru, căutînd să fie cît mai convingător: Nici nu vreau s-aud, Ticule! Tu ești într-o ureche?... Mai bine te leg cu șapte funii și te duc în cîrcă pînă acasă, decît să tremur de groază c-ai putea cădea în prăpastie. Ce sîntem noi, alpiniști? Dă-le-ncolo de comori și alte născociri! Nu ți-i de-ajuns c-am văzut toate minunățiile astea?... Las' c-or să vină să caute comorile cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
viața, de unde strigătul: "Și tare-i târziu/ Și n-am mai murit" răsunând sinistru în nemărginire și eternitate: Imensitate, veșnicie, Tu, haos care toate-aduni, În golul tău e nebunie Și tu ne faci pe toți nebuni. Imensitate, veșnicie, Pe când eu tremur în delir, Cu ce supremă ironie, Arăți în fund un cimitir. Disperarea este cu atât mai de nevindecat cu cât unica formă de expiere a smintelii cosmice, poezia, l-a părăsit: "Și gândul se-afundă, pierdut vâslaș...Și jalea de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
orice plantă băteau din aripi în pământul-cer Și milioane de semințe își deschideau sub țărână aripa lor de lebădă ! Văd azi cum colinele și pădurile Călătoresc, pe aripi înflăcărate libere, Din țărm în țărm, din necunoscut în necunoscut ! Și tenebrele tremură, strigând înnebunite către lumină Pe aripile palpitante ale astrelor-lebede ! Aud chemări după chemări ale omului, plecate pe căi nevăzute Din trecutul adânc până în viitorul ce nu s-a născut încă. Astfel aud în inima mea zburând cu tot stolul înaripat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
undeva? Suedeze postadolescentine gălăgioase, maieuri cu bretele subțiri, băsmăluțe colorate, ochelari de soare ieftini. Te aștept de jumătate de oră. După ce telefoanele se închid cu zgomot abia perceptibil pe fundalul vocilor lor ridicate, își ia geanta și pleacă. Singură. Îi tremură buza de sus. Degetele netezesc inconștient o cută inexistentă. Telefonul alunecă în geantă. Hotelul rămâne în urmă. Româncă, vârstă incertă, fustă albastră de stambă. Singură. La moartea Leei, mama și cu mine am moștenit casa de pe Intrarea Vâlcului. Ne-am
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
rău. Musa însă nu e pregătit să renunțe. În jurul lui, toți șușotesc despre blestemul lui Tariq și despre încăpățânarea lui de a-și ține trofeul în viață. Dar nu. Nu e asta. Când mâna ei stângă fâlfâie spre el, Musa tremură cum nu a tremurat niciodată când mâini mai albe, acoperite de brățări, l-au dezmierdat supus, adorator, febril. O neliniște duioasă îl fură noapte după noapte, îi desenează chipul vizigotei, cu obrazul sfâșiat, pe pomeții înalți ai grecoaicei devenite acum
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
e pregătit să renunțe. În jurul lui, toți șușotesc despre blestemul lui Tariq și despre încăpățânarea lui de a-și ține trofeul în viață. Dar nu. Nu e asta. Când mâna ei stângă fâlfâie spre el, Musa tremură cum nu a tremurat niciodată când mâini mai albe, acoperite de brățări, l-au dezmierdat supus, adorator, febril. O neliniște duioasă îl fură noapte după noapte, îi desenează chipul vizigotei, cu obrazul sfâșiat, pe pomeții înalți ai grecoaicei devenite acum perla seraiului lui, un
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
place cum scrieți.“ El mi-a spus: „Nu, nu sunt eu, ce ghinion, putem face abstracție de asta.“ Și am râs amândoi... Vocea care se îndoaie, cocoșată de plâns. — Și? — Șiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii... dă-mi un șervețel, te rog... — Poftim. — Mulțumesc. Îi tremură mâinile când își suflă nasul. Nu violent, dar tremură. David le vede conturul mișcând în sus și-n jos pe perete, în bucătărie. Nu, nu sunt Alex Hriavu, dar aș putea să devin. O cafea? ... — Iartă-mă, sunt idiot. Vrei
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
sunt eu, ce ghinion, putem face abstracție de asta.“ Și am râs amândoi... Vocea care se îndoaie, cocoșată de plâns. — Și? — Șiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii... dă-mi un șervețel, te rog... — Poftim. — Mulțumesc. Îi tremură mâinile când își suflă nasul. Nu violent, dar tremură. David le vede conturul mișcând în sus și-n jos pe perete, în bucătărie. Nu, nu sunt Alex Hriavu, dar aș putea să devin. O cafea? ... — Iartă-mă, sunt idiot. Vrei să bem o cafea? De-abia am venit, sunt
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
încâlcită și da, pare o tâmpenie, dar, Doamne, îl iubise, îl iubise înfiorător, toxic, și nu, nu e nebună și nu se drogau și așa a fost, așa a fost, trebuie să mă crezi, așa a fost... — Unde mergeați? Mâinile tremură și vocea tremură și râuri râuri de lacrimi. Nu înțelege. — Când ați luat vaporul, prima oară, amândoi, unde mergeați? La Sevilla. La Sevilla mergeau. 20. aici Orașul lui Heracle. O fortăreață a plăcerii, un vis frumos și citric. Avea ziduri
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
pare o tâmpenie, dar, Doamne, îl iubise, îl iubise înfiorător, toxic, și nu, nu e nebună și nu se drogau și așa a fost, așa a fost, trebuie să mă crezi, așa a fost... — Unde mergeați? Mâinile tremură și vocea tremură și râuri râuri de lacrimi. Nu înțelege. — Când ați luat vaporul, prima oară, amândoi, unde mergeați? La Sevilla. La Sevilla mergeau. 20. aici Orașul lui Heracle. O fortăreață a plăcerii, un vis frumos și citric. Avea ziduri albe, în capul
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
fâșii curate, risipite de apă într-o boare alburie. „Nu, nu!“ țipase Ivan cel adormit. Ivan-heringul însă mușcase și mai crâncen, până când somonul nu se mai zbă tuse deloc. Peste apă se lăsase ca o ceață deasă, solzii herin gului tremuraseră de plăcere, iar Ivan simțise pentru prima oară, după mulți ani, gustul fier binte al unei lacrimi ivite nu se știe de unde. Fierbinte și sărat, prins într-un strop imens, distinct în boarea alburie, brăzdată de vinișoare roz. 31. Hybris
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]