877 matches
-
care, când se văzuseră pentru prima oară, îl ridicase repede de la pământ și, râzând tare, îl luase în brațe ca pe un cățel. Toți se mirau că, văzând toate acestea, el continua să tacă. Vorbea, din vârful buzelor, doar cu tribunul însărcinat cu paza sa; iar tribunul, tot în tăcere, ca și pe insula Pandataria, încuviința. Urcă pe Tiberis, fluviul Romei, navigând încet, pentru ca vestea să se răspândească. Debarcă, ducând urna grosolană de lut cu rămășițele mamei sale sub purpura imperială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
oară, îl ridicase repede de la pământ și, râzând tare, îl luase în brațe ca pe un cățel. Toți se mirau că, văzând toate acestea, el continua să tacă. Vorbea, din vârful buzelor, doar cu tribunul însărcinat cu paza sa; iar tribunul, tot în tăcere, ca și pe insula Pandataria, încuviința. Urcă pe Tiberis, fluviul Romei, navigând încet, pentru ca vestea să se răspândească. Debarcă, ducând urna grosolană de lut cu rămășițele mamei sale sub purpura imperială, la fel cum Agrippina dusese cenușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în care am aflat de moartea lui Tiberius până în momentul când l-am ales pe Gajus Caesar? În mâna cui au ajuns documentele îngrozitorului proces împotriva Agrippinei și a fiului său, Nero? Dar ale celor împotriva lui Drusus, și a tribunului Silius, și a lui Tatius Sabinus, și... Printre judecătorii și martorii acelor procese se ascundeau senatori prestigioși, respectabili, care acum, așezându-se solemn în jilțuri, își dădeau seama că sunt lipsiți de apărare. „Suntem expuși răzbunării unor adversari pricepuți, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
De aceea, trecând printre curteni, surprinse un glas de femeie care șoptea dulce: „Ce tânăr e! Și ne-a schimbat viața...“ Își încetini mersul, se opri să vorbească cu câțiva oameni și se întoarse pe jumătate: glasul venea dinspre masivul tribun Domitius Corbulo, lângă care stătea o femeie cu părul închis la culoare. Salută alți senatori, mai vorbi puțin și făcu doi pași în urmă. Domitius Corbulo îi spuse, cu vechea lui încredere de militar: — Augustus, te rog... Sora mea Milonia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe-acolo, îndrăzni să spună Manlius. Se vorbește despre niște vrăji, despre zgomote în vreme de noapte... Micul templu isiac fusese devastat și redeschis de patru ori, urmând destinul puterii. În timpul războiului împotriva Aegyptus-ului, poporul neștiutor, senatorii dezamăgiți și nemiloșii tribuni militari - o singură dată, toți laolaltă - spuseseră că lui Marcus Antonius i se întunecase judecata în ziua când dăruise terenurile zeilor egipteni, iar Cleopatra era apărată de experți în magie și invocatori ai forțelor oculte, care o făceau invincibilă. Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
exilului și îl imploră să-l trimită pe vinovat într-un loc mai puțin izolat și mai puțin sălbatic. „De ce îl apără Lepidus?“, se întrebă Împăratul, neîncrezător. Dar își aminti că îl văzuse plecând spre Gyaros, spre moarte, pe Creticus, tribunul care fusese tovarășul credincios al tatălui său în Syria, și porunci ca, în loc de îndepărtata Gyaros, Arvilius să fie trimis la Andros, o insulă mult mai primitoare. Senatorii îi lăudară bunătatea și îi dădură ascultare. „Mila îl înmoaie repede“, se gândiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
tribunus consularis. Simți un fior rece pe șira spinării, însă tânărul Împărat surâdea. „E un copilandru“, gândi Macro, orbit de dorința de a pune mâna pe acea putere imensă. Împăratul îl anunță că voia să transfere comanda cohortelor la doi tribuni. În lipsa ta, spuse el îngrijorat, cred că e prea riscant să încredințez o asemenea responsabilitate unui singur om. M-am gândit la doi centurioni: Sabinus și Cassius Chereas. S-au format la școala ta. Și apoi, Chereas e atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
îi e mai greu decât unui condamnat pe care ceilalți vor să-l împiedice să se sinucidă.“ Nu era însă o singurătate propriu-zisă. În spatele ușii în care nu mai îndrăzneau să bată așteptau o mulțime de senatori, preoți, magistrați și tribuni, ca să-i tulbure durerea nemăsurată cu rituri și vorbe. Și refuzurile lui începeau să-i sperie. Numai ușa aceea închisă îl apăra. „Când ești singur nu reușești să plângi cu adevărat. Câteva hohote, apoi te oprești.“ Se întoarse, verifică dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
el însuși, simți deodată nevoia unei prezențe liniștitoare, a cuiva cu care să poată vorbi fără să trebuiască mereu să se controleze. Astfel, în toamna aceea, Lollia Paulina, o fată superbă, de douăzeci de ani, provenind dintr-o familie de tribuni ridicați din rândul plebei, urâți de optimates și fiind bine înrădăcinați în Senat alături de populares, fiica unui praefectus care îl știa pe Gajus Caesar de când era mic, deveni - prin strategiile lui Callistus și din cauza singurătății Împăratului - a treia sa soție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
bine înrădăcinați în Senat alături de populares, fiica unui praefectus care îl știa pe Gajus Caesar de când era mic, deveni - prin strategiile lui Callistus și din cauza singurătății Împăratului - a treia sa soție. În mulțimea prezentă la nuntă, Împăratul îl văzu pe tribunul Domitius Corbulo și, lângă el - o imagine fugară, ca data trecută, în tribuna de la circus -, un văl de păr negru încadrând un chip palid, cu doi ochi mari, cercei grei de aur și turcoaze. O recunoscu pe loc și, preț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
șteargă de praf masa cea lungă. Așteptă să i se îndeplinească poruncile, tăcut. Nu putu să se miște de acolo până spre seară. Era povestea, spusă din interior - informatori, delatori, spioni, denunțuri anonime, conciliabule, discuții private cu împăratul, ordine trimise tribunilor și prefecților -, a persecuției îndelungate și programate care distrusese familia sa și pe cei credincioși ei. Cu o precizie necruțătoare, Tiberius însuși adunase materialele. Vinovații ieșeau la iveală cu zecile, din vremea agoniei Juliei, a asasinării lui Gracchus, din teribilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
alinta cu mângâieri învățate de la sclavele Cleopatrei, și sora sa Drusilla, care îl vizita în vis. În dimineața următoare, pe când trecea cu pasul lui iute, înconjurat de germani, prin cryptoporticus, galeria din spatele sălii isiace, o zări printre curteni pe sora tribunului Domitius Corbulo, Milonia. Îi revăzu părul, și liniștea, și ochii, și mâinile. Își încetini pasul, se opri, se întoarse ca atunci, în tribuna din Circus Maximus. Îi zâmbi și, hotărându-se într-o clipă, îi spuse că vrea să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ca pe un obiect de preț. Împăratul o citi; era promisiunea clară a unui marș împotriva Romei și, imediat după uciderea lui, a cuceririi Senatului prin forța legiunilor. Pentru a sublinia importanța acțiunii, autorul înșira numele complicilor săi: alți cinci tribuni. În josul foii se afla, mare, semnătura sa: „Lentulus Gaetulicus, dux al legiunilor de la granița renană“, limes al imperiului. Puterea lui militară era, teoretic, enormă. Împăratul simți un fior, ca și cum masa s-ar fi zguduit. „Un laș incapabil“, se gândi furios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
ar fi terminat povestea, imaginea lui ar fi fost puternic afectată. „Până și sora și cumnatul lui vor să-l ucidă“, ar fi râs dușmanii. Se plimba înainte și înapoi, de la masă la ușă. Își aminti chipurile și povestea vieții tribunilor care comandau cele opt legiuni de pe Rhenus. Dintr-odată revăzu, de parcă ar fi intrat în cameră, chipul lui Servius Galba; fu întâia clipă de ușurare în orele acelea spasmodice. Luă o hotărâre fulgerătoare. Să pună mâna pe trădători, să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
trădători, să-i zdrobească înainte ca aceștia să facă vreo mișcare, să pună legiunile sub comanda lui Galba. Între timp, Callistus, neliniștit, cerea să fie primit. Instinctul îi spunea să-l refuze. Se gândi însă, cu o încredere oarbă, la tribunul militar Domitius Corbulo, fratele Miloniei, și îl chemă în taină pe Palatinus, în toiul nopții. Fură de-ajuns puține cuvinte pentru ca el să promită: „Roma o țin eu sub control“. Împăratul lăsă un mesaj pentru Milonia, care era înspăimântată, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe drum, rămânând în urmă. Pe măsură ce înainta, poruncea turnurilor de semnalizare să nu transmită mesaje, sub pretextul că făcea o inspecție secretă, și lăsa acolo oameni de pază. Ajunse la Mogontiacum pe neașteptate. Era miezul zilei; Gaetulicus discuta liniștit cu tribunii săi, când un grup de germani călare intră cu zgomot mare pe poarta dispre sud a castrului, aproape răsturnându-i pe soldații distrați care stăteau de gardă. În câteva clipe, într-un galop furios, împrăștiindu-i într-o parte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
legate, că era plin de noroi și speriat, cu hainele în dezordine... Era Lucius Vitellius, complicele său. Fără să coboare de pe calul plin de spume, Împăratul le ordonă imediat gărzilor germanice să-i aresteze pe Gaetulicus și pe cei cinci tribuni menționați în scrisoare. Germanii se supuseră orbește, într-o clipă. Cu un sentiment de triumf, el văzu că, la acea comandă dramatică, nici unul dintre ofițeri sau soldați nu reacționase; rămăseseră nemișcați, în rânduri perfect aliniate. Tribunii și centurionii îl priveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
și pe cei cinci tribuni menționați în scrisoare. Germanii se supuseră orbește, într-o clipă. Cu un sentiment de triumf, el văzu că, la acea comandă dramatică, nici unul dintre ofițeri sau soldați nu reacționase; rămăseseră nemișcați, în rânduri perfect aliniate. Tribunii și centurionii îl priveau în ochi, așteptând alte ordine. El încredință comanda legiunilor tribunului aceluia la vreo cincizeci de ani, cu purtări nesofisticate și directe, care se numea Servius Galba și pe care mintea lui îl evocase în toiul nopții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
clipă. Cu un sentiment de triumf, el văzu că, la acea comandă dramatică, nici unul dintre ofițeri sau soldați nu reacționase; rămăseseră nemișcați, în rânduri perfect aliniate. Tribunii și centurionii îl priveau în ochi, așteptând alte ordine. El încredință comanda legiunilor tribunului aceluia la vreo cincizeci de ani, cu purtări nesofisticate și directe, care se numea Servius Galba și pe care mintea lui îl evocase în toiul nopții. Soarele, vântul și oboseala săpaseră riduri adânci pe chipul lui Galba, așa cum ni-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
dezmeticească. După un proces rapid, care a durat atât cât să li se arate acuzaților cele două scrisori - „niciodată nu s-au mai văzut documente atât de criminale și, în același timp, atât de stupide“ -, Lepidus, Gaetulicus și cei cinci tribuni fură condamnați pentru trădarea poporului roman. Tânărului Împărat, teribila lege concepută de Augustus îi apăru înțeleaptă și prețioasă. — Nici unuia dintre acești trădători nu i se va îngădui să se sinucidă, porunci el, pentru că nici unul dintre ei nu a luptat vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Rhenus, ridică încet cupa de vin. — Tatăl tău ar fi procedat ca tine, îi spuse scurt. Însă probabil că tu ești un cavaler mai bun decât el. Numai tu puteai să străbați o asemenea distanță în atât de puține zile. — Tribunul Caius Silius m-a așezat prima dată în șa, îi aminti Împăratul. Amândoi se emoționară la auzul acelui nume. Istoricii scriu că, în scurta lui domnie, Gajus Caesar a străbătut mai multe mile decât alți împărați care s-au aflat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Împărat că ea urma să sosească la Lugdunum. Din curtea palatului ce domina fluviul, Împăratul o văzu ivindu-se din greoaia raeda, trăsura pentru călătorii de origine galică, și coborând cu mișcări precaute și oarecum nesigure. Deși era înconjurat de tribuni și magistrați, el alergă în întâmpinarea ei și o îmbrățișă, cu aceeași tandrețe pe care, pe când era copil, o văzuse la părinții săi. Îi spuse că nu reușea să stea departe de ea, așa cum tatăl său, Germanicus, nu putuse sta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Se gândi că era bine apărat, încercă să se liniștească. Aproape în aceeași clipă, un tânăr, nepotul senatorului Valerius Asiaticus, se ivi pe neașteptate în grupul conjuraților prinși într-o discuție aprinsă și îi anunță triumfător, cu ochi strălucitori, că tribunul Domitius Corbulo, „fratele Miloniei, saga, vrăjitoarea blestemată, stăpânul Romei datorită priceperii ei la pat“, fusese nevoit să plece pe neașteptate la Misenum. Asemenea lui Germanicus la Antiohia, Împăratul era singur. O dimineață de ianuarie Se trezi când era încă întuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să meargă până la capătul pământului“. Învingătorii își amintiră acest lucru și, pe apele liniștite ale lacului Nemorensis, corăbiile de marmură ce pluteau ușoare au fost luate cu asalt de două cohorte pretoriene, înarmate cu niște unelte neobișnuite. — Grăbiți-vă, strigă tribunul aflat la comanda acelei acțiuni, înainte să se întunece nu trebuie să mai rămână nimic din ele. Pretorienii urcară la bord. De pe câmpiile din jur, puținii oameni ce văzuseră coborând spre lac cohortele călare se opriră speriați să privească. Pretorienii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
era motivul unei asemenea distrugeri. — L-au ucis pe Împărat! anunță cineva. Pretorienii tăiară sforile ancorelor și traseră corăbiile la mal; luară de pe ele tot ce se putea, inclusiv plăcile de bronz. Cu o violență amestecată cu o spaimă superstițioasă, tribunul strigă: Acum scufundați corăbiile vrăjite, dați-le la fund! Nici o așchie să nu mai rămână la suprafață. Porunca împăratului! Oamenii se grăbeau mai tare decât el; furioși, gâfâind din cauza oboselii și a gândurilor sinistre ce le invadau mintea, distruseră chilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]