671 matches
-
11 și de două ori în Isaia 63:10,11), deși, termenul de "duh" în Scripturile ebraice, cu referire la "spiritul lui Dumnezeu", apare de mai multe ori. În iudaism, Dumnezeu este Unul, ideea de Dumnezeu ca o dualitate sau trinitate printre adepți poate fi Shituf (sau "non-pur monoteistă"). Termenul Ruach HaKodesh (Duhul Sfânt) se găsește frecvent în literatura Talmudică și Midrashică. În unele cazuri, semnifică inspirația profetică, în timp ce în alte cazuri este folosit ca o întruchipare sau ca o metonimie
Duhul Sfânt () [Corola-website/Science/299637_a_300966]
-
Anselm încearcă să demonstreze anumite adevăruri ale credinței, căutând așa-numite "rationes necessariae" (rațiuni necesare) pentru acestea. În "Proslogion" încearcă să găsească astfel de rațiuni necesare pentru existența și natura lui Dumnezeu, după ce în "Monologion" adusese rațiuni pentru ideea de Trinitate. "De ce s-a făcut Dumnezeu om" este o încercare similară privind întruparea. Miza acestor încercări este o punere a rațiunii în situații similare ascezei, motiv pentru care textele lui Anselm nu abundă în citate sau referiri biblice cât mai ales
Anselm de Canterbury () [Corola-website/Science/299662_a_300991]
-
biblice cât mai ales în argumentații dense, menite a confirma compatibilitatea totală dintre rațiune și credință. Pentru Anselm, "argumentum" nu înseamnă „argument logic” ci mai degrabă dovedirea cu ajutorul unei experiențe. În acest fel Anselm încearcă să experimenteze totul, inclusiv existența Trinității. Toate acestea, fără a considera că nu mai trebuie să rămână nici un mister sau taină în credință. El demonstrează că Dumnezeu este treimic dar nu explică modul în care se raportează Persoanele divine una la alta. Pe de altă parte
Anselm de Canterbury () [Corola-website/Science/299662_a_300991]
-
Ierusalim) este fondatorul și figura centrală a creștinismului, și unul din cele mai importante simboluri ale culturii occidentale, majoritatea bisericilor creștine considerându-l drept Fiul lui Dumnezeu, drept Mesia cel vestit de Vechiul Testament iudaic și drept al doilea personaj al Trinității creștine. Isus a fost un predicator iudeu din Galileea, Iudeea, ce a trăit în timpul ocupației romane a Israelului, a fost botezat de către Ioan Botezătorul, și a fost crucificat la Ierusalim în jurul anului 30, sub guvernarea lui Ponțiu Pilat. Conform tradiției
Isus din Nazaret () [Corola-website/Science/299116_a_300445]
-
bisericesc, doctrina despre următoarele probleme variază mult într-o biserică și alta: Asupra unora din aceste puncte, baptiștii români manifestă o relativă unitate. Baptiștii de peste tot cred în divinitatea lui Isus și a Duhului Sfânt, ceea ce îi face susținători ai Trinității: că există Un Dumnezeu în Trei Persoane, Trei Persoane într-un Singur Dumnezeu. Cei mai mulți baptiști cred în revenirea literală a lui Cristos, când Dumnezeu va judeca și va împărți omenirea între mântuiți și pierduți (Marele Tron Alb din Apocalipsa 20
Baptism () [Corola-website/Science/299130_a_300459]
-
filozof și om de stat din secolul al VI-lea, ultim reprezentant al culturii romane din antichitatea târzie, făcând trecerea către Scolastica Evului Mediu. Deși nu există mărturii directe asupra vieții sale religioase, datorită lucrărilor sale în domeniul teologiei ("De trinitate", "De fide catholica"), este considerat filozof creștin, unul din primii ""doctori ai Bisericii"". În 1891 a fost beatificat de Papa Leon al XIII-lea. aparține, cronologic, patristicii târzii. Totuși, este primul gânditor preocupat de o problematică specific scolastică, utilizând, în
Boethius () [Corola-website/Science/299190_a_300519]
-
și străini, ca dovadă a marii sale popularități. Scrierile sale au o mare importanță teologică și au fost traduse pe tot globul. Sf. Vasile a scris câteva cărți împotriva lui Eunomius și a arianismului în general, în care apără teza Trinității. În "De Spiritu Sancto", Sf. Vasile tratează chestiunea Sfântului Duh și combate anumite mișcări din Macedonia care negau existența Duhului Sfânt. El a scris de asemenea un mare număr de lucrări exegetice despre Psalmi, Isaia și Iov, 24 de predici
Vasile cel Mare () [Corola-website/Science/299845_a_301174]
-
formă de politeism (asociaționism, "sîrk" - în arabă "politeism"), așa cum este reflectat de chiar textul sfânt islamic (Coranul), în surata ("capitolul") 5, versetul 73, care spune textual că ""este blasfemie curată să pretinzi că Dumnezeu este unul din trei într-o Trinitate"". Versetul continuă, spunând că Dumnezeu (Alah) va pedepsi aspru o astfel de credință. Surata 5, continuă și ea în aceeași direcție, susținând că Iisus Hristos a fost un simplu om, un profet (surata 5, verset 75), iar versetul 77 spune
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
Musulmanii consideră că Biblia și Tora, cărțile sfinte ale Creștinismului și Iudaismului au fost interpretate greșit și distorsionate de către credincioșii respectivelor religii. Bazați pe această credință, musulmanii văd în Coran corectarea greșelilor făcute de creștini. De exemplu, musulmanii resping existența Trinității și a ideii că Iisus Hristos este Dumnezeu. Între cele două religii au existat dese controverse și conflicte (Cruciadele fiind un exemplu), chiar dacă au existat și relații de înțelegere și pace. Scrierile teologului Toma de Aquino citează și anumiți filozofi
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
populare; nonconformism religios; predispoziția pentru un studiu al Bibliei mai aprofundat și revizionist, care poate duce ușor la adoptarea de doctrine și practici netradiționale. Confesiunile adventist-millerite se pot clasifica după mai multe criterii. 1. "După atitudinea față de doctrina tradițională a Trinității": Actualmente, majoritatea confesiunilor adventist-millerite profesează forme de antitrinitarinism (arianism, semiarianism etc.). Excepție face Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea (care însumează aproximativ 70% din totalul numărului actual al adventiștilor milleriți), urmată de majoritatea confesiunilor desprinse din ea. 2. "Referitor la
Adventism () [Corola-website/Science/298480_a_299809]
-
fondată de pastorul Charles Taze Russel în 1881, prin separare de „advent-creștini" (grupul menționat mai sus), unde Russel se botezase în 1874, și de unde preluase o serie de doctrine specifice (negarea dogmelor despre nemurirea sufletului, despre chinurile veșnice și despre Trinitate; interesul pentru scheme cronologice apocaliptice etc.). Russel, a cărui autoritate în grup a fost unică, cvasi-profetică, supremă și pe viață, a adoptat doctrina revenirii lui Iisus „în spirit”, credința într-un rol special al evreilor în escatologie. și altele. Urmașii
Adventism () [Corola-website/Science/298480_a_299809]
-
nu reprezintă o variabilitate confesională în interiorul adventismului, ci o variație de expresie a aceleiași doctrine. Cea mai rezumativă expunere doctrinală împarte aceste articole în trei categorii: 1. Articole de credință comune cu restul creștinătății: Autoritatea Bibliei; Creatorul și creația; Dumnezeirea (Trinitatea); Christos ca Dumnezeu adevărat și om adevărat; Întruparea (nașterea din fecioară), misiunea și moartea ispășitoare a lui Iisus; divinitatea, personalitatea și lucrarea Duhului Sfânt; morala creștină, cele 10 porunci, Biserica, a doua venire, învierea morților; etc. 2. Articole de credință
Adventism () [Corola-website/Science/298480_a_299809]
-
au lăsat o moștenire spirituală ce conține indicații precise asupra modului în care Umanitatea trebuie să se raporteze la unicul Dumnezeu și Creator: Brahman sau Tatăl. Deși Krishna este considerat a fi întruparea marelui zeu Vishnu, al doilea personaj al trinității hinduse (Trimurti), totuși credincioșii consideră textul Gitei ca fiind mesaj direct de la Dumnezeu cel unic sau Brahman. Această asemănare de discurs între Krishna și Hristos poate fi ușor observată mai ales in pasaje precum cele de mai jos: "Eu sunt
Bhagavad Gita () [Corola-website/Science/306739_a_308068]
-
din oraș. În 1564, după separarea definitivă a calvinilor maghiari de evanghelicii lutherani (sași), a fost ales episcop calvinist al bisericilor maghiare din Transilvania și numit pastor la curtea principelui transilvan Ioan al II-lea Sigismund Zápolya. Discuțiile sale asupra trinității au început în 1565 exprimându-și dubii asupra personalității Spiritului Sfânt. În anul 1898 Aladár Körösföi-Kriesch a pictat marele și renumitul tablou (3 x 4 m) cu Francisc David, expus (până la începerea lucrărilor de renovare a muzeului) în holul Muzeului
Francisc David () [Corola-website/Science/306849_a_308178]
-
și care a primit premiul Academiei Române. De asemenea, în anul 2004 a susținut din nou o lucrare de doctorat în filosofie, la Catedra de Logică și Filosofie sistematică a Facultății de Filosofie din cadrul Universității "Al. I Cuza" cu lucrarea "Logica Trinității" (calificativul Magna cum laude). PS Calinic este desemnat de către mitropolitul Daniel să se ocupe de supravegherea la fața locului a programului "Nici un sat fără biserică". Astfel, el s-a deplasat în toate parohiile din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, verificând stadiul lucrărilor de
Calinic Dumitriu () [Corola-website/Science/308476_a_309805]
-
Calinic Dumitriu este autorul câtorva cărți cum ar fi: "Biblia în Filocalie" (2. vol., Trinitas, Iași, 1995), "Tanatologie și nemurire" (Cantes, Iași, 1999), "Meditații filocalice" (Cantes, Iași, 2001), "Un stareț simbol - Arhimandritul Iachint de la Putna" (coordonator, Gedo, Cluj-Napoca, 2005), "Logica Trinității" (Gedo, Cluj-Napoca, 2005), "Fenomenul "Biserica ortodoxă secretă" - o erezie la început de mileniu III" (Gedo, Cluj-Napoca, 2006), "Predici la înmormântări - 53 de modele" (împreună cu Prof. univ. dr. Gheorghe Scripcaru, Gedo, Cluj-Napoca, 2007), "Un personaj plurivalent al cetății - Claudiu Paradais: eseist
Calinic Dumitriu () [Corola-website/Science/308476_a_309805]
-
celebritatea tot unor astfel de scene; cum este de ex. Copilul la parapet; a fost însă și maximul interpret al unei religiozități pioase și populare, mereu eficient în comunicarea celor mai complexe concepte teologice, cum o demonstrează deplin Cele Două Trinități. Artă lui Ribera se inspiră din caravagismul napolitan, dând viața unor scene de intens clar-obscur și de mare dramaticitate. Tema vizionarismului traversează întreaga artă spaniolă, de la operele lui El Greco (de ex. "Ruga din" "Ghetsimani") până la coșmarurile lui Goya, sec. al
National Gallery, Londra () [Corola-website/Science/307374_a_308703]
-
De exemplu, într-o primă fază, Origene considera că Dumnezeul treimic nu este absolut imaterial, având o „corporalitate” eterică, fără de care nu ar putea acționa. Ulterior își revizuie această credință și ajunge la vederi ortodoxe. Astfel, cele trei persoane ale trinității sunt deosebite față de toate creaturile prin trei caracteristici: "imaterialitate absolută", "omnisciență" și "sfințenie substanțială". Ele sunt indivizibile ca ființă, ca prezență și activitate. Există însă o particularitate a concepției origeniene despre sfera de acțiune a celor trei persoane divine: Tatăl
Origene () [Corola-website/Science/302163_a_303492]
-
persoane divine: Tatăl este creatorul, Fiul este răscumpărătorul iar Duhul - sfințitorul. Această distribuire origeniană a „responsabilităților” persoanelor divine a stat la baza unor înțelegeri confuze și a considerării ideii că Origene ar fi instituit o ierarhie de tip plotinian în trinitate, idee susținută și de faptul că, după părerea lui Origene, Tatăl reprezintă principiul ("arche"), originea sau cauza ("aitios") și sursa trinității. Au existat eretici ai vremii care și-au argumentat pozițiile prin autoritatea lui Origene, cărora Sfântul Vasile cel Mare
Origene () [Corola-website/Science/302163_a_303492]
-
baza unor înțelegeri confuze și a considerării ideii că Origene ar fi instituit o ierarhie de tip plotinian în trinitate, idee susținută și de faptul că, după părerea lui Origene, Tatăl reprezintă principiul ("arche"), originea sau cauza ("aitios") și sursa trinității. Au existat eretici ai vremii care și-au argumentat pozițiile prin autoritatea lui Origene, cărora Sfântul Vasile cel Mare și Sf. Grigore de Nazianz le-au răspuns că Origene fusese înțeles incorect. S-a putut susține, astfel, că Triada plotiniană
Origene () [Corola-website/Science/302163_a_303492]
-
identificat în lucrarea "Despre principii " ("Peri archon") cu Dumnezeu-tatăl, de unde concluzia că Tatăl este supraființial. Dumnezeu-Tatăl (ca „principiu” și cauză) generează sau dă naștere "logos"-ului sau Cuvântului, similar cu "Intelectul" plotinian și identic cu Dumnezeu-Fiul, a doua persoană a Trinității creștine. Dumnezeu este unul, simplu, desăvârșit. Logos-ul sau cuvântul conține în el însuși exemplarele tuturor creaturilor (recunoaștem aici din nou Formele platonice, înțelese însă ca idei aflate într-un Intelect divin - nous), în acord cu care acestea sunt create
Origene () [Corola-website/Science/302163_a_303492]
-
necesară dar relația dintre creator și creaturi este contingentă. Formularea în acest fel a doctrinei creației a dus la apariția altor dificultăți în înțelegerea doctrinei origeniene de către contemporanii săi. Putem observa că dacă a doua și a treia persoană ale Trinității sunt considerate creaturi, acuzația de Arianism la adresa lui Origene este una justă. O altă teză importantă a lui Origene este cea conform căreia creația este "ex nihilo", adică „din nimic”. La început Dumnezeu era singur, neexistând o materie primordială din care
Origene () [Corola-website/Science/302163_a_303492]
-
are o autoritate absolută și deci nu poate fi modificat decât de către alt Conciliu comun al întregii Creștinătăți. În acest sens, Biserica Romano-Catolică ar deveni schismatică (cea care ar provoca divizarea creștinilor). Ortodoxismul consideră adaosul Filioque la Crez(Crezul Sfintei Trinități) ca pe o erezie antitrinitară, întrucât afectează sau dezechilibrează relațiile dintre persoanele Sfintei Treimi. Suportul evanghelic invocat este Evanghelia după Ioan, capitolul 14, versetul 16, unde Iisus Hristos spune Apostolilor (după ce, în versetul anterior, îi indeamnă să păzească poruncile Lui
Filioque () [Corola-website/Science/302557_a_303886]
-
ținutul Champagne, unde construiește un mic oratoriu pe care îl numește Paracletus, subordonat mănăstirii St. Denis. Are atâta audiență încât la un moment dat oratoriul său este reconstruit din piatră. Între timp (1121), una din lucrările sale, "De Unitate et Trinitate Divina", este condamnată la Conciliul din Soissons. Abélard se simte în pericol, crezând că va fi persecutat. Lucru care se și întâmplă oarecum după ce, fiind ales ca abate la mănăstirea Sf. Gildasius din Ruys, Bretania, călugării de acolo se arată
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]
-
ani începe o altă polemică majoră, dusă până la conflict, cu Bernard de Clairvaux. Acesta îl acuză pe Abélard, la Conciliul de la Sens, în 1141, de erezie. Motivele acestei acuzații sunt mai multe, cel mai important, se pare, constând în considerarea Trinității ca simplu atribut divin (ca teolog, Abélard a fost adept al dialecticii, fapt ce l-a condus mereu la formularea unor enunțuri bizare despre adevărurile de credință; el trata, de pildă, dogma trinității în conexiune cu teoria atributelor divine). Un
Pierre Abélard () [Corola-website/Science/302704_a_304033]