598 matches
-
comparabil cu George de Antiohia (principalul amiral în slujba Siciliei din vremea lui Roger al II-lea), în fruntea a 60 de vase a menținut Mediterana orientală deschisă pentru cruciați, forțându-l pe sultanul Saladin să se retragă din dreptul Tripoli în primăvara lui 1188. În noiembrie 1189, Guillaume a murit la Palermo, fără a avea copii. Cu toate acestea, cronicarul Orderic Vitalis consemnează un fiu al său (care probabil nu a trăit mult) în 1181: Bohemund.
Guillaume al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328291_a_329620]
-
Saint-Pol, în cadrul grupului de armate comandat de Godefroy de Bouillon. Probabil o prezență minoră pe parcursul cruciadei propriu-zise, el s-a remarcat ulterior, când a participat la bătălia de la Ramlah din 1105, iar în 1109 a fost prezent la asediul asupra Tripoli. Acolo el a fost unul dintre trimișii regelui Balduin I al Ierusalimului mandatați să negocieze între Guillaume-Iordan și Bertrand, ambii fii ai contelui Raimond al IV-lea de Toulouse care își disputau moștenirea asupra Comitatului de Tripoli. În 19 decembrie
Eustațiu Grenier () [Corola-website/Science/328283_a_329612]
-
la asediul asupra Tripoli. Acolo el a fost unul dintre trimișii regelui Balduin I al Ierusalimului mandatați să negocieze între Guillaume-Iordan și Bertrand, ambii fii ai contelui Raimond al IV-lea de Toulouse care își disputau moștenirea asupra Comitatului de Tripoli. În 19 decembrie 1111, lui i s-a conferit orașul Sidon, după ce acesta fusese cucerit de către Balduin I cu sprijinul regelui Sigurd I al Norvegiei. El era deja senior de Caesarea, care fusese capturată din 1101 și acordată lui la
Eustațiu Grenier () [Corola-website/Science/328283_a_329612]
-
lui, o serie de raiduri și cuceriri au fost întreprinse pe coasta nord-africană din regiunea de astăzi a Tunisiei și Libiei (1146-1153). Cucerirea coastei tunisiene a fost pregătită de către Roger al II-lea încă din 1135, stăpânirile fiind ulterior extinse: Tripoli a fost capturat în 1146, iar Cape Bona în 1148. Aceste cuceriri din Africa nu au fost însă de lungă durată, ele fiind pierdute sub domnia succesorului lui Roger, Guillaume "cel Rău" și nu au format niciodată o parte integrantă
Roger al II-lea al Siciliei () [Corola-website/Science/328265_a_329594]
-
cruciade, care a inclus părți din actualele state Turcia și Siria. a avut o extindere teritorială mai redusă decât Comitatul de Edessa și Regatul Ierusalimului. El se întindea de-a lungul unghiului nord-estic al Mediteranei, mărginindu-se cu Comitatul de Tripoli spre sud, Comitatul de Edessa la răsărit, și când cu Imperiul Bizantin, când cu Regatul armean din Cilicia către nord-vest. El nu număra mai mult de 20.000 de locuitori în secolul al XII-lea, dintre care majoritatea era formată
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
l-a lăsat pe Tancred ca regent încă o dată și a revenit în Italia, unde a murit în 1111. Împăratul Alexios dorea ca Tancred să restituie integral Principatul de Antiohia Bizanțului, însă Tancred avea de partea sa pe contele de Tripoli și pe regele Ierusalimului; de fapt, Tancred fusese unicul conducător cruciat care refuzase în 1097 să jure retrocedarea teritoriilor cucerite către Alexios (cu toate că niciunul dintre ceilalți cruciați, cu excepția lui Raimond de Saint-Gilles, nu și-a ținut promisiunea). Tancred a murit
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
armatei împăratului Frederic Barbarossa s-au oprit pentru scurtă vreme în Antiohia în 1190, însă doar pentru a-l înmormânta pe acesta. După bătălia de la Hattin, fiul mai vârstnic al lui Bohemund al III-lea, Raimond a devenit conte de Tripoli (ca și un alt fiu, Bohemund), și s-a căsătorit cu o prințesă armeană, Alice în 1194. Bohemund al III-lea a murit în 1201. Acest eveniment a condus la o luptă pentru controlul în regiune între Antiohia, reprezentată de
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
un alt fiu, Bohemund), și s-a căsătorit cu o prințesă armeană, Alice în 1194. Bohemund al III-lea a murit în 1201. Acest eveniment a condus la o luptă pentru controlul în regiune între Antiohia, reprezentată de Bohemund de Tripoli, și Armenia, reprezentată de nepotul lui Bohemund al III-lea și fiul lui Raimond al IV-lea de Tripoli, Raimond-Ruben. Bohemund de Tripoli, sub numele de Bohemund al IV-lea, a preluat controlul până în 1207, însă Raimond a domnit și
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
a murit în 1201. Acest eveniment a condus la o luptă pentru controlul în regiune între Antiohia, reprezentată de Bohemund de Tripoli, și Armenia, reprezentată de nepotul lui Bohemund al III-lea și fiul lui Raimond al IV-lea de Tripoli, Raimond-Ruben. Bohemund de Tripoli, sub numele de Bohemund al IV-lea, a preluat controlul până în 1207, însă Raimond a domnit și el ca rival între 1216 și 1219. Bohemund al IV-lea a murit în 1233, iar Antiohia, condusă de
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
Acest eveniment a condus la o luptă pentru controlul în regiune între Antiohia, reprezentată de Bohemund de Tripoli, și Armenia, reprezentată de nepotul lui Bohemund al III-lea și fiul lui Raimond al IV-lea de Tripoli, Raimond-Ruben. Bohemund de Tripoli, sub numele de Bohemund al IV-lea, a preluat controlul până în 1207, însă Raimond a domnit și el ca rival între 1216 și 1219. Bohemund al IV-lea a murit în 1233, iar Antiohia, condusă de fiul lui, Bohemund al
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
nord a fost imediat pierdută; 21 de ani mai târziu, Acra a fost și ea pierdută, iar statele cruciate au încetat să mai existe. Titlul de principe de Antiohia, lipsit acum de conținut, a trecut, cu extinderea asupra conților de Tripoli, asupra regilor din Cipru, fiind uneori acordat ca demnitate membrilor mai tineri din casa regală a Ciprului.
Principatul de Antiohia () [Corola-website/Science/328302_a_329631]
-
un contigent al marinei italiene sub comanda amiralului Luigi Faravelli a acostat pe țărmul libian (aflat la momentul respectiv sub controlul Imperiului Otoman). Amiralul a solicitat administrației turce să se predea sau, în caz contrar, urma distrugerea imediată a localităților Tripoli și Benghazi. În loc să se predea, turcii și aliații săi libieni s-au retras în zona rurală, situație care a determinat bombardarea celor două orașe de către italieni timp de trei zile; ulterior Tripolitania a fost proclamatîă frontiera de sud a Italiei
Omar Mukhtar () [Corola-website/Science/330921_a_332250]
-
, cu o istorie de sute de ani, cândva un produs foarte prețuit în Imperiul Otoman, își recâștigă acum faima. Khan as-Saboon, localizat în orașul libanez Tripoli și renumit pentru acest săpun, este promovat în prezent ca importantă atracție turistică. sau "saboon baladee" este o parte importantă a culturii locale, cunoscând o istorie care începe încă din perioada dominației mamelucilor. A cucerit Istanbulul în perioada otomană cu
Săpunul tradițional libanez () [Corola-website/Science/330049_a_331378]
-
în perioada otomană cu mirosurile îmbietoare și jocul de culori, însă a făcut cu greu față săpunului produs în masă după Revoluția Industrială. Chiar și așa, săpunul tradițional libanez începe să-și recapete farmecul mai cu seamă în piețele din Tripoli, devenind chiar o atracție turistică în regiune. Istoria săpunului tradițional libanez începe în secolul al XVI-lea, atunci când au fost construite niște barăci pentru garnizoanele trupelor otomane stabilite în Tripoli, Liban. Construcția a fost ridicată în centrul orașului, tocmai pentru
Săpunul tradițional libanez () [Corola-website/Science/330049_a_331378]
-
să-și recapete farmecul mai cu seamă în piețele din Tripoli, devenind chiar o atracție turistică în regiune. Istoria săpunului tradițional libanez începe în secolul al XVI-lea, atunci când au fost construite niște barăci pentru garnizoanele trupelor otomane stabilite în Tripoli, Liban. Construcția a fost ridicată în centrul orașului, tocmai pentru a preveni posibilele răscoale locale, fiind prevăzută totodată cu un sistem de apărare pe latura zidurilor exterioare - fante pentru tras cu săgeți și creneluri pentru proiectile asupra inamicului -, iar intrarea
Săpunul tradițional libanez () [Corola-website/Science/330049_a_331378]
-
de gărzile pașei. Interiorul are o structură dreptunghiulară, pe două etaje, cu arcade din loc în loc și coridoare lungi. În mijlocul structurii, după modelul oriental, găsim o fântână dreptunghiulară încadrată de arbori. În timpul luptei de la Anjar (1622), Yusuf Pasha, pașă de Tripoli, a fost luat prizonier, iar forțele otomane din zonă au fost relocate în Siria. Astfel Fahr ed-Din II al-Ma’ni a ocupat barăcile otomane, însă doar pentru o perioadă scurtă de timp. Rămânând ulterior nefolosite, locuitorii au trimis o
Săpunul tradițional libanez () [Corola-website/Science/330049_a_331378]
-
diferite, sculptate, scobite, cioplite, dar și în combinații puternice de culori - negru, albastru, gri sau alb pentru iarnă și culori pastelate pentru primavară-vară. Materia primă pentru acest săpun tradițional este uleiul de măsline produs din măslinii de pe dealurile din jurul orașului Tripoli. Uleiul se fierbe pentru aproximativ șase ore în recipiente înalte și largi, fiind amestecat continuu. Pe măsură ce uleiul fierbe, sunt adăugate alte ingrediente care duc la obținerea unei paste cremoase. Abia atunci se pot adăuga parfumurile și coloranții naturali. Crema de
Săpunul tradițional libanez () [Corola-website/Science/330049_a_331378]
-
privință, impresionantă este o copie a Coranului sculptată în săpun tradițional libanez. Pe lângă uleiul de măsline, componenta principală a acestui săpun, mai pot fi adăugate ingrediente precum mierea, uleiuri esențiale, petale de flori sau ierburi aromate. Astăzi putem găsi în Tripoli aproape 400 de feluri de săpun fabricat manual - reumatice, relaxante, pentru catifelare, anti-acnee etc. Încă de la prima fabrică tradițională de săpun (Khan es-Saboun), produsul libanez a fost prețuit în Imperiul Otoman, poate chiar la fel de mult ca mătasea. Corăbiile Istanbulului traversau
Săpunul tradițional libanez () [Corola-website/Science/330049_a_331378]
-
săpun (Khan es-Saboun), produsul libanez a fost prețuit în Imperiul Otoman, poate chiar la fel de mult ca mătasea. Corăbiile Istanbulului traversau marea pentru a se aproviziona cu mult-iubitul săpun aromat al Libanului. Corespondența de la sfârșit de secol XVI între beylerbey-ul din Tripoli și Poartă ne confirmă așadar importanța economică a acestui săpun tradițional nu doar pentru partea otomană, ci și pentru partea libaneză.
Săpunul tradițional libanez () [Corola-website/Science/330049_a_331378]
-
funcțiile de președinte al Consiliului prezidențial și prim-ministru al Libiei (Guvernul de Acord Național). A preluat funcțiile mai întâi în exil la Tunis la 12 martie 2016. La 30 martie a revenit cu miniștrii guvernului său în capitala Libiei, Tripoli, bucurându-se de sprijinul ONU, al SUA și al unor puteri europene. În țară continuă încă războiul civil și puterea este, însă, împărțită încă, în principal, între guvernul rival (legat de Congresul Național General) rival al lui Khalifa Al-Ghawil, aflat
Fayez al-Sarraj () [Corola-website/Science/337475_a_338804]
-
sprijinul ONU, al SUA și al unor puteri europene. În țară continuă încă războiul civil și puterea este, însă, împărțită încă, în principal, între guvernul rival (legat de Congresul Național General) rival al lui Khalifa Al-Ghawil, aflat și el la Tripoli, cu conducerea de la Tobruk și forțele armate ale mareșalului Khalifa Al Haftar din estul Libiei, si cu forțe islamiste extremiste ale Statului Islamic și altor organizații. Al Sarraj este de profesie arhitect. s-a născut la Tripoli că fiu al
Fayez al-Sarraj () [Corola-website/Science/337475_a_338804]
-
și el la Tripoli, cu conducerea de la Tobruk și forțele armate ale mareșalului Khalifa Al Haftar din estul Libiei, si cu forțe islamiste extremiste ale Statului Islamic și altor organizații. Al Sarraj este de profesie arhitect. s-a născut la Tripoli că fiu al lui Mustafa al Sarraj, care a îndeplinit funcții ministeriale în timpul monarhiei. A studiat arhitectură și planificarea urbană la Universitatea din Tripoli. În anii regimului Jamahiriei libiene a lui Muammar Al Gaddafi de dupa 1969, Sarraj a lucrat ca funcționar
Fayez al-Sarraj () [Corola-website/Science/337475_a_338804]
-
extremiste ale Statului Islamic și altor organizații. Al Sarraj este de profesie arhitect. s-a născut la Tripoli că fiu al lui Mustafa al Sarraj, care a îndeplinit funcții ministeriale în timpul monarhiei. A studiat arhitectură și planificarea urbană la Universitatea din Tripoli. În anii regimului Jamahiriei libiene a lui Muammar Al Gaddafi de dupa 1969, Sarraj a lucrat ca funcționar în Ministerul Locuințelor. Ulterior a condus o firmă de consiliere în proiecte inginerești. După revoluția care a dus la răsturnarea regimului lui Muammar
Fayez al-Sarraj () [Corola-website/Science/337475_a_338804]
-
funcționar în Ministerul Locuințelor. Ulterior a condus o firmă de consiliere în proiecte inginerești. După revoluția care a dus la răsturnarea regimului lui Muammar al-Gaddafi, în iulie 2012 Faiz al-Sarraj a fost ales ca membru în Congresul Național General de la Tripoli și a activat în cardrul acestuia vreme de doi ani. În anul 2014 a fost ministrul locuințelor și al serviciilor publice în guvernul de cursă scurtă al lui Ahmed Maitay. La 25 iunie 2015 a fost ales în Camera Deputaților
Fayez al-Sarraj () [Corola-website/Science/337475_a_338804]
-
La 25 iunie 2015 a fost ales în Camera Deputaților care a intrat în funcție din 4 august La 17 decembrie 2015 s-a semnat la Skhirat, în Maroc, un acord sub egida ONU între cele două conduceri rivale din Tripoli și Tobruk în scopul de a pune capăt celui de-al Doilea Război Civil din Libia. Al-Sarraj a fost găsit că un candidat adecvat pentru conducerea statului și a Guvernului de Acord Național ce urma să fie format cu aprobarea
Fayez al-Sarraj () [Corola-website/Science/337475_a_338804]