1,952 matches
-
gen de plante lemnoase (tufe) și ierboase din familia hipericacee, care cuprinde 490 de specii răspândite în regiunile temperate (dar puține în Australia) și tropicale montane. Sunt cunoscute în popor sub denumirea pojarniță sau iarba Sf. Ion. Sunt ierburi sau tufe cu frunze opuse simple, sesile sau subsesile, cu punctuațiuni transparente (= pungi secretoare) sau negru pătate. Flori cu corola de obicei galbenă, dialipetală, pentameră, în inflorescențe terminale cimoase. Sepale 5. Petale 5, de obicei contorte sau convolute în mugure. Stamine numeroase
Hypericum () [Corola-website/Science/334694_a_336023]
-
cu fistic ("Pistacia atlantică") și cu palmierul pitic ("Chamaerops humilis"); singur, palmierul pitic formează asociația vegetală pălmițo. Stepele din Algeria și Tunisia au o [[vegetație]] sărăcăcioasa, alctuită din ierburi xerofile ("graminee vivace") și mai puțin din arbuști. Ierburile cresc în [[tufe]] rare, iar [[arbust|arbuștii] în hătișuri (Zizyphus lotus, specii de acacii) sau izolați, ca, de exemplu fisticul (Pistacia atlantică), cu [[lemn]]ul foarte tare și rezistent la uscăciune, variații de temperatură sau furtuni. Dintre ierburile xerofile, caracteristică Podișului Sotturilor este
Vegetație mediteraneană () [Corola-website/Science/312406_a_313735]
-
Ocupă un areal foarte restrâns, între 50 și 100m altitudine (Munții Măcinului în sectorul sudic și flancul de Nord al Podișului Babadagului, dealul Consul). E prezenta prin păduri de stejar brumăriu și pufos și tufărișuri alcătuite din scumpie, păducel, porumbar, tufe de stejar pufos. Plante ierboase sunt cele specifice pajiștilor stepice: păiușul, negara, osul iepurelui. Pădurile din Dobrogea de Nord ocupă o suprafață de 61.000ha adică 19,2% din tritoriul acesteia și sunt răspândite în Munții Măcinului (8.600ha), Dealurile
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
ele de creste instabile. Adâncimea acestor șănțulețe cunoscute sub denumirea "turcmena de yardang" atinge uneori 2-3 m. În deșertul Libiei poartă denumirea de "djef-djef". Păstrarea în relief a crestelor se datorează mai ales fixării argilei de către smocurile de iarbă și tufele rare. Sunt tipice în pustiurile argiloase din Asia Centrală. Acțiunea de coraziune pe nisipuri devine evidentă numai atunci când aceste formațiuni prezintă o coerență ridicată, fie datorită grosimii mari a depozitului, fie datorită umidității. Cele mai cunoscute forme în aceste cazuri sunt
Relief deșertic () [Corola-website/Science/300768_a_302097]
-
II Mircea, voievod al Țării Românești a folosit denumirea de "crângul târgului" într-un act prin care reafirma proprietatea episcopiei Buzăului asupra acelui teren. Apoi, în 1571, același domnitor a trimis poruncă logofătului Radu, ispravnicul Buzăului, să interzică tăierile de tufe din crâng atât târgoveților, cât și clucerilor. O poruncă similară, dată de Constantin Vornicul căpitanului Caloian de la Buzău pe la 1706, a primit din partea târgoveților răspuns, aceștia cerând domnului Constantin Brâncoveanu să permită târgoveților să taie din tufe, deoarece în Braniște
Parcul Crâng () [Corola-website/Science/311423_a_312752]
-
interzică tăierile de tufe din crâng atât târgoveților, cât și clucerilor. O poruncă similară, dată de Constantin Vornicul căpitanului Caloian de la Buzău pe la 1706, a primit din partea târgoveților răspuns, aceștia cerând domnului Constantin Brâncoveanu să permită târgoveților să taie din tufe, deoarece în Braniște se ascundeau tâlhari; domnitorul a permis rărirea (nu defrișarea) crângului. Prima oară când locuitorii orașului au folosit pădurea ca loc de agrement a fost în 1828. În 1850, o parte din pădure a fost cedată de către episcopie
Parcul Crâng () [Corola-website/Science/311423_a_312752]
-
șterse periodic cu o cârpă umedă pentru a înlătura praful, ocazie cu care vor fi înlăturați și o seamă de dăunători care se adună în general pe partea inferioară a frunzelor. Înmulțirea se poate face prin semințe sau prin divizarea tufei. Pe scară industrială înmulțirea se face "in vitro". Planta este cultivată ca o plantă decorativă atât prin frunzele de un verde închis cât și prin florile albe foarte decorative.
Spathiphyllum () [Corola-website/Science/308550_a_309879]
-
sa damnațiune; el pare a fi la început într-o stare de puritate, dar sfârșește în depravare. Rafinamentul cărții constă în faptul că preotul este propriul său amăgitor, convingându-se la fiecare etapă a pelerinajului său spiritual că este salvat. Tufa cu trandafiri, a cărei frumusețe contrastează cu tot ceea ce o înconjoară - așa cum va fi mai târziu litera stacojie A frumos brodată - este evidențiată parțial ca o invitație de a găsi “vreo dulce floare morală” în ceea ce urmează, o poveste tragică
Litera stacojie () [Corola-website/Science/315084_a_316413]
-
mijloc și se ascunde într-un tufiș așteptând să apară vreo sălbăticiune. Curând, un mistreț se apropie curios și adulmecă morcovul, însă deodată pământul se zguduie și se aude un muget care sperie atât mistrețul, cât și pe Jack. Dintre tufe iși face apariția un patruped blănos, mare și rotofei, fugind de mama focului, iar pe urmele lui, alți trei blănoși, dar călăriți de trei indivizi pitici și albaștri. Blănosul fugărit calcă în laț și îl târăște pe Jack după el
Jack, blănoșii și criceliții () [Corola-website/Science/319258_a_320587]
-
roz închis. Au un diametru de 4-6 cm și sunt formate din cinci petale. Fructul, numit măceașa, are o formă elipsoidă și este roșu sau portocaliu închis. Înmulțirea măceșului se poate face prin semințe, prin ramuri înrădăcinate obținute prin despărțirea tufelor existente în floră spontană sau în cultură și prin marcotaj. Pentru obținerea unei semințe apte de reproducere, se vor recolta fructele de măceș numai în stadiul de galben-portocaliu, deci la început de maturizare. Fructul este foarte bogat în vitamina C
Măceș () [Corola-website/Science/303363_a_304692]
-
nefuncționale, deoarece multe specii adulte nu se hrănesc. Toracele este format din segmente masive homonome, egal dezvoltate, libere. Protoracele este mare, de formă patrulateră. Toracele la unele specii este prevăzut la baza picioarelor cu filamente branhiale simple sau dispuse în tufe. Picioarele sunt deplasate pe marginea toracelui. Aripile plecopterelor sunt mai lungi decât corpul și stau culcate înapoi peste abdomen. Aripile anterioare sunt mai înguste decât cele posterioare. Aripile posterioare sunt mult mai late, prin dezvoltarea puternică a câmpului jugal, formând
Plecoptere () [Corola-website/Science/331538_a_332867]
-
prezintă branhiile traheene (traheobranhii) care sunt mici, simple, cel mai adesea fixate pe partea ventrală a toracelui (branhii traheene toracice) și mai rar dedesubtul capului sau pe abdomen la nivelul rectumului (branhii traheene anale). Branhiile, atunci când există, au forma unor tufe de fire subțiri, scurte, care trebuie căutate cu atenție pentru a putea fi văzute. Larvele se hrănesc cu vegetație acvatică sau cu mici crustacee sau alte larve pe care le găsesc sub pietre sau în vegetația submersă. Stadiul larvar poate
Plecoptere () [Corola-website/Science/331538_a_332867]
-
iar pe vârfurile stâncoase apar sporadic exemplare de molid și tisa. Se întâlnesc de asemenea plante rare, unele ocrotite de lege, cum ar fi floarea de colț. Acesteia i se alătură garofița albă de stânci, sângele voinicului, mătrăguna și numeroasele tufe de liliac. Primele date științifice legate de floră de pe Muntele Vâlcan se găsesc în lucrările lui "J.C. Baumgarten" din anul 1816. Ulterior mulți alți cercetători și-au dedicat studiile florei muntelui, concluzionindu-se că inventarul vegetal al Vâlcanului numără 435 de
Muntele Vulcan (arie protejată) () [Corola-website/Science/314550_a_315879]
-
străzi, iar din 1780 s-a început construirea bisericii. În 1782 Ludwig von Alberti a extins satul, străzile formau o cruce dublă, în total 6 străzi care purtau numele de ulițe: Ulița Fântânii, Ulița Preotului, Ulița Domnilor, Ulița Cimitirului, Ulița Tufelor și Ulița Mare. Numele acestei localități are mai multe istorii, însă una este cea mai probabilă. Prima relatare ar fi faptul că satul a fost numit așa datorită crucii duble pe care o forma,aceasta este și cea mai probabilă
Cruceni, Arad () [Corola-website/Science/300289_a_301618]
-
și profesorul lui Paul Rampelt, pe care l-a influențat, prin creațiile sale în dialectul săsesc, să scrie și el versuri în dialect. După ce publicase deja cărți în dialectul săsesc, Schuster scoate în 1925 publicația "Bäm Hontertstreoch" ("Beim Holunderstrauch" - La tufa de soc) deasemenea în dialect, publicație care însă va apărea numai timp de doi ani. După 1945 a fost arestat. Abia în 1965, la împlinirea vârstei de 80 de ani, a fost reabilitat și sărbătorit oficial. A fost o persoană
Dutz Schuster () [Corola-website/Science/309732_a_311061]
-
Ribes rubrum) este un arbust care face parte din familia Grossulariaceae, genul "Ribes". Coacăzul alb este o variantă a coacăzului roșu. Arbustul are frunze verzi numai în anotimpul cald; toamna se îngălbenesc și cad. Coacăzul roșu apare sub formă de tufe cu înălțimea de 1 - 2 m. Tulpinile tinere au scoarța acoperită cu peri, iar tulpinile mai bătrâne au o scoarță de culoare brun roșiatică cu nuanțe mai închise până la negru cenușiu. Frunzele dințate pe margini, sunt relativ rotunde, în formă
Coacăz roșu () [Corola-website/Science/318767_a_320096]
-
4.000 mm și 7.000 mm, în timp ce pe dealurile din est precipitațiile sunt sub 800 mm sau chiar 200 mm pe câmpii. Datorită variațiilor mari de temperatură, precipitații și altitudine, există mai multe tipare de vegetație. Zonele mlăștinoase cu tufe pitice domină partea de sub a coastei vestice, unde precipitațiile sunt mai dese. În zonele cu precipitații abundente predomina pădurile subpolare de fag. În zonele cu precipitații mai scăzute se găsesc păduri de foioase. Și pe panta estică a munților sunt
Patagonia () [Corola-website/Science/304103_a_305432]
-
subpolare de fag. În zonele cu precipitații mai scăzute se găsesc păduri de foioase. Și pe panta estică a munților sunt zone mlăștinoase și păduri de fag în zonele cu precipitații bogate. Dincolo de această zonă, în stepa predomina păiușul și tufe rezistente la ariditate și vânturi puternice. Primăvară și vară, iarbă este întrepătrunsa de plante acoperite cu flori. Berberis buxifolia este considerată simbolul Patagoniei. O tufa veșnic verde ale cărei fructe sunt comestibile și folosite la prepararea unui gem popular. O
Patagonia () [Corola-website/Science/304103_a_305432]
-
de fag în zonele cu precipitații bogate. Dincolo de această zonă, în stepa predomina păiușul și tufe rezistente la ariditate și vânturi puternice. Primăvară și vară, iarbă este întrepătrunsa de plante acoperite cu flori. Berberis buxifolia este considerată simbolul Patagoniei. O tufa veșnic verde ale cărei fructe sunt comestibile și folosite la prepararea unui gem popular. O legendă spune că că cel ce a mâncat fructul cu siguranta se va întoarce în Patagonia. Fitzroya este un arbore masiv și longeviv, un arbore
Patagonia () [Corola-website/Science/304103_a_305432]
-
ul sau lapina mare (Labrus viridis) este un pește marin teleostean din ordinul perciforme, familia labride, care trăiește în zona litorală, pe fund pietros sau printre tufele de zostera. Este răspândit pe coastele de est al Oceanului Atlantic, în Marea Mediterană, Marea Egee, Marea Marmara. În apele Mării Negre este foarte rar. Se întâlnește și pe litoralul românesc al Mării Negre de la Constanța spre sud. Are o lungime de până la 40 cm
Buzat () [Corola-website/Science/335685_a_337014]
-
sud, inclusiv la Agigea. ul este un pește marin litoral. Trăiește în general solitar sau mai rar în cupluri, în zona litorală a mărilor la adâncimi de 2-50 m, unde este fund pietros, printre pietre sau stânci subacvatice sau între tufele de ierburi marine de "Zostera" sau de "Posidonia". Peștii mai mari se întâlnesc la adâncimi mai mari decât puietul. Buzatul este un pește prudent și fricos, foarte mobil și rapid, care se ascunde sub pietre și printre ierburile marine de
Buzat () [Corola-website/Science/335685_a_337014]
-
a urmat și trei zile mai târziu el l-a învins din nou. În timp ce Odoacru s-a refugiat în Ravenna, Teodoric a continuat cuceririle în Italia la Mediolanum, în cazul în care majoritatea armatei lui Odoacru, inclusiv șeful său generalul Tufa, s-a predat regelui ostrogot . Theodoric n-a avut nici un motiv să se îndoiască de loialitatea Tufa și l-a trimis în fruntea unei armate de soldați de elită la Ravenna. Herwig Wolfram observă, "Tufa a schimbat taberele, forța de
Odoacru () [Corola-website/Science/321701_a_323030]
-
refugiat în Ravenna, Teodoric a continuat cuceririle în Italia la Mediolanum, în cazul în care majoritatea armatei lui Odoacru, inclusiv șeful său generalul Tufa, s-a predat regelui ostrogot . Theodoric n-a avut nici un motiv să se îndoiască de loialitatea Tufa și l-a trimis în fruntea unei armate de soldați de elită la Ravenna. Herwig Wolfram observă, "Tufa a schimbat taberele, forța de elită gotică i-a fost încredințată sub comanda sa a fost distrusă, iar Teodoric a suferit prima
Odoacru () [Corola-website/Science/321701_a_323030]
-
Odoacru, inclusiv șeful său generalul Tufa, s-a predat regelui ostrogot . Theodoric n-a avut nici un motiv să se îndoiască de loialitatea Tufa și l-a trimis în fruntea unei armate de soldați de elită la Ravenna. Herwig Wolfram observă, "Tufa a schimbat taberele, forța de elită gotică i-a fost încredințată sub comanda sa a fost distrusă, iar Teodoric a suferit prima sa înfrângere gravă pe teritoriul italian. Odoacru a apărut de la Ravenna și a început să-și asedieze rivalul
Odoacru () [Corola-website/Science/321701_a_323030]
-
l-a asediat. Ravenna s-a dovedit a fi invulnerabilă, înconjurată de mlaștini și estuare și ușor furnizate de ambarcațiuni de mici dimensiuni din zonele limitrofe acesteia, astfel cum a subliniat Procopie mai târziu, în a sa "Istorie". Mai mult, Tufa a rămas la mare în valea strategică al Adigelui de lângă Trent, și a primit întăriri neașteptate atunci când disidență printre rândurile lui Teodoric au condus la dezertări considerabile. În același an, vandalii au lovit la rândul său, în timp ce ambele părți au
Odoacru () [Corola-website/Science/321701_a_323030]