1,282 matches
-
veni rindul, cu ultimele coloane de arriere-train! Hallipa era și el, din tot sufletul pentru acțiune și victorie, dar răspunderile, pe care i le crea acest entuziasm către averea și familia lui, îi îngmdurau, iar eroismul nu-1 asocia defel cu tunica cumnatului Lică. în acele drumuri prin sate, ce depășeau obiceiurile lui de muncă, Lică se îmbolnăvise de o febră puternică. Fusese internat într-un spița;. Doctorii ezitau între o tifoidă și o recurentă. Evacuarea avusese loc când intra abia. pe cale
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
cu buze roșii ca sângele închegat și cu o pereche de ochi aprinși subt boneta de piele ce o împodobea, ascuțindu-i mai tare bărbia ascuțită. Pe mâini negre, cu degete fuiorate, avea inele cu pietre cât un nasture de tunică. După ce o privi bine în față, Lică lăsă mâna să lunece pe pulpa murgului. Calul, care tremura în zăbală, se domoli subt dezmierdare. Sărind ușor în lături, Lică fluieră subt bărbița domnului cel galben, puse un deget la pălărie ca
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
lor, nu prea vorbește dumneaei : dânșii îi spun „sărumâna” și „cucoană”, căci nu-s decât niște oameni de la țară, cu necazuri și sfaturi mocnite prin colțuri. Sub cerdacul de care se spânzura Lică, cei doi milițieni șed desculți și cu tunicile desfăcute. Ținându-l ca pe o sulă, Crețu mocoșea cu acul să puie un bumb albastru la cămeșa de câlți. Celălalt, care-și unsese bocancii cu gaz și îi lăsase la soare, îl privea. Crețu era un om necăjit, cu
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
mă uitam la el, eram convins că tatăl meu a fost un războinic viteaz, de temut. Calul său negru, ca pana corbului, zburând prin aer, într-un elan irezistibil, cum va fi făcut-o faimosul Ducipal al lui Alexandru Macedon, tunica vișinie a călărețului, fluturând în vânt, cascheta argintie și, mai ales, sabia ridicată, care-mi sugera că inamicul tremura ca varga, îmi umpleau sufletul de mândrie. Nimeni nu m-a lămurit că tabloul reprezenta un desen standard în care era
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
nu mă grăbesc. Îmi permit chiar să mă conving pe îndelete că las totul în ordine. Văzând tabloul tatei din armată, mă încearcă un regret; că nu m-am dus, într-o zi, la Lisa. Între vârstă tânărului artilerist cu tunică vișinie și a mea e, acum, o diferență de cincizeci de ani, dar eu nu-l pot privi decât cu ochi de copil. Aproape că-mi vine să-i cer binecuvântarea. O clipă, mă simt din nou într-un timp
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
Însoțitori, dintre care unul ducea o brancardă strînsă sul. Doctorul de pe ambulanță era un evreu tînăr cu buze groase, cu bărbia ușor teșită, avea o mustăcioară moale și o expresie cam plictisită, arogantă și indiferentă, Întipărită pe chip. Purta o tunică albastră, o bonetă albastră cu cozorocul ridicat pe frunte și, În timp ce Înainta pășind Încet și indiferent pe pardoseala de ciment, Își vîrÎse deja În urechi capetele stetoscopului și ținea În mînă pîlnia aparatului. Cei doi Însoțitori veneau În urma lui. Aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
neștiutori ca niște copii, incorigibil certați cu disciplina militară. De fapt, echipamentul fiecăruia din ei are un cusur, ceva lipsă, ceva uitat, ceva așezat anapoda... unul și-a pierdut boneta, altul n-are centiron, altuia-i lipsesc doi nasturi de la tunică, altul și-a prins greșit gamela, altul și-a pierdut mare parte din echipamentul din raniță și se arată uimit, În chip stupid și tîmp, de ceea ce-a pățit - fiecare a pierdut ceva, și-a uitat ceva, a greșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cu un soi de căciulă frigiană, care nu se vede însă a fi fost făcută din piele de miel, ci dintr-o stofă moale, deoarece înfățișează creți și ia prea exact forma capului ce acoperă. Corpul era îmbrăcat cu o tunică lungă până la genunchi si încinsă peste brâu, iar pe deasupra era aruncată o manta fără mâneci, prinsă pe umăr cu o agrafă. Atât Geții cât și Dacii purtau bărbi pline și după cum se vede nu se tundeau nici se grijau mai
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
pline și după cum se vede nu se tundeau nici se grijau mai niciodată, pentru care îi și numește Ovidiu neîngrijiți, netunși și zburliți.» Părul îl purtau retezat în frunte și în plete lungi pe tâmple și ceafă. Femeile aveau două tunici, una lungă până în călcâi, și alta deasupra până la genunchi, prinsă într-o agrafă la piept, iar pe cap purtau o legătoare cam slobodă, care le acoperea părul în totalitate. Mai știm că Geții obișnuiau a se tatua.S-a susținut
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
consideră ca cea mai mare rușine. Cât despre elementele îmbrăcămintei lor, este de observat că berneviciul sau ițarul este strâmt și încrețit pe picior, iar nu larg ca braca Dacilor; acoperirea corpului se face cu cămașa, care deși seamănă cu tunica internă a Dacilor, nu are nimic caracteristic; pe deasupra însă țăranii români poartă bondița, cojocul sau sumanul iar nu mantaua dacă. Căciula nu seamănă pe de altă parte întru nimic cu acel fes fără ciucur al Dacilor. Brâul de curea lat
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
Aș fi rezistat la infinit într-o asemenea stare, dar am fost trezit de o femeie care stătea lîngă mine, o nou-venită, încă în faza de agitație. își tot încrucișa picioarele în jeanși decolorați și strîmți. Era îmbrăcată într-o tunică militară peste o cămașă simplă, cercei strălucitori, coliere, broșe, brățări și inele. Avea un păr negru lung și încurcat și mirosea a pudră, parfum și transpirație; astea toate mi-au readus la viață cîteva simțuri, inclusiv pe acela al timpului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
aproape ascuns de coroana primului Monboddo. Ridică-te, intră al douăzeci și nouălea. Un bărbat înalt, într-un costum cenușiu-deschis, traversa podeaua de marmură netedă, însoțit de trei bărbați în costume de culoare închisă. în fața lui mergea un bărbat în tunică medievală, cu o sabie pe o pernă din catifea; în spate venea un altul purtînd o mantie de mătase colorată. întregul grup înainta alert spre tron, cînd Munro le ieși în cale și făcu o plecăciune. — Hector Munro, stăpîne. Mondboddo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
din trunchiul matern ajunge să se despartă de acesta, devenind de sine stătătoare. Imaginea proiectată pe ecran părea să aibă și niște rămășițe de aripi. Smocuri de pene se vedeau la "încheieturi". Trupul, uimitor de drept, era acoperit cu o tunică de un albastru scânteietor. Veșmântul acesta ascundea toate celelalte vestigii ale unui posibil trecut păsăresc. Un lucru era clar: pasărea asta nu putea să zboare prin propriile-i forțe. Korita îl întrebă pe Grosvenor, cu deznădejde în glas: - Cum o s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
inimă pe studentul islamic și care îl întrista iar pe Omar cel matur. Femeile, așezate în contre-jour, pe câmpul înfrângerii de la Issos, sunt gata să facă o reverență la picioarele învingătorului Alexandru, îmbrăcat ca un băiețandru pregătit pentru carnaval: în tunică roșie, cu paftale de aur, dar cu tălpile goale printre șireturile unor sandale de războinic roman. La stânga și la dreapta lui sunt soldați uimiți pentru o clipă, ca și împăratul, de demnitatea și de splendorile ostaticelor persane, care mătură praful
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
reprezentantă a baroului, însă, oricine ar fi fost, părea clar că e altceva decât mai întâlnise. Se prezentă și, așteptând lângă ușă, începu să-i asculte vocea, fiindcă ea continua să-i vorbească afganului înalt și uscat, îmbrăcat într-o tunică de lână, care îi ajungea la călcâie. Cu asemenea învelitoare, peste pantalonii rugoși, de culoarea nisipului, te putea lesne induce în eroare, ca să îl crezi vreun negustor de tutun sau de pielărie. În fapt, era un tip instruit, care vorbea
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
îmi șterpelise sacul de dormit și dispăruse. De-acum trebuia să îngheț în fiecare noapte. Din fericire, mi-am adus aminte de doi tuaregi pe care-i văzusem în marginea unei localități unde se turna un film. Erau îmbrăcați în tunici albastre și priveau agitația echipei de filmare zâmbind. Când s-au lămurit că nu merita să-și piardă timpul, s-au îndepărtat. Și au surâs continuu până nu s-au mai zărit. Zâmbește ca ei, mi-am zis. Și am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
murmurul de voci al unei conversații alese, oamenii își reluau siguranța de sine care le lipsea cu câteva ceasuri mai înainte pe străzile negre ale orașului. Hainele alungau ciuma. În actul întâi, Orfeu se văita cu ușurință, câteva femei în tunici își comentau cu grație nefericirea, și iubirea era cântată in mici arii. Sala reacționa cu însuflețire discretă. Abia dacă se observa că Orfeu introducea, în aria lui din actul al doilea, tremolouri care nu figurau în text și îi cerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
îl deprimase spectacolul monoton al întinderilor de plastic, cenușii de la natură și întunecate de murdărie, în starea sufletească de acum e ușor de ghicit ce efect ar avea asupra lui contemplarea deșertului. La fel ca cel care odată a ridicat tunica binecuvântată a unei sfinte de pe altar ca să vadă dacă se sprijinea pe picioare sau pe pari necurățați, de mult timp olarul nu mai era tentat să oprească furgoneta ca să se convingă că sub prelate și panouri creșteau într-adevăr plante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
se repetă una pe cealaltă, ca îmbrăcăminte și funcții, singura deosebire care se observă între ele este una socială, căci nu-i stă în obicei măscăriciului să meargă la palatul regelui. La fel, mandarinul cu halatul lui și asirianul cu tunică nu cer atenții speciale, cu două tușe rapide la ochi fața eschimosului va fi și a chinezului, iar barba opulentă și ondulată a asirianului va ușura lucrul la partea inferioară a feței. Marta făcu trei serii de desene, prima absolut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
îmi șterpelise sacul de dormit și dispăruse. De-acum trebuia să îngheț în fiecare noapte. Din fericire, mi-am adus aminte de doi tuaregi pe care-i văzusem în marginea unei localități unde se turna un film. Erau îmbrăcați în tunici albastre și priveau agitația echipei de filmare zâmbind. Când s-au lămurit că nu merita să-și piardă timpul, s-au îndepărtat. Și au surâs continuu până nu s-au mai zărit. Zâmbește ca ei, mi-am zis. Și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
stufoase, aproape albastre de negre ce sunt, sânul palpitându-ți sub muselina ușoară. În jurul micii frunți bombate și Încăpățânate se unduie un uraeus de aur cu ochii de smarald, țintindu-ți creștetul cu săgeata triplă a limbii de rubin. Oh, tunica ta de voal negru cu reflexe de argint, strânsă Într-o eșarfă brodată cu iriși funești, din perle negre. Pubisul proeminent ți-e ras complet ca să ai, În ochii iubiților tăi, nuditatea unei statui! Vârful sfârcurilor tale atinse dinainte suav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Pontiful Roman Însuși, mai mult voi zice, Îi reneg pe Loyola și jurământul criminal care mă leagă de Tovărășia-mi, implor o sărutare doar, și-apoi să mor. A mai făcut un pas, târându-se pe genunchii lui zbârciți, cu tunica ridicată pe șolduri, cu mâna Încă Întinsă spre această fericire de neatins. Deodată a căzut Înapoi pe spate, cu ochii părând a-i ieși din orbite. Convulsii groaznice făcură trăsăturile feței lui să se zguduie neomenești, aidoma acelor pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
la pământ fără suflare, imagine vie a rigidității cadaverice. Într-o singură clipă a Înnebunit și a murit blestemat. M-am mărginit să-i Împing trupul către trapă, cu băgare de seamă, ca să nu-mi spurc pantofii lăcuiți atingându-i tunica unsuroasă a ultimului meu dușman. Nu e nevoie de pumnalul omicid al lui Luciano, dar ucigașul nu izbutește să-și mai controleze gesturile, cuprins fiind cu totul de acel impuls repetat și funest. Râde și Înfige pumnalul Într-un cadavru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
surâs al lui Luciano, scăpat cine știe cum de stiletul meu, de haznale, de nămolul sângeros care ar fi trebuit să-l târască, ajuns cadavru, În fundul tăcut al oceanelor, trecut În rândurile dușmanilor mei prin dreapta sete de răzbunare. Călugării Își leapădă tunicile și apar Împlătoșați În armuri până atunci ascunse, cu câte-o cruce de văpaie pe mantiile dalbe ca zăpada. Sunt templierii din Provins! Mă Înșfacă, mă silesc să Întorc capul, iar În spatele meu a apărut acum un călău cu două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
blond, stând sprijiniți de masiva locomotivă stradală, Obéissante, cu brațele Încrucișate În așteptare. N-am avut timp să-mi pun alte Întrebări. Cineva intrase solemn, impunând tăcere cu mâna Întinsă. L-am recunoscut imediat pe Bramanti numai pentru că purta aceeași tunică purpurie, mantia albă și mitra pe care le văzusem la el În seara aceea În Piemont. Bramanti se apropie de vasul cu jăratic, aruncă În el ceva și se ridică o flacără, apoi un fum gros și alb, iar parfumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]