2,898 matches
-
sa binevoitoare în viața cetății. Fie ca Agora românească să-l prețuiască așa cum merită! Devoțiunea sa, diferită de a oricărui alt artist de la noi și din lume - o spun chiar unii dintre ei -, într-atât o depășește, deschizând ochilor noștri uimiți alt orizont, altă lume, alte conotații; paradoxale, precum bine a priceput și a afirmat un artist ca Henry Coursaget, Președinte de onoare al CIOFF-UNESCO: “Ce părere am despre Popa’S? Nu am păreri, ci o certitudine: este un câștigător, un
Artistul, între vocație și predestinare [Corola-blog/BlogPost/92804_a_94096]
-
două texte care va aparțin: povestirea Puteam fi patru și un fragment din românul Plicul negru. Înțelegerea inițială cu regizorul a fost că eu să aprob forma finală a filmului. Am ezitat îndelung, dar până la urmă mi-am dat acordul, uimit însă de opțiunea să. După ce ma urmase doi ani cu aparatul de filmat prin New York, Berlin, România, Buenos Aires, Bard College și Torino, René Frolke a făcut un film pe care îl putea concepe în camera sa berlineza și în pădurile
Norman Manea: ” Al doilea exil s-a petrecut când aveam 50 de ani, sub forma ieşirii de sub dictatura comunistă „ [Corola-blog/BlogPost/93321_a_94613]
-
ieftină și oameni inteligenți. I se sparge un colier, de-i fierbe apa în motor. Pustiu. Nimeni. În sfârșit, vede pe cineva și-l întreabă: - E vreun service prin apropiere, bade ? - Nea Costel tractoristu‘ se mai pricepe ! livrează omul informația, uimit cât de bine știaochi obliciromânește !... Se uită Costel la motor, ia o sârmă din gard, înlocuiește colierul și ... - Dă-i cheie !... Merge ! Să fii sănătos ! ... Cum ajunge japonezul la șoseaua națională, raportează la centrală pe iPhone: „Aici, piață saturată, piese
și cu SERGENTUL, ZECE !…(file de jurnal paranormal) [Corola-blog/BlogPost/93402_a_94694]
-
că fusesem selecționată să mă duc la Roma. Eram în al nouălea cer și am sunat-o și pe mama în România. Când am ajuns la Roma, toată anxietatea mea a dispărut. Când a sosit momentul alegerii, sincer, am rămas uimită că am fost aleasă eu! Eu le vedeam pe toate așa de frumoase cu un fizic perfect, eu mă simțeam aiurea între ele. Asta nu înseamnă că nu-mi doream foarte mult să câștig.» Ce a urmat după Miss România
De la Miss România în Italia la Miss Mondo [Corola-blog/BlogPost/93544_a_94836]
-
de mai multe ori întrerupt de o „răzășoaică” care i-a cerut mai multe lămuriri despre bisericile pe care timp de trei săptămâni le văzuse, iar la sfârșit l-a rugat să-i pună pe hârtie tot ce-i spusese. Uimit, a întrebat-o la ce-i folosește o astfel de hârtie. ,,Domnule dragă, mi-a răspuns femeia, eu nu-s de pe-aici; eu îs răzășoaică din malul Nistrului, de pe lângă Orhei și mă tot întreabă copiii și nepoții: mămucă, unde
PROFESORUL SORIN ULLEA, ISTORIC AL ARTEI MEDIEVALE MOLDOVENEȘTI (II) de EMILIA ȚUŢUIANU în ediţia nr. 2343 din 31 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/383054_a_384383]
-
făcuse armata la vânătorii de munte, luptase pe frontul antisovietic până în Caucaz. Iar mama, când venea acasă, își ducea mâna la nas și-l îndemna să-și lase hainele în șopron, afară. Rândaș i-a trebuit să fie?... își privea uimită bărbatul pe deasupra ochelarilor, apoi dădea cu resemnare din umeri. Curios, în loc să îl descurajeze, observațiile alor săi îl îndârjeau. Își amintea, ca și cum ieri s-ar fi întâmplat, că în ziua primei demonstrații hipice trăise o mare surpriză. Să fi fost în
CALUL NEGRU de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2242 din 19 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383141_a_384470]
-
durdulie, dar frumușică la față, i se prăbuși în brațe, plângând: vreau să mor, tanti, vreau să mor! Ajută-mă să mor! - Și tu, Nicoleta, și tu? Hai, liniștește-te! Doamne!..În noaptea asta, toată lumea... - Cum și eu? întrebă, puțin uimită, tânăra cu fața schimonosită de plâns. - Lasă, hai, dezbracă haina și vino în sufragerie! Dă și geanta! - Oo, dar mai sunt musafiri. Te-am crezut singură și voiam să...Cred că am să plec... Citește mai mult 10. Tot minciuni
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
durdulie, dar frumușică la față, i se prăbuși în brațe, plângând: vreau să mor, tanti, vreau să mor! Ajută-mă să mor! - Și tu, Nicoleta, și tu? Hai, liniștește-te! Doamne!..În noaptea asta, toată lumea...- Cum și eu? întrebă, puțin uimită, tânăra cu fața schimonosită de plâns.- Lasă, hai, dezbracă haina și vino în sufragerie! Dă și geanta!- Oo, dar mai sunt musafiri. Te-am crezut singură și voiam să...Cred că am să plec...... IV. NOAPTEA SUFLETELOR STINGHERE (ROMAN) - CAP
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
cei care nu vor. — Umbla un zvon prin bazilica San Paolo, unde am lucrat noi... un zvon pe seama morții lui Celestin al V-lea... papa sihastru, bâigui Iacopo. — Firește, Îl știe toată lumea. Asasinat la ordinul lui Bonifaciu. Arhitectul părea sincer uimit. — Nu, messer Durante. Cu siguranță, nu la ordinul lui. La Roma se șușotea că, atunci când a aflat vestea, Bonifaciu ar fi reacționat cu o izbucnire de mânie furibundă și că ar fi ocărât vreme de trei zile moartea care Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
apărarea cuiva care are ceva de ascuns. Dante se hotărî să abordeze subiectul În mod fățiș. — Se poate ca meșterul să fi aflat ceva primejdios, În timpul lucrului? — N-am idee. Ceva pentru care să poată fi omorât? Antonio părea sincer uimit, dar trăsăturile vulpești continuau să transpară. — Ceva care să fi putut fi dezvăluit În opera lui? — Mânăstirea de la San Paolo se numără printre proprietățile Commendei templiere de la Roma. Pe atunci, găzduia o comisie de juriști, din care făceam parte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îngrămădiți În jurul său. Nu era multă lume, poate că două duzini de persoane, bărbați și femei. Unii Împrăștiați printre coloane, alții șezând pe niște bănci simple din lemn, iar alții ghemuiți pe pardoseală, cu toții adânciți În ascultare. Tocmai fețele lor uimite, fețe simple, de oameni de la țară, Îi atraseră atenția, Încă Înaintea omului care vorbea. Păreau sub o vrajă. — Messer Durante! Rupe cu noi din pâinea Îngerilor. Apropie-te. Bruno Ammannati se Întrerupsese, iar acum Îl fixa cu o expresie inspirată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
aveam să mă conving repejor de asta. - Domnule profesor, m-a Întrebat ea cu un surâs subțire În colțul gurii, În aceeași ordine de idei: știți cumva ceva și despre prețioasa contribuție românească la declanșarea fenomenului Rennes-le-Château? Am privit-o uimit și curios În același timp: vorbea serios? Așa părea. Am ridicat din umeri dezolat și am dat-o pe glumă: - Să nu-mi spuneți că Bérenger Saunière era român, că sparg hubloul ăsta și mă arunc În gol... - Nu risc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
un aer ireal... nu cred că niște răpitori ordinari vorbesc ca-n aula Academiei, nu vă supărați... - Aici greșești profund. Răpitori... da, Într-un fel... În nici un caz Însă ordinari. Așa mi s-au părut și mie atunci, eram speriat, uimit, suspicios, mi-era greu să evaluez lucid situația, oricât mă străduiam să-mi păstrez cumpătul... Crede-mă, nu plonjezi În fiecare zi din sala de curs de la universitate Într-un bastion concentraționar azvârlit undeva În necunoscut. Uite, mă obligi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
iar eu am folosit termenul exact În acest sens. Tocmai v-am spus că Pământul nu este un corp ceresc (ori, dacă preferați, un obiect cosmic) obișnuit, ci fundamental altceva. Respectiv, o planetă construită artificial. Dacă simțiți impulsul să fiți uimit, vă rog: be my guest. Oricine În locul dumneavoastră ar fi la fel, așa că nu vă jenați. Și ca să vă scutesc de un efort inutil, vă voi răspunde neîntrebat și la problema care bănuiesc că vă frământă În momentul de față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
iar se îmbrățișară în văzul întregii tabere aliniate smirnă de-a dreapta și de-a stânga. Mai abitir decât toți suspina Huruzuma, sora hanului, nedezlipindu-se cu capul de sfioasa claviculă a tânărului călugăr Iovănuț, care, cu tătăroaica lipită de el, lua uimit cunoștință pentru prima oară de faptul eminamente lumesc că unele părți ale netrebnicului trup bărbătesc pot căpăta uneori o independență cu totul ieșită din comun. în sfârșit, cam pe când mărețul Phoebus trecea fâșia orizontului în Vest, dunărenii porniră la drum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-n curte? De-a cui ești de-a lu’ Pipirig? — De-a Vasilcăi a lu’ Porojan. — Ce vorbești, dom’le?! - făcu ochii mari zdrahonul. Vasilca lu’ Porojan ce-a trăit cu Stafidiade ce ținea casa aia verde? — Așa e! - zise uimit Metodiu. Da’ de unde știi? — Păi și eu sunt din Hârlău! - răspunse voinicul. — A cui ești din Hârlău? — A Glanetașului. — A Glanetașului? Ăla care și-a vândut salcâmu’? — Ăla, preacuvioase! Da’ matale de unde știi? L-ai cunoscut pe tătuca? — De cunoscut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
cheamă pe tine, frate turc? - zise mai încet Vulture. — Mustafa, bre - zise turcul, coborând și el glasul. — Frate Mustafa - șopti Vulture - ai mâncat vreodată piure de castane? — Mâncat, bre - șopti și turcul. — De la cine ai mâncat tu, frate Mustafa?! - zise uimit Vulture. — De la tine, bre, acu trei ani, când ai fost cu celălalt Vodă - zise turcu. — Mda - zise Vulture. Și mai vrei să mănânci? Mai vreau, bre! - zise turcul. Atunci du-te și anunță-l pe viziriu. — Iaca mă duc - zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ai o viață de câine, măcar să mori mușcând. Așa că, dragii mei - se răsuci el spre călugări - mergeți înapoi la Papa și spuneți-i că eu, Sima-Voevod, sunt gata să-i lovesc pe osmalâi cu primul prilej potrivit! — Măria-Ta!... - făcu uimit Ximachi. — Am zis! - îi tăie vorba Voevodul și se sculă în cârjă. Apoi grăi cu glas mai blând: Ruxăndriță, porumbița mea, până deseară la ospăț, n-ai vrea să mergem să facem nani? — Nani? - ganguri Ruxăndrița. Ba da, vreau, vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
în calitate de tată trebuie să te îngrijești să aibă de toate. Din 1317, de când e atestată familia Potoțki, toți membrii ei au avut dantura completă. De altfel, măseaua de minte e pe stema familiei. — Și eu ce pot să fac?! - zise uimit hangiul. — Vei plăti despăgubiri: fata va fi dusă la Cracovia și i se vor pune doi dinți de aur. în plus, a treia măsea din dreapta sus e găurită. Va fi umplută, tot pe cheltuiala ta. Se pleacă la Cracovia poimâine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
zâmbetul trist Metodiu - uneori chemările Domnului par oamenilor simpli chemări ale Necuratului. în visele tulburate ale acestei zglobii copile nu Michiduță și-a vârât coada, ci grija Celui de Sus ca să-și îndeplinească menirea de femeie. — Păi și dovleacul? - făcu uimit Iovănuț. — Dovleacul va desăvârși lucrarea - spuse Metodiu, scoțându-și botinele prăfuite din picioare. Dacă mănânci dovleac seara, rar, foarte rar reziști ispitelor. Episodul 154 îN SALA DE MESE A SIGNOREI Rămași singuri, Metodiu și Iovănuț începură, după datină, să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
răspunse bătrânelul. Dar dacă stăm până dimineață, prindem micul dejun. Toți se uitară năuciți la el. Raționamentul moșneagului le scăpa. Păi da - continuă el - de ce să n-așteptăm până dimineață? Oricum, dimineața primim masă. — Dar de ce să așteptăm aici? - întrebă uimit căpitanul Tresoro. Ce să facem aici? Să facem cunoștință - răspunse bătrânelul. Mâncăm de două luni împreună și pe mine nu m-a întrebat nimeni cum mă cheamă. — Bine, poftim: cum te cheamă? - zise căpitanul Tresoro. — Mă cheamă Toto - spuse bătrânelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
câteva amare meditațiuni pe motivul „ubi sunt”. Apoi Ruxăndrița scoase de sub pat o ladă mare, ferecată și porni să îngrămădească în ea rochii, postavuri, șiace, cearceafurile de pe pat, odicoloane, văpsele, bijuterii, cupe, sfeșnicele din cameră. — Ce faci, dragă? - zise Vodă uimit. — Ce să fac? - răspunse Ruxăndrița. Iaca adun, că doară n-o să plecăm cu mâna goală! Cine știe ce matracucă are să vie în locul meu, de ce să-i las toate astea ei? — Nu e frumos ce faci, suflețel - spuse Vodă. Nu sunt lucrurile tale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
capetele plecate că din prea plinul, obștescul timp al sfințeniei voastre ați avut veșnic de lăudata îngăduință de a desprinde un mic răgaz pentru a ne primi și asculta păsurile. Nu vom uita aceasta niciodată. Frumos vorbești, padre Metodiu - zise uimit papa. Să aibă acele ținuturi din care-ați purces așa școli bune de retorică? — Școli nu prea sunt - răspunse Metodiu - ba aș spune că nu sunt deloc, însă, serenissime, retorica o avem în sânge, iar sângele nostru e nobil și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
știu ce scrie. — Și ce scrie, dacă nu vă supărați? - întrebă Metodiu. — Până aici Occident, de-aici încolo pașalâc - spuse turcul cu mândrie. — Mă scuzați, n-am știut - zise Metodiu. Eu sunt moldovean, și știți, la noi nu... — Moldovean?! - spuse uimit ienicerul. Osman, Selim, Zaiafet, ia veniți bre, încoace! Din niște tranșee săpate la umbra pâlcurilor de salcâmi, răsăriră câteva busturi mahmure de turci. Alături de ele apărură și altele, mai tuciurii, cu inel în ureche și cu viori în mâini. Abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
lăhămețiți de un veac de aprig pașalâc, se azvârleau după cojile aruncate în apă. La un moment dat, după o coajă mai mare se iți capul unui sturion imens, doldora de icre, care aruncă o privire în jur, își dădu uimit seama până unde ajunsese, se scufundă rapid și făcu cale-ntoasă spre Orșova. — Frumoasă priveliște - intră Metodiu în vorbă oprindu-se lângă grec. — Frumoasă, nimic de zis - răspunse căpitanul - dar e o priveliște în care trebuie să fii cu ochii în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]