KorAP: Find »[drukola/base=umed & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...22 23 24 ...443 >

11,058 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354

lege și ordine... e slujba.... vrem să ne revanșăm... noi nu sîntem ca nemernicii pe care-i bagă la Închisoare... vrem săndreptăm lucrurile... ... nu știm Încotro mergem. Nu știm deloc. Aici e Edinburgh. E iarnă, dar e foarte cald și umed sub punga asta din plastic și nu putem respira ca lumea aici n măsa. Ne-am pierdut geanta. Și vocile lor. — Ie nevoie dio pungă pe capu pizdei ăsteia Înainte so fut, vocea lui Gorman. — Fugi daici! Iun Împuțitde tip

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2029_a_3354]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189

Kawabata, golanul ăla străveziu, precis că e mort de foame și ochii lui de moșneag lăcrimează. E prea bătrân să cerșească și n-a rezistat mult timp cu mâna Întinsă. Înserarea s-a lăsat peste oraș apăsător, și albastrul ei umed coboară tainic din ceruri, ca un murmur al zeilor. A ajuns Într-un târziu la calea ferată pe care o traversează. În fine, zărește maghernița, momâie pleoștită, bortă sinistră În care va intra , după o zi de cerșit. -Scoală Ben

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
o sârmă Întinsă sub cupola circului. Cum intru În camera mică și ciudată care are forma unui paralelipiped, beau restul de ceai rămas de dimineață În paharul străveziu. În atâtea ore, de jur-Împrejurul lichidului s-a format un fel de floră umedă, pufoasă care rămâne, după ce ultima picătură de lichid a fost Înghițită, agățată ca un cerc verzui de peretele paharului. Gândurile mi se fac amare ca ceaiul de plante, neîndulcit pe care tocmai l-am terminat de băut. Deschid aparatul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
steluță mișcătoare. Sportul Îi sculptase trupul, dându-i o elasticitate copilărească. Părul șaten, era strâns Într-o coadă de cal care se mișca dintr-o parte În alta, În funcție de mișcările capului, iar ochii erau cu adevărat fascinanți. Mari, imenși și umezi, ca ai unei căprioare, Kawabata, pricepi? Din seara aceea, de când ne-am despărțit, schimbând numerele de telefon, am știut că m-am Îndrăgostit de Ema, și abia așteptam să o revăd. -Dar era căsătorită. -Și ce dacă, berbec lățos, ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
Își făcea nevoile În Încăpere, În lighean, și-l obliga pe Antoniu să le deșerte, biciuindu-i auzul cu un limbaj Îngrozitor. Era duminică, ultima zi a celei de-a doua săptămâni, de când criminalul năvălise În magerniță , o zi mohorâtă, umedă, tristă. Antoniu dormise ca de obicei iepurește, dârdâind de frig pe priciul improvizat. Aproape de ivirea zorilor, ațipise din nou ostenit; visa o grotă În care se ascunsese de teama unei poteri, când a simțit peste el o greutate care i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217

din dorința de a-l admira, Alexander construise această anexă ovală. Dincolo de draperia care îl separa de anexă, studioul era aproape cufundat în întuneric. Vara era invadat de parfumul florilor și al lemnului de afară și de mirosul de lut umed, proaspăt și curat din interior; acum însă mirosea doar a parafina din cele patru radiatoare cu ulei uriașe al căror miros, la fel de bine cunoscut, îmi trezea amintiri din iernile prost luminate ale copilăriei. — Altceva? — Păi, asta-i tot. — Și Palmer

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
au fiecare locul lor, erau împrăștiate prin atelier: blocuri de piatră necioplită, rădăcini uriașe de copac puse una peste alta ca o piramidă, buturugi de mărimi diferite, ca niște cuburi uriașe de jucărie, obiecte înalte acoperite cu bucăți de pânză umedă, o cutie plină cu tărtăcuțe decorative, o coloană de abanos modelată de natură sau de mâna artistului, greu de spus care dintre cele două. Lângă peretele cu fereastra erau înșirate bidoane cu lut, iar la capătul lui o suită de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
pusese, întoarse din nou lampa pentru a lumina capul neterminat. L-am contemplat amândoi în acordurile muzicii de pian. Simțisem de la început că îmi amintește de ceva, de ceva trist și înspăimântător și, uitându-mă din nou la fața cenușie, umedă și fără trăsături mi-am dat seama. Când a murit mama, Alexander a vrut să-i facă masca mortuară, dar tata s-a opus. Mi-am amintit brusc, cu multă precizie, scena din dormitor, cu trupul neclintit întins pe pat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
M-am ridicat și m-am dus să întreb din nou când sosește trenul. Tot nu știa nimeni ce întârziere va avea și m-am învârtit pe-acolo o vreme cu gulerul ridicat, respirând aerul dens și infectat. Ceața rece, umedă, mizerabilă îmi apăsa plămânii, îmi făcea rău. Locul acela era însăși imaginea iadului. Mă întrebam dacă am să o recunosc pe Honor Klein. Nu-mi aminteam chipul ei, nu reușeam să recompun în minte decât portretul aproximativ al unei nemțoaice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
să-și trădeze nerăbdarea, să dispar de acolo. Trăsăturile și atitudinile lor ilustrau moduri diferite de a-și exprima regretul: domnișoara Hernshaw, înaltă, blondă și îndelung curtată zadarnic de Mytten cel incapabil să prindă lucrurile subtile, se legăna cu ochii umezi de lacrimi și dornică să-mi strângă mâna; domnișoara Seelhaft, scundă și brunetă, își ștergea încruntată ochelarii și îmi arunca priviri grăbite și pline de compasiune. În cele din urmă le-am lăsat cu grija ultimelor comenzi de Crăciun și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
era deja pătată. Dincolo de ușa mare cu geam, în lumina gălbuie a după-amiezii mohorâte, magnolia grandiflora care ocupa cea mai mare parte din mica noastră grădină, pălise, avea frunzele ciupite și scorojite de gerul din ziua precedentă. Era rece și umed în salon și am rămas cu hainele pe noi. Pe canapea încă zăcea volumul de Napier. Georgie intră încet. Ea era oglinda emoțiilor mele. Mă privea fix, cu buzele întredeschise, încruntată, încercând parcă să vadă dacă puterea acelei încăperi îmi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
în al doilea rând, că ne-ai înșelat într-o chestiune deosebit de importantă. — Nici nu-ți dai seama cât m-a durut de mult, Martin, spuse Antonia cu glas tremurat de plâns, privind în jos și răsucind în mâini batista umedă. — Îmi pare rău, draga mea. — Chiar îți pare rău? întrebă Palmer. Noi credeam că te cunoaștem, Martin. Ne-ai făcut o surpriză. N-aș zice că suntem dezamăgiți, dar cu siguranță suntem profund mâhniți. Într-un anume fel trebuie să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
mă duce la culcare. M-am întors cu mașina la locuința lui Palmer. Se lăsa din nou ceața. O pâclă galbenă ca pucioasa învăluia lămpile din Pelham Crescent, instaurând parcă un camuflaj infernal, iar pașii mei lăsau pe trotuar urme umede lipicioase. Zgomotul traficului nu pătrundea până aici. Zona era cufundată în tăcerea bolnăvicioasă a ceții atotstăpânitoare. Noaptea londoneză uriașă se strângea în jurul meu ca o temniță rece în care umezeala se târa și se încolăcea, estompând zgomotul pașilor mei fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
bec fără abajur și foarte slab lumina grota mucegăită care era pivnița lui Palmer. Un loc mai sumbru decât o pivniță obișnuită, în care mirosul sulfuros al ceții se contopea cu cel de lemne putrezite și de piatră rece și umedă. M-am așezat pe un scaun de bucătărie rupt. Mă durea piciorul cu care lovisem lada. Am constatat că băgasem în buzunar paharul din care băusem și m-am gândit că n-ar fi rău să mai beau puțin vin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
ridicat tremurând. Am urcat treptele și am ajuns în hol. Ușa de la intrare era deschisă iar afară, la câțiva pași de ușă, atârnând ca o perdea, plutea ceața gălbuie, opacă, infernală, complet neclintită. M-am oprit în prag. În tăcerea umedă și găunoasă am auzit ecoul pașilor ce se depărtau. Am pornit-o de-a lungul străzii, chiar am alergat puțin, apoi m-am oprit să ascult. În spatele meu, pe pavajul umed, pașii mei lăsaseră o urmă șerpuită. Cu un oftat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
complet neclintită. M-am oprit în prag. În tăcerea umedă și găunoasă am auzit ecoul pașilor ce se depărtau. Am pornit-o de-a lungul străzii, chiar am alergat puțin, apoi m-am oprit să ascult. În spatele meu, pe pavajul umed, pașii mei lăsaseră o urmă șerpuită. Cu un oftat ce semăna mai mult a tuse, mai profund decât tăcerea însăși, ceața mă înghiți. Am deschis gura cu intenția să o strig, dar am constatat că i-am uitat numele. 17

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
tare în mână ceea ce mai rămăsese din sabie, cuprins de spaimă și de sentimentul vinovăției, l-am recunoscut pe tatăl meu. M-am trezit tremurând. Era întuneric. Pledurile căzuseră pe podea, iar patul de campanie era tare, rece și parcă umed. Mă durea rău stomacul, fără îndoială din cauza băuturii din seara anterioară. Sau încă nu se terminase seara anterioară? M-am ridicat, mi-am luat halatul și am aprins lumina. Lumina becului fără abajur dădu la iveală o cameră într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
urcând apăsat pe scări. Am așteptat, încercând să-mi stăpânesc un val de gelozie atât de dureroasă încât aproape că mă frângea. Se auzi soneria. M-am dus la ușă. Înfășurați în paltoane groase pentru a se proteja de gerul umed a cărui adiere parfumată pătrunse prin ușa deschisă, cei doi stăteau unul lângă altul, amândoi înalți, aproape de nedistins în noaptea albastră. Haideți înăuntru, ticăloșilor! am spus. Au intrat fără să spună nimic și i-am ajutat să-și scoată hainele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
masă și-mi întoarse încet capul spre ea ca să mă privească drept în față. Apoi turnă cea mai mare parte din conținutul paharului ei în al meu. Gestul îmi trezi vagi amintiri. Mă privi din nou cu ochii ei căprui, umezi și strălucitori. Părul ei lucea arămiu; îmi vine greu să cred că altă dată mi s-a părut că a început să îmbătrânească. Buzele ei rujate se modelau cu nespusă tandrețe. — Foarte bine, minunat, mă bucur că ești aici! am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183

nu mi-am dat seama că unele cuvinte chiar sunt mai greu de rostit decât altele. Era ca și când... Ca și când m-aș fi... Înc-o dată. Era ca și când m-aș fi transformat Într-o floare. De la coaste În jos eram un lujer umed, iar de la brâu În sus, un boboc lucios, gata să plesnească. În timp ce Îmi imaginam cum arăt, ud leoarcă și miop, mâna continua să-mi rătăcească printre Întăritură și mătasea lucioasă, spre portjartiere elastice, care erau Întinse și se terminau În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
punctul de a se revărsa. Ca să fiu sigur - brusc, inexplicabil, m-am simțit Împins de cineva, - m-am ridicat și am apăsat pedala și mai tare, până la următoarul felinar ce pâlpâia. Dar, Îndată ce am ieșit din conul de lumină, Întunericul umed m-a cuprins din nou. M-am ridicat Înc-o dată, am apăsat pedalele până la un punct În care nu se mai simțea decât un gol elastic și am ajuns până la următorul felinar pâlpâind. Întunericul pătrunzător m-a Înghițit iar. Lucrurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
răspundă. Poate că ar trebui să-i spun adevărul: ce-mi spusese Willy Fischl despre inexistență? Și ce adăugase Erwin Winkler, pur și simplu pentru edificarea mea, grăbindu-se să sublinieze că numele desemna un personaj cu cocoașă, cu buze umede și un nas cărnos, care fusese Închis Într-un dulap și care se ocupa de bufonul curții când acesta avea liber, Își turna câte-un șnaps și se transforma din nou În german - „numai că era mai scund, știi tu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
urmat. Povestea cu usturoiul distrusese totul. Ar fi trebuit să fiu mai Înțelept și să mă destăinui. Pot să spun În apărarea mea că În adâncul sufletului chiar m-a surprins că Dora nu era doar plăcere și deghizare, dinți umezi și strălucitori sau buze subțiri, inaccesibile. Avea și ea măruntaie; avea și ea nevoie să mănânce. Și, sincer să fiu, nu prea știam cum să prelucrez aceste date. Marginea deșirată a imaginii vechi fusese sfâșiat, și poate că nu mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
am străduit din răsputeri să respir calm și cât de cât demn. Trecu ceva timp până când am reușit să discern sunetele din spatele meu. La Început am văzut o mișcare repetată cu o anumită Încăpățânare, urmată de un sunet alunecos și umed, de obiect frecat, după care Dora, spre surprinderea mea, dar fără să mă deranjeze, Începu să scâncească: — Mișcă-te, Îmi șopti pe un ton Înfundat. Revenindu-mi din starea agitată, m-am gândit să Încerc să-mi fac și eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
dacă n-ar fi existat Elizabeth Junek, care Într-o zi a declarat că vrea să fie prima femeie care să participe la cea mai dură cursă auto a tuturor timpurilor: Targa Florio din Sicilia. Era o zi cenușie și umedă de vineri la sfârșitul lui ianuarie, anul trecut. Când i-am dat vestea, Dora a declarat că o asemenea „emancipare“ trebuie sărbătorită... — Tu ce zici? Mă jucam cu cravata, fără să fi Înțeles ce-a spus. Băgându-mi cămașa În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]