900 matches
-
lui se îngrămădesc orașe întregi, o greutate care se dubla cu fiecare secundă; nimic în afară de mișcare nu putea slăbi această presiune: timpul, spațiul și gîndirea urmau să se sfîrșească dacă nu se mișca, dar trecuseră eoni de cînd își putuse urni un deget de la picior sau o pleoapă. Apoi se simți ca un vierme fără capăt într-o beznă fără capăt, încordîndu-se întruna, nereușind să dea afară un ghem care îl îneca. După o vreme, nimic nu i se mai părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
fii om din nou, dar erau niște aripi atît de frumoase! Părea gata să adormi, iar el căzu într-o stare de amorțeală. Mai tîrziu, ea îl sărută pe ureche și murmură: — N-ar fi cazul să încercăm să ne urnim de-aici? El se ridică și spuse: Doctorul Lanark e gata de plecare. Camera de ardere rosti cu gravitate: — Ți se permite să pleci, dar nu mai ești doctor. în domul lăptos apăru o linie care-l separă în două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
destul de șubred, ar fi putut să se rupă și să se prăbușească în orice secundă. „Zenobia !“, am izbutit să spun (mi se tăiase respirația), „nu te mișca ! Stai așa ! Vin să te iau...“. Dar îmi era cu neputință să mă urnesc din loc. Mi se părea că am ghete de plumb, cu tălpile țintuite de pardoseală. Ea s-a întors liniștită, și-a trecut un picior peste celălalt (o vedeam ca și cum aș fi fost la un pas), a sărit pe terasă
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
lui era mărginită pe ambele laturi de niște movile de pietre și se termina într-un fel de strâmtoare, chiar sub locul unde se afla el acum. Pesemne însă că mișcările îi fuseseră prea precipitate, căci văzu cu spaimă pietrele urnindu-se din loc drept spre individul acela. Individul ridica numaidecât capul, cu o fața schimonosită, și-și duse mâna la armă. Corl își întinse labele și-i izbi cu putere casca strălucitoare a costumului spațial. Auzi un zgomot de metal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
cu ea. Îi luă și pălăria rotundă dintr-o găleată, o șterse puțin cu mâneca surtucului, mirându-se de unde a apărut. Așa cum îi povestise lui Jacques, știa sigur că-n ajun bărbatul n-avea nimic pe cap. Reuși să-l urnească, dar străinul parcă nu se trezise de tot. Bucătăreasa familiei Margulis le povestise băieților despre oameni care umblă-n somn, pe lună plină, ca și cum ar fi treji, merg pe acoperiș și, dacă-i strigi, cad jos, altfel „n-au nici
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
de la sine. Dar, după vreo două minute de așteptare, tot nu se întâmplă nimic, așa că începu să împingă mai întâi o oglindă, apoi alta. Primele șase se dovediră înțepenite, de parcă îndărătul lor s-ar fi aflat un zid imposibil de urnit din loc. Cea de-a șaptea se deschise ușor, dovedindu-se a fi o ușă turnantă. Trecu prin ea într-un coridor îngust, numai un pic mai lat decât trupul ei. Ștergea mereu pereții cu umerii și avea un sentiment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
de mult tânăra mireasă. - Tată, uite - inelul care într-o noapte mi-a perit Făr-să știu nici cum, nici unde. - Cine dară L-a găsit? 605Cine a adus alunele - astea? Logofeții spun că baba. O strigară de la poartă să s-urnească mai degrabă. Când în locu-i cine vine? - un voinic strein. El spune: - Împărate pre-nnălțate, eu vi l-am pus în alune. Iară cioara cea de mire pe trei perini șade-n puf, 610Slugi îl apără cu creanga de muscuțe și
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
să-i mai deranjeze și-i părăsi cu o expresie întunecată. Șerbănică îl conduse până la ușă. Se întoarse frecîndu-și palmele: ― E un om cumsecade... Ce zici, să mă duc până la Melania? Florence ridică din umeri. ― Du-te... Nu se putea urni de pe scaun. " Curios! Nu mă doare nimic, n-am amețeli, nu mi-e rău... Și totuși nu pot să mă ridic. La urma urmei, de ce să mă ridic?" ― Trec pe la ea diseară, decise Șerbănică cu ochii pe fereastră. M-aș
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
dovedească. Totuși, în imaginația tuturor, trenurile plecau, cu săptămâni înainte, șuierând pe șine fără sfârșit și vapoarele brăzdau mări luminoase. A doua zi, spiritele aveau să fie mai liniștite și îndoielile aveau să renască. Dar, pentru moment, întregul oraș se urnea, părăsea locurile închise, întunecate și nemișcate în care își înfipsese rădăcinile de piatră și se punea în sfârșit în mișcare cu încărcătura lui de supraviețuitori. În seara aceea, Tarrou și Rieux, Rambert și ceilalți mergeau în mijlocul mulțimii și simțeau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
tare. \ Febra o să reînceapă, nu-i așa, Rieux? spune el gâfâind. Da, dar la prânz vom ști. TARROU ÎNCHIDE OCHII, PĂRÂND SĂ-ȘI ADUNE FORȚELE. O EXPRESIE DE OBOSEALĂ SE CITEA PE TRĂSĂTURILE LUI. AȘTEPTA URCAREA FEBREI, CARE SE ȘI URNEA UNDEVA ÎN ADÂNCUL LUI. CÂND ȘI-A DESCHIS OCHII, PRIVIREA LUI ERA ȘTEARSĂ. NU S-A LUMINAT DECÂT ZĂRINDU-L PE RIEUX APLECAT ASUPRA LUI. ― Bea, spunea acesta. Celălalt a băut și și-a lăsat iar capul pe pernă. \ Ține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
să accepți. Întreab-o pe domnișoara O’Hara despre el. — Da’ ție ț-ar place să fii vagabont juma’ din timp? — Ar fi minunat! Eu însumi am fost un timp vagabond. Eram fericit. De ce nu sunt eu în locul tău? M-aș urni din cameră doar o dată pe lună să caut în cutia poștală cecul de șomer. Fii conștient de norocul pe care îl ai. Grăsanul era de-a dreptul scrântit. Bieții oameni de la Levy Pants, au avut noroc că n-au sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
aici, spuse Marta, nu erau multe, încăpeau fără probleme în valiza cea mai mică, parcă ar fi știut că venea doar pentru trei săptămâni, Vine un moment în viață când ar trebui să ne fie de ajuns că ne putem urni propriul trup, spuse Cipriano Algor, Fraza e frumoasă, da, domnule, dar mi-ar plăcea să-mi spui din ce vei trăi, Uită-te la crinii câmpului, care nu torc și nu țes, Și fraza asta e frumoasă, de aceea crinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
ca de ceară, iar Pierre ridica În sus lama urlând: „Enfin, le sacrifice humain! Și apoi, Întorcându-se către naos, În gura mare: „I’a Cthulhu! Fa S’ha-t’n!“ Ca la un semn, mulțimea ce umplea naosul se urnise, iar unii cădeau răsturnați, alții amenințau să răstoarne mașina lui Cugnot. Am auzit - așa cred, cel puțin, doar nu mi-oi fi imaginând eu un amănunt atât de grotesc - vocea lui Garamond spunând: „Vă rog, domnilor, un minim de educație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
la iveală distanța între poetica avangardistă, „centrifugă” și estetica prin excelență centripetă a „modernismului moderat”, de sorginte clasicizantă, îmbrățișată de critic. Iată încă un exemplu: „Colomba rămîne mai mult o suită de exerciții. Sînt gamele. Cît de neputincioase însă să urnească poemul din hîrtoapele tuturor versurilor centrifugale și care, fiecare în parte, își proclamă dreptul la autonomie. Și mai ales cît de puține aceste imagini expresive. Căci iată atîtea altele (...) al căror efect este de anihilare, și nicidecum de potențare” (ibid.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
meargă. N-avea nici măcar unde să doarmă în noaptea aceea. A fost alegerea lui. Câine-san, îi strigă el câinelui bătrân, ghemuit la picioarele lui. Nici câine-san n-are unde dormi, ca și mine. Când a pornit iar, câinele s-a urnit și el, împleticindu-se, în spatele lui. Tușea întruna. — Non, non, câine-san. La revedere! Bătrânul câine și-a înălțat capul și l-a privit fix. Se putea citi ceva înduioșător în ochii lui. Păreau să-l implore pe Gaston să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
cu bătrânul ghicitor? Îți explic mai târziu. Dă-i drumu’! Bărbatul din față a tras portiera și a pornit motorul, ignorându-l pe uriașul Gaston, care era paralizat de uimire. Mașina a început să vibreze încet și apoi s-a urnit. — Eu nu... — Eu nu... îl imită Endō pe Gaston. Te luăm cu noi. — Câine-san! — Ce? — Napoleon-san... Gaston privi în urmă și, la lumina palidă a felinarului de pe stradă, își zări câinele, sleit, fugind din răsputeri după mașină. Gaston își lipi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
învierea, ceara și mierea. Nehotărât între două hotare, cu vine trimise subt șapte ogoare, în văzduhuri zmeu, doarme alesul, copacul meu. Copacul meu. Vântul îl scutură, Martie sună. Câte puteri sunt, se leagă-mpreună, din greul ființei să mi-l urnească, din somn, din starea dumneyeiască. Cine vântură de pe muncel atâta lumină peste el ? Ca lacrimi - mugurii l-au podidit. Soare, soare, de ce l-ai trezit? [1937] * BUNĂVESTIRE PENTRU FLOAREA MĂRULUI Bucură-te, floarea mărului, bucură-te! Uite în preajmă-ți
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
chipul moale și umed s-ar fi evaporat. Nu-i fusese cu adevărat frică până ce limba transparentă nu se îndreptase spre ea. Plutea încet cu fața lui Pampu contorsionată de durere, iar Ghighina simțise că vine ca o amenințare. Se urnise greu, apoi din ce în ce mai ușor fugise spre lac. În lumina dimineții, mănăstirea strălucea în mijlocul lacului, albă, cu focurile arzând încă pe zidurile înalte. Podul, care mergea de la mal până în buza insulei, nu părea foarte lung, cel puțin din locul în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
câteva luni - Doamne, cât de mult i se părea că a trecut! -, îl văzuse stând lângă fereastra înaltă și îngustă, îmbrăcat în uniforma lui de căpitan și privind ulița pe care niște bărbați împingeau o Dacie ruginită, încercând s-o urnească. Băieții lui Gică au murit tineri, în accidente pe care uneori Zogru se gândea că ar fi putut să le prevină, și doar unul dintre ei lăsase în urmă un copil, o fată pe nume Gabriela, care era mama Giuliei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
intre. În capătul străzii gâfâia Feliatu, abia venit cu sacul de papuci din Europa, mare, gras și inaccesibil lui Zogru. S-a întors spre Gingirică, dar acesta tocmai intrase în curte, ca niciodată, și cum în starea lui plutitoare se urnea greu, ca un balon de săpun, s-a lăsat pe creasta vântului, tăind-o pe-o străduță laterală care dădea în Gemeni. Trebuia să ajungă la Andrei Ionescu, neapărat și înaintea ei. Chiar dacă ea nu se ducea acolo, tot la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
de aur. Hmm!... A văzut același semn pe peretele din marmură roșcată de Muri... O fi o ușă care nu-i trădată de clanță?! Să încerce. A contemplat toată încăperea cu luare-aminte, după care a împins peretele respectiv. S-a urnit, și-o oglindă vălurită inundă fundalul. O cameră în stilul neorenașterii germane, care reflectă gusturile unor mari sculptori. Șemineu din aur, ceas-pendulă din aur, comodă din aur, birou cu cilindru din aur, măsuță de toaletă din aur, birou-pupitru din aur
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
a VII-a Școala Gimnazială Nr. 24 Timișoara profesor coordonator Pleș Lucia Cuvinte potrivite Cărțile erau odată, ceea ce mă despărțea de căldura verii, de aroma toamnei sau de albul orbitor al iernii. O barieră pe care eram nevoită s-o urnesc, fără sa-mi dau seama cum trebuie unsa pentru a se da la o parte din calea mea și a jocului. Până când în mână mi-a picat o carte ciudată, cum nu mai citisem pana atunci. De la primele rânduri mă
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Du-te și înjugă boii, să nu ne prindă ivitul zorilor! Ion se dă jos din pat înfășurat în cămașa lui cea lungă, aruncă doi pumni de apă pe față și merge de înjugă boii. Diii, măi, Joian! Boii se urnesc alene, mergând încet, aproape numărându-și pașii. Copilul se urcă în căruța deja plină și-și găsește loc pe fânul moale unde se așază pentru a privi stelele care încă nu plecaseră la culcare. Liniștea este întreruptă din când în
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
cu o curea sau o mulțime de cutii de conserve înșirate pe sfoară, dar apoi am început să scot toate lucrurile, la nimereală, dându-i-le lui Csabi mai departe, m-am oprit din treabă numai când n-am putut urni din loc o canistră verde de benzină, de vreo douăjde litri, i-am zis lui Zsolt să mă ajute, și așa, în doi, am reușit s-o urnim până la ușă, Zsolt mi-a spus că dacă-i așa al dracului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
mai departe, m-am oprit din treabă numai când n-am putut urni din loc o canistră verde de benzină, de vreo douăjde litri, i-am zis lui Zsolt să mă ajute, și așa, în doi, am reușit s-o urnim până la ușă, Zsolt mi-a spus că dacă-i așa al dracului de grea, s-o lăsăm la urmă, ei, și atunci am văzut că baraca se golise aproape pe de-a-ntregul, înăuntru, lângă un perete, mai rămăsese doar un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]