2,974 matches
-
-o ușor. Am stat o vreme în tăcere. Păstrase totuși pentru ea o rezervă de lucruri nespuse, pe care nici măcar alcoolul din venele noastre nu putea să o dilueze suficient. Mi se îngăduise să văd cum își dă jos un văl, însă mai erau o grămadă, bine prinse, iar eu nu aveam curajul să o întreb mai multe decât mi-ar fi zis ea din proprie inițiativă. Până la urmă, am avut senzația că ar fi vrut să trag puțin de ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
vorbea numai despre muzică și alcooluri tari. Eu încercasem să vorbesc cu el calm, dar aveam impresia că era mereu beat. Mi se părea că-l cunoscusem dintr-o altă viață, venisem la Lucerna să-i vorbesc direct, să rup vălul mistic care-l înfășura, să-i dezvălui umanitatea comună, reducându-i astfel aura de mister, să-l fac accesibil ca un prieten. Acum râdeam fără motiv de toate încercările mele eșuate, eram parcă vrăjită de propriile mele sugestii. Fusesem îndrăgostită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
am.“ Iar Sofia Îi spuse: „Ia șalul ăsta. Sus e răcoare ca-n străfundul fîntînii“. Și-i Înfășură gîtul cu el. „Prea mult țin pregătirile“, zise Petru. „Zăbovește atît ca să se lase soarele la asfințit și să se mistuiască sub vălul nopții“, se amestecă unul din ucenicii lui Petru. „Rămîi cu bine“, spuse Simon și o sărută pe frunte pe Sofia. „Adio“, Îi zise unul dintre ucenicii lui Petru. „Și ai grijă să nu răcești.“ Simon Își făcu vînt, precum cocoșul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
chioară și mă lăsă singură. În spatele meu am auzit cum se Întorcea cheia În broască; acum mă aflam În biblioteca aidoma unei cazemate. De undeva se făcea simțit un curent de aer legănînd pînzele de păianjen care, precum niște prăfoase văluri sfîșiate, se lăsau Încet peste rafturile cu cărți, ca-ntr-o pivniță peste sticlele sortate cu vinuri vechi. Toate Încăperile erau identice, legate prin intrări Înguste și te ajungea oriunde același curent a cărui sursă n-am reușit s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
care Îl vizitase mama, el va Înțelege că, În ciuda nădejdii ei demente, demente și deșarte, din momentul acela, viața sa va fi o farsă tragică scrisă de niște indivizi cu puteri supranaturale. Stătuse acolo, În fața lui, trupeșă, viguroasă, cu un văl peste față, umplînd celula cu personalitatea sa, cu persoana sa, cu caracterul său, cu o pălărie imensă cu pene și cu veșmintele ei care tot foșneau, deși nu făcea nici o mișcare. Refuzase scaunul acela ordinar, În trei picioare, care Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
așezau la umbra unui copac. Ozerova Începea să picteze În acuarelă, iar celelalte două tricotau. Nilus se tolănea pe pămînt lîngă ele și privea fix spre cer, fără a scoate o vorbă.“ Aceeași M.D. Kașkina va mai ridica un pic vălul draperiei de deasupra acelei lumi nebune În care Conspirația găsise un teren fertil pentru tot ce Însemna superstiție, practică ocultă, delir mistic, inclusiv fanatism religios și desfrîu. „La mănăstire Nilus se va Împrieteni cu un călugăr, un individ cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
brâu, nici chimir; haina este strânsă pe corp, iar mâinile sunt strâmte și răsfirate la încheietura mâinii. Despre portul femeilor, Balthazar Hacquet spune astfel: „Femeia își poartă părul împletit în cozi, acoperit cu o (năframă - n.a.) pânză albă lungă sau văl, pusă în așa fel, încât învelește și bărbia, nimică în jurul gâtului, pe corp o cămașă lung brodată în partea superioară, de-a lungul cusăturilor cu lână pestriță, în jurul mijlocului purta o fustă - șorț - (era de fapt o catrință -n.a
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
făcea să asude termometrele de pe pereți. La jumătatea după-amiezei, cînd să tot fi fost vreo treizeci de grade, am pornit-o spre strada Canuda pentru a mă Întîlni cu Barceló la Ateneu, cu cartea mea sub braț și cu un văl de sudoare pe frunte. Ateneul era - și mai este - unul dintre multele colțuri ale Barcelonei unde secolul al XIX-lea Încă nu-și primise vestea pensionării. Scara din piatră urca dinspre o curte interioară de palat pînă la o rețea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
prin coridoarele pe care mi le aminteam cu fresce de Îngeri și himere. Isaac ținea opaițul ridicat, proiectînd o bulbucire intermitentă de lumină roșiatică și evanescentă. Șchiopăta ușor, iar pardesiul de flanel destrămat pe care Îl purta semăna cu un văl funebru. Mi se păru că individul acela, situat undeva Între Caron și bibliotecarul din Alexandria, s-ar fi simțit de minune În paginile lui Julián Carax. — Știți ceva de Carax? am Întrebat. Isaac se opri la capătul unei galerii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
mînă Întinsă, arătînd către cer. După cîteva clipe, am priceput că era vorba de o mînă din piatră și că mai existau și alte membre și siluete, pe care nu izbuteam să le disting, scufundate În fîntînă. Mai Încolo, printre vălurile de bălării, se zărea o scară din marmură crăpată și acoperită de moloz și de frunze uscate. Norocul și gloria familiei Aldaya Își schimbaseră de mult adresa. Locul acela era un mormînt. M-am retras cîțiva pași, făcînd colțul ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
care acoperă cerul se crispează în așteptarea deflagrației tunetului, când o ușă scârțâie în întuneric și un curent de aer înghețat vine să ne atingă chipul, când o prevestire malignă ne deschide ușile disperării, când un râs diabolic ne sfâșie vălul delicat al sufletului. Nimic concret, nimic în legătură cu care s-ar putea conversa în cunoștință de cauză și cu obiectivitate, dar sigur este că primarul trebuie să facă un efort imens ca să nu oprească prima persoană care s-ar încrucișa cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
ar putea să apară ceva atât de inteligent, atât de holmesc, atât de poirotian, că i-ar obliga pe cei doi indivizi aflați la ordinele sale să caște gura de pură uimire. Și, deodată, ca și cum i-ar fi căzut un văl de pe ochi, văzu calea, Oamenii, spuse el, cu excepția cazului unei incapacități fizice absolute, nu stau tot timpul închiși în casă, pleacă la slujbele lor, la cumpărături, la plimbare, așa stând lucrurile, ideea mea constă în a intra în casa în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
vânt mătură văzduhul, aducând cu sine o duhoare cumplită de putrefacție. - Trebuie să urcăm la bord, hotărî priorul după o clipă de șovăială. La prora, de la gura ancorei, atârna o scară de frânghie. Dante Își Înfășură gura și nasul cu vălul beretei, iar apoi se ridică pe rămășițele vârfului retezat, iar de acolo Începu să urce anevoie de-a lungul bordului. La jumătatea urcușului se uită Îndărăt, Îndemnându-l pe bargello, care continua să se zgâiască la statuetă cu o expresie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
dintre cele două părți ale mortului, care parcă se priveau În oglindă. Trupul purta veșminte de bună calitate, observă el. Largi și ușoare, drapându-se În jurul corpului neînsuflețit cu maiestuozitatea unei togi romane; fruntea era În parte Înfășurată cu un văl Împletit. Se simțea ceva neobișnuit În croiala lor, ceea ce explica ideea șefului gărzilor că omul s-ar fi Îmbrăcat după moda turcească. În realitate, erau niște straie potrivite mai curând pentru călătorie decât pentru perindările prin oraș. Poate că era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
teama și, În același timp, certitudinea Înșelătoare că se află În siguranță. Iar Între aceste Scila și Caribda Îmi voi Întinde plasa. O porni spre scară. Pe trepte, Își netezi grijuliu cutele hainei și Își potrivi bereta, așezându-și atent vălul peste umărul drept. Apoi Începu să coboare, trecând prin fața oamenilor așezați la masă, și se Îndreptă spre pata de lumină pe care o zărea dincolo de poartă. Fu nevoit să Își ferească ochii cu mâna făcută paravan, până să se obișnuiască
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
urmă. Coborâră În subterana unde se aflau expuse trupurile morților. Aerul era aproape irespirabil, otrăvit de fumul lămpilor alimentate cu ulei de proastă calitate și de miasmele care se ridicau de sub giulgiurile murdare azvârlite peste cadavre. Ocrotindu-și fața cu vălul, Dante se apropie de ultima masă, pe care oamenii de la Arhiconfreria Mizericordiei reconstituiseră mădularele nude ale mortului. Capul fusese potrivit pe bust și numai cârpa scămoșată dintr-o parte a gâtului mai amintea de masacru. O mână milostivă dezbrăcase și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
din acelea folosite de fierari pentru a scoate potcoavele uzate din copitele cailor, și se Îndepărtă cu pași repezi. Ora stingerii bătuse de ceva vreme când ajunse la abație. Se lăsase Întunericul și umezeala nopții se Întindea pretutindeni asemenea unui văl lipicios. Nici o lumină nu lucea În acel colț de cartier, departe de strada principală. Dar luna plină strălucea Îndeajuns ca să se poată orienta. Abația dădea spre o stradă dreaptă, flancată, de cealaltă parte, de zidurile oarbe ale grădinilor. Înapoia clădirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu mine, Îi porunci. Se Îndreptă spre ușă. Femeia Îl urmă, Învingându-și o ultimă șovăire. Acum, din expresia ei dispăruse frica inițială, căreia agitația unui animal prins În capcană Îi luase locul. Cu mâinile tremurătoare, Își Înfășură pe cap vălul ce Îl purta peste umeri, iar apoi Îi Întinse pe neașteptate mâna, căutându-și călăuza. Dante ieși În stradă cu precauție, pentru a se asigura că nu era nimeni În stare să Îi recunoască. Afară, orașul era cufundat În Întuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
frenetic, era de acum aproape. Dar, odată ce treceai de arcul de la intrare, regăseai atmosfera nemișcată ca Întotdeauna, Întreruptă doar de râsetele care, când și când, se făceau auzite din odăile de la primul etaj. După ce se asigură că Însoțitoarea sa, purtând vălul, era absolut de nerecunoscut, Dante pătrunse În curtea interioară, Îndreptându-se către vechiul impluvium, transformat În adăpătoare pentru caii clienților. Străvechiul mozaic de pe pardoseală, o corabie Înconjurată de delfini, continua să se ruineze sub copitele animalelor, Într-un naufragiu fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
privirea obraznică, Îmbrăcată În culori țipătoare. - Lagia, mă aflu aici din alte motive. E o mută printre femeile tale, dacă Îmi aduc bine aminte. O fată care știe limbajul semnelor. Nici aceasta... continuă el, arătând spre tăcuta prezență acoperită de văl, nu poate vorbi. Am nevoie de ajutor ca să pot sta de vorbă cu ea. Și vreau discreție deplină, dată fiind condiția sa nobilă. - Dar pentru ce mi-o aduci așa, acoperită, de parcă ar fi o leproasă? replică Lagia bănuitoare, făcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
limpede el. Femeia Îi repetă Întrebarea fetei palide, stând În fața ei și scandând cuvintele cu acuratețe. Tânăra era pesemne În stare să deducă ceva din mișcarea buzelor, pentru că făcu un semn de Încuviințare. Apoi Îi strânse mâna femeii acoperită cu vălul și Îi deschise palma, unde se apucă să Îi bată cu buricele degetelor Într-un ritm misterios. Dante privea uimit scena. Dar, Între timp, mintea Îi rătăcea printr-o pădure de analogii. Simțea cum Îi crește un sentiment de stânjeneală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
data această, Însă, premiul aflat În joc era răspunsul la o enigmă. Pietra părea și ea atentă, dar, cu coada ochiului, poetul observă că privirea ei, aparent ațintită Înainte, rătăcea prin jur, oprindu-se adesea asupra lui. Femeia acoperită cu vălul Începuse, la rândul ei, să atingă palma celeilalte, cu mișcări la fel de neînțelese. În cele din urmă, tânăra prostituată se opri și se Întoarse spre Pietra, scoțând un șir de chelălăieli prelungi și sufocate. - Ce spune? exclamă Dante cu nerăbdare. Pietra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
iar apoi o ridică pe capră. Pentru o clipă, moliciunea dulce a spatelui ei Îi apăsă pe buze, În timp ce un parfum subtil Îi năvălea pe nări. Un freamăt Îl scutură. Urcată la locul ei, Amara se lăsase pe micul spătar. Vălul se coborâse, dezvăluindu-i chipul de alabastru, care părea Încă și mai palid În lumina lunii. Trupul ei Înclinat transpărea sub țesătura ușoară a veșmântului cu o plinătate nebănuită. Dante era fascinat de mlădierea șoldurilor ei, de gambele lungi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
temut să nu fie văzută. Trase puternic de hățuri, oprind calul, care o pornise la drum. Între timp, tânăra femeie se agățase de marginea căruței ca și când ar fi vrut să o țină În loc și se uita la muta acoperită de văl. Apoi se Întoarse către poet, după o ultimă privire aruncată În spate. - Fii atent cu femeia asta, Îi șopti, Întinzându-se spre urechea lui. Dante Îi simți mirosul aspru al răsuflării. Dar În același timp i se păru că descoperă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
spre poarta bordelului, ca și când i-ar fi părut rău că venise. Dante nu știa ce să facă. Lângă el, În căruță, Însoțitoarea lui părea să Își revină Încetul cu Încetul, aruncându-i din când În când câte o privire prin vălul cu care Își ascunsese la loc fața. Să o ducă Înapoi la Priorat era imposibil. Mai că se simțea tentat să schimbe direcția și să se Întoarcă la bordel ca să-i ceară monnei Lagia să Îi dea găzduire pentru o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]