KorAP: Find »[drukola/base=vagabond & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...22 23 24 ...82 >

2,042 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275

erau docilii. Printre duri era și unul care nu punea deloc gura pe băutură, citea poezii din perioada beat, scria el Însuși poezii, picta și se erijase Într-un adevărat lider al mișcărilor de stradă menite să aducă ușurarea situației vagabonzilor. Fără să-mi dau seama, m-am pomenit că nutream o oarecare simpatie pentru duri și, adăugându-se la repulsia pe care o aveam față de Monkey, simțeam numai dispreț pentru lașii care făceau orice pentru un pumn de mărunțiș. Apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
cu interes filmarea scenei. „La naiba! Ăsta e japonez!“ am tresărit eu de uimire, lăsând să-mi scape din mână reflectorul, ceea ce-a atras asupra mea furia regizorului: „Miyashita, tâmpitule, ce naiba faci?“. Cum stăteam eu așa căzut pe gânduri, vagabondul m-a Întrebat Încă o dată: — De ce și-a tăiat Van Gogh urechea? Cum de-a ajuns un japonez În starea de vagabond? De ce n-a vorbit până acum În japoneză? Cu siguranță era beat rangă, dar uimitor cât de coerent

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
ce-a atras asupra mea furia regizorului: „Miyashita, tâmpitule, ce naiba faci?“. Cum stăteam eu așa căzut pe gânduri, vagabondul m-a Întrebat Încă o dată: — De ce și-a tăiat Van Gogh urechea? Cum de-a ajuns un japonez În starea de vagabond? De ce n-a vorbit până acum În japoneză? Cu siguranță era beat rangă, dar uimitor cât de coerent vorbea! mă gândeam eu clătinând din cap. Cum nu scoteam nici un cuvânt, vagabondul a rânjit din nou: — Păcat! Credeam că tu cunoști

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
Cum de-a ajuns un japonez În starea de vagabond? De ce n-a vorbit până acum În japoneză? Cu siguranță era beat rangă, dar uimitor cât de coerent vorbea! mă gândeam eu clătinând din cap. Cum nu scoteam nici un cuvânt, vagabondul a rânjit din nou: — Păcat! Credeam că tu cunoști răspunsul - și s-a Îndepărtat, trecând de partea cealaltă a străzii. Am luat cina la același restaurant japonez la care ne duceam În fiecare seară, la câteva minute de mers pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
nu le deținea nici măcar prim-ministrul, dar cu siguranță n-aș fi știut că În New York se află un șofer de taxi sirian. Până am ajuns În Bowery, șoferul m-a boscorodit tot drumul că am fumat În mașina lui. Vagabondul docil japonez stătea lângă un panou metalic pe jumătate Îndoit pe care scria Bowery. Era așezat la ceva distanță față de ceilalți vagabonzi morți de beți și, la un interval de un minut, ducea la gură sticla de Jack Daniels Înfășurată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
sirian. Până am ajuns În Bowery, șoferul m-a boscorodit tot drumul că am fumat În mașina lui. Vagabondul docil japonez stătea lângă un panou metalic pe jumătate Îndoit pe care scria Bowery. Era așezat la ceva distanță față de ceilalți vagabonzi morți de beți și, la un interval de un minut, ducea la gură sticla de Jack Daniels Înfășurată Într-o pungă de hârtie. Mă privea cu o atitudine care părea să spună „Ai venit până la urmă“, sau, la fel de bine, putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
pretind că am puteri supranaturale, dar am avut senzația că am zărit În acel moment ceva vag plutind În jurul umerilor lui, o neputință apăsătoare. M-am trezit că simțeam un soi de empatie pentru el. Venisem la New York, cunoscusem un vagabond straniu, iar acum trebuia să-i țin de urât acestui puști ce părea apăsat de o mare dilemă. Într-un fel, eram conștient că așa ceva n-aș fi putut experimenta dacă aș fi lucrat În continuare printre calculatoare și faxuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
luat telefonul și mi-am sunat un prieten din Japonia. În timp ce vorbeam tot felul de nimicuri, am reușit să mă mai liniștesc un pic. A doua zi am găsit energia să-mi termin munca, deși eram Într-o stare deplorabilă. Vagabondul japonez n-a mai apărut. Până la urmă nu și-a mai făcut apariția În nici una din zilele rămase până la plecarea mea. L-am Însoțit pe Monkey, ca de-obicei, prin discoteci și cluburi, dar n-a mai scos o vorbă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
Însă, atunci a Început totul. M-am Întors În Japonia. Era Încă o căldură Înnăbușitoare pentru luna septembrie și aveam impresia că bucata de hârtie strecurată În buzunarul hainei atârna la fel de greu ca o bucată de metal. Mi-o dăduse vagabondul care venise să-mi vorbească despre urechea lui Van Gogh, și pe ea era notat un număr de telefon. Întreaga fascinație pe care o simțisem În New York părea să se fi adunat În această bucată de hârtie. Preț de-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
pe de rost. Atunci mi-am dat seama că acea bucățică de hârtie aruncată pe masă pusese stăpânire pe mine. „Sună la acest număr, spune că te-ai Întâlnit cu mine și vei primi niște bani“, parcă așa Îmi spusese vagabondul. Încă nu-mi dădeam seama ce-a vrut să spună cu asta. Nu reușeam să Închid un ochi. De câteva ori am fost gata-gata să pun mâna pe telefon, dar, având În vedere ora târzie, m-am pomenind spunându-mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
Încă. Un fior mă trecu În momentul În care l-am găsit. Disperare. Nu era acea disperare care provine dintr-o oarecare decădere economică sau socială. Această voce Îmi lăsa aceeași impresie difuză pe care o resimțisem la contactul cu vagabondul care se apropiase de mine pentru a-mi vorbi despre urechea lui Van Gogh. Am reușit să vorbesc cu această femeie abia pe la sfârșitul după-amiezii. — Da. Femeia nu și-a spus numele când a ridicat receptorul telefonului și am perceput

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
de la Plaza? Tonul vocii Îi era cu totul schimbat. Femeia părea că se gândea la ceva. Nu, deloc. Simțeam o poftă diabolică să-i spun că-l Întâlnisem În containerul ăla de bețivi care e cartierul Bowery, că era un vagabond și că nu-mi prea aduceam aminte cum arată pentru că avea o barbă de câteva zile și niște plete lungi destul de soioase, dar m-am stăpânit. Din felul ei de a vorbi, din acea distincție pe care o avea În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
aminte cum arată pentru că avea o barbă de câteva zile și niște plete lungi destul de soioase, dar m-am stăpânit. Din felul ei de a vorbi, din acea distincție pe care o avea În voce, simțeam că hotelul Plaza și vagabonzii din Bowery reprezentau două universuri care, pentru ea, se situau la distanță de ani-lumină unul de altul. — Atunci probabil că v-ați Întâlnit la barul hotelului Royalton? — Nu. — La biroul lui? Din câte Îmi aduc aminte, era situat În cvartalul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
rezultat. Aproape că renunțasem la gândul că voi mai primi vreodată vești de la el, Însă această Întrebare despre urechea lui Van Gogh e atât de tipică pentru el. Nu există nici o urmă de Îndoială. Am Înțeles În sfârșit sensul cuvintelor vagabondului când mi-a zis că voi primi niște bani dacă voi suna la acest număr. — Acest bărbat mi-a spus că voi primi bani dacă vă sun. Nu am de gând sa vă cer nici un ban, dar, auzindu-vă vorbind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
un club punk? — Exact. De altfel, clubul CBGB se află și acum tot acolo. — A, da? Cât de ciudat! El era totuși un om pe care nu-l interesa câtuși de puțin acel loc. Și ce făcea acolo? — E un vagabond printre atâția alții, am răspuns eu fără ezitare. De data asta, femeia rămase fără grai; am auzit-o scoțând un oftat lung. Ce spuneți? Ce nenorocire! Am impresia că asta murmura, pentru că nu am auzit-o clar. Apoi se puse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
reacționez, Îmi simțeam inima bătând cu putere, mai să-mi iasă din piept. Stăteam cu urechea lipită de receptor și așteptam să-și revină. Dintr-odată mă cuprinse o tristețe nedefinită ascultând plânsetul acestei femei. În minte Îmi reveniră privirea vagabondului și imaginea siluetei sale Îndepărtându-se. Probabil că fusese odată ceva Între acel bărbat și femeia de la celălalt capăt al firului. Din adâncul ființei mele izvora un sentiment de infinită suferință, precum bulele de gaz străbătând suprafața unei ape stătătoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
bani gata, un pic șmecheraș, un răzgâiat de Tokio obișnuit să meargă cu un Morgan Încă din fragedă copilărie. Înțelegeam psihologia și evoluția lui Monkey, care Îmi dăduse să gust cocaină În New York. Dar nu-i puteam Înțelege nici pe vagabond, nici pe femeia de la telefon, nici pe Porcușor. Nu pentru că-mi lipseau informațiile, existența lor nu mi se părea desprinsă de realitate, dar nu reușeam să-mi fac o idee asupra criteriilor care-i făceau să fie ceea ce erau, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
cincisprezece minute până la ora Întâlnirii, așa că m-am dus la toaletă să-mi șterg transpirația și să trag două fumuri de țigară; pereții, pardoseala, tavanul, toate erau Îmbrăcate În marmură. Hârtia cu numărul de telefon pe care mi-o dăduse vagabondul era deja mototolită toată, dar o păstram ca pe un porte-bonheur În buzunarul interior al jachetei. Ceainăria spre care am fost condus se deosebea ca de la cer la pământ de cafeneaua de lângă locuința mea În care stătusem de vorbă cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
să evoce stilul italian, sau poate pe cel european clasic, sau pe cel autentic postmodernist, În orice caz nu era american, măcar de asta Îmi dădeam seama. Evitându-i privirea, am Început să-i povestesc absolut totul, de la Întâlnirea cu vagabondul În Bowery până la povestea cu urechea lui Van Gogh. — Nu există nici o Îndoială! El trebuie să fie bărbatul pe care Îl caut. Femeia a rămas tăcută câteva clipe. Nu reușeam să o Înțeleg pe femeia din fața mea, așa cum nu reușeam

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
răsuflare cam jumătate din ea, bătăile inimii mi s-au mai liniștit și m-am putut gândi cu sânge rece la ceea ce tocmai se Întâmplase. Aveam impresia că Înțeleg un pic mai bine acum acel ceva nedefinit care plutea În jurul vagabondului Întâlnit la New York și al lui Porcușor, precum și sentimentele ambigue care se amplificaseră din ziua În care am auzit vocea femeii la telefon și până am Întâlnit-o În realitate. Exista o contradicție Între noblețea distinsei Keiko Kataoka și universul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
pentru a putea fi oricând modificat pe parcurs. Căci cel mai mult Îl satisface pe un sadic momentul În care Își poate umili partenera supunând-o acelui lucru de care se rușinează ea cel mai tare. Din acest motiv, atât vagabondul, cât și Keiko Kataoka le umileau, uneori cu brutalitate, pe fetele pe care le invitau În jocurile lor erotice, Însă acestea, asemenea câinilor surprinși Împerechindu-se, nu se rușinau, vulvele lor dizgrațioase nu știau ce e rușinea, și, În cele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
nu menționeze că era vorba de o partidă În trei. Keiko Kataoka se ocupa să adune informații despre fetele deosebite disponibile din fiecare club. Dar nu era de găsit o fată care să-i satisfacă pe amândoi. Datorită ocupației sale, vagabondul frecventa tot felul de femei, și avea ca amante actrițe, fotomodele, manechine. Și cum nici una din fetele care lucrau În cluburi nu era În stare să rivalizeze cu Keiko Kataoka, bărbatul veni cu o propunere nouă. — Mă gândesc să atragem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
Într-un magazin de articole BDSM din Harajuku. O chema Kyōko și o venera pe Keiko Kataoka atât ca regină SM, cât și ca lesbiană. Prima ședință s-a desfășurat În camera unui hotel de lux din Akasaka, pe care vagabondul Îl frecventa de obicei. Kyōko și-a făcut apariția Într-un costum Emporio Armani și a interpretat, sub Îndrumarea atentă a lui Keiko Kataoka, disperarea unei fete vândute pentru bani. Bărbatul le urmări pe amândouă cu plictiseala cu care ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
nopți Întregi În care studiase reviste SM și albume de fotografii și exersase În fața oglinzii. Astfel de deprinderi obținute prin exersare aveau un real succes În cadrul petrecerilor secrete cu politicieni și oameni de afaceri, dar nu aveau nici un efect asupra vagabondului: nu-l satisfăceau. Chiar și față de Kyōko, singurele momente În care inima Îi bătea cu putere de nerăbdare au fost acelea În care aștepta ca ea să intre În cameră: „Oare ce fel de fată o să vină?“. A urmat apoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
un fel de aranjament dinainte stabilit Între un mascul și o femelă. Kyōko a participat În total de șapte ori la jocurile lor erotice, dar abia după ce au obligat-o să ia ecstasy și au transformat-o În sclava lor, vagabondul a declarat că Începea să Întrevadă posibilitățile oferite de astfel de practici. Kyōko nu a luat ecstasy decât o singură dată. Pe vremea aceea se procura greu În Japonia, din cauza controalelor aspre ale autorităților. Atât Keiko Kataoka, cât și vagabondul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]