1,174 matches
-
e poezia modernistă, expresie a unei orientări diferențiate, dar nu în manifestările ei extremiste, respinse de critic. Invocat în preambulul la Istoria literaturii române contemporane, conceptul de „moment” indică un „spațiu de timp” relativ scurt, în care „sensibilitatea estetică suferă variațiuni destul de apreciabile”, meritând, ca atare, a fi cercetate de istoria literară; neexistând o „știință a literaturii” în sens pragmatic, ci numai o „istorie a ei”, aceasta din urmă nu va relaționa valorile la un „imutabil ideal estetic”, ci le va
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287856_a_289185]
-
reductive dintre "povestire" și "discurs" / 339 2. Enunțarea directă sau "enunțarea de discurs" <1> / 344 3. Diegetizarea autonomă sau "enunțarea istorică" <4> / 346 4. Diegetizarea istorică legată sau narațiune de discurs <2> / 349 5. Enunțarea adevărurilor generale <3> / 350 6. Variațiuni enunțiative și tranziții / 351 Capitolul 8. Analiza textuală a unei povestiri de Jorge Luis Borges: "Captivul" / 355 1. O genericitate complexă / 358 2. Studiul textual al traducerii / 360 3. Structura compozițională a textului / 366 3.1. Structura narativă a primului
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
scrisă sau orală, jurnalistică sau literară etc.), limba impune enunțurilor propriile ei determinări microlingvistice (de la fonetică la morfosintaxă, trecînd prin nivelul lexical). La majoritatea textelor pe care le vom studia, va fi vorba de limba franceză, fără a neglija totuși variațiunile temporale: franceza lui La Bruyère, care amestecă uneori franceza cu latina, nu este și franceza lui Éluard sau a generalului de Gaulle. Spaniola argentinianului Borges (cap. 8) se poate amesteca cu greaca și să pună probleme de traducere. În plus
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
în rimele 1-10 (tal), 4-8 (mal) și 5-11 (nal), și urmează ordinea primului grup: 13 CoMMe Moi N'es-Tu pAs un soLeil auToMNAL, t + m + n + al În aceste condiții, "sărăcia" rimei capătă un sens formal mai profund. Ea accentuează variațiunea aleasă a consoanelor și o acordă cu una dintre cele mai importante variante între textul apărut în Revue contemporaine în 1859 și versiunea introdusă în Les Fleurs du Mal, ediția din 1861: trecerea rimei din versul 13 de la "hivernal" la
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
teatru și cu discursurile ținute în fața unor adunări. Există o formă de oral pe care o putem numi scripturalizată, precum transcrierea interviurilor din presa scrisă, și un oral stilizat, ca în romanele lui Céline sau Ramuz, de exemplu. Altfel spus, variațiunile formale dintre polul scris și polul oral sînt foarte numeroase și în final, puțin studiate din acest unghi. Nu vom merge pînă acolo încît să vorbin de două lingvistici diferite, una a oralului, și cealaltă a limbii scrise, însă trebuie
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
a recolta ca să trăiască, D2. ȘI merită ASTFEL să nu simtă lipsa pîinii pe care au semănat-o. Textul este compus așadar dintr-o lungă frază tipografică, împărțită în patru perioade. Proza foarte ritmată este conformă cu idealul clasic al variațiunii ritmice (nici una din cele patru perioade nu are aceeași structură ritmică). Punctul final semnalează că o unitate de sens este completă. În schimb, punctuațiile intermediare semnalează că sensul, parțial complet, nu este încă încheiat. Funcția instrucțională a punctuației este deci
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
sa, fără să spunem că tranzițiile omogene "garantează consistența unui text, textualitatea sa" (1973: 204), nici că "tranzițiile eterogene nu participă absolut deloc la textualitate" (1973: 205). Definind textualitatea ca pe o tensiune între continuitate și discontinuitate, vom spune că variațiunile enunțiative marcate de formele verbale fac parte din efectele de sens proprii textelor. Efectele textuale ale acestor tranziții sînt importante, așa încît le consacrăm acest scurt capitol care nu are ambiția să descrie valorile fiecărui sertar verbo-temporal, ci să traseze
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
la intersecția polilor <1> și <3> care au în comun faptul că propun o reprezentare discursivă conjunctă situației. Imperativul tinde să aducă în prezent ceea ce este disponibil (potențial) în adagiu. Este însuși principiul Carpe diem al Odelor de Horațiu. 6. Variațiuni enunțiative și tranziții Cele patru căsuțe din schema 27 ne semnalează numai relațiile preferențiale de forme. Așa se explică combinațiile narative frecvente PC-PS (polii <2> și <4>) și încadrarea lui <4> de către <2>, atît de caracteristică genului faptului divers clasic
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
patru căsuțe din schema 27 ne semnalează numai relațiile preferențiale de forme. Așa se explică combinațiile narative frecvente PC-PS (polii <2> și <4>) și încadrarea lui <4> de către <2>, atît de caracteristică genului faptului divers clasic (T2). Acest tip de variațiune este specific oricărei enunțări textuale în act21. În alternanțele sau tranzițiile preferențiale, un singur parametru este variabil. O alternață verticală face să varieze caracterul conjunct sau disjunct al reprezentării discursive. Între polii <1> și <2>, poziția subiectului enunțării nu variază
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
perfect supra-compus, V = viitor, VA = viitor anterior, CO = condițional optativ, CP = condițional perfect, CONJ = conjunctiv, IMPER = imperativ. Formele perifrastice, infinitiv etc., vor fi desemnate complet. 2 17 3 18 4 19 5 20 6 21 Pentru o exemplificare a acestor variațiuni enunțiative, trimit la două lucrări despre A. Camus: Adam și Lugrin 2000, Adam 1997, cap. 7. Paginile 233-254 din Texte narratif (1994) revin asupra timpurilor narațiunii, iar cap. 8 din Adam 1997 asupra timpurilor ficțiunii. 7 22 223Apărută în colecția
by JEANMICHEL ADAM [Corola-publishinghouse/Science/981_a_2489]
-
cel puțin teoretic, antisămănătoristă). Scrisorile lui sunt, dincolo de unele contradicții și erori, expresia unui spirit reflexiv, care dublează și susține creația prin nevoia, adesea mărturisită, a dialogului de idei. Confesiunile omului, experiențele diplomatului, impresiile călătorului nu sunt nici adaosuri, nici variațiuni, ele fac dovada unui ochi și a unei sensibilități vii: peisaje, monumente și muzee, scene de viață și portrete prinse în mișcare, pagini de emoție culturală, alternând cu altele de cotidiană proză domestică, probează mobilitatea unui spirit complex, exigent și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290696_a_292025]
-
alte poziții ale mîinilor pentru anumite boli ușoare, precum și tehnici de relaxare prin intermediul meditației și vizualizării. În schimb, altele pot deruta, de pildă folosirea cristalelor sau cromoterapia, pentru că, deși sînt captivante, ele nu au neapărat legătură cu Reiki. O altă variațiune privește numărul de studenți dintr-o clasă. Mulți Maeștri Reiki predau mai multor grupuri În același timp, unii preferînd grupurile mici, de cîte patru sau șase oameni, pe cînd alții pe acelea de doisprezece sau paisprezece. Alții ajung chiar pînă
[Corola-publishinghouse/Science/2150_a_3475]
-
femei care luptă neînfricate alături de bărbați. Autorul nu își schimbă prea mult registrul nici în perioada de dezgheț a anilor ’80, când revine, după un deceniu și jumătate de tăcere, cu Primăvara victoriei (1980) și cu Drumul eliberării (1981), încercând variațiuni pe aceeași aparent inepuizabilă temă. Totuși, în ciuda valorii literare scăzute, chiar și în aceste proze se pot găsi unele pagini reușite, cum este prima parte, cu iz de roman senzațional, din Flăcăul de pe tanc, amintind de proza lui G.M. Zamfirescu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290322_a_291651]
-
Bornkamm a observat că în capitolele 15,1-20,5 se reiau de fapt, într‑o formă oarecum definitivă, vedeniile incomplete din capitolele anterioare (8,2-14,20). Prin urmare, potrivit teoriei cercetătorului german, secțiunea apocaliptică s‑ar compune din exact trei variațiuni pe aceeași temă. Este curios însă faptul că schema lui Bornkamm nu include tocmai capitolele care prezintă interes pentru prezentul studiu, 12-14 și 17-19, exegetul considerându‑le elemente alogene sau adăugări ulterioare. O altă părere, mai simplă și mai potrivită
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
teme majore ale mitului. Secțiunea principală (cap. 16‑42) Comentariul la Cartea lui Daniel și la Apocalipsă O dată cu capitolul următor, Hipolit introduce tema Anticristului‑tiran, fundamentală pentru discursul său și pentru viziunea sa anticristologică. Este vorba de o „temă cu variațiuni” care va domina aproape întreg tratatul (de la cap. 18 până la 42). În desfășurarea comentariului se disting trei momente: 1. (16‑18) mărturii despre Anticristul‑tiran (Is. 10,12‑17; 14,4‑22; Iez. 28,2‑10); 2. (19‑33) interpretarea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
oaspetele de piatră”, metaforă structurantă a universului liric și emblemă a conștiinței revelatorii și frustrante. În Iluzia risipei de sine, R. disociază în mod deliberat registrele stilistice: poezia de notație contrastează cu structurile de tip clasic care vor să fie variațiuni pe o temă de Rilke, meditația și fiorul naturist coexistă sub semnul unui estetism asumat. Dualitatea iubire / moarte este obsesia modulată în diversele secțiuni ale cărții. Renunțând la dramatismul sfâșietor, poeta acceptă acum legea „risipei de a înflori în țărână
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289106_a_290435]
-
din aprilie 1943 până în octombrie 1946, în total 34 numere, purtând denumirea „caiete”. Editorii sunt I. Mihăescu, Tiberiu Iliescu, Constant I. Manea, mai tarziu fiind menționați Marcel Saraș (redactor) și D. Marian (secretar de redacție). Rubrici: „Spiritul cărților”, „Pretexte critice”, „Variațiuni”, „Ecoul cărților și al revistelor”. Spiritul înnoitor, bătăios și contestatar al revistei - reflex al ideilor nonconformiste ale „tinerei generații” - transpare atât din literatura cuprinsă în paginile ei, cât și din articolele de atitudine sau din selecția numelor și a cărților
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288091_a_289420]
-
Dumitru Nicolae); Nikos Kranidiotis, Antologie lirică, București, 1976 (în colaborare cu Antița Augustopoulos-Jucan); Evanghellos Averoff-Tossizza, Porumbeii, cu ilustrații de C. Piliuță, București, 1976; Dimos Rendis, Reîntâlnire, pref. trad., București, 1978; Sreten Asanović, Frumoasa moare, pref. trad., București, 1978; Odysseas Elytis, Variațiuni pe o rază, pref. trad., București, 1980 (în colaborare cu Ecaterina Sismanoglu și Dimos Rendis); Florica Ștefan, Pâinea de dimineață, pref. trad., București, 1982; Melancolia Egeei, pref. trad., București, 1987; Rigas Velestinlis, Scrieri revoluționare, pref. Dimitrios Karamberopoulos, București, 1999 (în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285850_a_287179]
-
Ambii erau copiii lui Ilie Mihăilescu, violoniști și profesori de muzică. Aurel a fost elevul lui Vincent d’Indy la Schola Cantorum în Paris. Comparat cu Sacha Haifetz ca tehnică violonistică, era în măsură să interpreteze numai pe coarda Mi variațiuni pe teme de Paganini. O vreme a funcționar la catedra de muzică a Liceului „Nicu Gane” din Fălticeni. A dat concerte în diferite orașe din țară, fiind acompaniat la pian de Corneliu Cazaban, prof. univ. dr. la Politehnica din București
CORESPONDENȚĂ FĂLTICENEANĂ by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/699_a_1142]
-
prestabilite pentru imaginea și structura unui locaș al întâlnirii dintre Divinitate și ființa umană. Astfel, oricum va arăta templul în final, el va fi construit sub spectrul și în formula coordonatelor deja impuse, el va fi edificat drept una dintre variațiunile arhitectonice posibile ale unei teme singulare, ale unei matrițe primordiale. Această temă menține templului ținuta vizuală de zidire asemeni unui vârtej răsturnat, de construcție-rostuire ce vizează constant o absorbție spre înălțimi, absorbție în care ea însăși ca structură materială tinde
by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
înțeleagă mai bine și să se determine din el însuși. Lecțiile teatrului sunt nenumărate, sunt importante și eu am căutat pe cât posibil să le deslușesc și să le asimilez. Cred că școala clasicilor este bine să ne-o însușim. Celelalte variațiuni care, mă rog, se pot produce la un moment dat în scrisul fiecăruia, sunt necesare ca un moment de coagulare a unor stări, a unor sentimente, dar consider că nu trebuie să intrăm în jocul acesta al preferințelor regizorale. Totdeauna
Convorbiri fără adiţionale by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Science/692_a_986]
-
o viziune originală asupra genezei artei, clasificările și definițiile personale, analiza atractivă, ilustrată cu exemple potrivite. Necesitatea acestor precizări venea din preocuparea lui S. de a desluși temeiurile și sensul demersului estetic. Între altele, el „orchestrează” un amplu eseu cu variațiuni pe această temă - „Papillons” de Schumann (1934; Premiul Academiei Române), ca replică la ideile lui Lessing din Laokoon. Se pleacă de la etimologia comparată a cuvintelor din limbile vechi care desemnau noțiunea „fluture”, dar și „suflet”, de unde se deduc o serie de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289824_a_291153]
-
mitul: "L'éternel retour du mythe". Poveste a unei origini, mitul dizolvă propria origine în multiplicarea versiunilor lui. Totuși, nu se poate vorbi despre consecința unei dispersări. Dimpotrivă, mitul nu încetează să adune sens prin utilizarea succesivă, asigurându-și, dincolo de variațiunile detaliilor, fixarea caracteristicilor lui perene. Din acest motiv, consideră autoarea lucrării, reluarea mitului se asociază unei memorii vagi și delocalizate. Rescrierea mitului nu presupune repetarea narațiunii pe care o cuprinde; el povestește și istoria propriei istorii, ceea ce reprezintă, de asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
adresează o replică), dacă imaginăm citat implicit. E.Vasiliu 42 prezintă alte două forme de manifestare intertextuală care derivă prin aplicarea criteriului explicit-literal. Situații în care relația de intertextualitate ne apare cu evidență : o parodia; o pastișa; o tema cu variațiuni; o citatul. Situații în care relația de intertextualitate este mai dificil de sesizat, ceea ce solicită cititorului un plus de competență. Annick Bouillaguet oferă o altă lucrare importantă. Ea încadrează în scrierea imitativă (denumire generalizatoare pentru rezultatul practicii intertextuale): pastișa, parodia
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
cărți noi. Pentru prezentul studiu, articularea intratextului vizează puncte esențiale ale cugetării eminesciene. Nu se întâmplă ca un text din corpusul supus analizei să remonteze întreg scenariul dintr-o altă nuvelă. Nici măcar în variantele rămase în manuscris nu vom găsi variațiuni ale întregii poveștii din operă. Sunt cel mult variante parțiale. Proza, antumă și postumă, gravitează în jurul anumitor nuclee intratextuale care țin de detaliu, ceea ce a inspirat abordări critice în termeni de fractalii. Este incontestabilă fascinația lui Eminescu față de umbră nici
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]