1,315 matches
-
parnasiană, cu aranjament exotic în figurație, în orchestrație canonic simbolistă, sentimentalul se lasă, baudelairian, cotropit de nevroze. Între spleen și deznădejde, printre sonore indignări și mereu reînnoite suspine, el face amare spovedanii, invocând, înlăcrimat, „năluca” amorului defunct. Fecioara serafică din „vedeniile” medievale își dezvăluie adevăratul chip, de lascivă curtezană, avidă de plăceri, opacă la sublimitățile celui ce o adoră. Aruncând nepăsătoarei oțărâte reproșuri ce cad involuntar în (auto)parodie, îndrăgostitul părăsit de iluzii, luând o înfățișare „demonică” sau, cu aceeași afectare
KARNABATT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287704_a_289033]
-
Puterea mitului aduc o sensibilă modificare de viziune. Omul împrumută, aici, ceva din măreția forțelor elementare. O înfiorare lirică străbate aceste pagini, unde se anunță teme ale eseisticii filosofico-antropologice și, totodată, tonalitatea ei imnică din ultima fază. B. construiește, alteori, vedenii grotești și spăimoase, fantasmagorii ale unui eu dilatat, ispitit, în somn, de tentații demiurgice și, tot acolo, sistematic redus la neputință. Scriitorul fixează, de obicei, un punct critic, premergător catastrofei, căci personajele poartă, ca pe o vină tragică, păcatul necunoașterii
BIBERI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285719_a_287048]
-
o concepție uniformă și definitivă despre Anticrist”. Diferitele pasaje eshatologice (Mc. 13; 2Tes. 2,1‑12; Apoc. 11‑13; 17; 1 și 2 In.) atestă tradiții diferite și autonome. Printre sursele identificate de Ernst, se numără: visul lui Nabucodonosor și vedeniile de la Daniel (cap. 2; 7‑8; 10‑12), descrierea lui Gog (Iez. 38‑39); credința potrivit căreia dușmanul poporului lui Israel va veni din Nord (Ioil 2,20; Amos 7); mitul șarpelui din Geneză, capitolul 3; mitul lui Rahab (Ps
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cea de‑a doua categorie, așezând‑o imediat după Iezechiel. Totodată, ei consideră Cartea lui Daniel o mărturie aparte, chiar unică, asupra evenimentelor de la sfârșitul lumii, valorificând‑o în consecință. Capitolele cel mai des invocate sunt: 2, visul regelui; 7, vedenia în care se arată cele patru fiare ieșind din mare; 9, profeția despre „cele șaptezeci de săptămâni de ani”; 11 și 12, apogeul răului și adversarul eshatologic. Pentru a avea o perspectivă mult mai amplă asupra motivelor eshatologice care se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
munte mare (vv. 34‑35) este un simbol mesianic. Ea închipuie Împărăția lui Dumnezeu (Sion = Israel) „care va dăinui în veci” (v. 44). Capitolul 7 Partea a doua a Cărții lui Daniel debutează cu capitolul 7, care cuprinde mai multe vedenii apocaliptice. Alcătuirea acestei părți a fost prilejuită de răscoala Macabeilor împotriva regelui Antiochos al IV‑lea Epiphanes (175‑164 î.Cr.), unul dintre cele mai nedemne personaje pomenite în istoria Israelului. Potrivit 1Mac. 1,21‑24, din ordinul său este confiscat
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
situație de criză sub forma unei înlănțuiri de simboluri teriomorfe corelate, într‑o oarecare măsură, cu simbolul statuii prezent în capitolul 2. Prezentăm mai departe, pornind de asemenea de la versiunea lui Theodotion, textul în cauză: 2Eu, Daniel, am văzut în vedenia mea din timpul nopții și iată patru vânturi ale cerului (≅⊇ ϑΞΦΦ∀ΔγΗ <γ:≅4 ϑ≅¬ ≅⇔Δ∀<≅¬) au lovit marea cea mare. 3Și patru fiare uriașe (20Δ∴∀ :γ (ς8∀) au ieșit din mare, una mai deosebită decât alta. 4Cea dintâi [semăna
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pentru cetatea ta cea sfântă ca să se împlinească păcatul și să se pecetluiască păcatele (ϑ≅¬ ΦΛ<ϑγ8γΦ2↑<∀4 :∀ Δϑ∴∀< 6∀ℜ ϑ≅¬ ΦνΔ∀(∴Φ∀4 :∀ Δϑ∴∀Η) și să se ispășească nelegiuirile și vină dreptatea cea veșnică, să se pecetluiască vedenia și profetul și să se ungă Sfântul Sfinților (ϑ≅¬ ΠΔ℘Φ∀4 (4≅< (∴Τ<). 25Să știi și să cunoști: de la ieșirea cuvântului de răspuns și de zidire a Ierusalimului și până la un conducător uns (♠ΤΗ ΠΔ4Φϑ≅¬ ≡(≅Λ:Ξ <≅Λ) [vor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
el va stăpâni lumea pentru o săptămână de ani. Prima jumătate a acestei perioade aparține profeților eshatologici, iar ultima, lui Anticrist. Ultimele trei capitole ale Cărții lui Daniel formează un ansamblu literar unitar. Ele redau o a patra și ultimă vedenie a profetului legată de asemenea de destinul poporului Israel, în contextul unei confruntări universale, cosmice chiar. Două episoade semnificative în ceea ce privește mitul lui Anticrist fac obiectul analizei noastre: cel al confruntării dintre regele de la Miazăzi și regele de la Miazănoapte, altfel spus
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
capitolul 11 al Cărții lui Daniel va fi aplicată lui Anticrist în Comentariul la Daniel al lui Ieronim. Ultimul episod relevant pentru discursul anticristologic este cel al deznodământului eshatologic, în care se reia tema duratei persecuțiilor (Dan. 12,5‑13). Vedenia cuprinde două răspunsuri din partea „bărbatului îmbrăcat în veșminte de in”, arhanghelul Gavriil, cel care rostește cuvintele profetice. Primul este foarte neclar și se referă la „o vreme, vremuri și o jumătate de vreme” (+∅Η 6∀4Δ∈< 6∀4Δ™ < 6∀ℜ
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Sbaffoni reproduce și comentează succint doar capitolul 13). Din punct de vedere formal, Apocalipsa lui Ioan se prezintă ca o epistolă adresată câtorva Biserici din Asia Mică. Cu toate acestea, ea conține un mesaj apocaliptic, mai exact o serie de vedenii pe care Apostolul le‑a avut în insula Patmos (1,9), într‑o zi de duminică (1,10). Un glas puternic, ca de trâmbiță i‑a poruncit să scrie cele ce i se vor arăta și să trimită cartea care
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
văzut și cele ce sunt și cele ce‑au să fie după acestea” * ((ΔςΡ≅< ≅⇒< γ⊃∗γΗ 6∀ℜ γ∅Φℜ< 6∀ℜ :Ξ88γ4 (γ<ΞΦ2∀4 :γϑ ϑ∀¬ϑ∀). În consecință, tabloul care va fi descris va cuprinde trei părți: vedenia Fiului Omului (1,9‑20); cele ce se petrec acum (în sânul Bisericilor din Asia Mică: cap. 2-4); și cele ce se vor petrece după acestea (tainele cerești dezvăluite profetului în cap. 4,1-22,5). Apocalipsa propriu‑zisă se află
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
2Δ<≅Λ ∃4∃8∴≅< (γ(Δ∀::Ξ<≅< ♣ΦΤ2γ< 6∀ℜ ∠Β4Φ2γ<), Bornkamm deduce faptul că descoperirea se face în două etape. Într‑adevăr, conținutul scrierii dinlăuntru nu poate fi descoperit decât după deschiderea ultimului sigiliu, cel de‑al șaptelea. Primele vedenii vor fi deci cele scrise pe fața exterioară a pergamentului. Secțiunea apocaliptică se împarte în două subsecțiuni: 6,1-8,1 (vedeniile înscrise pe dos) și 8,2-22,5 (vedeniile înscrise înlăuntru). Dar această ultimă subsecțiune poate fi împărțită, la rândul
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Într‑adevăr, conținutul scrierii dinlăuntru nu poate fi descoperit decât după deschiderea ultimului sigiliu, cel de‑al șaptelea. Primele vedenii vor fi deci cele scrise pe fața exterioară a pergamentului. Secțiunea apocaliptică se împarte în două subsecțiuni: 6,1-8,1 (vedeniile înscrise pe dos) și 8,2-22,5 (vedeniile înscrise înlăuntru). Dar această ultimă subsecțiune poate fi împărțită, la rândul său, în alte două. Bornkamm a observat că în capitolele 15,1-20,5 se reiau de fapt, într‑o formă oarecum
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
descoperit decât după deschiderea ultimului sigiliu, cel de‑al șaptelea. Primele vedenii vor fi deci cele scrise pe fața exterioară a pergamentului. Secțiunea apocaliptică se împarte în două subsecțiuni: 6,1-8,1 (vedeniile înscrise pe dos) și 8,2-22,5 (vedeniile înscrise înlăuntru). Dar această ultimă subsecțiune poate fi împărțită, la rândul său, în alte două. Bornkamm a observat că în capitolele 15,1-20,5 se reiau de fapt, într‑o formă oarecum definitivă, vedeniile incomplete din capitolele anterioare (8,2-14
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pe dos) și 8,2-22,5 (vedeniile înscrise înlăuntru). Dar această ultimă subsecțiune poate fi împărțită, la rândul său, în alte două. Bornkamm a observat că în capitolele 15,1-20,5 se reiau de fapt, într‑o formă oarecum definitivă, vedeniile incomplete din capitolele anterioare (8,2-14,20). Prin urmare, potrivit teoriei cercetătorului german, secțiunea apocaliptică s‑ar compune din exact trei variațiuni pe aceeași temă. Este curios însă faptul că schema lui Bornkamm nu include tocmai capitolele care prezintă interes
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
adăugări ulterioare. O altă părere, mai simplă și mai potrivită intenției noastre, este cea a lui F.D. Mazzaferri. Acesta remarcă pe parcursul cărții anumite formule recurente sau de referință. Spre pildă, Mazzaferri observă că de fiecare dată când se schimbă tema vedeniilor, modificarea este precedată de formula: ♣< Β<γβ:∀ ϑ4. Autorul ține să sublinieze în acest fel, la începutul fiecărei serii de descoperiri, caracterul lor inspirat. Formula respectivă apare de patru ori: la 1,9‑10; 4,1‑2; 17,1‑3
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ei este șase sute șaizeci și șase. Fiara care iese din mare este produsul unui amestec de tradiții. Ea reia câteva trăsături ale balaurului descris în capitolul precedent. În același timp, ea îmbină în manieră sintetică trăsăturile celor patru fiare din vedenia lui Daniel (cap. 7), cărora le adaugă trei „ingrediente”: numele de blasfemie, capul rănit și vindecat și cultul dedicat Balaurului. Într‑adevăr, fiara care iese din mare stăpânește pământul în numele acestuia. El este cel care a dat fiarei ϑ←< ∗β
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în „focul cel veșnic”, Dumnezeu consideră victoria sa absolută. Să revenim însă la capitolul 17, care descrie „desfrânata cea mare” (17,1), „Babilonul‑cel‑mare”, „mama desfrânatelor și‑a urâciunilor pământului” (17,5). Capitolul poate fi împărțit în două secțiuni: vedenia propriu‑zisă (vv. 1‑6) și tâlcuirea vedeniei făcută de un angelus interpres (vv. 8‑18). Între cele două secțiuni există un verset de legătură. „Desfrânata cea mare”, replică, in negativo, a Femeii din capitolul 12, trăiește în deșert, „șezând
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
absolută. Să revenim însă la capitolul 17, care descrie „desfrânata cea mare” (17,1), „Babilonul‑cel‑mare”, „mama desfrânatelor și‑a urâciunilor pământului” (17,5). Capitolul poate fi împărțit în două secțiuni: vedenia propriu‑zisă (vv. 1‑6) și tâlcuirea vedeniei făcută de un angelus interpres (vv. 8‑18). Între cele două secțiuni există un verset de legătură. „Desfrânata cea mare”, replică, in negativo, a Femeii din capitolul 12, trăiește în deșert, „șezând pe o fiară roșie”. Ea este „îmbrăcată în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
o scriere canonică și inclusă ca atare în Vechiul Testament. S‑au păstrat câteva fragmente în greacă, două fragmente destul de consistente în latină și câteva în coptă. Apocrifa este compusă din două secțiuni, numite convențional: „Martiriul lui Isaia” (cap. 1-5) și „Vedenia lui Isaia” (cap. 6-11). Așa cum arată Norelli, cele două secțiuni au „orientări teologice” diferite, nu însă contradictorii. În opinia cercetătorului italian, prima este o prefață cu caracter polemic, revendicator, atașată ulterior „Vedeniei lui Isaia”. La originea apocrifei, în forma în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
numite convențional: „Martiriul lui Isaia” (cap. 1-5) și „Vedenia lui Isaia” (cap. 6-11). Așa cum arată Norelli, cele două secțiuni au „orientări teologice” diferite, nu însă contradictorii. În opinia cercetătorului italian, prima este o prefață cu caracter polemic, revendicator, atașată ulterior „Vedeniei lui Isaia”. La originea apocrifei, în forma în care ea a ajuns la noi, se află un grup de profeți creștini - harismatici - care trăia în Siria, în împrejurimile Antiohiei, în prima jumătate a secolului al II‑lea. Grupul își revendică
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
locurile pe care le străbate, spre a nu fi recunoscut și proslăvit. Întruparea Mântuitorului constituie punctul de maxim interes teologic. Ea este caracterizată de o discreție absolută, este lipsită de prezența vreunui martor; fecioara nu naște trupește, ci într‑o vedenie înfricoșătoare. În acest fel, profeții sirieni își revendică indirect privilegiul de a fi asistat la însăși taina întrupării. O atare poziție, pregnostică, prin care este anulată istoricitatea și corporalitatea întrupării, ar fi dus la o „privatizare” extrem de primejdioasă a mesajului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
totodată a validității teologiei lor. Totuși, din pricina calculelor ce s‑au dovedit eronate, ei au fost nevoiți să redacteze un al doilea text, capitolele 1-5, având în centru martiriul lui Isaia, pe care l‑au utilizat ulterior ca prefață a „vedeniei”. Iată‑ne, așadar, în fața unui document excepțional, grație căruia putem reconstitui o latură inedită a istoriei creștinismului sirian. Urcarea la cer... reprezintă un document esențial, inclusiv pentru subiectul lucrării noastre. Cele patru tradiții precreștine, care, în viziunea lui Jenks, au
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Trifon) este întemeiată pe un amplu citat din Cartea lui Daniel 7,9‑28, în care figurează următoarele motive: Cel Vechi de zile; judecarea și condamnarea celor patru fiare închipuind tot atâtea imperii; coborârea din cer a Fiului Omului; explicarea vedeniei celor patru fiare; învestirea cu putere a „poporului Celui Preaînalt” (DT, 31). În opinia lui Iustin, nu există nici o îndoială, parusia triumfală a Domnului este foarte aproape: „Timpurile s‑au împlinit și cel ce urma să grăiască defăimarea și îndrăzneala
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
25, 3). În descrierea acestui scenariu, Irineu invocă, spunem noi, o serie de fragmente selectate și organizate într‑o ordine bine definită, cu final apoteotic. El citează mai întâi versiunea lui Daniel, apoi interpretarea pe care îngerul o dă acestei vedenii, apoi 2Tes., încheindu‑și incursiunea scripturistică prin cuvintele lui Cristos (In. 5,43 și parabola de la Lc. 18). Așadar: un profet din Vechiul Testament, un înger, un apostol și Isus însuși. După acest climax, exegetul revine cu alte două scurte citate
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]