471,565 matches
-
face, aproape tot timpul, cu ajutorul unei camere de filmat, martor al trăirilor celor doi. Pe un ecran este proiectată această imagine-confesiune a eului interior, zbuciumat, în dezordine cu traseul propriu și cu lumea din jur. Proiecția acestui film realizat la vedere nu devine un drum paralel, în sine, în spectacol, ci un alt tip de limbaj, foarte actual, care poate vorbi despre ființă, ca rezultat al unui alt fel de investigație. În montarea Andreei Vălean nimic nu este vulgar, deși uneori
Undeva, în adîncul apelor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14604_a_15929]
-
sînt mulți astfel de regizori, dar provocarea produsă de ei este majoră. Astfel energiile circulă firesc și încarcă. P.S.: Felicitări Aurei Gaidarji pentru realizarea caietului-program. Trebuie remarcat faptul că aici se încearcă o modalitate nouă - nu doar din punct de vedere grafic - de gîndire și de asamblare a textelor și imaginilor care vorbesc despre un spectacol.
Undeva, în adîncul apelor by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14604_a_15929]
-
stepa de sus, impunîndu-i chiar un simțămînt de rușine existențială". În virtutea antenei sale foarte receptive la "demonia creației divine", după cum se rostește același I. Negoițescu, autorul Florilor de mucigai este, așa cum am spus, un insurgent total, care nu pierde din vedere nimic, nu iartă nimic, într-o îmbrățișare de șarpe constrictor a frazei sale complicat anihilante prin strălucirea ei ce ia ochii: "Înscris în spațiul mai amplu al discursului contestatar, spiritul agresiv arghezian se desfășoară, din cîte s-a putut observa
Pamfletul arghezian (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14596_a_15921]
-
Rodica Zafiu Anormal, din punct de vedere psihologic sau cognitiv, ca un sufix colectiv să tindă spre conotații peiorative: tratarea globală a unor ființe care pretind respectarea individualității lor e percepută adesea ca un act de depreciere. Mecanismul se verifică cel mai ușor în cazul unui tip
Șefime, ștăbime, securime... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14601_a_15926]
-
folosite la plural, ca substantive comune, numele proprii - ionești și popești, verdeți sau vadimi - implică frecvent o devalorizare. Sufixul colectiv -ime are în română un potențial ironic depreciativ, care nu se activează totdeauna, dar nici nu poate fi trecut cu vederea. Din păcate, dicționarele noastre moderne, mai puțin atente la uz și lipsite de sprijinul citatelor ilustrative, nu înregistrează totdeauna asemenea valori. De altfel, conotația peiorativă e absentă la unele derivate vechi, care s-au impus într-un registru neutru (tinerime
Șefime, ștăbime, securime... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14601_a_15926]
-
tind să-și părăsească statutul înalt și să intre în anumite jocuri de interese mărunte, ea a reușit să se păstreze mereu în prim-planul fenomenului artistic și să participe nemijlocit la mișcările vii ale acestuia. Ceea ce, la o primă vedere, ar putea trece drept atitudine exterioară și un pragmatism cultural rece este, în esență, doar vioicune și mobilitate intelectuală, dar și o mare capacitate de a participa la dinamica globală a evenimentelor artistice, la evoluțiile lor pe spații largi și
Tinerețea unei senioare by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/14607_a_15932]
-
analiză venind dinspre feminismul marxist atât pentru că nuvela este în mod programatic marxizantă, cât și pentru caracterul rudimentar al personajului și epicii. În același timp servește ca exemplu pentru intersectarea marxismului cu feminismul, hibridul rezultat apropiindu-și și punctul de vedere psihanalitic. În Revoluția din Octombrie se remarca la un moment dat o femeie de extracție nobilă (sic!) cu un discurs zgomotos "feminist" - ghilimelele se datorează inexactității termenului, pentru ea lupta de câștigare a drepturilor femeilor nefiind separată de lupta contra
Femei, comunism, psihanaliză by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14598_a_15923]
-
cînd am condus secțiunea de Poetică. Cu un an mai tîrziu, la Petersburg, participînd la discutarea unei lucrări, prezentată de un coleg japonez, cu titlul Categoria frumosului în romanul "Idiotul", am propus organizarea unui simpozion pe tema respectivă, avînd în vedere și titlul comunicării mele: Dostoievski: quo vadis homo? După cum se vede, japonezii nu numai că au acceptat propunerea, dar și au organizat o dezbatere la nivel mondial. Și m-au inclus în program pe locul ultim, pentru concluzii. La ora
Dostoievski și civilizația japoneză by Albert Kovacs () [Corola-journal/Journalistic/14636_a_15961]
-
au acceptat propunerea, dar și au organizat o dezbatere la nivel mondial. Și m-au inclus în program pe locul ultim, pentru concluzii. La ora actuală, unii cercetători din Rusia (și nu numai) abordează opera romancierului rus din punct de vedere exclusiv creștin-ortodox, reducînd problematica la domeniul eticii. Astfel tratează, adesea, opera dostoievskiană chiar și reputați exegeți ca Valentina Vetlovskaja sau Vladimir Tunimanov. Valorile ontologice, gnoseologice, estetice rămîn astfel pe dinafară. "Atunci, de ce - am întrebat eu - japonezii, cu toate că nu sînt creștini
Dostoievski și civilizația japoneză by Albert Kovacs () [Corola-journal/Journalistic/14636_a_15961]
-
Ionescu, sub impresia cărții lui Jan Kott, Shakespeare, contemporanul nostru, să rescrie tragedia Macbeth în registrul comediei. "Trebuie să acceptăm, afirmă dramaturgul, că pentru moment, cea mai mare parte a lumii se compune din indivizi amputați, handicapați din punct de vedere spiritual, metafizic. Repet cu tărie că totul se datorează excesului de politică. Politica este, poate, diavolul". împreună cu trupa japoneză, Ion Caramitru face vivisecția nebuniei puterii și propune o ingenioasă punte artistică între Occident și Orient, între Macbeth și Macbett. El
Un spectacol autobiografic: Macbett - Caramitru by Ludmila Patlanjoglu () [Corola-journal/Journalistic/14630_a_15955]
-
modernității sale în reformularea tehnicilor vechi. Aceasta pare a fi ideea pe care organizatorii seriei de concerte camerale din luna octombrie a festivalului berlinez o extind asupra compozitorilor unguri ai secolului 20: Bartók, Ligeti, Kurtág, aflați din acest punct de vedere în siajul brahmsian. După Bach și Bruckner, Messiaen explorează atemporalitatea în muzica sa prin intermediul dimensiunii religioase. Ansamblul fascinant de tehnici noi prin care compozitorul francez a marcat întreaga muzică modernă și de avangardă a secolului 20 se completează cu ecouri
Jurnal berlinez - Octombrie între vechi și nou by Valentina Sandu-Dediu () [Corola-journal/Journalistic/14631_a_15956]
-
ținut seama de tradiția noastră culturală, a recurs la două semne grafice, în două poziții: la inițială și în mijlocul cuvîntului. Este chiar atît de greu - adăugăm noi - să recunoaștem în pe ulteriorul, latin, î ? Pe care l-au avut în vedere, bineînțeles, cei care încercau să construiască o scriere românească în continuitatea slavono-latinească a culturii românești (chiar în 1828, Heliade menționa, printre cele 28 de slove cirilice, două semne pentru /î/: @ și ). Pînă prin 1841, cînd apare, în concepțiile filologice-literare, ceea ce
Ortografia - o problemă de istorie a culturii românești by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14599_a_15924]
-
câștige". Demonii din totdeauna - invidia, ura, egoismul, războiul, răzbunarea, teama, durerea - pavează acest iad din ce în ce mai elastic, pe care omenirea sare din ce în ce mai sus, până la imposibilitatea de a mai trăi și muri în pace. Profesorului Malik Solanka "glasul îi tremura de furie" ; vederea slăbită mai reușea să perceapă că lumea era "în neregulă". Nu își mai găsea odihna (de altfel, în finalul romanului, sfârșește sărind din ce în ce mai sus, sub ochii fiului său Asmaan, nume sugerând cerurile, as-saman. Viața e furie, care ne mână spre
Pentru lumile care dispar... by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14634_a_15959]
-
incandescența finalului. Solomonarul se întruchipase din tăcerea răzvrătitului scriitor, coborând în arena ficțiunii, ca "ultimul mag", cum îl percepea doamna Cornelia Pillat. Scenariul simbolic al povestirii trebuie citit în subiacent, pentru că fantasticul nu e niciodată adus pe de-a-ntregul la vedere. E mai curând sugerat, aici vizând absurdul implicat în sacrificiul de sine, gest prometeic adaptat, din care tragicul nu este exclus. Dispariția magicianului confirmă adevărul că utopia rămâne utopie nu este transformată în act. A trebuit ca el să moară
Utopia magicianului by Elvira Sorohan () [Corola-journal/Journalistic/14625_a_15950]
-
ancestrală, atavică și indestructibilă forță de atracție. Ea cheamă spre risc, spre femeie, spre flăcări, spre artă." Nu aș dori să se înțeleagă, din numărul de rânduri rezervate poeziei, că povestirile lui I. Covaci ar fi inferioare din punct de vedere estetic. Nimic mai neadevărat. Aerul de parabolă, fraza scurtă, tăiată nervos, notația exactă, concisă, toate reușesc o bună sugestie a atmosferei. Poeziile sunt mai mult niște fotografii ale unei lumi depărtate, melancolice, aflate parcă sub presiunea observației și nu rezistă
Un "pre-șaizecist" recuperat by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/14645_a_15970]
-
Se crede că scrierea, a cărei tradiție se sprijină pe un protograf grec conservat doar prin copii mult mai recente, ar fi fost alcătuit în Bizanț, probabil cel mai târziu la sfârșitul secolului al IX-lea, supoziție care are în vedere unele trăsături de limbă arhaice, precum și faptul că referirile la părinții bisericii (Josephus Flavius, Grigorie Teologul, Ioan Hrisostomul, Andrei Criteanu etc.) nu sunt mai noi de Theodor Studitul (care a murit înainte de anul 826)". (p. 33) Capitolele care încheagă narațiunea
Legende pentru toți by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14647_a_15972]
-
care le-a avut de înfruntat, analizează mecanismele decizionale și punctele slabe care au dus la falimentul guvernării CDR-PD-UDMR. Răsvan Popescu, în schimb, scrie la zi. își notează seara ceea ce vede în timpul zilei. Pentru el politica este un spectacol la vedere, iar actorii politici se definesc exclusiv prin manifestările lor exterioare. Radu Vasile analizează, Răsvan Popescu descrie. Din combinarea celor două perspective se poate forma o imagine relativ coerentă despre ceea ce a însemnat guvernarea 1996-2000. Prima constatare care sare în ochi
Culisele unei mari dezamăgiri by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14642_a_15967]
-
mină blazată și veșnic obosită, asemenea unui sceptic căzut definitiv și fără scăpare pe gînduri, Răsvan Popescu nu putea să prezinte comunicatele guvernului și luările de poziție ale prim-ministrului decît într-un singur fel: comentîndu-le. Omul înfățișa punctul de vedere al guvernului, de parcă ar fi fost în afara guvernului, undeva într-o instituție paralelă, înzestrată cu atribuția de a reflecta critic opinia premierului. încorsetat într-o morgă sastisită și profund dezamăgită, Răsvan Popescu, vădit neîncrezător față de comunicatele pe care le citea
Culisele unei mari dezamăgiri by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14642_a_15967]
-
efectiv, viața și l-a decorat, în final cu Steaua României). În afară de falimentarele lupte fratricide, guvernanții de pînă în anul 2000 au mai avut de înfruntat un adversar nevăzut și ubicuu. Radu Vasile (a cărui carte este, din punctul de vedere al informației, mult mai interesantă) îl numește Structurile și consideră că acestea au deținut și continuă să dețină puterea în România. Ceea ce vedem zi de zi în politica din România este, crede Radu Vasile, o realitate evanescentă, în spatele căreia se
Culisele unei mari dezamăgiri by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14642_a_15967]
-
avut noroc de studenți buni. în ce sens "buni"? Nu neapărat buni pentru că răspundeau bine la examen, deși este și asta important, ci pentru că la curs nu se mulțumeau să asculte, ci puneau întrebări, contestau sau completau punctul meu de vedere și pe cel al autorilor pe care îi predam, pe scurt, erau ascultători activi. în ce privește publicul francez sau american în general, mi-e însă greu să judec. în profesia mea, am cunoscut mai cu seamă un public universitar, care, la
Toma Pavel: "Nouă ne place lumea asta păcătoasă, cu cărți..." by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14629_a_15954]
-
asta nu înseamnă neapărat că Star Wars este o operă de artă superioară cărții lui Joyce. Uneori am chef să citesc Rocambole și nu Hamlet. Dar asta nu înseamnă că îl consider pe Rocambole superior lui Hamlet din punct de vedere artistic. Pur și simplu, nu avem întotdeauna poftă să citim cărți bune. Ce este însă remarcabil este că pe Ulise de James Joyce mai toată lumea îl pune înapoi pe raft. Or, asta cred eu că ne spune ceva despre natura
Toma Pavel: "Nouă ne place lumea asta păcătoasă, cu cărți..." by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14629_a_15954]
-
că publicul la care vă referiți (adolescentul "nemiop" sau intelectualul care a depășit de mult faza snoabă a existenței lui) e îndeobște la fel de descurajat de Proust ca și de Joyce. Cum se explică așadar discriminarea Dvs. ? Poate că la prima vedere Proust să pară la fel de greu de citit ca și Joyce. Diferența este însă că inșii care fac efortul să-l citească pe Proust descoperă, dincolo de lungimile plictisitoare și de virtuozitatea uneori prea spilcuită a stilului, vocea caldă a autorului, descoperă
Toma Pavel: "Nouă ne place lumea asta păcătoasă, cu cărți..." by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14629_a_15954]
-
dezvoltă ideea marxistului american Herbert Marcuse, conform căreia forța revoluționară a viitorului nu va mai veni de la clasa muncitoare, ci de la femei și de la grupurile marginale. Așa cum sub regimurile marxiste, orice fenomen cultural sau politic era privit din punctul de vedere al intereselor clasei muncitoare (așa cum percepeau comuniștii aceste interese), și corectitudinea politică cere ca fenomenele culturale și politice să fie evaluate conform intereselor femeilor și grupurilor minoritare, așa cum sunt ele percepute de reprezentanții corectitudinii politice. Unde vă situați Dvs., pe
Toma Pavel: "Nouă ne place lumea asta păcătoasă, cu cărți..." by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14629_a_15954]
-
la München, sub conducerea lui Vasile Dumitrescu, căruia i-a dat dreptul să-l scoată pe durata apariției în străinătate. Fără a mai pune la socoteală cărțile. În cuvântul care premerge volumul prim al ediției, Victor Frunză nu scapă din vedere nici una din greutățile cu care se confruntă pentru realizarea seriei de opere complete. Optează pentru publicarea a tot ce a scris Pamfil Șeicaru în exil, 15-18 volume "în regim de urgență". Nu include în proiectul său aparițiile din diferite țări
Secțiuni în dramele unei epoci by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14655_a_15980]
-
de acceptare. Se ridică la fiecare pas pericolul imixtiunilor, posibile atât în manuscrise, cât și în ultimele lucrări inedite, problema receptării fiind mereu în atenția editorului. Deși proiectul ediției prevede eliminarea textelor deja apărute, atent la volume, editorul pierde din vedere controlarea paginilor revistei "Jurnalul literar", unde au fost publicate, după "Carpații", Scrisoare deschisă lui Mihai Sadoveanu și după "Curierul Românesc", Cazul Noica, în două părți, din care partea a II-a reproduce integral textul publicației din exil, dar partea I
Secțiuni în dramele unei epoci by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14655_a_15980]