614 matches
-
respecta anumite tabieturi de seară, de om normal, adică servirea unei cine oficiale. Iau din mers, câteva dumicate de pâine unsă cu ceva și un măr. Le înfulec rapid, ca și cum aș pierde trenul, intru repede în pat și, la lumina veiozei, mă apuc, mai flămând decât oricând, de o a nu știu câta lectură a nuvelei, extrăgând citate și numerotându-le meticulos pe fișe. Reiau apoi incipitul piesei mele, mai cu seamă scenele în care Mihai e singur și caut replicile
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
gros, ca de femeie fumătoare, al doamnei General, care, chiar dacă nu-l observase, îl simțise intrând. Într-adevăr, n-avea cum să-l vadă, deoarece ea stătea în pat, cu ceafa spre ușa dintre camere. Karin-tante îl aștepta citind la veioză. Îl aștepta ca și cum cineva ar fi anunțat-o că va veni. Nu exagera cu nimic, deoarece toate ușile erau descuiate. Probabil că așa dormise. Gerard își atârnă bocceluța și hanoracul în cuierul de pe hol și intră în așa-zisa sufragerie
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
o femeie grozavă și inaccesibilă. În următoarele săptămîni după vestea morții lui Rudolf am evitat să mă Întîlnesc cu prietenii comuni. Nici Gerdei nu i-am mai scris. Sună. — Cine-i? — Lumina. — Un moment. Mă Întorc În cameră să sting veioza. S-a Întunecat brusc, deși e ora zece dimineața. Deschid. — Vai, cum m-ai speriat, doamna Oprișan. — Te-am prins, aveai lumina aprinsă, așa-i? — Nu, numai veioza, tocmai scriam ceva și... — Eh, lasă, lasă, ce te-ai fîstîcit așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Sună. — Cine-i? — Lumina. — Un moment. Mă Întorc În cameră să sting veioza. S-a Întunecat brusc, deși e ora zece dimineața. Deschid. — Vai, cum m-ai speriat, doamna Oprișan. — Te-am prins, aveai lumina aprinsă, așa-i? — Nu, numai veioza, tocmai scriam ceva și... — Eh, lasă, lasă, ce te-ai fîstîcit așa, că n-am să te torn io, că nici dumneata, dacă te rugai de ceva nu m-ai refuzat. — Știu, dar uite că m-am speriat, mă simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
termometrului a coborît ușor la 30 de grade. E ora zece seara. Doamna E. a făcut un duș și s-a retras În dormitor. S-a Întins goală pe patul desfăcut Înfiorîndu-se la atingerea cearșafului apretat și rece. A aprins veioza. A dat drumul la ventilator. Prin perdeaua subțire silueta plopului cunoscut - așa o să-l vadă și atunci, ca de fiecare dată Înainte de a intra În somn, cu frunzele tremurătoare bîzÎind ca elitrele unui bondar, la fel de singură ca acum, la fel de ațîțată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
acum. Lasă prostiile. Zău nu sînt prostii. Suzi mi-a spus că i-a povestit și un vis care mi se pare semnificativ. Spunea că l-a visat pe Daniel Turcea, adică numai capul lui așezat pe lada studioului În loc de veioză. Chiar așa spunea, țin minte perfect că m-a tulburat. Își dădea seama În vis că Daniel fusese decapitat. Îți Închipui capul lui la ea În dormitor. Se gîndea că Îl omorîse fără să știe, că se va descoperi totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
rămânea solidă și familiară și de neclintit. Alături, ușa dormitorului meu - reală și funcțională și nu tocmai închisă. Între ea și canat era un spațiu cât să încapă o pisică, iar asta făcea ca pe palier, din podea până în tavan, veioza de pe noptieră să proiecteze o dâră de lumină galbenă. Dincolo de crăpătura ușii, în dormitor, pe covor caietul acela de neînțeles, patru coloane de numere și un grafic tăiat, stătea deschis, cu fața spre tavan. În patul dublu, Ian pisoiul era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
că mă târam pe un covor, unul roșu, scump, dar de modă veche. Alarma se auzea mai tare acolo sus. Ridicându-mă în picioare, camera mă duse cu gândul la un fumoar pentru gentlemeni. Două fotolii din piele verde, o veioză de birou, cu abajur din sticlă verde și lănțișor de aprindere, o masă cu pahar din sticlă șlefuită sau cristal, plin cu o licoare maronie, probabil o băutură alcoolică. Cu excepția unei uși, toți pereții fuseseră acoperiți cu corpuri de bibliotecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
melc, plutind Într-un nor de făină, mă aștepta o grămăjoară de fulgi, iar un gând insidios m-a săgetat: nu cumva urmăream un pui pane? Am zărit la tot pasul scene bizare: Într-un ungher, un tip biciuia o veioză, ceva mai Încolo, un altul, costumat În bebeluș, Îi făcea curte doicii sale; eu Însă rămâneam credincios obsesiei mele, care din când În când Îmi oferea din depărtare străfulgerări de-o clipă. La capătul unui lung coridor, atârnat de clanța
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
ciulit urechile. Malacul și-a dezlipit ochii de pe nud și a trântit ușa, ghilotinând unul din moțurile gazdei, apoi s-a rotit spre mine cu agilitatea unui cilindru acoperit cu kebab. M-am gândit cum i-ar sta mușcat de veioza masivă de lângă canapea - compoziția ar fi primit cu siguranță unele Îmbunătățiri, dar Boț Împuțit l-a oprit la timp, cu un gest scurt din mânuța la fel de scurtă, iar apoi a emis un rânjet complex, frumos ca o dimineață de iunie
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
asemănătoare bate și în geamul Sophiei, făcând să se cutremure mestecenii din grădina ei; ploaia ar putea să ia cu ea și un cuvânt de iubire și să i‑l transmită Sophiei. Sophie stă mai mult ca sigur la lumina veiozei și‑și face temele pentru școală. Ce n‑ar da Hans să facă și el același lucru, dar n‑are nici școală și nici vreo temă ca lumea. Deci nu vii cu noi, spun băieții cu afișele și se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
sar În gât, sunt prea drogat, cred că reușesc doar să mârâi. De data asta am Întrecut măsura, am tras prea mult. Poate vine Leac cu o idee. Mă Întorc spre el, Îl văd scăldat ca un arhanghel În lumina veiozei, privind peste capul meu, chiar și peste capul lui Pârvu. Mă Întorc din nou cu fața la senator, de-abia acum bag de seamă că-i gol până la brâu. Cămașa e aruncată pe canapea, de sub pânza ei albă ies picioarele Andreei, tolănită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
prin toți porii, de dinăuntru Îmi iese afară prin piele, parcă Începe să-mi aburească ochelarii, Îi ridic pe frunte, nu văd mai nimic, doar multă lumină. Mă gândesc că probabil am făcut o piruetă și m-am Întors cu fața la veioză. Nu Închid ochii, Îmi place lumina, Îi simt dulceața. Rămân nemișcat, Închipuindu-mă străveziu, evaporat, suspendat, ca o pană, ca un fir de praf În lumină. Creierul meu e doar un abur fierbinte, vălătuci alcătuind gesturi și ființe spectrale: mătușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
vis. Cred că mulți creatori de modă au luat legătura cu scenariștii filmelor SF și de groază, pentru a le realiza. Tot felul de chestii, puse, prinse sau eventual lipite pe coafurile doamnelor și deasupra tuturor, trona triumfător pălăria tip veioză cu abajur, a reginei Danemarcei, înaltă cât o veioză respectabilă de salon, de culoare turcoaz și având chiar cordonul de băgat în priză, să fie dotarea completă. Merită să remarc și transmisia inedită a postului românesc Antena 3, în care
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
legătura cu scenariștii filmelor SF și de groază, pentru a le realiza. Tot felul de chestii, puse, prinse sau eventual lipite pe coafurile doamnelor și deasupra tuturor, trona triumfător pălăria tip veioză cu abajur, a reginei Danemarcei, înaltă cât o veioză respectabilă de salon, de culoare turcoaz și având chiar cordonul de băgat în priză, să fie dotarea completă. Merită să remarc și transmisia inedită a postului românesc Antena 3, în care, pe ecranul împărțit în două se transmiteau simultan imagini
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
de pomană? Zi cât face și știm una bună! - Cinci sute de mii, barosanule! Acum cinci ani, pe timpul inflației scăpată din frâu de guvernul Roman, l-ar fi costat pesemne două milioane. Tot aia era! Trebuia să-și ia gândul de la veioza roșie pe care o chitea de mult și de la parfumul Givenchy. - Ia d’ aici. - Să-ț dea ’mnezău sănătate la familie, inginerule! Odată târgul încheiat, țiganul obez strânse taraba și dispăru în mulțimea care se dădea la o parte cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
din lume... s-au deschis aproape concomitent; yala atârna într-un cui, iar ușa, aproape zbură când se dădu la o parte, invitându-ne înăuntru cu un scârțâit misterios. Trebuia să pătrundem într-un dormitor mic fără nicio fereastră. O veioză pitică întreținea obscuritatea camerei. După ce am intrat pe rând, nu știu cum a reușit Giulia să închidă ușa. Edy sărise în pat, deja se dezbrăcase din mers cu nivelul politic ridicat și a hotărât: - Costumul lui Adam nu îl dau jos în
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
scârțâituri tresăririlor furișe ale casei însăși. Dar dintr-odată, percepu încă un zgomot. Venea din direcția ușii, pe care avusese precauția de a o încuia înainte de a se băga în pat. Se ridică prudentă în șezut și întinse mâna după veioza de pe noptieră, care aruncă o licărire cețoasă, ineficientă în cameră. Se uită spre ușă. Simțindu-se brusc protagonista unui film de groază ieftin și nu prea original, observă că mânerul se răsucea. Era cineva afară pe coridor și încerca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
conștientă că el începuse să-i descheie cămașa de noapte. Ce-i cu 13 noembrie? — Vernisajul expoziției tale, bineînțeles. Îi descheie ultimii trei nasturi. Phoebe râse. — Vorbești serios? — Bineînțeles. Îi trase cămașa de noapte peste umeri. În licărirea slabă a veiozei de pe noptieră, pielea ei era aurie și fără cusur: era aproape ocru. M-am uitat în agendă. E prima dată liberă. Dar încă n-ai văzut lucările, spuse Phoebe, în timp ce degetul lui începea să traseze o linie de la gâtul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
cu ac și ață în mână, cusând nasturele, redând vederea acestei jalnice relicve a copilăriei. Nu l-am atins. M-am uitat la etajerele cu cărți ordonat așezate, la fotografiile de familie, la biroul cu plicuri pentru cadouri și cu veioza pe al cărei abajur scria Libertate. Pe colțul lui erau obiecte mai funcționale: agrafe de hârtie și o cutie de carton plină cu bilete și hârtii. Pe noptieră nu era decât un pahar cu apă pe jumătate gol, o cutie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
voi, cei care priviți acest chip. Renunțați la orice gând de mântuire, la orice posibilitate de scăpare. Nu vă așteptați la nimic de la mine. Cutremurându-se de scârbă, Michael stinse televizorul și președintele Bush dispăru de pe ecran. Apoi aprinse o veioză din apropiere și se uită pentru prima dată la vizitatorul lui. Nu era un om cu un aspect respingător: austeritatea îmbrăcăminții și fixitatea privirii îl făceau să fie mai degrabă sever decât sinistru. Se apropia, presupuse Michael, de șaptezeci de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și neterminate nicicând. Frânturi de gânduri aruncate cât colo, cu graba cu care împingi scaunul în spate ca să te ridici și să alergi la el că plânge. Noaptea, frântă și ea, brutal. Trezitul din 3 în 3 ore, cu lumina veiozei în ochi ca la interogatoriu, și triada scutec - biberon - eructare. Mircea e lângă mine mereu, mare și bun. „Nu știu de unde ai atâta răbdare“, îmi zice și mă simt pentru prima oară mamă. N-am altă explicație decât că este
Poveşti cu scriitoare şi copii by Ștefania Mihalache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1774]
-
aici. Nu-i e frică, dar fără lumină i-ar fi. Încă din copilărie o îngrozește acel întuneric cumplit în care nu știi dacă tu ai orbit sau lumea a dispărut. La ei acasă, la Posești, mama îi lăsa întotdeauna veioza aprinsă în odaie și dacă se stingea, se punea pe urlat. Dar acum nu avea de ce să urle. Ca să treacă timpul, se apucă să fredoneze arii din opere. ─ Fluturaș, nu mai ai aripioare, ca să zbori tu din floare în floare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
consum fizic, la țară (vreau să zic, la „moșia” soacrei mele, pe care m-am angajat să o „administrez”), simt nevoia să mă întind în pat, cu caietul lui P.H.L. în mînă. Pe scaunul transformat ad hoc în noptieră, lîngă veioză, am, ca de obicei, un caiet și un pix. Reiau lectura. Domnul R. își analizează în continuare „povestea” lui cu Teodora. Din nou îi dă târcoale „obsesia vârstei”, un gând care vrea să-l pună „în gardă” față de eventuale surprize
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
câmp, cu buruienile crescute-n dezordine ivindu-se de sub zăpadă, și un morman de lut care se ivea golaș. Într-o dimineață doctorul a vrut să-i arate domnului Frazer doi fazani În zăpadă și, când trase patul lângă fereastră, veioza căzu de pe dormeza de metal de lângă pat În capul domnului Frazer. Acum nu pare prea haios, dar atunci așa părea. Toți se uitau pe fereastră și doctorul, care era un foarte bun doctor, le arăta unde sunt fazanii și În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]