1,039 matches
-
mai văzu pe nimeni altcineva. RĂmase acolo un timp, privind În jur și trăgÎnd cu urechea, apoi Își luă puloverul de pe colivie și se ÎmbrăcĂ cu el. Transpirase mult cît trăsese cu urechea, și acum i se făcuse frig pe veranda umbrită și străbĂtută de vîntul răcoros dinspre nord-vest. Ceea ce acoperea puloverul era un toc de pistol pentru umăr, a cărui piele era Încrețită și albită de la transpirație; În toc se afla un Colt 45, și greutatea sa constantă Îi făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
stradă. La colț, sub un copac, stătea un bărbat cu o pălĂrie turtită și cu boruri Înguste. Nu putea să vadă ce culoare au haina și pantalonii lui, dar era clar că-i un negru. Enrique se trase repede În fundul verandei, dar acolo nu era pic de lumină, În afară de cea aruncată pe cîmpul plin de buruieni de la ferestrele din spate ale următoarelor două case. Puteau să fie oricîți În spate. Era conștient de asta, mai ales că acum nu mai auzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
au la Început. Era singura lui reacție În fața pericolului, În afara transpirației, de care știa de acum că nu va scăpa niciodată și care Îi servea drept avertisment, atîta tot. Cum stătea, uitîndu-se la bărbatul de sub copac, o piatră căzu pe verandă. Enrique se uită după ea, dar nu putu s-o vadă. Pipăi cu mîinile pe sub pat, Însă nici acolo nu era. În timp ce se punea-n genunchi, o altă pietricică se izbi de gresia de pe verandă, săltă și se rostogoli Înspre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
copac, o piatră căzu pe verandă. Enrique se uită după ea, dar nu putu s-o vadă. Pipăi cu mîinile pe sub pat, Însă nici acolo nu era. În timp ce se punea-n genunchi, o altă pietricică se izbi de gresia de pe verandă, săltă și se rostogoli Înspre colțul care dădea-n stradă. Enrique o ridică - era o pietricică obișnuită, netedă - și-o băgĂ În buzunar; apoi intră-n casă și coborî treptele care duceau la ușa din spate. Se așeză În lateralul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
să vadă cum Îi străluceau ochii, și nici ce expresie avea pe chip. — Hai sus, Îi spuse. E un tip care supraveghează intrarea din față. Te-a văzut cumva? — Nu. Am traversat terenul viran. — O să ți-l arăt. Hai pe verandă. Urcară, Enrique ducînd coșul În mînĂ. Îl așeză lîngă pat și apoi se duse la marginea verandei și se uită. Negrul cu pălĂria de paie turtită și cu boruri Înguste plecase. — Așa..., făcu Enrique În șoaptă. — Așa, ce? Întrebă fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
E un tip care supraveghează intrarea din față. Te-a văzut cumva? — Nu. Am traversat terenul viran. — O să ți-l arăt. Hai pe verandă. Urcară, Enrique ducînd coșul În mînĂ. Îl așeză lîngă pat și apoi se duse la marginea verandei și se uită. Negrul cu pălĂria de paie turtită și cu boruri Înguste plecase. — Așa..., făcu Enrique În șoaptă. — Așa, ce? Întrebă fata, care-i apucase brațul și se uita și ea afară. — Așadar a plecat. Ce-i de mîncare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
lucruri fărĂ să avem forța necesară - ca la Celadas. Chestiile astea provoacă Înfrîngerile. Dar cînd te uiți În urmă, n-a fost o Înfrîngere. Fata nu-i răspunse, iar el termină de mîncat. VÎntul bătea proaspăt printre copaci și pe verandă se făcuse frig. BĂgă vasele Înapoi În coș și se șterse la gură cu un șervet. Se scutură cu grijă pe mîini și apoi Își puse brațul pe după umerii fetei. Ea plîngea. — Maria, nu plînge. Ce-a fost, a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Bill. Trecem să vă luăm dimineață. — Noapte bună, Smith, răspunse În șoaptă Untură. Noapte bună, Butstein. — Noapte bună, Untură, zise Kate. Odgar rămÎnea la casă. — Noapte bună, băieți, spuse Nick. Ne vedem, Morgen. — Noapte bună, Wemedge, Îi spuse Odgar de pe verandă. Nick și cu Untură o luară pe drum și intrară În livadă. Nick Își luă un măr dintr-unul din pomii Ducesei. Nu era copt, Însă el sugea zeama acidă după ce mușca și scuipa fructul. Da’ știu c-ai Înotat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
am la mine. — Au mai zis și altceva? — Nu. Decît că o să te-aștepte pînĂ te Întorci. — Mama o să se plictisească să le tot dea de mîncare. — Le-a dat deja de prînz. — Și ce mai făceau? — Stăteau doar, pe verandă. I-au spus lu’ mama să le dea carabina ta, dar eu o ascunsesem deja În magazie, de cînd i-am văzut la poartă. — Te așteptai să vină? — Da. Tu nu? — Ba cam da. Mai dă-i dracu’. — SĂ-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
din spatele hotelului, lîngă tei. Nick aștepta de mai bine de-o oră În pădure și soră-sa Încă nu venise. Era agitată cînd apăru și el Își dădu seama că-i obosită. SÎnt la noi acasă, spuse ea. Stau pe verandă, beau whisky și au deshămat caii. Zic că așteaptă pînĂ apari. Mama le-a zis că te-ai dus să pescuiești. Nu cred c-a făcut-o cu intenție. Sau, mă rog, sper că nu. — Și doamna Packard? — Era În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Împachetat din nou, În ferigi. — Pot să vin și eu? — Da, sigur. Hotelul era o clădire lungă, din lemn, care dădea spre lac. Niște trepte largi tot din lemn duceau la pontonul care se Întindea În apă, iar balustradele de pe verandă și cele de lîngă trepte erau din cedru. Și șezlongurile de pe verandă, În care stăteau oameni Între două vîrste Îmbrăcați În alb, erau făcute tot din lemn de cedru. Pe pajiște erau trei țevi din care țîșnea apa de izvor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
Hotelul era o clădire lungă, din lemn, care dădea spre lac. Niște trepte largi tot din lemn duceau la pontonul care se Întindea În apă, iar balustradele de pe verandă și cele de lîngă trepte erau din cedru. Și șezlongurile de pe verandă, În care stăteau oameni Între două vîrste Îmbrăcați În alb, erau făcute tot din lemn de cedru. Pe pajiște erau trei țevi din care țîșnea apa de izvor - ajungeai la ele pe niște potecuțe. Apa avea gust de ouă stricate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
buciniș din spatele casei. Era seară și soarele coborîse În spatele dealurilor, pe malul opus al lacului. Am găsit tot ce trebuie. O să ai de cărat destul de multe, Nick. — Știu. Ei ce făceau? — Au mîncat o cină sănĂtoasă și acum stau pe verandă - beau și-și spun povești din care reiese cît de deștepți sînt. — PĂi pînĂ acu’ n-au fost prea deștepți. — Vor să te Înfometeze. Cică după cîteva nopți În pădure o să te Întorci. Cică dac-auzi cum strigă un cufundac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
vrea să fi avut picături din alea. — Ei, asta e, n-avem. Cred că nici nu există prin partea asta din Boyne City. Se ascunseseră În magazie și Îi priveau pe cei doi bărbați care stăteau la o masă pe verandă. Luna nu apăruse Încă, așa că era Întuneric, dar siluetele celor doi bărbați se profilau În lumina care venea de pe lacul din spate. Acum nu vorbeau, Își rezemaseră coatele pe masă. Apoi Nick auzi cum cuburile de gheață răscolite se loveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
le-ai arătat? — Nu știu. Cred că voiam să mă dau mare. — Nickie, n-o să ne găsească niciodată aici. Sper că nu. Cam pe cînd Nick și soră-sa ajunseseră-n primul luminiș făcut de tăietori, pădurarul care adormise pe veranda casei ascunsă-n umbra copacilor, deasupra lacului, fu trezit de lumina soarelui care, ridicîndu-se deasupra versantului din spatele casei, Îi străluci pe față. Se sculase În timpul nopții ca să bea niște apă și cînd se-ntorsese din bucătĂrie se-ntinsese pe jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
sobă și pădurarul o Întrebă: — Ce-i la micul dejun? — Nici un mic dejun, spuse ea. Fata dormea Într-o colibă din spatele casei și venise-n bucătĂrie cu o jumătate de oră mai devreme. VĂzîndu-l pe pădurar cum doarme pe podeaua verandei și sticla de whisky aproape goală pe masă, se sperie, Însă În același timp fu scîrbită. Apoi s-a Înfuriat. — Cum adică, nu-i nimic? o Întrebă pădurarul ținînd Încă urciorul În mînĂ. — Așa, simplu. — De ce? CĂ nu-i nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
celălalt: — Evans, ce s-a-ntîmplat? — A trecut aseară pușlamaua aia pe-aici și-a luat tot ce era de mîncare. — Tu să nu-njuri În bucătĂria mea, se băgĂ fata. — Hai să ieșim, spuse cel trimis de stat. Ieșiră amîndoi pe verandă și Închiseră ușa de la bucătĂrie. — Cu asta ce e, Evans? Întrebă delegatul, arătÎnd spre sticla de Old Green River din care mai rămĂsese mai puțin de un sfert. CÎt de beat erai? — Am băut cît ai băut și tu. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
de gînd să-și piardă timpul cu niște oameni care au destui bani ca să poată pleca-n vacanță oriunde-n toată țara și aleg să meargă la un hotel care n-are bar și-și petrec timpul legănÎndu-se-n balansoare pe verandă. Îi numea „salvatori“ pe oaspeții hotelului și rîdea de ei cînd era cu doamna Packard, Însă ea-l iubea și nu se supăra: Nu mă supăr că le zici „salvatori“, i-a spus Într-o seară cînd stăteau În pat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
tu seama. Ești un detectiv, doar. Acum era mulțumit. El fusese cel care atacase și se simțea așa cum se simțea În zilele bune, Înainte să-și cîștige pîinea din hrănitul și culcatul unor turiști care se leagănĂ În balansoare pe verandă În timp ce se uită la lac. — Auzi, băi, Platfus, acum mi-am dat seama de unde te știu. Tu nu mă mai ții minte, Platfusică? PĂdurarul Îl privi atent. Dar nu-l ținea minte. — Te știu din Cheyenne, din ziua aia În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
obișnuiești, ei Îți spun Jim, cum le zic albilor, o fată cu pielea chihlimbarie ți se strecoară Într-o seară În colibă și-ți zice: „Eu a ta, eu cu tine”. În fond e frumos, seara, să stai Întins pe verandă și să privești Crucea Sudului În timp ce ea-ți mângâie fruntea. Trăiești după ciclul de zori și amurguri și nu știi de nimic altceva. Într-o zi sosește o șalupă cu motor cu niște olandezi, afli că au trecut zece ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
ai să vezi ce-a fost în stare să facă iubirea! În perspectiva aleii de brazi tineri, castelul nou apărea ca un surâs de femeie frumoasă. Herdelea știa că tânărul Iuga l-a clădit de dragul Nadinei. Alb, cu o vastă verandă primitoare, cu ferestre luminoase, cu patru turnulețe ca niște sulițe de apărare, era înveșmîntat jur-împrejur cu iederă, ce-și întindea pe alocuri verdeața până la geamurile etajului de sus. Aleea se lărgea și, în fața casei, cuprindea un rond mare în forma
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de vorbă câteva minute, apoi se despărțiră. Soții Pintea, cu precauția necesară, își aruncară ochii în odaia copiilor înainte de-a se retrage în odaia lor. Titu Herdelea și Brumaru, ale căror camere erau alăturate și dincolo de deschizătura mare a verandei cu geamlâc albastru de deasupra intrării principale, trecură de asemenea la culcare. Cum prin geamlâcul verandei pătrundea lumina lunii pline, Titu se opri un moment în mijlocul holului și de acolo, întorcîndu-se spre Nadina și Grigore, zise melancolic, cum șade bine
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
odaia copiilor înainte de-a se retrage în odaia lor. Titu Herdelea și Brumaru, ale căror camere erau alăturate și dincolo de deschizătura mare a verandei cu geamlâc albastru de deasupra intrării principale, trecură de asemenea la culcare. Cum prin geamlâcul verandei pătrundea lumina lunii pline, Titu se opri un moment în mijlocul holului și de acolo, întorcîndu-se spre Nadina și Grigore, zise melancolic, cum șade bine unui poet: ― Ce noapte divină! Nadina deschisese ușa iatacului ei. În lumina palidă a candelei se
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
nici urmă de somn. Poate e și prea cald în odaie. Se sculă, îmbrăcă un halat, aprinse o țigară. Trebuie să se răcorească puțin. Întunericul era acuma mai negru. În hol razele lunii se zvârcoleau neputincioase. Ajunse bâjbâind în deschizătura verandei unde erau câteva fotoliuri și mescioare. Își pipăi un jilț și se așeză încet, cum și venise, parcă i-ar fi fost teamă să nu turbure somnul celorlalți. Ședea cu spatele spre peretele care-l despărțea de iubirea lui. In
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Drumul se dovedește a fi însă mult mai scurt decît mi s-a părut ieri. Și apoi, la vale totul merge mult mai ușor. Ajung așadar la timp, fac un duș și îmi aștept familia cu o cafea fierbinte pe verandă. Soarele tocmai s-a ivit pe culmea din față și luminează oblic masa. În timp ce beau primele înghițituri, îmi aduc aminte și ultimele cuvinte ale cîntecului lui Brel, ceva în felul următor, parcă : J’arrive, bien sûr j’arrive, mais j
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]