2,162 matches
-
romană. În general, în secolele IV-VI, s-a amplificat procesul romanizării dacilor liberi din regiunile extra-carpatice, contribuind la aceasta și acceptarea timpurie a creștinismului, apoi generalizarea lui. În acest fel, s-au definitivat trăsăturile esențiale ale civilizației autohtone, nord-dunărene. Vestigiile descoperite sunt dovada existenței în regiunile extra-carpatice, ca și în restul teritoriilor daco-romane a unei dense și statornice populații de agricultori, crescători de animale și meșteșugari. Culturile acestei perioade sunt: Costișa, Botoșana, Hansca, în Moldova și Basarabia, Ipotești, Cândești, în
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
a mai fi îngrădită sau prigonită de oficialitățile romane. Mai mult, la începutul secolului al IV-lea, în nordul Dunării, își puteau găsi refugiu și mulți creștini sud-dunăreni persecutați. Concret, prezența unor comunități creștine în Dacia romană se adeverește prin vestigii neîndoielnice de această factură. Creștinismul daco-roman din secolul al IV-lea își are începutul în veacul precedent, baza pentru apariția și răspândirea noii religii în nordul Dunării. Urmele creștine, descoperite în ultima jumătate de secol, sunt numeroase și variate astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
al III-lea. Ele s-au aflat la Sucidava (Celei), la Slăveni (jud. Olt), Porolissum (Moigrad, jud. Sălaj), la Drobeta și Gornea (jud. Caraș-Severin). În mod cert, erau bazilici multe, dar nu s-au aflat încă. Aria de răspândire a vestigiilor creștine daco-romane arată că acestea se găsesc în proporții variate în toate cele trei provincii ce alcătuiau Dacia romană: Transilvania, Oltenia și Banat. Urme creștine daco-romane întâlnim mai ales în fostele orașe, lângă castre, centre comerciale și așezări civile. Ele
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
avut rezultate nesemnificative. Creștinismul nord-dunărean de origine latină, ca și cel primit de vizigoți în masă, în sudul Dunării, de factură greco-orientală, au evoluat independent, fără influențe reciproce, în împrejurări istorice diferite. Să reținem că, în secolele IV-V, toate vestigiile creștine aparțineau autohtonilor, dintre triburile (populațiile) alogene imigrate nici unul nu era creștin. Majoritatea obiectelor creștine din secolele V-VI provin din așezări, foste castre și orașe romane, unde populația autohtonă continua să viețuiască. În cimitirele și așezările gepizilor nu s-
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
creștine, după impactul hunic, pe de altă parte. Acest fenomen al trecerii de la păgânism la creștinism, desfășurat mai intens din a doua jumătate a secolului al V-lea (după 454), este cu atât mai evident în spațiul extracarpatic, unde majoritatea vestigiilor creștine sunt locale. Atenuarea și înlocuirea multora dintre vechile credințe de către creștinism în teritoriile din nordul Dunării, trebuie să fi fost facilitată de faptul că, după cucerirea romană (106), universul religios al locuitorilor Daciei nu mai era un sistem închegat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
înainte de cucerirea Daciei, în câmpia Tisei, de unde apoi s-au extins treptat spre est, în teritoriile dacilor liberi. După ce autoritățile civile și militare romane au părăsit orașele Daciei, iazigii au pătruns în vestul Banatului, în teritoriul dintre Mureș și Timiș. Vestigiile iazigilor, cimitirele de înhumație, au fost descoperite în sud-vestul Daciei. Urmele lor, ceramică, unelte, podoabe, monede, sunt cele specifice unei populații pastorale. Pe de altă parte, descoperirile arheologice nu pot fi atribuite, în secolele III-IV, autohtonilor sau iazigilor. Totuși, elementul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Daciei romane, la care se adaugă Valea Tisei, ocupată anterior de aceștia.24 După Iordanes, Gepidia se întindea între Tisa și Dunăre, de-a lungul Carpaților, până la Olt. Conform informațiilor furnizate de descoperirile arheologice, în sudul Transilvaniei nu se cunosc vestigii gepide. Un aspect interesant al problemei este că urmele gepide din secolul V, în această regiune, sunt puține, ceea ce indică faptul că gepizii erau puțin numeroși ca să poată acoperi întreaga arie a teritoriului menționat. Concentrați în grupuri mai mici, îi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
la Felnac (jud. Arad), s-a aflat mormântul unui bijutier, la Sânpetru (jud. Arad), mormântul unui călăreț-războinic cu armele respective. Aceste descoperiri se află mai ales pe valea Mureșului inferior, pe unde avarii au pătruns. În Banat s-au descoperit vestigii avare din epoca târzie (secolul VII), aici au avut loc confruntări militare cu bizantinii, în anii 599-600. Stăpânirea avară în bazinul carpatic a marcat istoria acestei regiuni pentru două secole și jumătate. Ei au impus propriul model, adus din răsărit
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
terminologii agricole este mărturia vie a originii latine și a statorniciei neamului românesc. 5 O altă ocupație importantă era mineritul. Pe teritoriul românesc au fost valorificate resursele miniere-pământul era bogat în rezerve de minereuri metalice, saline ș.a. Au fost descoperite vestigii ale activității de extragere și reducere a minereurilor, s-au aflat 30 de așezări din secolele IV-VII și alte 42 din secolele VIII-XI. În multe așezări, mineritul era o activitate permanentă, pe parcursul întregului mileniu, precum centrele de la Teliuc, Lozna, Târgșor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de redus minereu, controlul temperaturii și obținerea produsului finit (metalul)-o aflăm la cuptoarele de la Fizeș și Șoșdea (Banat), Ciurel (București) și Târgoviște. Era extras și prelucrat mai ales fierul, dar și cuprul (arama). În multe așezări s-au descoperit vestigii ale activității minerești cuptoare, zgură de fier, bucăți de metal: Șirna (jud. Prahova), Dăbâca (jud. Cluj), Biharea (jud. Bihor), Ghelari și Teliuc (jud. Hunedoara), Dulceanca (jud. Teleorman), Dodești (jud. Vaslui). Datele istorice-arheologice indică faptul că erau valorificate exploatările de fier
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
primul plan, se afla prelucrarea metalelor, în special a fierului, metalul cel mai însemnat pentru societatea medievală. Din acest metal erau făurite uneltele agricole, armele, piesele de harnașament, obiectele de uz casnic. Prelucrarea metalelor, a fierului, era un meșteșug specializat. Vestigiile ce atestă acest meșteșug sunt bogate: atelere de fierărie de la Străulești, Lacul Tei-București, Șirna și Budureasca (jud. Prahova, Orșova, Telița (jud. Tulcea), Pârjoaia (jud. Constanța), LoznaStrăteni (jud. Botoșani), Botoșana (jud. Suceava), Biharea (jud. Bihor), Felnac (jud. Arad). În aceste localități
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
vieții obștilor românești, din secolul VII-X, erau prezente și manifestări spirituale ce ilustrau mentalități, obiceiuri și credințe. Descoperirile arheologice oferă date a căror interpretare permite cunoașterea unor aspecte ale vieții spirituale din secolele VII-X. În urma cercetărilor efectuate au fost descoperite vestigii cu semnificații spirituale: cruciulițe, medalioane, aplice și alte obiecte inscripționate-dovadă că în comunități (obști) se cunoștea scrierea. Însușirea scris-cititului constituia apanajul unor categorii legate de viața urbană-dovezile provin din castre și așezări citadine: Sucidava, Dinogetia, Tomis, Callatis, Capidava, Păcuiul lui
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
începutul celui de-al VI-lea. În secolele V-VII, se înmulțesc simbolurile creștine pe teritoriul fostei Dacii romane și în teritoriile libere locuite de daci-asistăm acum la o uniformizare a civilizației (romane creștine), în spațiul carpato-danubiano-pontic, s-au descoperit vestigii creștine, 31 pe teritoriul dacilor liberi și 22 pe cel al fostei provincii romane. În ceea ce privește organizarea instituțională, în secolul al IV-lea, existau episcopii în regiunile din sudul Moldovei și nord-estul Munteniei-nume precum Teofil, Wulfila, Godas, Silvanus-de unde rezultă existența
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de trai, felul de a lupta, credințele lor. Cu privire la prezența slavilor în regiunile carpato-dunărene, trebuie precizat că deși izvoarele scrise bizantine îi menționează aici, încă de la începutul secolului al VI-lea (Pseudo-Caesarius), cercetările arheologice nu au dus la descoperirea unor vestigii slave certe înainte de mijlocul secolului al VI-lea. O explicație posibilă ar fi că, în prima jumătate a acestui secol, expedițiile de jaf împotriva Imperiului erau întreprinse de cete militare slave, care își aveau sălașurile în teritoriile de la est de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
o așezare reală a slavilor în nordul Dunării de Jos. Astfel, Procopius specifică că "sclavinii își au sălașurile dincolo de Dunăre, nu departe de țărm".4 Dar precizări importante în legătură cu prezența reală a slavilor în regiunile carpato-dunărene au adus cercetările arheologice. Vestigiile slave arhaice, alcătuite din ceramică, unelte, obiecte de îmbrăcăminte și podoabă au putut fi separate de cele autohtone-de cele mai multe ori fiind descoperite împreună. Repartiția geografică a vestigiilor slave arhaice arată (indică) faptul că din regiunile Niprului superior și mijlociu, al
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
importante în legătură cu prezența reală a slavilor în regiunile carpato-dunărene au adus cercetările arheologice. Vestigiile slave arhaice, alcătuite din ceramică, unelte, obiecte de îmbrăcăminte și podoabă au putut fi separate de cele autohtone-de cele mai multe ori fiind descoperite împreună. Repartiția geografică a vestigiilor slave arhaice arată (indică) faptul că din regiunile Niprului superior și mijlociu, al râurilor Pripet și Bug, traversând cursurile Nistrului, Prutului și Siretului, dinspre nord, slavii s-au infiltrat treptat în zonele extra-carpatice până în estul Câmpiei muntene. Apoi anumite grupuri
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de Carpați și după ce au străbătut văile Oituzului și Trotușului, au înaintat până în sud-estul Transilvaniei, fiind oprite să înainteze mai departe de gepizi. Până acum, în regiunile de stepă din sudul Moldovei, dintre Siret și Nistru, nu s-au descoperit vestigii slave din secolele VI-VII, deoarece aceste regiuni nu erau prielnice felului de viață, bazat pe agricultură, creșterea vitelor și meșteșuguri. Slavii au ocolit zonele montane și submontane întrucât preferau regiunile mai joase de podișuri și câmpii împădurite, chiar mlăștinoase
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
felului de viață, bazat pe agricultură, creșterea vitelor și meșteșuguri. Slavii au ocolit zonele montane și submontane întrucât preferau regiunile mai joase de podișuri și câmpii împădurite, chiar mlăștinoase. Numărul slavilor din sud-estul Transilvaniei era destul de mic, după cum indică puținele vestigii ce le aparțin, datorită prezenței gepizilor în Transilvania intracarpatică. Puține urme slave din secolele VI-VII sunt și în vestul Munteniei, Oltenia și Banat. Și în Dobrogea, urmele slave lipsesc sau sunt foarte rare. O serie de urme semnalate pe
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Noviodunum și Aegyssus aparțin anților sau slavilor. Civilizația caracteristică slavilor arhaici (timpurii) este distinctă de civilizația populației autohtone, romanice, cu care slavii au intrat în contact și au coabitat un timp. Cele mai importante obiective în care au fost descoperite vestigii slave, din secolele VI-VII, sunt concentrate în regiunile estși sud-carpatice mai ales în zonele de podișuri și câmpii împădurite. S-au făcut descoperiri la Hliboca și Socol-Cernăuți (Bucovina), la Rașcov-Hotin, Hucea-Bălți, Dănceni și Hansca-Chișinău (Basarabia), Botoșana II (jud. Suceava
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
după 602, influențați puternic de civilizația și structurile social-economice ale romanicilor autohtoni, mai numeroși, s-au integrat rapid în sânul comunităților romanice, astfel că, pe la mijlocul secolului al VII-lea, nu pot fi ușor separate de elementele specifice ale civilizației autohtone. Vestigiile slave pun în evidență tipul de locuință folosit de ei sub formă de bordeie parțial adâncite în pământ sau construite la suprafață sub formă de colibe. Locuințele slave erau simple, destinate unei folosiri de scurtă durată. În interiorul lor au fost
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
animalelor, a continuat și în aceste secole. Minereul de fier era exploatat pentru obținerea de unelte agricole. În așezări se practica extracția fierului și prelucrarea lui în ateliere de fierărie, ca la Ghelari, Târgșor, Șirna, Dulceanca, Fedești. S-au descoperit vestigii ale extracției și reducerii minereurilor în numeroase localități: cuptoare de redus s-au aflat în așezările Hlincea-Iași, Bârlad, Fedești, Străulești-București, Zimnicea, Șirna-Prahova, Ghelari-Hunedoara, Vladimirescu-Arad, Telița. Ca și economia agrară, terminologia minieră reflectă vechile tradiții daco-romane anterioare ale mineritului, fiind de
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
prestigiu: Ion Jalea, Alexandru Busuioceanu, Adrian Maniu, George Oprescu, G. M. Cantacuzino, Paul Henry, Virgil Vătășianu ș.a. Un loc important îl are, în preocupările publicației, istoriografia. Se remarcă, în primul rând, seria de nouă studii ale lui Marcu Beza despre vestigiile românești din Balcani și din Orientul Apropiat, dar și alte contribuții aparținând lui Scarlat Lambrino, Radu Vulpe, Radu Rosetti, C. Mătasă, Const. Moisil. Notabile sunt și articolele pe teme filologice, etnografice, sociologice, pedagogice, geografice, medicale, colaboratorii fiind în general nume
BOABE DE GRAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285767_a_287096]
-
Poșeta aceea veche marca una dintre primele amintiri ale bunicii, iar pentru noi, geneza lumii minunate a memoriei sale: Paris, Pont-Neuf... O uimitoare galaxie în gestație, care își schița contururile încă vagi în fața privirii noastre fascinate. Exista, de altfel, printre vestigiile trecutului (îmi amintesc voluptatea cu care mângâiam cotoarele aurite și netede ale volumelor roz: Memoriile unui caniș, Sora lui Gribouille...) o mărturie și mai veche. O fotografie, făcută deja în Siberia: Albertine, Norbert și, în fața lor, pe un suport foarte
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
imperiului. O gigantică hidrocentrală în aval, un metrou în construcție, un enorm port fluvial acreditau în ochii tuturor imaginea compatriotului nostru - învingând forțele naturii, trăind în numele unui viitor luminos, fără să-i pese deloc, în efortul lui dinamic, de ridicolele vestigii ale trecutului. În plus, orașul nostru, din cauza uzinelor lui, era interzis străinilor... Da, era un oraș în care se simțea foarte puternic pulsul imperiului. Ritmul lui, de îndată ce ne reîntorceam, începea să ne cadențeze gesturile și gândurile. Ne contopeam cu respirația
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
urmă la marginea mahalalei și i-a întins fetiței păpușa mare cu obrajii scorțoși cu care se juca țigăncușa în serile lungi de iarnă... Păpușa aceea venise odinioară de la Paris și, împreună cu ziarele din „cufărul siberian”, era unul dintre ultimele vestigii ale vieții lor de altădată. Adevărata foame, Albertine o știa prea bine, avea să vină primăvara... Nu mai era nici măcar un mănunchi de ierburi pe pereții din antreu, piața era pustie. În mai, au fugit din izba lor, fără să
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]