606 matches
-
momentul cumplit. Mijloacele de transport hipo, mecanice ori de alt tip, nu mai pot ieși în drum. De fapt,în care drum, oare, că nu mai e, nu se mai vede, pe nicăieri, nici un drum. Totul e o mare de vifor amenințător, ucigaș. Doar mașinile puternice, grele, de teren, ale organelor de ordine publică,își mai fac apariția, pe ici-pe colo. La Poeni, localitate atât de frumos botezată de înaintași, atât de mult iubită de actualii comunitari,în tot timpul anului
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
Cu ajutoarele ei de bază, o urcă în autoturism. Și pornește. Pornește la atac, și înfruntă natura-monstru,în aceste clipe, și, fugind din fața morții iminente. învinge. Da, temporar -învinge. Iese victorios, din lupta cu o seamă de nămeți, și cu viforul turbat și criminal. De la un punct, mijlocul său de transport, miraculos, nu mai poate face față situației. Stratul de zăpadă este prea gros și prea cu putere impins, de vânt, ca să-i poată îngădui să mai avanseze. Recurge la o
Blândeţea by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/672_a_1240]
-
Esențelor 78 printr-o iarnă mai adâncă printr-o iarnă mai adâncă într-o vreme necuprinsă te voi trece în hotarul de himeră mult prea ninsă unde toată veșnicia e pierdută-n alb de lapte și-mi surâde doar pe vifor când sfielnic mă străbate și te văd prin tâmpla porții cum îți strângi căuș în palmă două vrăbii geruite-n pribegirea lor cea calmă eu voi cere să se schimbe să se uite neuitarea și să-ți pun în ochi
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
duios Sau lacrimi vom plăti arvună? De ce când vise hoinăresc Prin lumea tristă și amară Durerile se adâncesc Și plâng pe strune de vioară? De ce să ne-amăgim? Sfârșit! Din lacrimi, vorbe și ranchiună, Azi, sufletul e părăsit, Cuprins de vifor si furtună... Monolog Când gânduri curate-și iau zborul Spre țărmuri izbite de val, în suflet, timid e fiorul, Boboc de jasmin, sideral. Când totul clamează tăcere, Să uiți, vrei, dureri indigo. Speranța e doar adiere, Tu joci în veșmânt
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
norii se adapă din fântână; tot pândind semințele-n ogoare, cântec vechi, de ploaie, îl îngână. Nu e mult de când s-au spart în cioburi, troienind amurguri despletite, și în paltini, aninate globuri luminau subțire, mult tihnite. Prea sătui de vifore, de iarnă, plâng în zori sub merii din livadă și din ocne Înegurate toarnă indolente ploi ce stau să cadă. Tot pândind semințele-n ogoare, răstignit e cerul pe ninsoare. Nu știu de ce Nu știu de ce atunci când vreau să zbor
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Dar Tu ne ierți cu-aceeași dărnicie Să trăim prin moarte, înviere! Renaștere Am renăscut strângând nemărginirea în sufletul meu veșnic covârșit De dorul de-a cuprinde nemurirea Și liniștea din cerul nesfârșit. Am rătăcit pe căi întortocheate, Prin întuneric, vifor înfruntând, Spaime, dureri cu mine-mperecheate, Vise deșarte-n gându-mi sângerând. M-am afundat în mlaștina tristeții, Noian de pătimiri m-a-ngenuncheat, Târându-mă prin negurile vieții... Nu Te-am zărit că pururi m-ai vegheat. Când m-am trezit din
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
gândăcel preocupat de problemele sale diurne și deodată, ca un zmeu În miniatură, se repezea vijelios spre cârdul de rațe adormite și găini moleșite de căldura soarelui de vară, scoțând țipete ce se voiau Înfiorătoare. Orătăniile alergau bezmetice din calea viforului cald, mirându-se nespus de perfidia hultanului care putea lua orice formă umană. Atacul, pe cât de vijelios, pe atât de scurt, se termina Întodeauna În fața curcanului, căruia din motive știute de toți cei mari ai casei, dar neînțelese de către Va
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
Stau noaptea în căsuța mea iubită Și-aud cum lemnele trosnesc arzând sub plită. Ascult cum viforul vuiește printre pomi Și tu, iubito, în lunga noapte dormi. Privesc la lumânarea ce pâlpâie ușor Și-ncetul mă cuprinde asprimea clipelor de dor În noaptea lungă și geroasă Stau singur și uitat într-un ungher de casă. În noaptea
Lunga noapte by NECULAI I. ONEL () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83186_a_84511]
-
contează câte carate are coroana regală, ci soclul ei. Poporul care nu ascultă de legile lui, joacă după regulile altora. Una din moștenirile certe lăsate de imperii este cenușa. Revoluțiile sunt băi de sânge și de alcool. Pentru noi, românii, viforul tranziției a început acum 2500 de ani. Istoria - această bibliotecă a eșecurilor umane. Epoca strâmbă pune eroarea în ramă. Unele popoare se adaptează la orice zăbală a istoriei. Istoriei i-a fost întotdeauna frică de judecata culturii. Nu tot ce
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
părea înseninată, sub horbota sclipitoare a zăpezii. Vântul fâlfâia pe lângă pereți, ca o pasăre de noapte cu aripi grele. De câteva zile, din noaptea de Sf. Vasile, vremea era geroasă și cu viscole care nu mai conteneau... ca un adevărat vifor. Anton Chiuariu, pădurar peste o bună parte din codrii Fălciuilui până în hotarul Tutovei, cu greu a răzbit prin omătul gros până la pieptul calului, și a izbutit s-o aducă pe bătrâna moașă de acasă, înfofolită în cojoace ca o momâie
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
binele și răul!“ Solomon „...Te-am auzit cum hăuleai departe Înfiorând pădurea’nzăpezită, Bătrâne lup, cu gura istovită, Etern pribeag al câmpurilor moarte. Te-ara auzit cum hăuleai departe. Te-am auzit, și’n ceasurile grele Ce mă gonesc cu vifore turbate, Am priceput chemarea ta de frate, Și-am priceput că-n noaptea fără stele Tu ești tovarăș visurilor mele. Tu, numai tu, neîmblânzită fiară, Ce-ți strigi pustiei patima flămândă, Și-n prigonirea câinilor la pândă, Îți plângi prin
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
etc, toate apărând parcă, de undeva, din nimicul peretelui, înfiripat brusc din întuneric. Pășind în clarobscurul din sala propriu-zisă de film sau stând acolo pe întuneric, departe de căldura toropitoare a străzii, vara, sau de gerul de afară, departe de viforul care spulbera zăpada, iarna, mi se părea adesea că până și inima din piept începea să-mi bată mai tare. La sfârșitul filmului, nu-mi venea să cred că toți oamenii aceia frumoși și parcă nemuritori, aveau să dispară cu
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
în care am mîncat, cu ceapă, un bulz de mămăligă îmbrînzită ș-am băut apă din cofă, scoasă proaspăt din fîntînă. Pentru măruntaiele mele, ca să funcționeze, și pentru cugetul meu, ca să judece, a fost exact ce trebuia. Cine știe cît vifor de generații s-or fi hrănit cu brînză, cu ceapă și cu hrișcă. Îmi place primăvara să mă las cu coasta pe pămînt. Nici răveneala lutului, nici adierea vîntului nu-mi dă dureri de oase. Aud cucul și cîinii sau
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
atunci aveai bani, dar ce să cumperi cu ei? Acuma în magazine găseai toate alea, dar bani ioc. Să te-mbolnăvești de inimă rea, nu alta. De la Adjud încolo, vremea s-a stricat. S-a pornit o vijelie și un vifor de ne era frică să nu rămânem înzăpeziți. Piciorul se umflase ca o pâine dospită, pantoful stătea să pocnească, vorbăria mă scotea din minți. Nimeni nu se plângea că pe vremea Marelui Cizmar nu aveai voie să cârtești, că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Lupul Octavian Goga (fragment) Te-am auzit cum hăuleai departe, Înfiorând pădurea-nzăpezită, Bătrâne lup, cu gura istovită, Etern pribeag al câmpurilor moarte, Te-am auzit cum hăuleai departe. Te-am auzit, și-n ceasurile grele Ce mă gonesc cu vifore turbate, Am priceput chemarea ta de frate, Și-am priceput că-n noaptea fără stele Tu ești tovarăș visurilor mele... Tu, numai tu, neîmblânzită fiară, Ce-ți strigi pustiei patima flămândă, Și-n prigonirea câinilor la pândă, Îți plimbi prin
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
timp. Apoi îl așeză lângă el, pe marginea fotoliului, și-și opri privirile asupra primei fotografii. Era palidă, decolorată, aburită, dar recunoscu fără greutate casa părintească din Piatra Neamț. V Începuse să ningă câteva ceasuri înainte, apoi, după Bacău, se dezlănțuise viforul; dar când trenul intră în gară ninsoarea încetase, și pe cerul spălat răsăreau, sticloase, cele dintâi stele. Recunoscu piața, imaculată sub zăpada proaspătă, deși de o parte și de alta se înălțau blocurile de curând construite. I se păru totuși
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
dureros de ai mei, că, o clipă, am crezut că mă vor pulveriza pe loc. Era Înăuntrul lor atâta dorință, atâta așteptare și atât de frumoasă era această femeie (nu o vedeam decât prin ferestrele ochilor, dar acolo se amesteca viforul cu mireasma liliacului În primăvară), că aș fi vrut s-o răpesc clipei și s-o duc departe, undeva unde să fim doar noi doi și să ne privim nestingheriți de nimeni. „Hai, dragă, ce te zgâiești atâta?“, am auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
dar mizează foarte mult pe elanurile vitaliste ale ființei. Amprenta cea mai vizibilă în această poezie este de altfel cea blagiană, după cum o dovedește cumulul de motive preluate și prelucrate cu sfiiciune firească: "sămânța proscrisă", vara "pârguită de semne", trupul "vifor satanic", "imensa muțenie", "cenușa" agonizândă a faptei, "un fior de-ntuneric sau stea/ în care cerbii trec/ spre înec" ș.a.m.d. La fel ca în etapa expresionistă a poetului din Lancrăm, emulul din Homiceni intenționează să oficieze o poezie
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
vieții, poetul închide o zguduitoare experiență morală", observa AL. Husar, referindu-se la primul op al lui Vasile Popa-Homiceanu. Nevoia de proiecție a tuturor experiențelor, inclusiv a celor pronunțat senzoriale, în cerebralul care să le dea sens ("gândesc cu trupul/ vifor satanic/ cu ochii cu buzele cu mâinile/ gândesc/ Sărbătoare a gândului meu"), devine și mai evidentă în următoarele două volume, Risipele ființei (Editura Fundației Culturale Poezia, Iași, 2005) și Drumul spre Efes (Editura Alfa, Iași, 2008). În textele concepute ca
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
b) miracolul continuității: "A doua minune: Daco-Romanii, părăsiți de împărăție la voia soartei, în anul 271, au rămas pe loc în țara lor, Dacia, și fără vreo sminteală au înfruntat, în timp de o mie de ani, cel mai cumplit vifor de năvăliri barbare - așa cum nu s-a mai întâmplat cu alt popor din lume"; c) miracolul creștin, care a definit spiritualitatea românească "cu mult înainte de venirea și creștinarea vecinilor noștri: Ungurii, Bulgarii, Sârbii, Rușii și Polonii" (Constantinescu, 1928, pp. 5-6
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
arătat pomul vieții și a rânduit heruvimi și sabie de foc ce se întorcea de-l străjuia; cutremură-te și te depărtează. Căci te jur cu numele Aceluia care a umblat ca pe uscat pe valurile mării și a certat viforul vânturilor; a Cărui căutătură seacă adâncurile și groaza Lui topește munții; că Acela și acum îți poruncește prin noi: Teme-te, ieși și te depărtează de la zidirea aceasta și să nu te întorci, nici să te ascunzi în el, nici
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
șeful politic suprem al celui care aruncă trivialităț ile: ... G. Tutoveanu este „un adevărat, un duios și un puternic poet”; poezia sa „Aduceți‐vă aminte” este „Una din cele mai frumoase bucăți lirice din literatura noastră”; poemul său „Logodnica lui Vifor” este „de o formă clasică pură”; întregul volum „Balade” e „cea mai însemnată carte de poezii din acest an și de câtva timp încoace”. Cel de al doilea număr din Praștia apare la 20 ianuarie 1924. Este realizat la Tipografia
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
la cunoștință cititorilor că „ultimele două numere din Vocea 225 Tutovei au fost „oprite din ordinul autoritățil or superioare...” Simpatizând cu țărănimea, Vocea Tutovei publică articole: „Armata ucigașă”, semnat Ego, „În che stia țărănească cu privire la administrație și justiție” ‐ de G. Vifor; „Răscoalele țărănești... o rătăcire momentană?” - de N.N. I.; „În luptă pentru regenerarea satelor” - de V.G.; „Cum s‐au potolit răscoalele?” - de Virgo și chiar un serial „1907” - semnat de St. Constantiniu, în numerele 39, 40 și 41 ale anului calendaristic
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
ca un ultim mereving. Poezie leneșă, iarăși: jalnica, cerșetoarea cantilenă a nomazilor ultimi-simboliști. Palidă ca un altoi neprins; oribilă, tremurătoare ca un plămîn expectorat - fie buretele răcoritor pentru fruntea (enormă) a vreunui critic, congestionat pînă la urmă, nedumerit, nefericit de viforul și săbiile albastre și adîncul de rai în care vrea să fie văzut Spiritul. Poezie leneșă: poezia sinceră, inepta insistență de a scrie versuri cum vorbești, banalul reabilitat, curcit cu sensibilitatea; sărăcia poeților provinciali de a prefera o predică protestantă
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
soarelui, București, 1956; Valea Albă, București, 1957; Cartea poreclelor, București, 1957; Cărțile săgetătorului, București, 1957; Cel din urmă apostol, București, 1957; Povestiri eroice, București, 1960; Nopți udeștene, București, 1960; Pământul zimbrului, București, 1962; Inimi fierbinți, București, 1963; Poezii, București, 1964; Viforul, București, 1966; Farmecul depărtărilor, București, 1966; Clopote în amurg, București, 1969; Turmele. Cordun. Avizuha. Valea hoților, postfață Silviu Dan Gheorghiu, București, 1971; Satul uitat, București, 1974; Călărețul orb, îngr. și pref. Constantin Călin, Cluj-Napoca, 1975; Cartea de piatră, îngr. și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286051_a_287380]