1,035 matches
-
urmă de nor. Pentru că luam pastile antialergice, credeam că poate asta e cauza. Tocmai schimbasem pastilele și începusem să iau altele noi. „Poate or avea efecte secundare“, îmi spuneam. Am ajuns la firmă, dar totul era întunecat. Eram lipsit de vlagă. M-am așezat la birou. Mă uitam pierdut pe geam. S-a terminat ședința de dimineață și am mers cu ceilalți la masă. Nu aveam poftă de mâncare și nici chef să vorbesc cu nimeni. Am luat ceva în gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
care le primeam erau de rău. Vreo trei-patru oameni muriseră. Alții erau în comă. La două zile după externare am început să mă duc din nou la muncă, dar, chiar și după ce plecam de la serviciu, mă simțeam ciudat. Nu aveam vlagă și oboseam imediat. Nu-mi mai aminteam nimic. Chiar și în zilele obișnuite mi se întâmpla de multe ori să mă întreb: «Cum de mă simt iar rău?». Mi s-au întâmplat multe lucruri ciudate, dar nu știam dacă erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
întorsesem în Japonia, că mă urcasem în metrou. Absolut nimic. Prima oară am întrebat-o pe soția mea dacă se simte bine. Pe fața ei se citea nedumerirea (râde). Am stat patru zile la terapie intensivă și eram lipsit de vlagă. Nu puteam să-mi mișc membrele. Nu vedeam bine. Am auzit că, dacă ai pupilele contractate, vezi întunecat, la mine nu a avut acest efect. Pur și simplu vedeam în ceață. Din fericire, la spitalul acela aveau pachet antichimic. L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
plină de realizări. Nu știu cât de eficiente vor fi rugăciunile mele. Nu am încredere că îi vor ajuta cu ceva. Până la urmă și eu sunt un scriitor imperfect, cu multe defecte personale. Îmi doresc din suflet ca aceste rugăciuni lipsite de vlagă, să-și găsească un locușor undeva în lumea asta și să fie primite - chiar dacă prezența lor va fi trecută cu vederea. „Ce bine ar fi dacă aș putea să-ți dau înapoi intacte lucrurile primite de la tine...“ 5 ianuarie 1997
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
cu toții și vor fi acoperiți de rușine. 12. Fierarul face o secure, lucrează cu cărbuni, și o fățuiește și-i dă un chip cu lovituri de ciocan, și o lucrează cu puterea brațului; dar dacă-i este foame, este fără vlagă; dacă nu bea apă, este sleit de puteri. 13. Lemnarul întinde sfoara, face o trăsătură cu creionul, fățuiește lemnul cu o rindea, și-i înseamnă mărimea cu compasul, face un chip de om, un frumos chip omenesc, ca să locuiască într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85106_a_85893]
-
îi tremurau. Ameți. Se opri gata să cadă. Gâfâia hipnotizat de ochii holbați ai caracatiței, în spatele căreia se ridica un perete enorm de rafturi pline cu dosare vechi și registre prăfuite. Poticnindu-se, târându-se, rostogolindu-se, ajunse stors de vlagă, lăsând în urma lui o dâră de limax. Aș dori să dau un anunț la ziar. Spune! râgâi caracatița. Se aplecă până în dreptul gurii căscate de geam: "Caut obiecte stranii. Intrarea Labirintului, numărul 43." Rosti fraza scurt, pe nerăsuflate, de teamă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
infirmității copilei, stătea aplecat într-o rână. Bătrânului i se păruse firesc ca sicriul să urmărească forma și silueta trupului, în loc să fie o ladă amorfă, identică pentru toți. Privi pe geamul ce dădea în curtea din spatele casei. Soarele apunea fără vlagă dincolo de ograda lăsată în paragină. Se întuneca în cameră și privirea îi zbură ca un fluture de noapte spre flacăra singurei lumânări care ardea între mâinile moartei. Ceara topită picura pe degetele descărnate ale fetei. Un rictus crispa fața Bătrânului
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
pe degetele descărnate ale fetei. Un rictus crispa fața Bătrânului la fiecare nouă picătură de ceară încinsă. Se gândi o clipă să schimbe poziția lumânării, dar își înăbuși gestul, realizându-i inutilitatea. în vârful flăcării se contura chipul supt de vlagă al lui Vanghele un macedonean între două vârste, înalt și uscat, cu pielea palidă, cu vase de sânge vinete brăzdându-i fața. Avea sprâncene negre, stufoase și împreunate, pomeți proeminenți de asiatic și două arcade ieșite în afară, ca un
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
e gratuită! Călcându-se în picioare, gata să dărâme coșmelia, mulțimea se vânzolea și lua cu asalt intrarea prea strâmtă, scormonindu-se prin brăcinare după câteva parale agonisite pe vreo vită vândută în zori. La ieșirea din circ, storși de vlagă și cu ochii rătăciți, târgoveții făceau roată în jurul fotografului ambulant, care îi ademenea și îi trăgea de mânecă, explicându-le că se pot pricopsi cu un tablou "mai real ca realul", cu care puteau să-și minuneze logodnica, familia sau
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
să o privească, desluși un bărbat bătrân care îi imita mișcările și gesturile, dar nu mai putea fi sigur că ceea ce vede în oglindă este imaginea lui însuși. Avea convingerea că oglinda, mai mult decât reflectă, devorează lacomă sufletul și vlaga celui oglindit. Credea că, o dată plecat din fața oglinzii, ceva din el, partea cea mai subtilă și esențială, rămâne acolo, în străfundurile ei nesățioase. Ieși din cadrul oglinzii, dar nu încetă s-o privească zile și nopți în șir, fără întrerupere. Cu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
ar fi tras cu violență draperiile grele, ar fi deschis larg ferestrele și ar fi lăsat aerul, lumina, mirosurile și ciripitul păsărilor să pătrundă în spațiul acela destinat pânzelor de păianjen, larvelor de molii, sentimentelor ofilite și privirilor lipsite de vlagă și de pasiune. Această ființă care visa cu ochii deschiși, care privea detașată și indiferentă, fără să vadă propria-i dedublare în apele înghețate ale oglinzii, fixa acum cu privirea plină de viață ochii și chipul blajin al Bătrânului. Acesta
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
bogăția amețitoare de culori ale iarmarocului: "Cataligarii pășeau peste omenire ca berzele peste broaște". Cel mai reușit capitol îmi pare cel în care se vorbește despre mirajul oglinzii: "Avea convingerea că oglinda, mai mult decât reflectă, devorează lacomă sufletul și vlaga celui oglindit". Din apele adânci ale oglinzii, bătrânul Arhivar face să răsară imaginea ispititoare a unei tinere femei, Despina: "Scoțând oglinda din dimensiunea timpului, nu adusese doar chipul melancolic al femeii în fața lui. Fenomenul funcționase și invers. Imaginea Bătrânului se
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
-n fân, de ne calcă toți în picioare, dacă nu și mai rău. Totdeauna dăm vina pe greaua moștenire a trecutului. Într-adevăr am moștenit o mulțime de cuvinte împreună cu metehnele respective de la fanarioții cei turciți care ne-au supt vlaga. Bacșiș, robie, bir, mazilire, corupție, peșcheș, lașitate, caftan, abuz, ciubuc, halal, complot, aga, jaf, lefegiu, lingușeală, alai, lulea, anteriu, trândăvie, cămătărie, calicie, samavolnicie, vizir, caimacam, politichie, tâlhărie, capuchehaie, viclenie, pricopsire, firman, lichea, bașbuzuc, buluc, bairam, mahala, calabalâc, protipendadă, taifas, cârdășie
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
de a căror bunătate și bunătăți m-am bucurat cu prisosință. Recunoștință până la capătul de drum. REFLECȚII (CXLVIII) Nici cu mintea de pe urmă Nu suntem mai înțelepți. De aceea, nu se curmă Nedreptăți în timpi nedrepți. * Trăiesc în vis, de vlagă seci Doar pasiuni tardive - Par mărăcini într-un ghiveci Ori umbre maladive. 10 octombrie 2003 Vulpea când n-ajunge spune: „Strugurii sunt acri tare”; Omul prinde-n sac, depune, Face chiar o devastare. 12 octombrie 2003 Recitesc ce-am scris
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
învolburare de spume, printre ramurile aplecate ale unei sălcii mari. Izbuti să se agațe și, de la acel reazem nesigur, să treacă la o creangă mai solidă, care, prietenoasă, îl ajută să ajungă la un loc sigur. Ud leoarcă, stors de vlagă, ieși din apă, făcu câțiva pași printre copaci și se prăbuși ca o zdreanță în iarbă. Trebui să treacă o vreme până să-și recapete suflul regulat și doar atunci înțelese cu adevărat că se afla pe același mal de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vorbească blând, sub privirile înspăimântate ale hunilor dimprejur. Nu dură mult. Foarte curând, respirația lui Inisius deveni mai puțin gâfâită, încetă să mai scurme pământul cu picioarele, iar ochii săi își recăpătară, în sfârșit, vederea. Puțin după aceea, stors de vlagă, călugărul adormi în brațele confratelui său. Ținându-i capul în poală, Gomerius părea acum să-l alinte ca pe un copil, iar vederea unor asemenea schimbări teribile în comportamentul și starea suferindului smulse războinicilor ce îi înconjurau exclamații și comentarii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
firave de lumină începeau să apară deasupra cetății. La o cotitură a străzii, o siluetă ce se clătina se desprinse de lângă zid și aproape se aruncă asupra lui Sebastianus. Susținându-l pe omul acela care se agăța de el fără vlagă, prefectul recunoscu în el pe unul din soldații lui Marcentius. Văzu că avea un obraz sfârtecat adânc de o lovitură de sabie și, pe când îl sprijinea, își simți mâinile umplându-se de un lichid cald și lipicios: în mod evident
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îi tremurau. Ameți. Se opri gata să cadă. Gâfâia hipnotizat de ochii holbați ai caracatiței, în spatele căreia se ridica un perete enorm de rafturi pline cu dosare vechi și registre prăfuite. Poticnindu-se, târându-se, rostogolindu-se, ajunse stors de vlagă, lăsând în urma lui o dâră de limax. Aș dori să dau un anunț la ziar. Spune! râgâi caracatița. Se aplecă până în dreptul gurii căscate de geam: "Caut obiecte stranii. Intrarea Labirintului, numărul 43." Rosti fraza scurt, pe nerăsuflate, de teamă
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
infirmității copilei, stătea aplecat într-o rână. Bătrânului i se păruse firesc ca sicriul să urmărească forma și silueta trupului, în loc să fie o ladă amorfă, identică pentru toți. Privi pe geamul ce dădea în curtea din spatele casei. Soarele apunea fără vlagă dincolo de ograda lăsată în paragină. Se întuneca în cameră și privirea îi zbură ca un fluture de noapte spre flacăra singurei lumânări care ardea între mâinile moartei. Ceara topită picura pe degetele descărnate ale fetei. Un rictus crispa fața Bătrânului
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
pe degetele descărnate ale fetei. Un rictus crispa fața Bătrânului la fiecare nouă picătură de ceară încinsă. Se gândi o clipă să schimbe poziția lumânării, dar își înăbuși gestul, realizându-i inutilitatea. în vârful flăcării se contura chipul supt de vlagă al lui Vanghele un macedonean între două vârste, înalt și uscat, cu pielea palidă, cu vase de sânge vinete brăzdându-i fața. Avea sprâncene negre, stufoase și împreunate, pomeți proeminenți de asiatic și două arcade ieșite în afară, ca un
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
e gratuită! Călcându-se în picioare, gata să dărâme coșmelia, mulțimea se vânzolea și lua cu asalt intrarea prea strâmtă, scormonindu-se prin brăcinare după câteva parale agonisite pe vreo vită vândută în zori. La ieșirea din circ, storși de vlagă și cu ochii rătăciți, târgoveții făceau roată în jurul fotografului ambulant, care îi ademenea și îi trăgea de mânecă, explicându-le că se pot pricopsi cu un tablou "mai real ca realul", cu care puteau să-și minuneze logodnica, familia sau
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
să o privească, desluși un bărbat bătrân care îi imita mișcările și gesturile, dar nu mai putea fi sigur că ceea ce vede în oglindă este imaginea lui însuși. Avea convingerea că oglinda, mai mult decât reflectă, devorează lacomă sufletul și vlaga celui oglindit. Credea că, o dată plecat din fața oglinzii, ceva din el, partea cea mai subtilă și esențială, rămâne acolo, în străfundurile ei nesățioase. Ieși din cadrul oglinzii, dar nu încetă s-o privească zile și nopți în șir, fără întrerupere. Cu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
ar fi tras cu violență draperiile grele, ar fi deschis larg ferestrele și ar fi lăsat aerul, lumina, mirosurile și ciripitul păsărilor să pătrundă în spațiul acela destinat pânzelor de păianjen, larvelor de molii, sentimentelor ofilite și privirilor lipsite de vlagă și de pasiune. Această ființă care visa cu ochii deschiși, care privea detașată și indiferentă, fără să vadă propria-i dedublare în apele înghețate ale oglinzii, fixa acum cu privirea plină de viață ochii și chipul blajin al Bătrânului. Acesta
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
bogăția amețitoare de culori ale iarmarocului: "Cataligarii pășeau peste omenire ca berzele peste broaște". Cel mai reușit capitol îmi pare cel în care se vorbește despre mirajul oglinzii: "Avea convingerea că oglinda, mai mult decât reflectă, devorează lacomă sufletul și vlaga celui oglindit". Din apele adânci ale oglinzii, bătrânul Arhivar face să răsară imaginea ispititoare a unei tinere femei, Despina: "Scoțând oglinda din dimensiunea timpului, nu adusese doar chipul melancolic al femeii în fața lui. Fenomenul funcționase și invers. Imaginea Bătrânului se
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
aici n-o să găsim un taxi, orice-am face, s-a exprimat, cu pesimism, locotenentul. Nici ținuta lui nu arăta mai brează. Capela de „pilot avântat“ părea crunt de nepotrivită pe chipul lui palid, umed, profund moleșit și lipsit de vlagă și, îmi aduc aminte, am simțit impulsul de a i-o smulge de pe cap sau măcar de a i-o îndrepta, de a o ajusta într-o poziție mai puțin strâmbă, aceeași senzație care te inundă, la o petrecere de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]