KorAP: Find »[drukola/base=vrajă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...22 23 24 ...165 >

4,110 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844

de priceput: aveau toți o singură casă și aceea era pământul. Dar acum pământul era bolnav. Și nici știința, de care erau atât de mândri, nici negoțul, care le aducea munți de bani, nici toate protestele din lume și nici vrăjile toate nu reușeau să-l vindece. Apoi, au început să moară, unul câte unul. Nu câte un om, ici și colo. Ci, așa, deodată, un sat întreg. Apoi un oraș. Apoi... Iar leacul nu se găsea. Într-un târziu, un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774

scoate un zgomot sec în atmosfera nopții geroase. Subțiratecul cântec al zurgălăilor pornește la început sfios, ca să se transforme, pe măsură ce sania începe să zboare, într-o cristalină și învăluitoare melodie. Dora și Dragoș tac, par a fi copleșiți de o vrajă ce s-ar putea rupe odată cu ruperea tăcerii. Sub învelișul cald se instalează o atmosferă misterioasă, din alte timpuri, din alte vremuri. Este ca și cum sania cu aspect de rădvan, condusă de vizitiul ciudat, ar reface un drum inexistent, un drum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
și fluturele buzelor lui ating încă odată pleoapele care s-au lăsat peste ferestrele sufletului ei. În fine, cei doi își continuă drumul alături unul de altul, fără să se atingă, fără să își vorbească. Ai zice că sunt sub vraja privirii în abisurile celuilalt și că tremură de teama că ea va rămâne unica de acest fel. Iată-i ajunși în apropierea mănăstirii, care poartă același nume cu satul Arbore. De fapt este o biserică mică, pierdută în imensitatea unei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
ales clipele, când odată cina terminată, doamna se așeza la instrumentul acela mare și negru, pe care la început îl privise cu neîncredere, iar el rămânea țintuit pe scaun, cu Dragoș așezat pe genunchi. Nu știe nici azi de unde venea vraja acelor clipe. Nu știa nimic despre muzică, iar azi este la fel de neștiutor ca și atunci. I se părea că, deși țintuit pe scaun, devenea un fluture ușor care își lua zborul de pe degetele subțiratece ale doamnei și se avânta în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
ochilor mei s-a pierdut în adâncile iezere ale ochilor lui. Simțeam, și mai târziu mi-a mărturisit că simțise și el la fel, că timpul s-a oprit ca să ofere un mic răgaz pentru iubire celor doi căzuți sub vraja privirii schimbate deasupra horbotei de liliac alb. Nu am schimbat nici o vorbă și totuși a doua zi m-am trezit cu el ținându-și roibul de căpăstru în cadrul portalului dărâmat de ruși. Emoția amândurora era în afara cuvintelor, în afara gesturilor. După

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801

stâng și și l-a potrivit pe sânul ei potrivit de mare și ispititor, cu adevărat incitant... Și-n ritmul dansului, au ieșit de pe ring spre a se afunda în întuneric, în căutare de singurătate tainică încărcată de pasiune și vrajă... Cu adevărat, Natașenka, femeia sovietică este cea mai... și cea mai... va vsiom mire! Îi șoptea la ureche Emilian în timp ce tânăra comandantă i se abandonase total, într-un tangou prelungit, odată reveniți printre dansatori. Spasiba, spasiba, Omelean! Dar gândește-te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
dulciuri, mulțime de cărțulii, caiete și creioane colorate, dar și o minunată săniuță, iar pentru Simina, doar o duzină de Pamperși plus câteva pachete de Milupa și o păpușică, Simona. Despărțirea pricinuită de graba Moșului a fost la fel de încărcată de vrajă ca și sosirea: cu mulțumiri, cu puparea mâinii și cu pupicuri pe frunte, cu urări de drum bun și bun rămas până la următoarele sărbători, cu sănătate, cumințenie, sârguință la învățătură și bună ascultare. Și a dispărut apoi... ca o nălucă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875

numai zâmbet: Hai s-o cumpărăm!" Am refuzat. Era un refuz ciudat. Mama crezuse poate că nu-mi mai plăcea. Dar eu eram atât de mult atașat de ea, încât îmi era teamă că, dacă o ating, voi rupe toată vraja dintre noi. Într-o zi, fluturele a dispărut din vitrină. Apoi a dispărut și vitrina. Și-acum mi-e dor de fluturele acela. Parcă-l simt mereu că vrea să zboare... Cu Milică am repetat povestea fluturelui-jucărie. Mi-a fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806

voi, în reguli, Dar voi nu le respectați. Aveți frumusețea voastră tâmpită. Și dulcele din inimă a devenit scârbă. Dar parcă iar florile dansează, bucuroase de viață, Universul e mare și, pur și simplu, frumos. Colo copacul conține o intrare. Vraja e pură, îngerii sunt aici, magia e mare, Bradul e plin de viață, în lumini, se aud cântece și poezii. Totul respiră și este căldură, goluri nu sunt, e personal, Nimic nu deranjează, totu-i simțire și bucurie, eu sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
să trăiesc./ Gândurile-mi zboară spre tine, Pieptu-mi arde, mintea gonește aiurea, Gol spațial stelele gonesc în astral Ideea-i nesomn, fantezie și goană, Cerul se surpă în inima mea, Pământul plesnește și stelele se izbesc de pământ. Simțirea tresaltă, vraja atinge sublimul, Fuga-i continuă, uimitoare peste Univers, Visul s-a agățat într-o simțire eternă Și deși gardurile sunt infinite, imaginea nebună, Trăirea-i aceeași, trupul deschizându-se s-a închis, Durere, extaz, foame și expansiune, sete, împlinire, regăsire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
măcar un cuvânt la plecare, Ai fi putut realiza că nicăieri, Oriunde mergi în lumea asta mare Nu vei găsi nimic mai bun de te hotărăști să te oprești. Așa ai fi putut rămâne aici, cu mine, Să te fure vraja mea, Să-ți fie drag și cald și să te simți și plin La gândul că vei pleca un mâine, Numai așa ai fi fost fericit pe deplin. Dar dacă tot ai plecat spre alte zări Ți-ai luat și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
Să pierd ecoul melodiei tale, Atingerea lucioasă pe fereastră; Steluța umbrei ce s-a rătăcit Bate de șapte ori la fereastra casei mele, Aș vrea să plece, căci ce pot să fac? Pentru acea, și numai pentru acea steluță./ Răsună vraja melodiei goale Și fulgii cad necontrolați, Spectacolul uimește prin depărtare Și recele se instalează treptat. Spectacol estetic, bazat pe răceli. Cad frunzele de smarald, coboară fluturi de soare, Nu se aud ecouri, se simte apa lin Iar liricul senin Sună

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
de când vederea nu i s-a mai părut atât de departe. Și luminile calde și moi din zare continuau să se miște, subțiri și întinse, înscriind pe ele niște cercuri minunate. Totul era mirific. Pe valuri potolite fui purtată de vrajă și sclipiri de aur îi căzură vrăjii din soare . Vroia ca apa să fugă. Vroia să-și scoată din mare pletele îmbibate cu apă. Trebuie să fugi cu o viteză cât mai mare, și să prinzi doar sclipiri din noapte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
părut atât de departe. Și luminile calde și moi din zare continuau să se miște, subțiri și întinse, înscriind pe ele niște cercuri minunate. Totul era mirific. Pe valuri potolite fui purtată de vrajă și sclipiri de aur îi căzură vrăjii din soare . Vroia ca apa să fugă. Vroia să-și scoată din mare pletele îmbibate cu apă. Trebuie să fugi cu o viteză cât mai mare, și să prinzi doar sclipiri din noapte. Trufașă era. În trufia ei fugea nemișcată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
și să-mi trag sufletul. Profesoara își întregi trupa și ne felicită, dându-ne sfaturi noi pentru următoarea scenă. În sală o muzică vioaie, aleasă cu gust, îi făcea pe invitați să nu mai plece de pe ring, îi prinse în vraja ei. Iar aici eu eram prinsă de imaginea din oglindă. O oglindă curată, limpede, întinsă. Mă vedeam clar, nemișcată. Și veni Angi să mă felicite. Mă sărută cast pe obraz, iar imaginea în oglindă avea să-mi apară mult timp

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
învârtindu-mă o dată mă conduse la masă. Îmi trase scaunul, puse muzică și se așeză și el. Servirăm în liniște. Ne priveam reciproc cu o lumină în ochii ce sticleau, ne zâmbeam, era o taină știută numai de noi doi. Vraja dintre noi era atât de puternică încât nici nu auzisem când veni cineva. Însă când se apropie foarte tare de noi, tresărirăm speriați, vinovați. Era tocmai această stare neplăcerea pe care am fi dorit s-o evităm. Însă acum că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
prinsei de el ca o frunză de copac a doua oară. Stăteam întinși și goi în lumina lunii când argintii, când aurii. Nu ne era frig. Abia înspre dimineață îmi luai halatul pe mine și fugii ca Cenușăreasa, înainte de ruperea vrăjii, cu toate că în continuarea ei. În cameră mă aștepta Amélie. Cum închisei ușa, mă plesni. Scoasei un țipăt scurt, de surpriză. Și o plesnii și eu pe ea. Îi dădură lacrimile. Îți dau cinci minute să pleci, înainte să vă distrugi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
îți jur! Te cred, te cred! Dar nu ți-a fost frică să înfrunți Voința Supremă? Ce puțin mă cunoști! Dar avem timp. Vântul începu să bată cu putere în păru-i de profet, răcorindu-i pielea și mărindu-i vraja. Voința este mai puternică decât orice, Amanda! Dacă ești puternic ai cucerit deja lumea. Nu-i vorba nici de împotrivire, nici de nesupunere. E vorba de tine. Dacă ai voință te poți pune cu oricine din orice colț al universului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
lungime de undă, el îmi poate spune totul. Deja începem să dialogăm, și felul în care ne înțelegem este ceva plin de plăcere, o plăcere împărtășită, pură și foarte mare, totală, care mă scapă de lumea din jur. De fapt, vraja e atât de mare, încât nimic din jur nu mă mai atinge, nu mă mai rănește. Deci trebuie să fie undeva sus de tot, pentru a avea mintea clară și a trăit numai ce aleg eu să trăiesc. Câteva impresii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-mi păstrez eul absolut independent de realitatea în care trăiesc. Doar de tine ai nevoie ca să atingi absolutul. Se spune că vrăjitorii vin din India. Nu, din practicile și ritualurile antice cei ce lucrau cu material și obțineau rezultate spirituale. Vrăjile există, dar ele pot lucra doar cu obiecte, căci ele sunt materiale și le pot influența. Însă, dacă faci ceea ce trebuie fiind împăcat cu tine, nu va mai conta dacă te-au învins în realitate. Indiferent ce ți se întâmplă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
omenirii). Minciuna spusă de șarpe i-a introdus intr-o lume a lor, a introdus absurdul. Noi știm că e ceva de aflat, avem conștiința lumii în care trăim în raport cu noi, dar nu am aflat încă. Am inventat atunci iubirea (vraja propriei persoane) pentru a ne crede veșnici și a ignora realitatea de care altfel nu am ști să scăpăm) . Nici existența nu a avut răspunsuri. Astfel s-a creat viața ca un mod necesar de a ști. Vii suntem doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
de mult greșim. Iar când greșim în continuare, fără însă a ști unde, atunci suntem prinși în trecut, sau cel puțin nu putem trăi prezentul. În natură toate vietățile își au locul lor, tocmai de aceea, analizându-le putem cunoaște vrăji nebănuite. Și timpul nu se întoarce, orice secundă fiind irepetabilă. Cockteil (Aventura IV) Îmi place cum simte trupul meu. Cum simt eu. Simți și faci ce vrei tu. Tu ești stăpânul tău. Tu-ți controlezi simțurile, nu invers. Aș vrea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
o invitație pe canapea. Îmi oferi un pahar cu apă, mă întrebă ce anume simt, îi spusei. Apartamentul său micuț de la etajul 6 al unui bloc înalt avea canapeaua cu spatele la hol și fața la geam. Perdeaua, covorul persan, prezența televizorului, vraja perfectă, plușul, privirea lui ce nu-mi provoca nici un fel de inhibiții, ci îmi mulțumea constant, acea nevoie de a fi cu el, potolită în promisiunea lui că așa fură urmate de un sărut, o apăsare fină pe buzele mele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
de n-ai spus până acum? Acolo, îmi arată o casă. Mă ia în brațe și zburăm amândoi. Intrăm prin fereastră direct în dormitor. Nu aici. În living. Bine. Coboram scările. Totul e superb: culorile, obiectele. Există o magie, o vrajă frumoasă. Mă încântă. Facem dragoste și îmi place. E deosebit. Iar când terminăm mă transformă. De atunci ne mai vedem. Însă eu pot să stau la soare, la întuneric, și sunt mai puternică. Și nu știu ce vede acum la mine: omul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
tulbura fericirea pe care o simt când noaptea le e luminată iar de acele petreceri. Să le aline dorul! Să le mai privească o dată! Însă nu le vor putea atinge. Privesc cerul plin de stele. Mă acoperă, mă învăluie în vrajă. Privesc marea. Apele adânci, întunecate, mă ispitesc. Primul cerul e poveste. Cea de-a doua e realitate crudă. Pe podul pe care stau eu, ce unește malurile și se ridică atât cât poate de mult spre cer, se mai află

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]