791 matches
-
divin. Angelus Silesius nu este, așadar, departe de această înțelegere. Teologia sa are inflexiuni apofatice atunci când caută să dezlege taina prin „multe și neobișnuite paradoxuri”: Dumnezeu este necuprins (Gott ergreifft man nicht, s. 25, s. 43), dar se lasă, totodată, „vrerii noastre” (läst sich wie man wie, s. 21). Un memento mori amintind de același apostol Pavel (s. 35: Der Tod ists beste Ding/„Moartea e cel mai bun lucru” consună perfect cu exclamația din epistola către filipeni șFilipeni 1, 21ț
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
minune nouă,/pe unde, limpezi, crapii-n stuf mai joacă - treziți din somn, cocorii goi În rouă/s-au mult chemat pe câmpuri, mâine pleacă. Din fundul zării, tânără, o lume/neprididit se-ndrumă către ape, cu pluguri mari de vreri și târnăcoape/să-ncerce-n miez terasele de spume. Iar când răzbi-va fluviu-n litoral/- ochian mănos culcat Între uscaturi - o să-l Încingă-n rouă, pe de laturi,/o dimineață cât un ideal”. SUCCESELE POEZIEI Dar dacă nu așa
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
formula un manifest-program, într-un text care deschide C. de d. este relevată atitudinea publicației, ce refuză categoria politicului: „Caietele acestea sărace apar fără un «cuvânt de început» pentru că ele vorbesc celor puțini. Acelora care în libertate și râvnă probează vrerea de dăinuire a cuvântului și gândului românesc. Celor care se străduiesc să vadă în spiritualitatea românească realitate, tâlc și valoare. Acelora, mai cu osebire, care aici și acum, inaugurează o altă prezență în vreme, aceea de a substitui categoriei politicului
CAETE DE DOR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285990_a_287319]
-
a deprins Ca o oaie blând să pască cetini, Parcă vrea s-ajute dinadins Veșnic unei rime la „prieteni”. Creanga-n arbori freamătă arar, Nimeni nu te-ascultă niciodată, Dragostea o cauți în zadar, Fetele la geamuri nu se-arată. „Vrere dârză” - limbă-nțepenită, „Crâncen gând” - baloane de săpun! Cu uscata, vechea recuzită Stihuri noi, zadarnic, nu se spun. Poezii cuminți, gândire-nceată Chiot gol, elan contrafăcut! Pasărea măiastră niciodată Nu se-ntoarce-n sbor înspre trecut. Dimineață. Lumea-n drum spre
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
operei, TR, 1993, 21; Mănucă, Analogii, 139-147; Z. Ornea, Un roman inedit al lui Ion Agârbiceanu, RL, 1997, 43; Dicț. analitic, I, 54-57, 279-281, II, 58-60, 278-282; Perian, Pagini, 97-102; Z. Ornea, Literatură și morală, RL, 1999, 26; Z. Ornea, Vrerea destinului, RL, 2000, 48; Dicț. esențial, 9-12; Nicolae Manolescu, Dureri înăbușite, RL, 2003, 23; Cornelia Ștefănescu, Ineditele Agârbiceanu, RL, 2003, 48. D.M.
AGARBICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285197_a_286526]
-
folosită de ani întregi, era totuși o forță redutabilă ce își avea punctele ei slabe, la fel ca toate mașinăriile statului. M-am bucurat văzând că elevii pe care-i plasasem în fața cancelariei erau tot acolo și mi-au îndeplinit vrerea. Nimeni nu se apropiase de ușile masive. Venind spre ei, mi-au făcut loc și mi-au dat voie să mă apropii. Știind că nu aveam de ce să mă tem, căci pe holuri erau numai elevi în a căror minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
fără limite mă cuprinse și nu m-a părăsit din momentul acela niciodată. Îmi simțeam voința pulsând în venele mele ca un foc ce arde și mistuie în calea sa totul. Eram mai puternic decât închisoarea lor. Mai puternic decât vrerea lor! Era mintea mea... și nimeni altcineva nu avea să mi-o conducă! Eu eram propriul meu tiran și dacă aveau de gând să stea cu chirie, atunci vor sta după bunul meu plac! DE AJUNS! Strigătul meu fulgeră întunericul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
îngână nervoasă Vestala Mamă. Ai măcar decența să-ți recunoști greșeala. — N am lipsit decât câteva clipe... După glas se vede că e înnebunită de spaimă. Cu fruntea încruntată, Occia deliberează. Să fie doar ome nească nebăgare de seamă? Sau vrerea zeilor? Mai ales într-o zi ca asta. Se răstește la fete: — Ia nu mai stați cu mâinile-n sân și puneți repede de frecați două bețe uscate ca să reaprindem focul cât mai repede. Ar trebui să aducem niște laur
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
circulație mici detalii picante, până când indignarea îi va face pe ceilalți să l acuze de toleranță. Îl vor îndemna să stăruie în acuzare. Abia atunci o va face. De nevoie. Pentru ca toată lumea să creadă că Vipsania a fost condamnată împotriva vrerii sale. Își freacă mâinile cu o bucurie răutăcioasă în ochi. Așa e cel mai bine. Nici copiii nu i-ar putea reproșa vreodată ceva. Ah! De-abia așteaptă să o vadă supusă legii Iulia. Exi lată pe o insulă pustie
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
miră, cum de firele sunt rupte, Și-n oglind-ale ei buze vede vinete și supte - Ea zâmbind și trist se uită, șopotește blând din gură: " Sburător cu negre plete, vin la noapte de mă fură". III Fiecine cum i-e vrerea, despre fete samă deie-și - Dar ea seamănă celora îndrăgiți de singuri ei-și. Și Narcis văzîndu-și fața în oglinda sa, izvorul, Singur fuse îndrăgitul, singur el îndrăgitorul. {EminescuOpI 80} Și de s-ar putea pe dânsa cineva ca să o
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
mi-am tot repetat aceste cuvinte în sinea mea în timpul rugăciunii din fiecare seară. Dar inima mea nu și-a aflat alinarea sau mulțumirea doar cu atâta lucru. „Oh, Doamne Dumnezeule!”, Te rog din adâncul inimii, „Luminează-mă! A fost vrerea Ta ca eu să-mi întorc fața de la Japonia? Sau îmi spui să-mi păstrez speranța până la capăt? Atâta... vreau să știu.” În fața mea nu se întinde însă decât tăcerea. În întunericul adânc Dumnezeu rămâne mut. Doar hohotul acela se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
facă negoț cu Japonia unde creștinismul este proscris și prigonit pe față. Înțelege că așa stând lucrurile, scrisorile solilor japonezi nu mai au nici un rost! „Oh, Doamne, facă-se voia Ta!” Se strădui să-și amintească rugăciunea. „Dacă aceasta e vrerea Domnului, am să mă supun. Planurile mele nu fac parte din istoria hotărâtă de Dumnezeu. Acum am înțeles limpede acest lucru.” Se auzi un hohot. Acel hohot ca de femeie se auzi departe, tot mai departe. — Vor muri. Cuvintele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
odată, poate niciodată, într-o urbe-ndepărtată, de mulți imaginată, de puțini călcată, de mai toți uitată, doi umili bătrâni, stingheri și străini. Un bătrân căruia viața-i era unica avere și-altul care doar să moară era singura lui vrere. Soarta i-a pus față-n față, vorovit au despre viață, despre moarte și iubire, despre rost și omenire, despre tot ce-i pe pământ, de la leagăn la mormânt. Ei s-au întâlnit și s-au învrăjbit, vorbe grele și-
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
literaturii române de la origini până în prezent, Editura Minerva, București, 1982, pag. 962. "Dl Anton Holban, spuneam în introducerea prezentei cronici, că de la Proust se trage. Este în scrisul său de acută introspecție psihologică, atâta investigație și frământare cerebrală, că, fără de vrere, te gândești la meandrele explorărilor genialului romancier. Dar ca și pentru dl Sergiu Dan, raportat la maestrul romanului realist, și dl Anton Holban reprezintă în opera sa un extract proustian -, pe seama căruia ești de multe ori înclinat să pui efervescența
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Vom ajunge fericiți, Doar atunci și nu cu-acești Lideri zilnic ghiftuți. Eu scriu, rescriu și-apoi transcriu Nimicurile mele; Să nu le puneți în sicriu, Rămână probă ele. Fără lacrimi și durere Bunul simț și sentimentul, Sub a rațiunii vrere Ornează terasamentul. * „La Paștele calului” Vom ajunge ca model În fața credulului, Ce ne-o scrie un rondel. Ce-i la noi? Harababură, Brambureală altfel spus, De se miră ca făptură Tot ce este la Apus. * Și mai vrem să fim
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
Ce păcălește - întregul univers, Fiind corect să mori ades îți vine! TU EȘTI STEAUA MEA DIN VIS Așa cum miroși de bine, Nici o floare nu-i ca tine, Dulce, gingașă, frumoasă, Tu ești floarea mea aleasă! Când ai ochii plini de vrere Și mă mângâi în tăcere, Peste sufletul meu floare, Tu ești stea strălucitoare! Draga mea cu păr de aur, Dulce și amar tezaur, Tandră, dulce și suavă, Ești icoana mea în slavă! Prințesă caldă și suavă FREAMĂTUL CODRULUI De nu
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
odată, poate niciodată, într-o urbe-ndepărtată, de mulți imaginată, de puțini călcată, de mai toți uitată, doi umili bătrâni, stingheri și străini. Un bătrân căruia viața-i era unica avere și-altul care doar să moară era singura lui vrere. Soarta i-a pus față-n față, vorovit au despre viață, despre moarte și iubire, despre rost și omenire, despre tot ce-i pe pământ, de la leagăn la mormânt. Ei s-au întâlnit și s-au învrăjbit, vorbe grele și-
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
cruzime, o lume în care numai violența putea să aibă sorți de izbândă, o lume a bărbaților, din păcate, în care toate lumea, cu excepția lui Allah, te dezamăgea. Când tatăl lui și-a revenit, Ahmad și-a plecat capul în fața vrerii lui Dumnezeu. Niciodată n-au mai vorbit despre ceea ce se întâmplase. Dincolo de atrocitate, cei doi au găsit un soi de tandrețe, liniștea uluită a bărbaților care-au mers prea departe. Bătăile au încetat, la fel și starea de rebeliune a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
lui Boabdil era divizată. Lăsat în voia înclinațiilor lui, sultanul ar fi încheiat orice fel de pace, cu orice preț, căci se născuse vasal și nu dorea să moară altfel; numai că el nu putea să nu țină seamă de vrerea armatei, care observa cu neascunsă nerăbdare luptele pe care le duceau cu eroism alți prinți din familia regală a Nasrizilor. O pildă grăitoare revenea în toate discuțiile purtate de partizanii războiului: aceea a Bastei, cetate musulmană aflată la răsărit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
creând un uimitor echilibru, liniile de forță ale poeziilor născute din contemplarea naturii constau în... personificări. Exemple pot fi nenumărate: „Soarele, de sus, șăgalnic, raze mii ar vrea să-mpartă”; „Dar sunt doar un privitor/ Al naturii cu-a ei vrere...”; „Timpul urcă pe-a lui treaptă,/ Toamna-și scutură veșmântul”; Plânge copacul de lângă fântână,/ Adâncul de ape se rupe și el...”; O, tu, toamnă, doamna mea,/ Spune-i vântului să stea,/ Oprește-i dezlănțuirea/ Și alungă-i rătăcirea!”. Este ca și când
Poemul iubirii. In: Aproape de cer by Vera Crăciun () [Corola-publishinghouse/Imaginative/318_a_544]
-
ca pe o buturugă, pentru a o umple de bale și păcat. Din Olivia mai rămăseseră Întregi doar mâinile și părul. În rest, sub rochia sa largă, „mărșăluia” foșgăind un regiment de melci... Acum, iată, răul făcut cu sau fără vrerea lui se Întoarcea Îndărăt. Asupra masterandului plana un pericol imenent. O clipă de neatenție și melcii ascunși În trupul ei, sictiriți de mereu același habitat, vor migra pe trupul lui... Oliver se cutremură de scârbă. Ar fi preferat să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
greutatea unei zbateri Din cercul fără de abateri În care viețuim arzând... Când, rareori liniștitoare, Zări, trec peste-un decor știut, În noi un paradis pierdut Se-ncheagă-n clipa viitoare... Să prindem firul rupt cândva De firul care-l toarce vrerea, Că nu există nicăierea Pas, care locului să stea... E greu oricând, chiar și visând În nopțile târzii de iarnă, Când norii deși încep să cearnă, Dar viața nu-i...decât arzând...
E GREU... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83793_a_85118]
-
apei, conturul de atunci, Plecat la întâmplare, mai bântuie prin valuri, Iar sentimentul gingaș, nevrând ca să-l arunci, Pe mare hoinărește și-n unda dintre maluri... Ce-l soarbe și-l împinge, mereu spre infinit, Până-n uitări aride, de dincolo de vrere, În care nesfârșitul, cu mine logodit, Încearcă să mă poarte, pe zariști de tăcere...
?NTOARCERE by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83813_a_85138]
-
ne-om mai vedea Eu nu știu”. Pe nebăgate de seamă, alte glasuri - la început mai timide - au prins a-l seconda pe solist. Și cântecul a pornit să plutească ca un balsam peste sufletele celor plecați de acasă fără vrerea lor. „Tu mi-l duci, mi-l ocolești, măi, Tu mi l duci, mi-l ocolești Din Craiova la Pitești Și-l dai jos la București. Mândro, când ne-om mai vedea Eu nu știu. Eu mă duc, mândro, mă
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
venit. Cu ce îți pot fi de folos? ― Apoi, cu multe, jupâne. Da’ cel mai însemnat lucru ar fi ceva de mâncare și de băut de soi. ― Iaca a ieșit și Irinuța și te-a omeni ea cum ți-i vrerea. Lotrul s-a prefăcut că nu bagă de seamă că hangița s-a ivit în prag. ― Atunci, oi avea răbdare să aștept. Hangiul i-a poruncit nevestei cu ce să-l omenească pe musafir. Când lotrul l-a avut din
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]