1,530 matches
-
nu am nici un motiv. Apoi se aude iar tele fonul, În timp ce Macovei urcă pe potecă, printre mesteceni - se Întoarce, e viu. Nu apuc să-l văd bine, Îl aud pe caporal că-mi strigă numele. Îl aud ca pe un vuiet, ceea ce i-a ieșit pe gură n-a fost numele meu, ci ecoul unei avalanșe. Hai, fugi, știi tu, la comandament. CÎnd mă ridic, sînt elastic, cărarea nu-mi stă sub picioare, ci are tendința să mi se așeze pe
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
maidan unde ne adunam să fumăm uneori. Îmi privesc talpa, dar nu am o talpă, e un fel de capăt al unei țevi, țeava de la centrala termică În spatele căreia ne jucam cu puțele cînd eram copii, vine prin ea un vuiet Îngrozitor și uneori iese un abur ruginit. Mă agăț de țeavă, care e mai mult o bară fixă, Îmi iau avînt și, cu picioarele În unghi drept față de trup, execut foarte corect o răsucire. Aterizez iar pe scenă, nu am
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
foarte sigur că fusese ea. În după-amiaza aceea, la bătaia aceluiași timp, era vară, doamna Carolina Pavel deschise ferestrele camerelor ei apoi ieși în curte să stropească cimentul încins, trebuia puțină răcoare. Trecuseră desigur câțiva ani, părea să nu audă vuietul vremii ce-i șuiera la urechi, cânta, fals dar cu mare cuprindere, se auzea din când în când „O sole mio!”... restul nu se înțelegea. Intrasem emoționat în curte; cum să-i explic că tocmai trecusem pe trotuar, prin fața sorții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
vorbelor Îi vindecase pe toți de muțenie, tulburarea li se risipise din suflete și lumea, Încordându-se din toate ale firii ei, se opinti și ajunse iarăși cum fusese Înainte, fără să-și găsească, nici de data asta, sfârșitul. Un vuiet străbătu văzduhul Încremenit, toate Începură să miște, iar cerul se desfăcu În lumină și În Întuneric. Între timp și În noaptea care urmă, nea Mitu a descornăcit blana iedului, murmurând numai el știa ce. Iară vorbele sale nu fură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
fața curată: n-are nimeni dovezi Împotriva lui. O să mănânce niște bătăiță cât o sta la beci, da’ o să scape.” Oamenii nu apucară să se mire, să pună Întrebări sau să-l Înjure pe Gogoașă pentru scornelile lui nerușinate. Un vuiet se apropia de ei și un nor de praf „Ce dracu’ caută cireada colectivei astăzi pe centru?” se miră unul. Văcarii mânau vitele de la spate, iar În frunte, ca un conducător de oști, pășea Cap de Șobolan. Răcnea din adâncul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
se prăvălea, nevolnic, sub apriga călcare a monstrului de fier. Am năvălit la aer din jalnica ruină și glas am dat durerii și groazei strânse-n mine: la vale, tot pământul era cuprins de moarte și-ardea până la cer. Cu vuiet și cu șuier pojarul se-asmuțea spre-nalt. Venea Sfârșitul Lumii. De groaznicele chinuri, prea stors de vlagă, trupul se prăbuși-n adâncul leșinului abis. Trezitu-m-au din moarte toții bunii mei vecini. Mai bine mă lăsau să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și-a zis pe vremea când Încă tâlhărea prin codri, ca să inducă, probabil, În eroare poterele. Încheiem aici succintele lămuriri și ne Îndreptăm către rubrica Societatea de azi: „Nu cu foarte mulți ani În urmă, o Întâmplare ce a născut vuiete de indignare, revoltă și dorință de răzbunare a tulburat conștiința multora dintre concetățenii noștri, mai ales ale acelora care avuseseră fete prinse În hora Împrejurărilor de care vom aminti În cele ce urmează. Pentru cei ce erau necopți la data
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
fusese tăiată șoseaua Înspre Răsărit, către marele oraș căruia, În nopțile senine și fără lună, i se zăreau luminile Îndepărtate. Directorul Își amintea cum, copil fiind, nu numai că zărea lumini de apocalipsă către oraș, dar și auzea bubuitul și vuietul bombelor azvârlite de avioanele americane Împotriva gării pline de oameni care nu aveau nici În clin, nici În mânecă cu Înfruntarea sângeroasă a mai-marilor lumii. Mama de-a doua a Directorului fusese În gară când se dezlănțuise iadul și Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
făceau o gălăgie care aproape spărgea urechile și care devenise ea Însăși, până la urmă, o distracție, căci fiecare se străduia să șuiere cât mai ascuțit cu putință ori să urle În așa fel Încât să acopere, măcar pentru o clipă, vuietul Îngrozitor făcut de ceilalți. Pe Ghiță nu-l atingeau nici pe departe, ba chiar Îl bucurau huiduielile și, când era nițel aghesmuit, Întrerupea de-al dracului filmul ca să-i audă izbucnind pe spectatori și ca să se joace cu mințile lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
cu mânuirea toiagului spre Înrâurirea tuturor alor firii, ciuperca se spărgea ca un balon, cu zgomot asurzitor, Întunecare a luminii soarelui și țăndări azvârlite În toate părțile. Foiște se ghemuia și aștepta să fie Îngropat de pământul ce cădea cu vuiet din cer. Se ridica apoi, mirat că scăpase, deschidea ochii și cuprindea liniștea ce domnea Împrejur. Acolo unde privirea se mințea că vede cerul și pământul dimpreună, rămăsese trântită o bucată din pălăria ciupercii. De acolo, dinspre Miazănoapte, i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
pe brațul drept și Încercă să-și domolească bătăile inimii și răsuflarea zbuciumată. Nu știu cât timp Își pierduse acolo. Nu se mișcă și nu luă În seamă nimic În juru-i, nici măcar atunci când pașii de uriaș ai Directorului trecură pe lângă el, cu vuiet. Tatăl furios părea că-și sprijină fruntea de cerul cenușiu. Azvârlea nervos În stânga și-n dreapta din picioare, iar loviturile năprasnice smulgeau copacii ori Îi prefăceau În așchii. Uriașul se pierduse În depărtare, după ce rupsese cu pieptul niște fire electrice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și Începu să se miște ușor, căutând o poziție de tragere cât mai bună. Cei din jurul mașinăriei se răspândiră care Încotro. Turela se roti, țeava păru că șovăie puțin, apoi rămase neclintită, Îndreptată către cupola bibliotecii. Urmară o bubuitură, un vuiet și din clădire se Înălțară flăcări aproape nesfârșite. „He-he! Dracu’ i-a luat!” auzi Monstrulică un glas Încântat. În spatele tancului, locotenentul-major Foameangât leșinase de durere, cu un picior prins Între fioroasele angrenaje de oțel ale șenilei. Monstrulică se cățără pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Să mai adăugăm, în sprijinul acestei ipoteze, că Ștefan Gheorghidiu pune răbufnirea verbală pe seama sufletului său invadat de o "musteală otrăvită". O dată declanșat războiul, eroul percepe întreg arsenalul pus în mișcare în slujba zeului Ares ca pe o uriașă reptilă. Vuietul obuzelor îi amintește de șuieratul unui șarpe de fier, în timp ce gloanțele care lovesc malul de pământ din fața tranșeelor seamănă cu mușcăturile fatale ale șarpelui. Adecvarea discursului narativ la evenimentul concret lasă loc incursiunilor mitice. În mijlocul bătăliei, ca și în proximitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
ploioase. Contrastul exprimă revoltele unui Darie adolescent, elev de liceu, prizonier în atmosfera sufocantă a unui „loc în care nu se întâmplă nimic”, a unui „târg unde se moare”. E îndrăgostit de Uruma, a cărei făptură îi deșteaptă în sânge vuietul pădurii nebune de altădată și tot clocotul sălbăticiei magnifice din alte timpuri. Sănătoasa primitivitate, lumea arhaică, datinile și rânduielile proprii umanității necorupte, originare, sunt elogiate și în Șatra, roman ce urmărește odiseea tragică a unei comunități de țigani în timpul războiului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
acceptarea propriului statut. Astfel, partea a doua a cărții va debuta cu o incursiune a eului narator în abisurile ființei sale: și dacă îmi închipui că sunt destul de minuscul pentru a circula cu o plită pe una dintre aceste artere, vuietul lichidului care mă duce repede îmi umple capul de un vâjit imens în care se disting bătăile ample pe sub valuri ca ale unui gong, ale pulsului, și valurile se umflă și duc bătaia sonoră mai departe în întuneric pe sub piele
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
vâjit imens în care se disting bătăile ample pe sub valuri ca ale unui gong, ale pulsului, și valurile se umflă și duc bătaia sonoră mai departe în întuneric pe sub piele în timp ce valurile mă iau iute în întuneric și într-un vuiet de neînchipuit mă aruncă în cascadele inimii, în pivnițele de mușchi și fibre unde revărsarea sângelui umple rezervoare imense pentru ca în clipa următoare barajele să fie ridicate și o contracție teribilă de caverne, imensă și puternică, înspăimântătoare ca și cum pereții odăii
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
lichidul roșu în față și îl îndeasă, cu celulă peste celulă... îmi duc mâna căuș la gură și sug lichidul cald și gustul lui sărat îmi amintește gustul lacrimilor și pe cel al oceanului. E întuneric și sunt închis în vuietul și aburii propriului meu sânge 321. Visul copiază realitatea, așa cum lumea interioară imită haosul lumii exterioare. Rezultatul este ,,o realitate care s-a deplasat cu câțiva centimetri, adică a ieșit din minți și a dat forme cu totul extraordinare"322
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
legilor mișcării (dar presimțindu-le), încremenit. Totul aici e părere, proiecție pe un vast ecran al imaginației „celui ce mă visează”. Alcătuit din „dealuri, dulci-mpădurite, ascunse jumătate în pământ” și „jumătate în văzduh”, săgetat de păsări odată cu care zboară „cu vuiet mare”, „tot mai sus”, biserici fără acoperișe, dar cu aripi de șindrilă, străbătut și de „pleoapele plopului (...) duse de vânt”, cutreierat de „somnoroase și indiferente mioare”, luminat de „ora de miere”, de „galbena zăpadă / Pe care-o ning din crengi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285758_a_287087]
-
vacanță sunt redate în poezii ca: Tablouri de vară de Gellu Naum; Acceleratul de George Topîrceanu; Marea - o apă folositoare de Marin Sorescu; Noapte de vară de George Coșbuc. „De la gârlă-n pâlcuri dese Zgomotoși copiii vin; Satul e de vuiet plin...” (George Coșbuc, Noapte de vară) „Furtuna trece repede, apare soarele Și noi alergăm către plajă, de ne sfârâie picioarele. Dar să știți, copii: Să nu stați toată ziua în soare, că n-aveți șapte piei pe spinare.” (Marin Sorescu
METODE INTERACTIVE LA LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ - clasa a III-a by MARGARETA TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/1588_a_2961]
-
către un parapet de chei, apucând două receptoare de telefon care se găseau din întâmplare pe margine și cerând neîncetat doar vești din Pontus, în timp ce în telefon, nu auzeam nimic altceva decât un trist și puternic cântec fără cuvinte și vuietul mării. Înțelegeam foarte bine că nu e posibil ca niște voci omenești să-și croiască un drum printre aceste sunete, totuși nu renunțam și nu plecam"632. Instrumentele mediatoare ale comunicării, departe de a o favoriza, îi dezvăluie perturbarea; ele
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
varii (la Novalis, Hölderlin, Carducci, Stefan George, Paul Claudel), imnul tinde, pretutindeni, spre atipic și monumental. Suveran pe ste "murmure" (zice Ioan Alexandru, referindu-se la oda pindarică), imnul este "înveșnicirea sărbătorii, încercarea de a păstra sărbătoarea în cuvânt ca vuietul mării în cochilia măruntă..." (Spre poezia bizantină). La originea imnelor sale stă consecvent o inepuizabilă iubire. Menținându-se în notă apologetică, imnul e totodată confesiune, evocare, meditație, formă de cunoaștere, reverie, frescă ori portret; pluralul imne (în loc de imnuri) exprimă opțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
stele, Ploi de toamnă Ploi de toamnă; și așa mai departe. În dublete ca acestea, poeta, tălmăcitoare a propriilor ei vise, decantează și propune sensuri; oniricul acesta diurn cu interstiții de jurnal intim (oniric diferit de gravele visuri philippidiene "în vuietul vremii") ține de imaginarul cuiva la care primează tensiunea secundei. Dacă în genere visul de noapte ocupă (potrivit analiștilor) un sfert din somnul individului, la Carolina Ilica visarea diurnă, intensivă, rotunjește existența, diversificând, acreditând și inițiind în aventuri imaginare. Textul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
e inaccesibilă artei penelului, care ar năzui într adevăr s-o imite. Ca și arhitectura și mai mult decât ea, muzica e cu totul altceva decât o imitație a naturii. Sonoritățile văzduhului, cum e trăsnetul care ne covârșește, cum e vuietul vijeliei, cum e mugetul uriaș al mării, lucruri ce toarnă în noi impresii colosale, de parcă vor să ne strivească, toate s-ar putea reproduce într-o simfonie, dar atunci muzica ar căpăta un caracter umoristic. Rareori un compozitor, voind să
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
a zis: Proorocește pentru oasele acestea și le zi: Oase uscate, ascultați cuvântul Domnului: Iată voi aduce în voi duh de viață și veți învia...Atunci proorocii precum îmi fu porunca și pe când eu prooroceam, iată că se făcu un vuiet și o zarvă: oasele se încheiau unele cu altele. Și iată că văzui că se înfiripează pe ele vine și carne și se îmbracă pe deasupra cu piele, dar fără duh într-însele. Și-mi zice: Proorocește pentru duhul de viață
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
picioare o foarte, foarte mare oștire”. Viziunea lui Ezechiel e într-adevăr de o cutremurătoare forță apocaliptică. Ea ne face să trăim un îndoit sentiment: de groază, pe care ne-o dă aspectul sinistru al câmpului de oase, ridicarea scheletelor, vuietul uscat pe care îl fac, și de exaltare entuziastă, pe care ne-o dă suflul duhului de viață ce trece prin ele, le încarnează și le înviază. Ideea fundamentală a credinței noastre despre învierea morților apare concretizată în plasticitatea și
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]