2,178 matches
-
tot mai mult. Interesant este că Îi Înțelegi și că ceea ce le place lor Îți place și ție, Îi aprobi sincer, nu ca să-i flatezi pe ei, ci pe tine, chiar Îi iubești pentru că Îți dau iluzia că mai poți zăbovi un timp În arenă, mai crezi că te poți adapta perfect acestei lumi pe care ți-o propun, o lume atît de asemănătoare cu cea visată de tine, le ești recunoscător, Îi simți de-ai tăi și totuși dialogul decurge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
părăsește trufia să li se alăture mi-e rușine mi-e scîrbă de mine și mai vorbesc despre conștiință despre milă față de om nu sînt În stare să-mi depășesc frica dacă eram eu În locul ei ea n-ar fi zăbovit o clipă n-ar fi stat să-și pună probleme de etică sau lua-o-ar dracu de rațiune dacă mori doamnă Oprișan pe mine cine o să mă ajute cine o să-mi vîre degetul pe gît cine o să-mi sufle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
mai stătusem dezbrăcat în bătaia soarelui, așa că m-am apropiat de fereastră și am lăsat lumina galbenă să cadă pe mine. Corpul meu avea o tentă de alb palid cu excepția feței și a brațelor. Adierea vântului mă înconjura răcoroasă. Am zăbovit multă vreme acolo privind copacii de pe deal, cerul albastru cu cei câțiva nori de deasupra pinilor. Alunecau încet și l-am urmărit pe unul până a dispărut după deal. Pe unul l-am făcut să aibă fața mătușii Mae, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
lui Lee. Și mai voiam să vorbesc cu Claire încă o dată. Era totul prea curat să se fi întâmplat așa. Casa de pe Castle Road arăta neîngrijită și dărăpănată. Mi-am parcat mașina pe un covor de frunze putrezite și am zăbovit puțin în fața casei, aducându-mi aminte cum am văzut-o cu câteva săptămâni înainte, muzică și lumini și voci revărsându-se pe geam, bătrână și senilă, dar totuși foarte vie. Acum părea o țintă pentru squat-eri. Spiritul comunității se dusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
crezând că și el îi va da dreptate acelei femei, crezând că până și el... Dar aceste gânduri nu erau nimic mai mult decât rodul imaginației mele bolnave, iar Maro avea cu totul și cu totul alte intenții, pentru că nu zăbovi cu privirea asupra ochilor mei înlăcrimați mai mult de câteva secunde, pentru ca apoi să se concentreze asupra a ceva ce s-ar fi aflat cumva în spatele său. Privea peste umăr cu o încordare cum nu mai văzusem, așteptând să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
metal răsuna tot mai aproape în urma lor. Luată prin surprindere de oprirea bărbatului, Ileana se desprinsese de brațul lui Toma și mai făcuse doi pași. Se întoarse mirată spre el și îl privi înspăimântată. Auzise și ea. Hai, nu mai zăbovi! îl grăbi ea în șoaptă. Ca și cum n-ar fi auzit-o, Toma privea încremenit în întu nericul aleii. În spatele lor, ceața se ridica ca un zid. Părea că înain tează destul de repede spre ei și amenința să-i cuprindă. Felinarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
puternică a lui Pop răsunase în toată clădirea. Oricine se afla de partea cealaltă a ușii l-ar fi auzit fără probleme, ba chiar și din birourile alăturate. Dimineață, după un mic dejun la care participase întreaga familie, comandantul mai zăbovise puțin acasă. Discutaseră despre vreme și o mulțime de alte nimicuri, așteptând ca cele două femei să strângă masa și să dispară la bucătărie. Îl privise apoi pe Cristian pe sub sprâncene și îi vorbise pe un ton scăzut: Dacă poți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
era sigur nu-l bătea nici un gând de însurătoare. Ce-i drept, fata nu arăta rău de loc, era zveltă, frumușică foc și cu mintea brici, așa că, nu i-ar fi displăcut. Își amintea că de fiecare dată privirea îi zăbovea pe gleznele ei subțiri și coapsele ce se arcuiau atât de frumos sub rochiile ușoare de vară pe care le purta. Asta ca să nu mai vorbim de sânii obraznici care se unduiau în ritmul pașilor. Căzut în reverie, lui Cristi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
a cel puțin trei atacatori. Încercă să judece situația în care se găsea. În față, în spate și în dreapta se aflau dușmanii. Nu-i auzea mișcându-se dar desigur că se apropiau de el, încercând să închidă cercul. Dacă mai zăbovea mult acolo, planul acestora urma să reușească. Trebuia să se miște repede, să nu le lase timp să se adune. Așa cum pe el întunericul îl împiedica să-și vadă agresorii, nici ei nu puteau să știe cu precizie unde se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
la gât. Avea fața îngustă conturată de o mustață roșcovană subțire ce se continua cu un cioc tuns scurt. De sub fruntea încrețită ce se termina într-un început de chelie, te priveau doi ochi negri, a căror privire vicleană nu zăbovea mai mult de o clipă într-un singur loc. Tot nu te-ai răzgândit? De ce ții morțiș să ne pierdem timpul acolo? întrebă celălalt. Nu-i treaba ta, Boris! izbucni piticul, lovind cu pumnul său mic în tăblia biroului. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
strânsese din toate colțurile pe unde era împrăștiată, adunându-se în fața sa. De partea cealaltă a foii de sticlă, fuioarele colcăiau într-o fierbere drăcească, lipindu-se de aceasta. Scaunul se răsturnă când Godunov sări în picioare speriat. Arătarea nu zăbovi mai mult de câteva momente. Se părea că știe că nu se poate strecura înăuntru. La fel de repede cum venise, dispăru de acolo. După ce își veni în fire, Boris se apropie din nou de fereastră. Din punctul său de observație cercetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
bine. În curând avea să se năpustească asupra lui. O prelungire fluidă se desprinse timid apropiindu-se de capacul capcanei. Părea că pipăie construcția metalică. Inima lui Cristian bătea frenetic, gata să îi spargă pieptul. Acesta era sfârșitul. Protuberanța mai zăbovi preț de o clipă după care se retrase cu o viteză incredibilă și vâlva dispăru din dreptul său. Din nu se știe ce motiv, nu voia să intre acolo. Se repezise la mașina în care stătea Boris, umplându-l de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Își desfăcu cingătoarea și i-o puse la picioare. „Asta-i tot ce am.“ Iar Sofia Îi spuse: „Ia șalul ăsta. Sus e răcoare ca-n străfundul fîntînii“. Și-i Înfășură gîtul cu el. „Prea mult țin pregătirile“, zise Petru. „Zăbovește atît ca să se lase soarele la asfințit și să se mistuiască sub vălul nopții“, se amestecă unul din ucenicii lui Petru. „Rămîi cu bine“, spuse Simon și o sărută pe frunte pe Sofia. „Adio“, Îi zise unul dintre ucenicii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
lanțuri groase de o verigă din raft. Mi-am dat seama de asta În clipa În care m-am mișcat din loc, ca să mă trag mai la lumină cu volumul uriaș. Brusc, m-au trecut fiori, mi se păruse că zăbovisem mult prea mult, Încît domnul Cerber (așa-l numeam În sinea mea) ar fi putut să mă roage să-mi Întrerup lectura. Și atunci am Început să trec cu privirea peste paragrafe, răsucind cartea deschisă, atît cît permitea lanțul, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
poezie din Secolul de Aur, care le separa, iar În locul ei am strecurat Umbra vîntului. Mi-am luat rămas-bun de la roman făcîndu-i cu ochiul și am repus la locul ei antologia lui Jovellanos, zidind astfel primul șir. Fără să mai zăbovesc, m-am Îndepărtat, călăuzindu-mă după crestăturile pe care le lăsasem pe drum. În timp ce străbăteam tuneluri de cărți prin semiîntuneric, fără voia mea am fost cuprins de o senzație de tristețe și descurajare. Nu mă puteam abține să mă gîndesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
dacă-mi dați voie, mă duc să încalț niște pantofi, ăsta nu e un mod de a primi musafiri, Nu suntem tocmai musafiri, îl corectă inspectorul, Bineînțeles, e un mod de a spune, Duceți-vă să încălțați pantofii și nu zăboviți, ne grăbim, Nu, nu ne grăbim, chiar nu ne grăbim deloc, negă comisarul, care încă nu spusese nici un cuvânt. Bărbatul se uită la el, acum da, cu un ușor aer speriat, ca și cum tonul cu care vorbise comisarul era în afara celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
inspectorul, dar bărbatul nu răspunse, se ridicase în picioare, urma să iasă din living, atunci comisarul ordonă, Agent, însoțește-l pe domnul, dacă are vreo problemă în a găsi fotografia, ai grijă s-o găsească, nu te întoarce fără ea. Zăboviră doar câteva minute. Iat-o, spuse bărbatul. Comisarul se apropie de o fereastră ca să vadă mai bine. În rând, unii lângă alții, se alăturau cei șase adulți, cuplu lângă cuplu. La dreapta se afla stăpânul casei, perfect recognoscibil și fosta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
atunci când n-ar fi deloc de așteptat, să se trezească prins între ciocan și nicovală, adică, între ce ar trebui să se întâmple și ce n-ar vrea. Pentru comisarul de la providențial, s.a., asigurări&reasigurări, ziua aceasta a sosit. Nu zăbovise mai mult de o jumătate de oră în casa soției medicului, dar acest scurt timp fusese suficient pentru a dezvălui grupului stupefiat reunit acolo adâncurile tenebroase ale misiunii sale. Spuse că avea să facă tot ce-i stătea în putință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
când îl vedea băgat în cușca lui, spunea o vorbă dacă îl găsea afară, mai mult nu era nevoie, într-un fel se afla acolo de împrumut, el, nu portarul. Felinarele de pe străzi erau încă aprinse, magazinele aveau să mai zăbovească mai mult de două ore până să deschidă. Căută și găsi un chioșc de ziare, din cele mai mari, din acelea care primeau toate ziarele și rămase acolo în așteptare. Din fericire nu ploua. Felinarele se stinseră, lăsând orașul cufundat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
atât ca preparare, cât și în ce privește consumul. Fie-i iertate aceste considerații gastronomice extrem de banale unui om care are în buzunar o bombă. A mâncat, a plătit, acum se îndreaptă cu pas mare în direcția celui de-al doilea obiectiv. Zăbovi aproape douăzeci de minute până să ajungă acolo. Își întârzie pasul când intră pe stradă, luă aerul cuiva care se plimbă, știe că, dacă sunt polițiști care supraveghează, e foarte probabil să-l recunoască, dar asta nu-l interesează. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
documentele, iată legitimațiile noastre, vedeți dacă sunt bune, Trebuie să mă schimb mai întâi, Unul dintre noi vă însoțește, Vă e teamă să nu fug, să nu mă sinucid, Îndeplinim doar ordinele, nimic mai mult. Unul dintre polițiști intră, nu zăbovi mult înăuntru. Eu merg cu soțul meu unde merge el, spuse femeia, V-am spus că dumneavoastră nu mergeți, nu mă obligați să fiu dezagreabil, Nu puteți fi mai mult decât sunteți, Ah, pot, pot, nici nu vă imaginați până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
împotriva voinței lui. Nu puteam să înțeleg. Mi se părea cu adevărat posedat de un demon, și simțeam că acesta ar putea deodată să-l doboare și să-l sfâșie. Și totuși nu părea decât un om obișnuit. Ochii mei, zăbovind plini de curiozitate, asupra lui, nu-l tulburau deloc. Mă întrebam cum l-ar fi judecat un străin văzându-l acolo, îmbrăcat în jacheta lui veche de sport și cu melonul neperiat. Avea pantalonii necălcați, mâinile murdare, iar fața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
și la Roma. Nu vi se pare frumos? întrebă dna Stroeve. — Prostuța asta de nevastă-mea mă socotește un mare artist, spuse el. Râsul lui cu aerul de scuză nu-i ascundea deloc plăcerea pe care o simțea. Ochii lui zăboviră asupra tabloului. Era ciudat că simțul său critic, atât de exact și ferit de convenționalism când se ocupa de operele altora, putea să se mulțumească - când era vorba de propria lui pictură - cu ceea ce era incredibil de banal și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
te duci?“ îi spuse el în grabă. „Nici nu știi în ce hal e locuința lui Strickland. N-ai să poți să trăiești acolo, o să fie îngrozitor.“ „Dacă mie nu-mi pasă, nu văd de ce ți-ar păsa ție?!“ „Mai zăbovește o clipă. Trebuie să-ți vorbesc. La urma urmei, măcar atât poți să-mi acorzi.“ „Dar ce rost are? Hotărârea mea e luată. Nimic din ceea ce mi-ai putea spune n-o să mă facă să mi-o schimb.“ „El înghițise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
trecuse atunci un gând îngrozitor care-l făcuse să se scuture ca de un fior. „Cred că trebuie să fii nebună. Nu știu ce ți-a venit!“ Ea dăduse din umeri și-l întrebase: „Ei, acum îmi dai voie să plec?” „Mai zăbovește o secundă.“ Se uitase cu ochii obosiți la atelierul lui pe care-l iubise deoarece prezența ei îl făcuse să arate vesel ca o adevărată locuință. O clipă închisese ochii, apoi se uitase la ea ca și cum ar fi vrut să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]