828 matches
-
am ațipit. Când am deschis ochii, am observat că mă privea cineva. Era o femeie, frumoasă în ciuda pistruilor care îi umpleau obrajii; ochii, însă, aveau ceva neliniștitor, o fixitate anormală. Am bănuit imediat că mă găseam în fața unei nebune și, zăpăcit de această bănuială, am încercat să bâigui ceva, când a năvălit pe ușă o femeie grasă, corpolentă, cu părul puternic oxigenat care a strigat cu o voce autoritară, de hochmarschall: „Mefista, ce cauți aici?” Da, Mefista, de la Mefisto. E drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
străduia să-l împingă afară pe Leon care privea incendiul în vreme ce la picioarele lui se forma o băltoacă galbenă. „Du-te, mă, îi striga el, mai bine ajută la stingerea focului decât să ne împuți aici”. Dodo și Anton se zăpăciseră și nu-și găseau locul. Mirosea puternic a ierburi arse. Un fum înecăcios și înțepător ne făcea pe toți să tușim și să ne frecăm încontinuu la ochi. Cu o batistă la gură, Dinu a trecut pe lângă mine fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nici o fereastră și nici o mobilă, în afară de masa așezată în centru și de cele două fotolii de răchită, că până și tavanul, de care atârna un candelabru uriaș, aprins, și podeaua erau îmbrăcate în oglinzi mari, venețiene, și totuși m-am zăpăcit. Sala era un fel de incubator enorm și strălucitor, mai degrabă pătrat decât dreptunghiular, în care din toate părțile mă întâmpina, uluită, figura mea, reflectată în sute, chiar mii de exemplare în oglinzile scăldate de o lumină orbitoare și rece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
îți permiți...?” Dar o iubeam, nu-mi era ușor să renunț. — Și chiar vrei să-ți fac analizele? mă întrebă Laura, pe un ton de data aceasta afectuos. O înduioșase probabil perplexitatea în care mă găseam. — Da... Eram atât de zăpăcit încât nu știam cum să reacționez. „Femeia asta...” mi-am zis în sinea mea. Dar nu mi-am dus gândul până la capăt. Vroiam să spun: „e prea normală”, dar îmi suna prost această constatare; ar fi însemnat că eu mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
propusesem, odată, să mă însoțească în sala cu oglinzi, zâmbise clătinând capul: „N-ai decât să te duci tu dacă-ți place. Mie îmi ajunge o singură oglindă”. Dar n-a văzut!, mă gândeam atunci. Acum, faptul că nu se zăpăcise dând cu ochii de atâtea oglinzi incendiate de lumina scânteietoare răspândită de masivul candelabru atârnat de tavan, mă descumpănea. Abia când m-a întrebat: „Dar cu fotoliile astea de răchită ce e?” am deslușit în glasul ei o emoție reținută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mi-o arăta de la o vreme. — Dinu. — Nu, nu știu, nu l-am văzut, zise Marta cu o grabă suspectă datorită căreia mi-am dat seama că mințea. Ce nevoie avea de o minciună inutilă? Exista o singură explicație. Se zăpăcise. Mă uitam la icoană, tăcut, și mă întrebam: de ce se împăcase totuși cu Aristide? din cauza mea? fiindcă respirase ușurată, nu mă puteam înșela în această privință. — De ce mă minți? Cred că tonul meu uscat și absent a făcut-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
oaspetelui nostru, cu costumul lui bleumarin cu dungi albe subțiri, cu vestă și cu cămașa lui imaculată, cu cravata fixată cu un ac de aur, făcu oarecare senzație. Din fericire, pe la șase seara barul Pilade era destul de gol. Agliè Îl zăpăci pe Pilade comandând un coniac de marcă. Avea, bineînțeles, dar trona pe rafturile din spatele tejghelei de zinc, neatins, poate de ani de zile. Agliè vorbea privind licoarea În lumină, apoi Încălzind-o cu mâinile, arătându-și manșetele cu butoni de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
somnul lor și-i punea În fața următoarei alternative: du-te și ucide; dacă reușești, acest Rai pe care-l lași va fi din nou al tău pentru totdeauna, dacă eșuezi, cazi din nou În gheena de fiecare zi. Iar ăia, zăpăciți de drog, supuși voinței lui, se sacrificau ca să sacrifice, ucigași condamnați la moarte, victime condamnate să facă victime. Ce mult se temeau de ei și câte nu născoceau despre ei cruciații În nopțile fără lună pe când sufla simunul deșertului! Cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
pentru că și ea este o cititoare, ca și el, și pentru că tocmai a formulat cea mai neadevărată idee pe care a auzit-o vreodată. Nu numai că cititul nu este inofensiv, dar el știe cu siguranță că cititul te poate zăpăci de cap profund. Nu vrea să Înceapă acum să recite litania răului pur care respiră din cărți Încă de la Începutul Firii: răutatea Bibliei, toxicitatea TÎnărului Werther a lui Goethe, care i-a Împins pe mulți tineri la sinucidere, malignitatea operei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
am văzut mai mulți oameni decât toți cei pe care i-am întâlnit în toată viața mea, precum și balanțe și mese de cântărit mai multe decât toate cele existente în întreaga Italie. În timp ce ne îndreptam spre casa lui Giuliano, eram zăpăcit de zarva vocilor într-un babel de limbi, de zumzete, culori, mirosuri, de un du-te-vino de trecători, lectici, călăreți, animale și care. M-a luat pur și simplu amețeala, și a trebuit să mă sprijin oleacă de zidul unei case
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
vadă mai departe cum rezolvase Mister Verità povestea acelui preot. — Judecătorul i-a ordonat, și chiar psihologul i-a spus să-i țină, că le e tată. — Nu poate să dispară când vrea și să vină când are chef, Îi zăpăcește În felul acesta, nu e drept, spuse Emma. În bucătărie căzu o cratiță. Emma apăsă receptorul pe ureche. Preț de un minut interminabil ascultă vocea operatoarei de la Omnitel care-i spunea că abonatul nu poate fi contactat. — Antonio și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
întâmplat și toate curg în memoria care adună cuminte praful spulberat al unei povești. Prin urmare, în liniștea amiezii bucureștene, cuvintele lui Andrei Ionescu au sunat ca ecoul unei mari ratări. - Poate că altă dată a spus el, intimidat și zăpăcit peste măsură, iar Giulia a încuviințat zâmbind. Era acum un bărbat dezorientat, iar tricoul lui galben se învinețise în jurul gâtului. A deschis ușa și a ieșit fără să mai spună ceva. Zogru ar fi vrut să-l oprească, dar starea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
arăt probabil destul de fîstîcită. — Bună. Chipul lui Jack se destinde Într-un surîs. Emma... te rog, relaxează-te. N-ai de ce să-ți faci griji. Voiam doar să te Întreb ceva. Aha, spun, surprinsă. OK, hai că acum m-a zăpăcit de tot. Ce naiba poate să vrea să mă Întrebe ? Jack ia o bucată de hîrtie și o ridică În așa fel Încît să o pot vedea bine. Ce crezi că reprezintă imaginea asta ? zice. O, mama mă-sii de porcărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
mai scurte posibil), le‑aș fi vorbit despre soția mea, căreia Îi revenea tot meritul. Din când În când se materializa câte un specialist care o observase: „Ce femeie drăguță!”. „Ce devotament!” Adeseori rudele muribunzilor arată ca niște păsări buimace, zăpăcite de luminile de pe câmp și care zboară orbește. Dar nu era și cazul lui Rosamund. Ea făcea tot ce era necesar ca să mă salveze. Și de aceea, personalul secției de terapie intensivă a Încălcat, de dragul ei, unele reguli. Acest personal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
aveau de‑a face cu medicina. Ca să mă exprim pe șleau, trebuia să decid dacă să fac sau să nu fac eforturi pentru a mă Însănătoși. Săptămâni la rând zăcusem inconștient, trupul meu era dărâmat - de nerecunoscut. Sfincterele mi se zăpăciseră și mai mult mă Împleticeam decât mergeam - sprijinindu‑mă pe un cadru de metal. Cândva fusesem mezinul Într‑o familie numeroasă. Acum copiii mei erau adulți. Când veneau să mă vadă la spital, cei care Îmi moșteniseră trăsăturile Îmi creau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
îl privește așa cum o privește și părintele. Ochiul său limpede n-a prins pojghiță, cum se întâmplă multor oameni în vârstă. Strălucește senin și fără fund. În lumina acelei priviri care-i radiografiază fără părtinire și fără emoție, oamenii se zăpăcesc și mulți uită ce au de spus. Doar și-au pregătit de acasă cuvântarea, unii chiar cu lacrimi; s-a învârtit și s-a perpelit sufletul în ei ca frigăruia pe cărbuni încinși, de teamă și de rușine unii nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Mureș vine și se așează din nou pe preș. Tudorel: Hai că m-am încurcat de tot cât ai fost tu plecat. Angheluță: Cum așa? Văd că-ți iese. Tudorel: Până la urmă, dar mi-a luat o groază. M-a zăpăcit vremea asta, ba dimineață, ba seară, dimineață, seară, și toate lucrurile care trebuie să se lege, să fie la fel, dar nu chiar la fel, o nebunie întreagă. Angheluță: Hai că mai e puțin și jucăm din nou șlem. Șlemul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
democrația asta cu care ne sufocăm. Cică ăștia ar fi teroriștii care au fost la Revoluțiade la Județeană. Au intrat și teroriștii de-acuma în folclor. E greu să mai înțelegi cum gândește poporul nostru acuma, după ce l-au tot zăpăcit cu ’jdemii de chestii cu Revoluția asta. Vorbea, strângând-se în el, ca și cum ar fi vrut să-l facă să priceapă cât mai bine spusele ei. Chicoti, amuzată. - Îți dai seama cum s-a compromis folclorul? - Mai aveți folclor? se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pleacă. Ce, vrei să spui că te grăbești? Și a făcut cu ochiul. Era așa un gest deplasat, dar dracu știe, poate tocmai deplasarea lui, poate faptul că Pui se ducea de unde venise și ne lăsa singuri, chestiile astea mă zăpăceau de tot și iar începeam să mă bucur. Tobarul făcea niște ruperi de ritm care mi s-au părut foarte frumoase și am bătut cu degetele în masă în vreme ce Bogdan se îmbrăca și-și lua rămas-bun. Salut, am spus, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
murmura terminată, a urlat scurt și între picioare i-a răsărit o bilă grețoasă cu urechi. Am dus mâna la gură. Mâna mi-era plină de sânge. M-am șters de haină. Atunci Sonia m-a chemat pe nume. Mă zăpăcisem, nu mai știam ce să fac. M-am ridicat în genunchi și m-am apropiat cu sfială în patru labe. De pantaloni mi s-au prins paie și am stat o clipă să le curăț. A fost o idee proastă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
deschid catalogul și să fac prezența sărind peste numele ei. - Victor, du-te după cretă, să vă dau tema, m-am pomenit odată spunând. Ale dracului integrame, nu mă pot dezbăra de ele. Odată ce mă prind în mrejele lor mă zăpăcesc. Atât mi-a trebuit, să mă aud rostind cuvintele astea când încă nu rezolvasem „Disparitate!”, o definiție din patru. Victor s-a uitat la mine cam ciudat, eu am scăpat revista pe jos. Ce mi-o fi venit? Am câteodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
lucru observat cu promptitudine de un infirmier. Nu a fost nimeni vinovat, doamnă, i-a spus el punându-i o mână pe umăr. Sirena ambulanței făcea o gălăgie prea mare, ceilalți lucrau aplecați asupra trupului însângerat și Kristine s-a zăpăcit cu totul. Până la spital, a plâns neîntrerupt. Când, în cele din urmă, mașina s-a oprit și ușa din spate s-a deschis, Kristine a știut că ciclistul va muri. Premoniția ei funcționa întotdeauna. Cu această certitudine se lăsă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
trib. De regulă, purta părul strâns într-o coadă la spate și-l dezlega arareori, lăsându-l să-i cadă pe umeri; asta n-o avantaja cu adevărat decât în anumite poziții, când lumina îi venea din dreapta sus. Pentru a zăpăci băieții, purta mereu pantaloni sau fuste foarte strâmte peste fesele mari, aflate la granița dintre voluptuos și excesiv. Se legăna pe tocuri și întorcea capul cu o mișcare studiată, punându-și în evidență buzele și sânii mici (avea o teorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
stricatul de minte; să-i tragi și pe alții după tine, ca un magnet, ori ca o locomitivă, pe un tren; să .... Gata. Am Înțeles. Un român invers. Un invers român. Gata. Am zis așa, așa rămâne. Nu mai mă zăpăci. Dar, câți, oare, or fi, din ăștia, În țară? Câți suntem noi, de toți, În România? Vreo douăzeciși ceva de milioane. Deci, cam unul - doi la zece milioane! Puțin. Puțin, bre, dar, este, totuși, sămânța. Și sămânța asta e de
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
rețete de sosuri, sînt din cărțile tale, o carte pervertește, Berg, noi venim la tine să ne purificăm și tu ne Îngroși venele cu alte sosuri, necunoscute, ai o minte obeză, care, nu știu cum, se mișcă al dracului de repede, ne zăpăcești de tot, Berg, ești un hoțoman, Berg, ne iei din energii, din cele potențiale, și ne dai, În schimb, din cele statice, ne omori, Berg, nu știi asta, dar eu simt, vin și te ascult fiindcă vreau să mor frumos
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]