944 matches
-
sinea lui, uimitor. Diavolul chicotește. O, Wakefield, ce suflet naiv ești! Dar ce zici de industria de securitate a locuințelor, o piață de miliarde de dolari? Eu Îmi trag zece la sută din profituri! Și ce zici de broaște și zăvoare și reflectoarele exterioare și camerele video de supraveghere și seifurile rezistente la foc și de comunitățile ascunse În spatele unor garduri și porți și de adăposturile antiaeriene? Ce zici de gigantesca industrie a armelor care Înarmează populația de la Întemeierea republicii Încoace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
săraci dorm cu revolverele sub pernă. Nimic nu i-a adus Diavolului un profit mai mare ca teama de crimă: Își ia partea din fiecare armă vîndută, din fiecare poliță de asigurare, din fiecare sistem de securitate instalat, din fiecare zăvor, gard, ba chiar din fiecare doză de spray lacrimogen din geanta oricărei femei. Wakefield are luxul timpului Înaintea următoarei reprezentanții pe care trebuie s-o dea În fața colecționarului de artă din vest. CÎnd era tînăr, Wakefield a Îndeplinit ritualul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
nevastă-mea. Nici pe nevastă-mea nu puteam s-o las, dar nici pe ea nu puteam s-o las. Am pus mâna pe fier și am lovit-o. Era un fier de ăsta, înfiletat... cam așa... cu care băteam zăvoarele de la geam. Am pus mâna pe ăla și am lovit-o și atâta, nu știu cum să zic, de mi-a intrat filetul ăla în mână. Am lăsat bucata aia de fier și am apucat ciocanul. Atâta am dat de tare cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
mai păstrează chipul și după ce-ai plecat. Fără gând, fără-ndemn, fără glas, cu mâneca șterg ochiuri ude. Un vecin prin zidul meu aude răbdarea neagră a aceluiași pas. [1929] * NOAPTE EXTATICĂ Adânc subt bătrânele verzile zodii - se trag zăvoarele, se-nchid fântânile. Așază-ți în cruce gândul și mînile. Stele curgând ne spală țărânile. [1929] * DRUMURI Cetate de veac, prăsilă de painjeni verzi subt mușchi și scocuri. Pe turn între semnele ceasului, gânditor timpul stă. O vrabie umblă pe-
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
am dat jos oblonul de la fereastră. Am îmbucat în tăcere puținul ce ne mai rămăsese: două azime, o bucată de caș și oleacă de carne uscată de capră. Ne-am întins direct pe pământ, vlăguiți, nu înainte de a fi pus zăvorul la ușă. Tovarășii mei au adormit imediat, și, când tocmai era să ațipesc și eu, mi-am dat seama că lăsasem fereastra deschisă. În timp ce trăgeam la loc oblonul, m-am uitat afară. La zece pași de mine, sub ploaie, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ca niște mici cratere. Meșterul ne-a însoțit până la o colibă cu acoperișul plat. Nu avea ferestre, ci doar două găuri pentru fum. Vatra era întocmită dintr-o împrejmuire de pietre fixate în pământ. Ușa însă părea solidă, întărită cu zăvoare. Împotriva lupilor și a urșilor, mi s-a explicat. Ni s-a mai spus că la mai puțin de douăzeci de pași exista un pârâu cu apă curată, iar de mâncare urmau să aibă grijă cărbunarii. Înainte de a pleca împreună cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
portiță îmbrăcată în fier gros, ultima cale de fugă prevăzută și existentă în toate fortărețele. Aceasta însă avea un defect. Nu mai era prevăzută cu complicatul sistem de închidere de pe vremea romanilor, stricat și de-atunci nereparat, ci cu trei zăvoare mari pe care oricine putea să le deschidă din interior. Din care cauză era întotdeauna păzită. Având grijă să treacă neobservată, în a noua noapte de asediu Romilde i-a aruncat lui Bayan un mesaj pe o răsuflătoare din turnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Templul, din care Petru o alungase pe Venus, se afla pe o stâncă mare perpendiculară deasupra mării, alături de ruinele unui castel roman. Urcușul până acolo nu era deloc ușor. Porțile în vremea aceea erau căptușite cu plăcuțe de fier, și zăvoarele de pe dinăuntru rezistaseră până și la un berbece improvizat. Ferestre nu existau pe fațadă; se deschideau sus, doar deasupra prăpastiei. Am încercat porțile sub privirile hulpave a peste treizeci de soldați și am hotărât: - Nu vă pot lăsa să faceți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mai coboară acolo, deoarece bolțile se pot surpa. Am mers cu spatele până la ușa de la intrare în biserică, în timp ce preoții făceau front comun dinaintea acelei uși. Atârnat la centură aveam scramasaxul. L-am scos din teacă și după ce am tras zăvoarele și am ridicat drugii, am deschis ușa și am scos afară un braț făcând semn soldaților să se apropie. Cei opt longobarzi pe care i-am băgat înăuntru mi-au fost suficienți ca să le poruncesc preoților să deschidă portița. Au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
neatent. Era un călugăr tânăr, crescut de mic prin mănăstiri și care trecea pe lângă oameni cu gândul legat încă de plăcinta mâncată ieri și de salteaua cu lână a starețului. De aceea, nu băga de seamă că n-a pus zăvorul ori că a lăsat o cană într-un echilibru vag. În urma lui se nășteau dezastre, dar, cum se întâmplă adeseori, nimeni nu observase în mod clar de unde vin acestea. La câteva luni după sosirea lui în mănăstire, călugărimea s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
la fel ca și afară, se călcau unii pe alții în picioare. Tanti Ani a pus lădițele jos, a scos din buzunarul halatului un lacăt mare și ruginit, a trântit repede ușa magazinului, apoi, cu o mișcare rapidă, a tras zăvorul și a pus lacătul, după care s-a aplecat, a ridicat lădițele și a început din nou să-mpingă, în dreapta și-n stânga, oamenii, repezindu-i între timp, s-o lase să treacă, s-o lase, că are treabă, ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
scos ușa din țâțâni, au ridicat-o și, făcându-i vânt, au zvârlit-o cât colo, ușa a aterizat în fața mea, pe trotuar, din rama lată de metal, vopsită în albastru, cioburile plouau cu zgomot pe asfalt, iar la capătul zăvorului ruginit am văzut lacătul tot ferecat. Știam că ar fi trebuit s-o iau din loc, mi-am adus aminte cât mă rugase mama să nu dau de bucluc, cu toate astea, am rămas acolo să mă uit, m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
slabe, a lămpilor de securitate. Prin fereastra zăbrelită a celulei, lumina opalescentă a lunii contura vag silueta lui Pérec. Nu se mai mișcase de ore Întregi, stînd lungit pe patul Îngust, cu fața la perete. Stéphane, răsturnat pe scaun, ținea ochii Închiși. Zăvorul ușii de intrare Începu să se miște ușor, pe tăcute, apoi drugul ivărului se lăsă Încet În jos, iar ușa se Întredeschise. Chipul Mariei abia se vedea printre șuvițele de păr pe care sudoarea i le lipise de față. Cuplul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de tinichea între degetul mare și cel arătător de la mâna stângă, femeia se ridică, deschide ușa cu dreapta și aruncă verigheta cât de departe poate, în întuneric. ─ Na! Și să nu îndrăznești să te întorci! Apoi închide ușa și trage zăvorul. Cu bancnotele risipite pe jos, prostul de Sofronie și-ar fi putut lua barem un Trabant acum douăzeci de ani, ce să-i fac dacă a fost atât de prost, prost grămadă. Acum nu mai sunt bune de nimic, nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
buzna în singurătatea lui. Dacă n-aș fi cioplit piesele de șah, nu ne-am fi cunoscut niciodată. Kraft - așa o să-l numesc de-acum încolo, fiindcă așa îl văd ori de câte ori mă gândesc la el - avea la ușă vreo trei-patru zăvoare. L-am convins să le descuie pe toate întrebându-l dacă joacă șah. Din nou pură întâmplare. Nimic altceva nu l-ar fi făcut să-mi deschidă. Cei care mă ajută aici la documentare îmi spun, fiindcă a venit vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
Geamul era mic și prevăzut cu zăbrele. Mai târziu zăbrelele aveau să fie Înlocuite cu șipci metalice așezate În solzi (jaluzele metalice fixe), astfel că nicio privire nu putea pătrunde nici din afară, nici din interior. Ușa era prevăzută cu zăvoare și cu o vizetă zăbrelită, dar nu știu care era menirea ei (probabil că pentru supraveghere) pentru că, odată aruncate, nimeni nu se mai sinchisea de noi. Ni se dădea așa-zisa hrană rece: o bucățică de pâine, o așchie de slănină sărată
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
care îl așeza de peste trei ani de zile și ieși închizând ușa cu o mișcare lentă, astfel că nici el, deși urechile i se obișnuiseră să recepteze cea mai fină adiere de vânt, nu auzi atingerea tocului și nici trecerea zăvorului în locașul său metalic. Nu era nevoie să numere pașii parcurși până la ieșirea din bloc. Își așeză mâna direct și sigur pe clanță. Ieși liniștit și își îndreptă capul spre soare. Nu-l vedea, dar îi simțea privirea luminoasă și
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
căsătorie... Hm! Medicinistă, profesor..., doctor oftalmolog..., București... În atâția ani de carieră... absorbit de multiplele probleme de viață și de profesie... nu ne-am intersectat pașii... Cazurile mele nu au necesitat ...”. Năpădit de atâtea gânduri, Eugen descuie biroul, trase micul zăvor și își dădu drumul pur și simplu în fotoliu. ... „Să fi fost eu prin anul doi sau trei? Nu! În mod sigur, eram în ultimul an și pe ea am remarcat-o la balul bobocilor, că, vezi Doamne, nu puteam
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
descărcată pe ea. Oblonită numai în tablă neagră... Cam deșelată. - Unde-i tirată soneria? - La ce-ți trebuie sonerie?! Cum te apropii de vizetă, cum și alea dinăuntru te presimt imediat. Te spală într-o privire, îți trage vreo ucenică zăvorul, iar tu-i decartezi punga cu mortăciuni... - După aia, ele îmi cardesc frecția... - Încă nu. Că întîi îți înnumără încărcăturile. Ți le gâdilă. Ți le măsoară... Le ridică în lumină să privească dacă nu cumva le-ai adus cu părul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
stârpiturile ca voi, de-i poți ridica cinci într-o mână, n-are talent! La UNIVERSITAS, chiar și portăreasa Cenaclului poseda cel mai uriaș talent dintre toate portăresele din București. Ieșea din ghereta ei cu lampă de gaz și trântea zăvorul greu și șerpuitor după ei. În încăperea de sus, de la etajul patru, a Cenaclului, zăboveau, după fiecare ședință mai importantă, șase, opt, chiar zece 319 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Găuri, cu o sulă, cele patru noi sfârcuri. Și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pulbere rece le lovea obrajii. Aveau genele albe și mâinile înghețate. Ucenicul a aprins un chibrit, au dibuit clanțele și au încercat cheile. Mînă-mică n-a găsit nici una care să se potrivească. A scos pila și a făcut să sară zăvoarele. Înăuntru era adăpost. Gheorghe și-a făcut o cruce mare: - Doamne, iartă-mă! Oacă a aprins o luminare, luminând pereții. În biserică era o răceală de ziduri și mirosea a untdelemn. Au pășit spre altar. Viscolul zgflțîia cercevelele. Bolțile de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mare, se găsise sfărâmată la țărmuri, astfel încît ea-l crezu înecat, mort de mult. În murii liniștiți ai monastirei ea se regăsi pe sine însăși. Chilia ce i se dedese era cu fereasta-nspre grădină și mare; și adesea, trăgând zăvorul la ușă ca să {EminescuOpVII 132} nu fie supărată de intrarea nimărui, ea privea oare întregi la înmiirea undelor depărtate ce se pierdeau în orizon, la prăvălatica grădină, frumoasă și sălbătăcită, care-și înrădăcinase hățișurile și arborii până lângă țărm; sau
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mare, se găsise sfărâmată pe țărmuri, astfel încît ea-l crezu înecat, mort de mult. In murii liniștiți ai monastirei ea se regăsi pe sine însăși. Chilia ce i se dedese era cu fereasta-nspre grădină și mare, și adesea, trăgând zăvorul la ușa-i, ca să nu fie supărată de intrarea nimărui, ea privea oare întregi la înmiirea undelor depărtate ce se pierdeau în orizon, la priveliștea * grădinei frumoase și sălbăticite care-și înrădăcinase hățișurile și arborii până lângă țărm sau, pierdută
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe mare, se găsise sfărâmată la țărmuri, astfel încît ea-l crezu înecat de mult. În zidurile liniștite ale monăstirei ea se găsi pe sine însăși. Chilia ce i se rânduise era cu fereasta-nspre grădină și mare; și adesea, trăgând zăvorul la ușă ca să nu fie supărată de intrarea nimănui, ea privea oare întregi la înmiirea undelor depărtate, la prăvălatica grădină, frumoasă și sălbăticită. Alte dăți, pierzîndu-se prin aleele umbroase, se ascundea într-un boschet aproape de țărm, în care ședea ore
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
la țărmuri, astfel încît ea-l crezu înecat, mort de mult. În murii liniștiți ai [zidurile liniștite ale] monastirei ea se regăsi pe sine însăși. Chilia ce i se dedese [rînduise ] era cu fereasta-nspre grădină și mare; și adesea, trăgând zăvorul la ușă ca sa nu fie supărată de intrarea nimărui, ea privea oare întregi la înmiirea undelor depărtate ce se perdeau în orizon, la prăvălatica grădină, frumoasă și sălbătăcită, care-și înrădăcinase hățișurile și arborii până lângă țărm - sau alte dăți
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]