952 matches
-
în nouri, cât ești de fericit jos, simți că ești lumină din lumină, Dumnezeu din Dumnezeu.. " Zenitul, umbra destinului, dovadă că sânt aud murmurând prin coardele lirei mirul sufletului meu, dovadă că am un suflet. Cât de mare sunt eu! Zenitul meu - o stea, cine știi ce lume care poartă vuietul destinelor sale dasupra capului meu; oare, dacă mor eu, moare și ea, acea lume din zenit? Lira mea - o lume cu tremurul simțirilor ei. Simt, gândesc, inima mea - un ocean
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
lirei mirul sufletului meu, dovadă că am un suflet. Cât de mare sunt eu! Zenitul meu - o stea, cine știi ce lume care poartă vuietul destinelor sale dasupra capului meu; oare, dacă mor eu, moare și ea, acea lume din zenit? Lira mea - o lume cu tremurul simțirilor ei. Simt, gândesc, inima mea - un ocean cu valuri nenumărate, creierii mei - un paladiu tămâiat de-nțelepciune, și cu toate [astea] ființa mea singură e un tron fără rege, un templu fără zeu
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
apoi din achitarea împrumutului și dobânzilor aferente. În jurul acestui ax explicativ se țes firele complicate care declanșează procesul de declin. Particular în evoluția SUA este momentul în care apare criza financiară. Nu când "imperiul" obosește, ci când se află la zenit. Criza apare pe fondul unei performanțe, continuă, sub o formă sincopată, pe parcursul unei perioade de creștere economică și devine cronică într-o etapă de angajamente statale mari (epoca Bush). În același timp, criza își face simțită prezența nu pe fondul
Viclenia globalizării . Asaltul asupra puterii americane. In: Viclenia globalizării. Asaltul asupra puterii americane by Paul Dobrescu () [Corola-publishinghouse/Science/1096_a_2604]
-
diluate. În poezia din Peisaje (1975), Solii de toamnă (1978) și Arlechin (1982) se continuă linia descriptiv-muzicală, dar o viziune mai personală pare că prinde contur în poeme de factură expresionist-onirică ori realizate prin tehnica, simbolistă, a sugestiei. Arlechin constituie zenitul operei lui I., versul capătă aici o mai conturată personalitate, articulat sub semnul lumii și a literaturii ca teatru. Primele poeme exersează încă maniera descriptivă în tonalitate elegiacă - un tablou dominat de înserări, păsări, șoapte, căderi -, în care eul poetic
IVANESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287651_a_288980]
-
sens fiind turnarea materialului liric în matrița sonetului. Intervine o nouă pendulare, între spontaneitate și virtuozitate. Aceleași lumi onirice captate într-un imagism puternic se regăsesc în Miazănoaptea miresmelor (1973), lumi deschise însă spre alte spații, simetrice, ale cosmosului. Volumele Zenit de anotimpuri (1974) și Sărbătorile anului (1975) reiau alternanța introspecție - expansiune, ceea ce confirmă, într-un fel, că pendularea a devenit manieră. Un lirism mai sobru, sever chiar, se distinge în Descântece de gravitație (1977), care evită ceea ce anterior fusese verbiaj
HAGIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287396_a_288725]
-
București, 1965; De dragoste de țară, București, 1967; Sfera gânditoare, București, 1967; Poezii, București, 1968; Spațiile somnului, București, 1969; Noblețe de stirpe, București, 1969; Nostalgica triadă, București, 1970; Cântece de stemă, București, 1971; Poezii, București, 1973; Miazănoaptea miresmelor, București, 1973; Zenit de anotimpuri, București, 1974; Sărbătorile anului, București, 1975; Descântece de gravitație, București, 1977; Sonete, București, 1978; Fantastica pădure, București, 1980; Alte sonete, București, 1983; Desemne pe sticlă, cu ilustrații de Gina Hagiu, București, 1983; Bucureștiul artistic, București, 1984; Zilele, vârstele
HAGIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287396_a_288725]
-
de filosofie la Liceul „Unirea” din Focșani. Colaborează la „Școala Putnei”, „Treisprezece” (Focșani), „Pământul” (Călărași), „Sânzana”, „România literară”, „Focșanii”, „Gazeta cărților”, „Progresul”, „Revista Fundațiilor Regale”, „România eroică” (Cluj), „Curentul”, „Rampa”. Devine, în 1936, membru al Societății Scriitorilor Români. Pentru placheta Zenit (1935), este distins cu Premiul Societății Scriitorilor Români acordat celei mai bune cărți de versuri a anului. După o lungă perioadă de tăcere, revine, în 1973, cu Mirajul sunetelor. H., care în 1929 anunța eseul Poezia structurală, a fost, teoretic
HUZUM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287474_a_288803]
-
un „vechi suflet din Răsărit”: „bolta bizantină” este metafora acelui orizont spiritual. Dincolo de tușe ce trimit la modernism (fluidizarea senzațiilor, dominanta muzicală), tonalitatea generală a ciclului se înscrie în linia unui romantism minor, discret elegiac. Nici cele douăsprezece poeme din Zenit, cu lirismul lor sublimat, alunecând spre un ermetism orfic, nici echivalențele emoțiilor generate de muzică din Mirajul sunetelor nu conduc către experiențe esențiale ale sufletului, însă mențin poezia într-un climat rafinat. H. a tradus, publicându-le în revista „Pământul
HUZUM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287474_a_288803]
-
însă mențin poezia într-un climat rafinat. H. a tradus, publicându-le în revista „Pământul” din 1937, versuri din Paul Verlaine, Jean Moréas, Stuart Merill, Paul Valéry, Georges Rodenbach. SCRIERI: À la manière de..., Focșani, 1926; Bolta bizantină, București, 1929; Zenit, București, 1935; Mirajul sunetelor, București, 1973. Repere bibliografice: Perpessicius, Opere, III, 314-315, VIII, 228-229, XII, 306-307; Lovinescu, Scrieri, IV, 242, VI, 166; Fl. Dimoftache, „Mirajul sunetelor”, ATN, 1973, 12; Adrian Popescu, „Mirajul sunetelor”, ST, 1973, 18; Noica, Semnele, 238; Dicț
HUZUM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287474_a_288803]
-
al lui Ulise, asumându-și pe parcurs paradigma orfică: „Ce mult îi semănam, de-acum / O, și cât mi se părea de străin”. Volumul Rouă medievală (1996) se deschide, dantesc, cu precizarea metaforică a vârstei spirituale a autorului, aflat „în zenitul vieții” ca un „cerc, un alburiu disc”. Aici se adună teme majore: moartea, neputința atingerii idealului, dragostea, teama, resemnarea prin meditație, condiția poetului. Permanenta luptă a spiritului cu trupul culminează în poezia Umbră și semn, unde corpul împietrit, ca mort
SCARLAT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289539_a_290868]
-
la obsesivele imagini ale tragediei românești după sovietizare ocupă tot spațiul trăirii poetice, autorul arătându-se încă o dată încrâncenat în spovedania sa mistică: „Și iată acum, Doamne, năvălind tăvălug/ Noaptea Asiei, peste Putne, Ceremușuri;/ Arde Biblia Bucovinelor, arde aieve,/ Până-n zenit ca un rug”. Poetul se definește și aici „băiatul drumului”, ca și în prozele publicate în „Calendarul «America»”, începând din 1952. Sensul căutărilor privește întoarcerea, răscumpărarea și datoria asumată față de un trecut răvășit de o istorie bolnavă: „Mă cheamă, mamă
POSTEUCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288985_a_290314]
-
fuma mahorcă) și cu temperamentul ei generos, P. a pășit încă din timpul vieții în legendă. Era o răsfățată a publicului ieșean, pe care îl electriza cu interpretări pline de nerv în roluri de primă ingenuă, mai întâi, iar în zenitul carierei, de femei pasionale, etalând o întreagă gamă de exaltări. Cu o intuiție suplă, căutând să pătrundă în tainițele sufletești ale personajelor, trecea ușor de la vodeviluri la melodrame și drame psihologice ori la partituri din repertoriul clasic și romantic. Aici
PRUTEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289058_a_290387]
-
să-și justifice obiectivitatea demersului reconstructiv în fața unui Aurel Baranga, care îi pretinde imperativ ca figura lui Caragiale să corespundă „articolului de fond din «Scânteia»”, precum și a unui Mihai Novicov, în opinia căruia personalitatea creatoare a marelui dramaturg își atinge zenitul în scrierea 1907 - Din primăvară până-n toamnă, unde „Caragiale se ridică pentru a proroci [...] zilele pe care le trăim noi astăzi”. Hărțuit de agresivitatea ignară a intelocutorilor-procurori, împins, cu argumente grotești, să mistifice realitatea istorică, scriitorul ajunge să-și declare
PETRESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288780_a_290109]
-
1980; Vitralii de voci, București, 1996; Născut în Capricorn, București, 1997; Riposta rocilor, București, 1997; Strigătul statuilor, București, 1997; Viitoristica mea. Profiluri lirice, București, 1997; Viteze de viziuni, București, 1997; Daliile decid duminica, București, 1997; Dresorul depărtărilor, București, 1997; Emite zenitul, București, 1997; Feerie de fiori, București, 1997; Haide Hyperionic, București, 1997; Apocalipsa timpilor mei, București, 1999. Repere bibliografice: Emil C. [Emil Cioran], „Cuib și zbor”, PRV, 1938, 1162; Mihail Chirnoagă, Ofițeri care scriu, CL, 1939, 10-12; Nicolae Costin, Petre Paulescu
PAULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288720_a_290049]
-
sa anterior apolitică s-a mai politizat), s-a scindat în felurite facțiuni ideologice, fapt absolut natural; facțiunile se luptă între ele, învățând din mers arta dialogului de idei, dar cedând frecvent tentației atacurilor ad personam. Generația ’60, aflată la zenit, încearcă să țină pasul, dar și-a pierdut principalele poziții instituționale din câmpul cultural, cucerite de „optzeciști”. Cu toții, în sfârșit, încearcă să câștige „inimile și mințile” Generației 2000, așa cum au făcut până nu de mult cu Generația ’90, cea a
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
dezvoltare morală menționate de Kohlberg (1969). Pe baza informațiilor disponibile, Cramer (1991) propune un model ipotetic de dezvoltare a trei apărări, alese pe criteriul specificității sau predominanței în diferite perioade ale dezvoltării psihice. Cea dintâi, refuzul, s-ar afla la zenitul frecvenței sale de apariție în cursul primei copilării (între 2 și 3 ani), pe când celelalte două apărări ar corespunde unor etape ulterioare. Astfel, proiecția ar fi mult mai frecventă în perioada celei de-a treia copilării și în preadolescență, iar
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
din mine/ Cea care-am fost și sunt cât sunteți voi./ Cum aș mai vrea să fiu, pierzarea de mă lasă,/ M-au ars singurătatea și lumina./[...] Sfios mă voi desprinde picătură/ Și voi apune-n regii plopi./ Mai la zenit va fi plecarea mea din urmă.../ Presimt singurătatea mea în zbor.” O etapă a acestei lirici este transformarea poetei în „preoteasă a luminii”; ființa care avusese oroare de solar încearcă o transgresare a „condiției de lut”, o trecere în NUMĂR
BUZINSCHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285976_a_287305]
-
de meditație metafizică. El descifrează peste tot „semne”, căutând să prindă înțelesul magic al destinului: „Dar tu nu ești pe cerul meu/ zadarnic stelele colind/ Doar gheara ta cum calcă greu/ în jungla inimii o simt”, căci „eu caut în zenitul sumbru” nu altceva decât „cumpăna mare a vieții mele”. Alteori, scenariul liric implică invocația, ca în Luceafărul eminescian („Inorog cu norocu-mi coboară/ și te caut și nu te găsesc”), iar întrebarea retorică disimulează mirajul metafizic: „Cine-n doi Pești mi-
BUSUIOCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285964_a_287293]
-
Sub vreme să fii și să-i fii ziditorul”. Tema măștii se instalează solid și va reapărea constant în culegerile următoare, la fel cea a trecerii implacabile a timpului. După parcurgerea câtorva spirale ale regăsirii de sine, creația poetei atinge zenitul în Portretul din Fayum, carte a disperării reținute în fața morții, a bilanțului amar, a răscumpărării prin suferință. Această tonalitate va rezona în anii următori în mai toate versurile poetei, trecând în 1989, odată cu volumul Carusel, printr-o acalmie ceva mai
BANUS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285613_a_286942]
-
scrisului. Transformat în zeu ce colindă, cu „flautul de azur pe umăr” (Relieful poetului), printr-un univers armonios, poetul se regăsește și se contopește cu acesta, într-un impuls demiurgic integrator: „Să dormi cu capul pe nadir, cu tălpile-n zenit/ Și-apoi să-ți scrii poemele țâșnind din frunte” (Poemul poetului tânăr). Lirismul devine confesional, sentimental, uneori retoric. În poeziile de dragoste, iubita, natura și poemul se identifică în celebrarea continuă a „cultului poemului” (G. Călinescu), astfel încât întreg volumul constituie
BACIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285525_a_286854]
-
Omul Iubirii a fost ucis în lumea politicii. Cardinalul rostise aceste cuvinte ca și cum ar fi scuipat o otravă amară. Eu mă uitam dus pe gânduri la mantaua largă și la mitra roșie, semne ale rangului său. Fiule, înțelege! Aceasta era zenitul îndelungatei mele călătorii. — Eu... am să mă rog neîncetat de acum înainte... pentru tine și pentru Japonia. Mi-am plecat adânc capul și am părăsit încăperea. Așezat pe scaun, cardinalul se uita lung pe fereastră. Oare la ce se gândea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Lăcrimând peste visuri Elena Marin Alexe Cu molatice brațe mă-nfășoară discret dimineața În satin alb ca neaua mă-nvaluie tainic azi ceața Prin gându-mi hoinar trece nestatornic și trist zenitul Pe buze-mi odihnește pecete de aur Cuvântul Înțeleptul, duiosul mesager al forței divine Ochii abia îl zăresc prin bezna tăcută din mine Lăcrimând peste visuri prin făgașuri luciri pribegesc Inundați de lumină uimiți de miracol privesc
L?crim?nd peste visuri by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83226_a_84551]
-
Te împilă toată lumea, și nu decretezi infamia universală și iremediabilă a omenirii. A fost cu tine puțin mai indiferentă ea, și universul întreg devine "un episod trist, care tulbură liniștea neantului". Amorul, ca și soarele, e un singur moment la zenit: în momentul primului "da". Predici necontenit morala, zvârli în toate părțile precepte. Înțeleg: te ispitește viața și simți nevoia să alungi tentațiile, din toate puterile, în fiecare moment al vieții. Dacă, apucând pe un drum, ți-ai rupt un picior
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Dacă urmează sfatul bătrânului, curând va simți puterea înaintașilor curgându-i prin vine. Sfântul îl conduce și la plecare se oprește să culeagă monedele de aur pe care conducătorul recunoscător le-a risipit în fața lui pe podea. Soarele ajunge la zenit și maiorul Privett-Clampe exclamă „ce amabil și ce frumos!“ pe când desface o fotografie înrămată, cu portretul vopsit în roz al Impăratului-Rege. Un dar bun și sigur. Unul care te face să știi de care parte se află credința și loialitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
o potecă de păstori, printre lespezi de piatră și zone cu iarbă țepoasă. Deși trece pe lângă câteva gospodării, nu se oprește la ele. La început scoate carnetul, dar nu are putere să scrie nimic în el. Când soarele ajunge la zenit, drumul cu pietriș o ia spre povârnișul care se continuă pe mile întregi la nord și la sud. Pentru tot restul zilei, cărăruia îngustă de lângă râu merge în pas cu el. Își stabilește tabăra într-o despicătură dintre două lespezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]