938 matches
-
în iubită, farmecul ei, ce dă vieții sensul de a o trăi, se împletește cu îndepărtările cosmice, cu a nu fi sau cu a fi cu totul altceva, așa cum se întâmplă în sonetul 59: “Sânii tăi precum lăstunii, se vor zvârcoli-n tăcere...” și ei, iubiții de astăzi, vor ajunge o „blândă ploaie” într-o stea „la mii de ere”, o tufă de secară, o umbră printre ierburi și în final: „Sânii tăi precum lăstunii, se vor zvârcoli să zboare/ pe-
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93025]
-
lăstunii, se vor zvârcoli-n tăcere...” și ei, iubiții de astăzi, vor ajunge o „blândă ploaie” într-o stea „la mii de ere”, o tufă de secară, o umbră printre ierburi și în final: „Sânii tăi precum lăstunii, se vor zvârcoli să zboare/ pe-un altar de iarbă fi-vom doar o tulbure ninsoare”. Prin poezia apărută după Revoluție, dar scrisă cu mulți ani înaintea Revoluției, Emilian Marcu s-a îndepărtat cu viteza luminii de poezia „de serviciu” și ni se
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93025]
-
turna otravă în sânge. Săream în sus ca mușcat, simțeam în carne colții înveninați și durerea toată se aduna la inimă. După asta îmi veneau gânduri mai bune: " Nu se poate. Nu m-a uitat încă. Poate și ea se zvârcolește așa cum fac eu. Poate mai vârtos decât mine, pentru că (a spus-o chiar ea) m-a iubit mai mult decât am iubit-o eu". Era o alinare superfluă care-mi ungea rana cu alifie. Și încă nu aveam certitudinea unei
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
împacă cu cele sfinte. După ce rosteam acea enormitate, urma un moment de stupoare când toți se uitau unii la alții, uimiți. Apoi izbucnea scandalul: unii fugeau afară din cafenea, alții cotcodăceau indignați, ascultându-se numai pe ei, și toți se zvârcoleau ca dracul în cristelniță. Găsiți, probabil, că mă purtam copilărește. Totuși, glumele acestea aveau, poate, o pricină mai serioasă. Voiam să stric jocul și, mai cu seamă, să spulber reputația măgulitoare de care mă bucuram și al cărei gând mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]
-
cu seară. Mi-a pus mâna lui osoasă pe frunte și m-a privit lung. În cele din urmă, m-a întrebat părintește: Ce-i cu tine, fiule? Ce gânduri te muncesc de n ai hodină? Toată noaptea te-ai zvârcolit în pat ca șarpele pe jeratic și vorbeai, vorbeai mereu. Vorbeai chiar cu mine despre niște hrisoave, ispisoace și urice domnești. Mă întrebai mereu ba de una ba de alta. Te simțeam când bucuros, când trist și spuneai vorbe aspre
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
picătură de rachiu în gură toată viața. Au comandat, în secret, preparatul și au aranjat, probabil, cu poștașul să nu i-l dea tatei când sosește coletul. Si, într-o duminică după-amiază, am crezut, îngrozit, că tata va muri. Se zvârcolea pe iarba din grădină, sub un măr, văitîndu-se de dureri cumplite la stomac. Presupun că mama și sora mea, ca să fie sigure de rezultat, puseseră în mâncare o doză mai mare decât se recomanda în prospect. Am plâns, atunci, în
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
venea Victor cu gheața și profită de avîntul pe care și-l luase ca să-i ia din mînă gălețica de argint. — Doamna m-a trimis să vă spun să nu mai beți atîta, domnule; pe urmă, zice doamna, o să vă zvîrcoliți toată noaptea În pat. — Spune-i doamnei... Noroc, domnule arhitect! — Se pare că Juan Lucas e furios, fiindcă nu vine Briceno nici anul ăsta. — Am auzit vorbindu-se că are de gînd să se amestece În povestea cu corridele. Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
siliți să se Întoarcă urgent, cînd Încă mai erau speranțe că Briceno ar putea să se restabilească și să vină măcar la cea de a doua corridă pe care o programase. Acolo, la Quito, tocmai În seara cînd rotofeiul se zvîrcolea de durere În salonul de recepție al hotelului, un lacheu le aduse o telegramă fulger trimisă de Bobby. Susan o deschise Înspăimîntată, dar după o clipă Începu să zîmbească și cînd ajunse aproape de sfîrșit rîdea cu atîta poftă, Încît a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
uitându-te la ele ca să vezi dacă seamănă, asta nu contează? Hai să trecem la următoarea întrebare, zice Superexaminatoarea. Am o idee mai bună, zice Mark. Intrăm în debaraua aia și facem cunoștință. Nu prea cred, zic râmele. Dar se zvârcolesc un pic. De ce nu? Poate că ar ieși bine. Sunt un tip de treabă. Asta știu. Dar acum ar trebui să te cunoaștem pe tine mai bine. Păi nu-i cea mai bună metodă ca să mă cunoști pe mine? Hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de o spaimă animalică, fiind gata să ceară ajutor chiar și acestui străin. Dar... femeia asta știe lucruri pe care doar sora ta ar trebui să le știe? Păi, știi tu. Putea să afle căcaturile alea de oriunde. Mark se zvârcolea pe perne, cu pumnii aproape de față, ca un fetus care se ferea de primele lovituri ale lumii. Tocmai când am mai multă nevoie de adevărata mea soră, mi se cere să accept imitația asta. —De ce crezi că se întâmplă așa ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
ceea ce se vedea în acea clipă de la fereastra ei. Scenele erau pline de consistență și detalii; pur și simplu nu realiza că acele imagini nu veneau de la ochi... Lectura nu dură mai mult de cincisprezece minute. Dar toți trei se zvârcoleau în eternitate când Weber termină pasajul, în aplauze politicoase. Apoi începură întrebările. Un student respectuos întrebă care e diferența între a scrie științific și a scrie pentru public. O pensionară voia să pună în discuție starea scandaloasă în care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
de ce dracu’ să mai lași un bilețel? De ce să te mai obosești să-l lași acolo? Voia să te simți protejat. Branșat. Branșat? Branșat la ce? Dă cu lopata de pământ și-i mai arde și un șut, cu brațele zvârcolindu-se ca niște șerpi. Domnul înger anonim și invizibil? Ăsta ar trebui să mă facă să mă simt în siguranță? Branșat? De ce simți nevoia să...? Aproape că o pocnește. Cine a scris biletul ăla mi-a salvat viața. Dacă l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
tot ce-ai putut. Pardon, nu asta am vrut să spun. Vreau să spun că ai făcut tot ce se putea face, în condițiile date. Daniel stătu treaz toată noaptea. La un moment dat, după ora unu, începu să se zvârcolească atât de rău, încât ea se trezi din propriul somn agitat suficient cât să-i pună o mână pe umăr. —Nu-ți face probleme, mormăi ea, pe jumătate cufundată încă în vise. A fost doar un cuvânt. Pe la trei, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
clipă problema că nu mă pot concentra, că n-aș putea lucra în zgomot sau cu întreruperi. Lucrez oricum, câteodată și cu ambii copii în brațe. Dar se poate și mai rău. Toto are niște colici îngrozitoare. Țipă strident, se zvârcolește, își strânge piciorușele și nu vrea decât la mine. În plus, începe să regurgiteze laptele. În cantități îngrijorătoare. În perioada asta, oboseala începe să doară. Am impresia că sufăr de o boală cruntă. Mă dor ochii și ceafa, iar corpul
Pachețelul auriu. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ștefania Mihalache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1774]
-
Într-un lac de safir. De la un capăt la altul al străzii, cît vedeai cu ochii, mulțimea Înainta cu mișcări Încete, dar sinuoase, de reptilă uriașă viu colorată. Parcă luneca, parcă se mișca, parcă se oprea, parcă Înainta, parcă se zvîrcolea aici și parcă Încremenea dincolo Într-un ritm intens și unduitor, nesfîrșit de complex și de uimitor, și care totuși se Îndrepta parcă spre un scop și o forță centrală, inexorabilă. Așa arăta furnicarul uriaș de oameni văzut de la distanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Nici măcar nu m-am ostenit să aștept să văd dacă fusesem auzit și cineva se îndrepta spre mine, așa eram de sigur că voi fi lăsat în pace în noaptea asta. Casele pot sta singure, m-am gîndit așa cum mă zvîrcoleam, croindu-mi drum prin strîmtoare. Bărcile au nevoie de oameni. Nu mai e nici o barcă. Șopronul e gol. Mîine sau poimîine, ultima bucată din clădire va fi demolată. Un gînd plutește liber prin aer, o amintire care și-a pierdut
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
marea masă rotundă, Provan, Marele Unthank, Alexander, catedrala, Rima, Zona, coridoarele consiliului, institutul fuseseră doar scurte perioade de odihnă pe drumul acestei căderi infinite. Monboddo îl readusese din nou acolo, păcălindu-l. Urlă de ură. Se pișă de frică. Se zvîrcoli și fața îi ieși într-o spuză de ceață lăptoasă. Se prăbușea tot mai mult în pasărea-mașină. Panica i se schimbă. Era mintea păsării, a unei păsări bătrîne care avea nevoie de reparații. Cu fiecare bătaie a aripilor, i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
sub bolta întunecoasă a unei porți. Când ajunse în acest adăpost, fata începu să se zbată și să scâncească. Gosseyn îi acoperi gura cu mâna în care ținea revolverul. ― Sssst...! murmură el. Nu-ți fac nimic. Ea încetă să se zvârcolească și să protesteze. Îi eliberă gura și ea șopti, la capătul puterilor: ― Erau chiar în spatele meu. Doi bărbați. Cred că v-au văzut și au fugit. Gosseyn analiză incidentul. Ca orice eveniment ce survenea în spațiu-timp, aceasta implica o mulțime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
încăperi până în camera ei, n-am s-o descriu. Am să spun doar că acolo se aflau, printre altele, două fotolii, o măsuță și o sofa. Ar fi putut să mi placă dacă în lumina crepusculară n-aș fi văzut zvârcolindu-se jos, pe covor, o fetiță de șase-șapte ani. Deși atât de mică, fetița mi-a amintit în mod ciudat de fata singuratică întâlnită spre primăvară, în mijlocul mlaștinilor... „E soră-mea“, a spus Maria, „suferă de stomac, are o criză
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
etajul nostru, formând o perdea ca de aburi. Dincolo de ea, bezna părea și mai neagră. Întors în cameră, m-am întins iar lângă Zenobia. Simțeam cum mă învăluie liniștea ei adâncă și încercam eu însumi să mă liniștesc. M-am zvârcolit multă vreme, până am auzit tânguirea lui Petru. Atunci mi s-a ridicat o piatră de pe inimă : așadar, trăia... Acolo, jos, dacă văzusem cu adevărat, zăcea altcineva... În amorțeala care mă cuprinsese, mi-am dat totuși seama că lamentațiile lui
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
sub bolta întunecoasă a unei porți. Când ajunse în acest adăpost, fata începu să se zbată și să scâncească. Gosseyn îi acoperi gura cu mâna în care ținea revolverul. ― Sssst...! murmură el. Nu-ți fac nimic. Ea încetă să se zvârcolească și să protesteze. Îi eliberă gura și ea șopti, la capătul puterilor: ― Erau chiar în spatele meu. Doi bărbați. Cred că v-au văzut și au fugit. Gosseyn analiză incidentul. Ca orice eveniment ce survenea în spațiu-timp, aceasta implica o mulțime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
se abată, de la distanță, asupra lui. Nu-i veni deloc greu să declanșeze procesul de dezorganizare celulară menit să elibereze instantaneu întreaga cantitate de id din organismul lui. Un ultim mârâit de sfidare îi schimonosi buzele. Tentaculele i se mai zvârcoliră o clipă, apoi Corl se prăbuși brusc, obosit să mai lupte. După atâtea ore de zbucium, moartea îl învălui ca o liniște. Căpitanul Leeth nu obișnuia să riște. În clipa când focul încetă, iar nava putu să se apropie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
apoi se prăbuși, fără vlagă, pe spate. Ixtl văzu însă ca gura i se tot deschidea și închidea, spasmodic: cerea desigur ajutor. Îl lovi peste gură cu o labă, dar omul nu-și pierdu cunoștința și nu înceta să se zvârcolească decât în clipa când își vârî ghearele în pieptul lui. Ixtl începu să-i scormonească prin trup, având grijă să nu-i sfâșie toate țesuturile, căci nu voia să-și omoare victima. Carnea acesteia trebuia să rămână vie. În timp ce brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
propriu-i piept și, scoțând de acolo un ou, îl depuse în stomacul victimei. Aceasta continua să se zbată, dar Ixtl nu se sinchisea - știa bine ce-o să urmeze. Încet, încet, trupul începu să înțepenească. Cuprins de panică, omul se zvârcolea, dându-și seama că paralizează. Ixtl îl ținea strâns, așteptând să se termine reacția chimică. În cele din urmă, omul rămase nemișcat, cu toți mușchii înțepeniți. Ochii îi erau larg deschiși, iar fața îi șiroia de sudoare. Peste câteva ore
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
întâmplase ceva. Când se apropie de locul acela, văzu o scenă de coșmar. Unul din tunurile atomice era răsturnat, lângă el zăceau rămășițele calcinate a trei dintre cei patru servanți. Al patrulea zăcea fără cunoștință alături, dar încă se mai zvârcolea, atins desigur de radiații. Dincolo de tunul acesta, se vedeau vreo douăzeci de oameni, morți sau în nesimțire, printre care și directorul Morton. Sanitari îmbrăcați în haine de protecție ridicau din când în când câte un trup și-l transportau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]