1,030 matches
-
plafoane și roze pe pereți. Mini se cuibări în colțul ei bun, dispusă spre o legănare plăcută. O zdruncină oprirea la poartă. Acum, era închisă. De undeva, dintr-un moșoroi nevăzut de cârtiță, alergă o babă mică să deschidă. Luna zvârlea basme și vedenii, dar Mini încă nu se desprinsese de fapte și de locuri. - Ai văzut ce ți-a făcut odorul? întrebă Lina pe bătrână. își făcu cruce ca să fie un răspuns pe tot gustul. Apoi zise totuși: - Spurcăciune mică
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
jignit în demnitatea lui, a fost foarte supărat, și a cutremurat locul cu mânia lui. Lenora, impulsivă, a călcat-o cu picioarele. Bine zici tu că Mika-Le are de-a face cu Egiptul. Are în ea suflet de pisică. O zvârli, o tăvălești și se scoală. De uitat n-a uitat bătaia mâncată de la mamă-sa, cum s-a putut vedea mai târziu. . . Asta se petrecea înainte de o vacanță a Pastelor, pe care am trecut-o cu Elena la moșie. De la
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
iar, dacă se ivea o responsabilitate, se trezea ales în unanimitate. Zavistnici și vanitoși, chiar cei mai fără de funcții cenacliști nu admiteau să fie contraziși. Cu glasul gros și cocoșîndu-se sub povara de a se lua la întrecere cu Eminescu, zvîrlind peste cap vițele din care curgea mătreață, unul din ei ne citi într-o seară o Glossă. În versuri, altul afirma că Stalin este Dumnezeu. La atare proclamație izbucni un hohot general, dar nu din pricina ideei altminteri comună, ci din
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
patimă care avea darul să-mi vlăguiască vitalitatea. La ceasul la care toți colegii mei se plimbau cu fetele prin parc, eu ieșeam tehui de cap din bibliotecă, împleticindu-mă pe sub pereți. Simțeam un soi de resemnare. Atunci mi-am zvîrlit în foc manuscriptele. Instalat în stal, adăstam cu voluptate clipa în care, după gong, cortina luneca către tavan. În scenă năvălea din culise o răcoare cu iz de mucegai. Mică, urîtă, ascuțită, pe podium apărea o solistă în zuruit de
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
curat, cu o cîrpă albă pe cap. Fără podoaba coamei sale blonde, chipul îmi părea lipsit de farmec, ba chiar aspru. Timid, am vrut s-o sărut pe frunte. Fata mă împinse și, lăsînd întredeschisă ușa, ieși afară pe culoar. Zvîrlind peste umăr o poruncă înăbușită, o luă înainte. Am urmat-o nedumerit. Fata apăsă o clanță. - Aici, șopti ea, la mine nu se poate. N-am înțeles ce nu se poate, așa că i-am pus o întrebare cam tîmpită: - Sîntem
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
de imaginație, am început să citesc notițele cu glasul tare. Deodată simții că ceva nu este în regulă. Privii chipul fetei care se descompunea și privirea ei pierdută. Am întrebat-o cu grijă: - Nu ți-e bine? - Mă doare capul, zvîrli ea rece. Din ce în ce mai stîngaci, nu știam ce ar fi fost mai potrivit să fac: să continuu lectura ori să o las baltă. Asta însă a hotărît Patricia. - Lasă caietul. O să apară vecina. Mărturisesc că l-am închis cu ușurare. Ca
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
sine? De fapt moartea e suma unor taine pe care cei vechi au întrupat-o în chipul unui sfinx. La Giseh el ține în labe intrarea în mormînt. În Teba cea grecească cine îndrăznea să i treacă prin față era zvîrlit într-o prăpastie. Dezlegînd ghicitoarea, Oedip l-a omorît pe Sfinx, cu alte cuvinte a ucis moartea. El a înfăptuit ceea ce nici zeilor nu le era îngăduit. Atât de împotriva firii a fost ce făptuise Oedip încît Moira, care veghea
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
am fi tătari! Unde s-or fi mistuit ăștia? - S-au dus la Ucigă-l crucea pe pustii! Nici moșneagul, nici ginerii nu-s acasă, constată cu năduf, după ce cercetase cotloanele, bădia Nică. O femeie din vecini ieși somnoroasă ca să zvîrlă cu bulgări în cîine. Cînd mi s-a părut că tovarășul Șoptelea e dur, mă înșelasem. Deși șezuse toată toamna la Dobrina, n-a putut zmulge mai mult de treizeci de cereri. Aiurea, activiștii apăsau și mai greu. Zvonuri că
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
de-a ajuns biata femeie, la bătrânețe, să doarmă pe sub șoproanele rudelor?” Câțiva se repeziră să-l oprească pe tânăr, care se și avântase cu pumnii ridicați. Îl Înconjurară și-l luară În brațe. Ăstuia i se Înroșiseră ochii și zvârlea scuipați către Gogoașă. Câteva femei care stăteau pe șanț la divan scoaseră chiot de dat veste. „Ce te bagi tu În viața mea, rapandulă comunistă ce ești! Îți sucesc gâtul, boșorogule, spăl cuțitu-n tine! Mă piș pe ochii tăi ăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
În vârf. Lică Rudaru a nimerit cu unul dintre cei doi - cel blonziu și mai Înăltuț. „Vezi că dau din picioare. Pe ce parte-ți alegi să dormi?” Dar Blondul nu răspunsese. Peste noapte se convinsese că rudarul cu adevărat zvârlea din picioare, Însă asta n-ar fi fost nimic. Lică se scăpase pe el În somn și, dimineață, amândoi erau uzi. „Te-ai pișat pe mine, futu-te-n cur pe mă-ta de țigan! O să vin cu văru-meu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de porumb; cartofi și boabe de fasole; potcoave, clești, foale și nicovală, cu ciocanul odihnind pe ea; arcuri cu săgeți și pâraie cu unde crețe; clăi de fân și securi Înfipte În buturugi. Și oameni făcea Tușa În aluat. Primăvara zvârleau sămânța În brazdă, desculți, cu traiste atârnate de gât; vara, frânți de mijloc, secerau; toamna culegeau viile, iar Tușa făcea boabele strugurilor la fel de mari ca sânii femeilor; iarna Tușa râdea de ei și-i Înfățișa zâmbind a beție, cu sticle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
enormi și Încovoiați se prăbuși. Vreo doi Înfometați, mai puțini la minte, se apropiară, cu gând să-și taie câte o fripturică. În agonie, trompa i-a izbit așa de tare, că i-a lăsat fără suflare și i-a zvârlit cât colo pe cei doi nătărăi nerăbdători. Ceilalți i-au ronțăit cu multă recunoștință, au prins ceva inimă și au așteptat să se poată Înfrupta și din dihanie. Cum se Întâmplă și În zilele noastre, din senin s-a abătut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
căznindu-se să-i apuce. Toporan, mutul sângeros, vâjâi cu securea deasupra chicilor făcute măciucă. Sfânta de pe Vale, vrăjitoarea, numai Îi privi cu un fel de milă. În jurul ei puțea a pucioasă. De gât Îi atârna un șarpe albăstrui care zvârlea furca neagră a limbii. Prin spărturile zdrențelor Își ițeau capetele gușteri și broaște, popândăi, salamandre portocalii și Încete, nevăstuici furișate, câte o rădașcă În platoșă lucitoare, clămpănind din cleștii fioroși. Gemeau, răsuflarea scurtă le ardea piepturile. Se Împiedicau În ciolane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
de car și fără să oprească. Cerul senin amarnic se-ncruntase / și ochiul viu zări cenușă-n el. Păsări de tină cu gâturi golașe / dădură strigare și țipătu-acel / răzbi În auzul ce-ncet da să moară. Văzduhul spre jos Își zvârli tot Înaltul, / pământul părea că Îl Înconjoară; / Crezui că sfârșitul se-ntâmplă cu altul. Mai pe limba voastră, după bâlbâielile camionului pe drum, Oaie a nimerit Într-un șanț, mașina s-a rostogolit - că nu mai știam Încotro e cerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Ori poate acea fată Îi Întărâtase poftele În așa hal că n-a mai știut de el? Cine poate spune... Lucrurile, Însă, nu s-au sfârșit cu Încarcerarea făptașului și rușinarea lui de către opinia publică. După ce poporul revoluționar i-a zvârlit de la putere pentru totdeauna pe opresorii comuniști, noua putere a grațiat, de-a valma, o grămadă de condamnați. Printre ei, desigur, se numără și cel despre care a fost vorba mai sus. Acum susține cu tărie că Întregul proces a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
la hainele uzate, ce nu păreau croite pe trupu‐i, o floare roșie la butonieră. Arăta ca un Oscar Wilde bom‐ marché.” Radu Boureanu din Recviem... la „Poezii”, ediție îngrijită de Mihail Straje, 1968. MAMEI Cum dintre trestii nufărul scânteie, Zvârlind zăpezi pe negre heleșteie, și‐n cupa‐ i ce se leagănă alene, Potir de frumuseți marmoreene Ascunde‐ un vis pe veci neîmplinit, Tot astfel, tu, din umbră te desfaci. O! chip slăvit de nimfe și de vraci, Înseninându‐ mi gândul
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
vreodată așa cum trebuie. Geamantanul era, în continuare, aruncat lângă marginea patului, iar ciorapii, fustele, pantofii și blugii zăceau claie peste grămadă în el. — Pleci undeva? a urlat Chaquie la mine în timp ce-mi scoteam din dulap haina și-o zvârleam în geamantan. Ca și Neil, Chaquie își pierduse autocontrolul de când recunoscuse că era alcoolică. Acum rivaliza cu Neil la titlul de cel mai enervant pacient de la Cloisters. Țipa și urla la toată lumea. Mai ales la fostul ei prieten, Dumnezeu. De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Privi în stradă, văzu rătăcitul, înțelese, înțeleseră. Împinse poarta metalică, urcă. În prag, într-o cămașă groasă, lungă, albă, Ira tremura de febră. Trupul mic, încordat, convulsionat. „Simțeam că vii...“ O disperare copilăroasă, isterizată. Un ritual păgân, reluat cu ferocitate. Zvârlise cearșaful, ca pe un catarg umil, îngenunche, neputincios, stors, la picioarele patului scund. „Plec, trebuie să plec. Acum, imediat.“ Repeta, ca un automat: „Trebuie să plec. Să plec imediat, chiar acum. Acum, nu e altă soluție“ și ea nu auzea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Le întinsese, paralel, ca o relaxare. Mâini mici, palide, puerile. Insomnia unei nopți bolnave, implorând leacul. Privirea verde, adâncindu-se, flămândă, tot mai întunecată, implorând leacul. Cearșaful se încreți, ca și gura îndurerată, uscată de așteptare. Ghemul de pânză fu zvârlit, înlănțuirea gemu, dăruire și plâns. Într-un târziu, noaptea își regăsi vocea. Arsă, tulbure. E un exemplar instruit precoce în strategii sordide, acest semen al nostru! Răul ca șansă de supraviețuire. D-aia l-am izbit în locul dureros. A suportat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ciao, amantissime“. Erau obișnuiți deja, firește. Îi enerva, îi distra, îi uimea, îi sfida, îi înfuria. Îl tolerau, pentru că simțeau că era tolerat de mai mari decât ei, fără să înțeleagă de ce si de cine. Deci, Cavalerul de Curlanda e zvârlit de la catedră, pentru a nu vicia tineretul nostru curat și plin de elan constructiv. Gata să fie aruncat la zdup, dar salvat, nu se știe cum, în ultimul moment, ba, adus și în Capitală, să vezi și să nu crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
dezlănțuise cu atâta nerușinare. Știau toți și se făceau că nu observă mica afacere, ca atâtea altele, că doar era și Vasilica om, trebuia să se descurce. Lua, jenată, bacșișul sfidător de mare pe care, în văzul tuturor, i-l zvârlea aiuritul. Vasilica își lua porția de cafea, câteva lingurițe zilnic, din punga comună, deși nu era printre băutorii de cafea. Aduna, făcea punga săptămânală pentru Tolea, care îi plătea separat pentru asta. Dar s-o spui așa, în gura mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
făcut guturai și uite, s-a băgat, sărăcuțul, în pat, învelit în folii arzânde de cânepă leproasă, să se mai încălzească și el, orfanul. Sorbind, după prescripție, din găleata cu ceai de mătrăgună și pilitură de oase, în care tot zvârlea, la fiecare înghițitură, o aspirină roșie, ca sângele. Când nimeni nu se aștepta, dispăruse! Bolnav, în concediu medical, cică. Dar reapăruse, după câteva zile: purificat, palid, trandafiriu. Îmbrăcat în alb, ca să vezi! Purta totdeauna în zilele de lucru numai negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
brațele osoase trăgându-l spasmodic de haină, „tremur, cutremur“. Erau deja în rama ușii de intrare care se clătina, zidurile planșeul ferestrele oamenii, da, ieșiseră toți la uși, se auzeau strigăte, țipete, plânsete, carcasa trosnea, se țineau de rama ușii, zvârliți dintr-o parte în alta, „ca în ’40, cutremur“, bolborosea bătrânul și erau la pământ și nu se mai termina. „Sub grindă, sub grinda ușii trebuie stat“, bătrânelul se ținea de canatul ușii, tros trosneau grinzile planșeele stâlpii, nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sau un exces de curiozitate și chiar simpatie, nimic altceva. Un somn cosmic, total, de parcă nimic suspect n-ar putea fi descoperit în budoarul lui Mata Hari. Și în jur, pe jos, cărți haine tacâmuri, de-a valma, cum le zvârlise cutremurul. Răsfoi câteva cărți de pe covor, deschise sertare, mape, albume, dulapuri, să descopere arma ofițerului deghizat sau legitimația secretă. Se tot întorcea, din prag, să se asigure că nudul se afla în aceeași poziție, anesteziat. Somn impudic, intangibil. Căută printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
medic, ascultă-mă! Ascultă-mă, doctore, nu poți fugi de aceste adevăruri... Erau pe aleea lungă care ducea spre poarta spitalului. Ora de repaus, medicii plecaseră, bolnavii se odihneau, aleea era pustie. Bufonul dădea din mâini și din chelie și zvârlea din copite, să-și facă discursul mai convingător. Doctorul micuț grăsuț își ștergea ochelarii, ținându-se cu greu de pașii nervoși ai hahalerei. Leul în mijloc: prezentul feroce, dominator. În dreapta, câinele slugarnic: rânjetul ipocrit al viitorului, care vrea să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]