KorAP: Find »[drukola/base=înăuntru & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...229 230 231 ...278 >

6,950 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911

zări o pată de lumină cam la 150 de picioare ta stânga sa. Părea să fie o ușă... deschisă, nu închisă. Și, de fapt după ce se-ndreptă cu pași repezi spre ea, încetini mersul, se apropie, și privi cu precauție înăuntru. Văzu o copie a separeului din restaurant, numai că - în loc de ființele umane pe care le cunoștea - în jurul mesei din încăperea luminată obscur stăteau vreo doisprezece Troog. Lăsă să treacă ceva timp. Dar, brusc, își dădu seama că ei știau că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
din încăperea luminată obscur stăteau vreo doisprezece Troog. Lăsă să treacă ceva timp. Dar, brusc, își dădu seama că ei știau că el se află acolo. Nu mai ezită. Și, amintindu-și că ei se așteptau să fie agresiv, păși înăuntru. De cum privise prima dată înăuntru, observase că era un loc gol la masă. Locul se afla în capătul îndepărtat al mesei. Și ocoli prin spatele a șase Troog, până ajunse la scaunul gol. Ceea ce diferea de întâlnirea inițială de la restaurant

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
vreo doisprezece Troog. Lăsă să treacă ceva timp. Dar, brusc, își dădu seama că ei știau că el se află acolo. Nu mai ezită. Și, amintindu-și că ei se așteptau să fie agresiv, păși înăuntru. De cum privise prima dată înăuntru, observase că era un loc gol la masă. Locul se afla în capătul îndepărtat al mesei. Și ocoli prin spatele a șase Troog, până ajunse la scaunul gol. Ceea ce diferea de întâlnirea inițială de la restaurant, era că, în loc să rămână în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85124_a_85911]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255

să le-agăț de balcon. Îmi ajungea să știu că, în lumea liberă și complicată a minții mele, nici un securist, oricât de priceput, nici un informator, oricât de apropiat, nici un metodist, oricât de zelos, n-aveau acces. Eroul, dacă exista, trăia înăuntru, ascuns printre gânduri și imagini, zburdând fără griji sub cupola de os a craniului. În sinea mea, aflasem repede cine sunt și cât de mult trebuie să mă prețuiesc pentru a supraviețui. Nu găseam nimic în comun cu muncitorii care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
atunci când tăceam, între mine și lumea din jur se interpuneau straturi subțiri de gânduri, o rețea sângerie de neuroni și sinapse punea în mișcare mecanismele de protecție și nimeni (uneori, nici măcar eu) nu mai avea acces la ce se întâmpla înăuntru. Îmi priveam prietenii, zâmbeam, nu-și imaginau că nu dădeam doi bani pe ei. Vremea onoarei și-a fidelității trecuse, ne împrumutam bani și mergeam împreună la bere, împărțeam zilnic bucuriile și necazurile, dar i-aș fi lovit pe la spate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
și le-am sărutat atâta, până m-am ales la patru ani cu-o mononucleoză. Boala părea nostimă, mă îngălbenisem și umpleam oala de noapte cu un lichid roșu, ca Bem-Bem-ul. Febra mă răsfăța ușurel. Sigur că nu puteam privi înăuntru, să-mi văd ficatul acoperit cu plăci negre și fărâmicioase: n-aș mai fi râs atâta. Când doctorii au aflat despre ce e vorba, bunică-meu a pus mâna pe cravașă și-a scos-o în șuturi pe Jeni din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
la o votcă sau un „Vinifruct“: Gino și Cezar, cocoțați pe dulapul bunicului, sub tavan; Mihnea și cu mine, spate-n spate pe ziarele de pe dușumea; Andrei ținând afară de șase (oricum n-ar fi încăput pe ușă). Noi ceilalți, rămași înăuntru, ne întrebam din priviri: când mergem la meditații? cine apără marți pe „Dinamo“? cât o mai duce nea’ Nicu? Povesteam filme, cărți, meciuri, croiam planuri mărunte de viitor (pentru mine, viitorul arăta ca un ochean întors pe dos). La plecare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
că intru, citasem din belșug din operele tovarășului Nicolae Ceaușescu. Căzuse un subiect din Rebreanu, dar ce mai conta: pământul, Partidul și poporul se împleteau firesc, într-un comentariu cald și drăgăstos. Intrasem fără probleme, ca un om mare. Odată înăuntru, surpriză. Din cele 120 de figuri numite studenți, 110 purtau mustăcioară; restul erau băieți. Colegele știau în ce an se născuse Vlahuță și câte cronici scrisese Neculce; dacă întrebai de volumele lui Arghezi, ți le ziceau pe de rost, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
om extraordinar, și el și nevastă-sa. Nu erau zdraveni la cap. Ieșiseră în pijama, ca din spital, el cu servieta de funcționar în mână. Servieta aia imensă, socialistă, din piele crestată maro, cu capse metalice; încăpea și-un vapor înăuntru. O clămpănea mereu când se întorcea de la lucru. Eșua în fiecare seară pe scări, molcom, beat mort; ne ciocănea uneori în ușă, să ne spună ce i s-a întâmplat la serviciu. Nu insista. Nevastă-sa îl aștepta cu ușa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-o, Maria ar fi bătut la toate ușile, să le admire pendulele și tablourile alea masive, cu străbunici, flori și îngerași: unele chiar croșetate. Și să le facă evaluarea. Mihnea ne aștepta în poartă. Râdea singur, parcă descoperise ceva. „Hai înăuntru. Ați văzut ultimul film cu James Bond?“ „Nu. De-abia aștept să-l ratez.“ Maria a râs și ea, cam strâmb, dar a făcut-o. Rămăsesem singurul care nu se distrează. „Pari mai binedispus ca de-obicei. Vreun motiv anume

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
a explodat cum trebuie, ori Bond a greșit locul: trebuia să aterizeze la Vrâncioaia.“ Ne-am înveselit cu toții, îi păcălisem și de data asta. Am urcat treptele (marmura arăta la fel de ciobită ca acum zece ani) și Mihnea ne-a împins înăuntru. Ne simțeam ca-n tren: aceeași casă-vagon, aglomerată de paturi, dulapuri și scaune. Treceai dintr-o cameră într-alta și-abia aveai loc să pui piciorul; prudentă, familia adunase mobilă cât pentru patru vieți, iar Mihnea nu renunțase la nici una

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
și-un cadou, tubanul ăsta. Nu era de mâncare, nu conținea alcool, nu puteai să-l pui la bicicletă, să-ți umfli roțile cu el. Nici măcar nu l-au deschis. Îl scuturau ușor, să fie siguri că n-are lichid înăuntru. Naiba știe de ce plecaseră cu el: din plictiseală? le plăcuse culoarea? sau doar se bușeau cu el în cap, cum îi găsisem eu la ieșire pe Londra?“ „Bănuiesc că nu ne-ai chemat aici doar ca să ne-arăți tubul. Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
știe de ce plecaseră cu el: din plictiseală? le plăcuse culoarea? sau doar se bușeau cu el în cap, cum îi găsisem eu la ieșire pe Londra?“ „Bănuiesc că nu ne-ai chemat aici doar ca să ne-arăți tubul. Ce-i înăuntru?“ Nu păream singurul interesat. Cum stătea Mihnea așa, cu brațul în sus, ziceai că-i Statuia Libertății, înconjurată de curioși. Maria se aplecase peste mine, să-l studieze mai bine. Până și Brutus îl adulmeca, tocmai de pe dulap. Poate tubul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
Mihnea așa, cu brațul în sus, ziceai că-i Statuia Libertății, înconjurată de curioși. Maria se aplecase peste mine, să-l studieze mai bine. Până și Brutus îl adulmeca, tocmai de pe dulap. Poate tubul mirosea totuși a cârnați. „Ce-i înăuntru e mult mai important decât cutremurul ăsta! Fiți atenți aici!“ Tubul a coborât teatral, ca brațul care îl manevra, punându-ne nervii la încercare. Mihnea a deșurubat capacul cu grijă. Din interior, a scos un sul înalt, rulat strâns. „Bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
tăia capul și pentru mai puțin de-atât. „Ți-au dat ție frații «Brothers» asta?!“, s-a mirat Maria. Am susținut-o din priviri. „Nu, nu. Ei doar mi-au lăsat un tub de carton. Habar n-aveau ce-i înăuntru.“ „O hartă civilă, pe hârtie de unsprezece grame, cu filigran. La vremea lor, se tipăreau doar la Viena și Amsterdam. Poți să scoți bani frumușei de pe ea.“ „Poate că da, are patina timpului.“ (Întotdeauna-mi imaginasem patina timpului o chestie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
că nu mai recunoșteai locul. Soarele se scurgea prin prăjitura asta moale, albă de praf. Parcă o răscolise cineva cu un cuțit uriaș. M-am repezit la intrare, pe treptele pe care le cunoșteam cu ochii închiși. Călcam pe moloz. Înăuntru, bucăți compacte de zidărie, înfipte în parchet. Camera în care stătusem la taclale cu doar câteva ore în urmă plutea într-un amestec de praf și lumină. Nu găseam nimic, nici mobila, nici vinul, nici calculatorul. Doar aerul rece, învârtind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
doar la „Caffé Latte“, pe Schitu Măgureanu. Nu găseai niciodată loc, trebuia să te strecori printre Audi și BMW-uri parcate la bordură, de la A6 și 525 în sus. Spațiul arăta auster, perete lângă perete, lumea nu venea pentru aspect. Înăuntru, înghesuite la mesele rotunde cu tăblia din plastic albastru, adunai costumele bărbătești și picioarele pe tocuri ce le-nsoțeau, parcă legate cu-o lesă invizibilă. După tejghea, o echipă veselă de ospătari, în care mă regăseam: șorț, blugi delavați și adidași

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
de calorifer. Maria se usca altfel: își învelea părul într-un ziar, apoi introducea capul în cuptor. Treaba cerea măsură și atenție, ca la cozonaci: întâi aprindeai aragazul, lăsai cuptorul la încălzit, apoi opreai flacăra. Abia la sfârșit strecurai capul înăuntru, cu grijă să nu curgă tiparul. „Se-aprobă!“, am admis. Maria s-a apropiat de ecran și-a bătut cu degetul în literele lăbărțate. „Simplu ca bună-ziua. Cotroceni e Muzeul Cotroceni, tocmai s-a deschis o expoziție de pictură acolo

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
revere de ipsos. Abia afară, am pus întrebarea care-mi stătea pe limbă: „Ai reușit să scoți ceva?“ „Cea mai clară poză făcută cu un aparat digital miniatural. Aruncă o privire...“ Maria și-a desfăcut pudriera; nici vorbă de pudră înăuntru. Pe oglindă se deschisese un ecran cât o piesă de domino, străluceau petele de lumină și umbră pe el. Chipul femeii lui Luchian se zărea limpede, parcă ne dădea cu tifla dintre pixeli. „Acasă vom ști exact despre cine-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
dacă nu mergea căldura, duceai pantofii în bucătărie, sub aragaz, lângă perechile părinților. Și, pe lângă eroism, mai trebuia să pui și respectul. Cu cât ți-era mai greu, cu-atât știai că trebuie să te respecți mai mult. Rezistai. Undeva înăuntru, poate prin cotloanele surpate ale minții, poate prin dezechilibrele sufletului, ceva conta, te păstrai unic, valoros, important pentru tine și pentru cei care știau să te recunoască. Sensul se-afla acolo, gravat în certitudinea utilității. Erai cineva, pentru că știai împotriva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
degetele de la picioare, ce să mai zic: multe, normale, inerte. Ce poate fi mai trist decât o asemenea priveliște? În tot infernul ăsta de piele și oase, pâlpâia o salvare. Căpătasem sentimentul reconfortant că existența mea se desfășoară de fapt înăuntru, că mecanismele sensibile și complicate prin care sunt pus în mișcare și care mă deosebesc de Petrișor sau familia Cocă se află dincolo de epidermă, protejate de privirile indiscrete. Ochii, mâinile, picioarele, sexul, nările, gura - toate trăiau în spatele cărnii, împachetate frumos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
birouri, închise, împăturite, cu geamuri pătrate, transparente sau albastru-cobalt. Geamurile nu se deschideau niciodată, păreau sudate unele de-altele, încă din construcție. Te întrebai de ce: ca angajații să nu poată respira? să nu se sinucidă? să fie feriți de poluare? Înăuntru, birourile se înghesuiau meschin, tăiate la nivelul capului: tavanul lipsea, retezat de-o invizibilă sabie ninja, iar pereții fuseseră înlocuiți cu paravane de plastic expandat. Totul purta un nume nou, pe care Maria l-ar fi rostit cu voluptate, dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
vreun motiv să se plângă. Greci, romani, huni, tătari, nemți, flamanzi, ruși, italieni, sârbi, francezi - unul nu constatase vreun defect. Vinul se păstra proaspăt, parfumat, sigilat cu secolele în amfora, sticla sau damigeana lui. Nici o moleculă de aer nu pătrundea înăuntru, nici un spor de lumină. Dopul era de neclintit. Acum se găsiseră unii care să-l schimbe. Cu unul mai bun, desigur. Trăgeai de tirbușon și rămâneai în mână cu-o chestie moale, ca un burete de filtru de țigări. Muștiucul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
să-ți ridici salariul, dar nu-l mai luai de la casierie. Băgai cardul în aparat la data stabilită, și te trezeai ba că n-au intrat banii, ba că mașina n-are bancnote potrivite, ba că-ți rămâne cardul blocat înăuntru. Oricum, habar n-aveai câți bani sunt, nu-i primeai pe toți odată (nu existau hârtii mai mici de-o sută de mii, așa că așteptai până luna viitoare, să ți se rotunjească suma). Ți se făcea un serviciu (deși nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
moartă. Acolo, descărcau lemnul sau fierul vechi în camioane aduse din Chitila, cu numere false. Nimeni nu știa unde ajunge marfa; aflai de la „Actualități“ că s-a găsit un camion în gârlă sau un TIR în nu știu ce șanț, fără nimic înăuntru. Era o aventură să traversezi Bărăganul. Dacă plecai noaptea, trebuia să ai la tine lanternă și fierăstrău; până la Buzău, te opreau vreo trei copaci puși în mijlocul drumului. Care nu ducea marfă, plătea „taxa de drum“ ca să poată merge mai departe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]