KorAP: Find »[drukola/base=întoarce & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...229 230 231 ...3723 >

93,058 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773

se auzi o voce enervată strigând: Ce faci, dragă? Vii odată cu fierul cela? Ți-a sosit amorezu, tu! Îi aruncă o privire scurtă strâmbându-se la el și urcă scara. Miluță se luă după ea. În ușă, sus, fata mai întoarse o dată fața. Arăți de parcă ești beat! îi strigă și izbucni în râs. Să vezi ce-o să-ți facă maică-ta! Sssst! se rugă Miluță. Parcă ești beat, sau vii de la femei! continuă fata, fără să se sinchisească, nepăsătoare chiar, c-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
mi-am dat seama. I-a dat în cap? Ce-a făcut? Cum să-i dea, dacă neamțu stătea cu ochii pe noi și cu degetul pe trăgaci? Una-două ne curăța. Ceva mult mai simplu și mai deștept: s-a întors să ia cărbuni și, cu coada lopeții, a spart sticla de nivel. Înțelegi? Zang, și gata! Tu știi ce-i aia sticlă de nivel? Te-ai urcat vreodată pe locomotivă? Toți dracii iadului au pufnit peste neamț. În cine să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
dincolo de ea pâlpâind ca într-o chemare, și, ca și cum femeia ar fi ... o văzu pălind cum n-o văzuse niciodată, parcă pudrată cu pulberea stelelor, lăsând să răzbească afară din ea, prin ochii, mari, tăiați ca niște scoici cu albul întors înăuntru, o tristețe sfâșietoare ajungând până la el ca o chemare care ascundea toate promisiunile și toate ispitele. Ce era cu ea? Izbucni în râs. Aha! Știu unde. Știi!... De unde știi? A, da, trebuia să-mi fi dat seama! Ah, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
nemaipomenit! Indiferent de costum, oricare, faptul în sine că era al lui bădia Tomiță și i se îngăduia să-l poarte, fie și-o noapte, câteva ore, oricât, era ca și cum fratele mai mare, în carne și oase, s-ar fi întors și l-ar fi bătut pe spate, ocrotitor, făgăduindu-i toate plăcerile și bucuriile lumii. Cerboaica era de-a dreptul nebună în noaptea aceea, ce-o apucase, cum să-i aducă un costum de-al lui Bădia?! Ce va zice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
lumii. Cerboaica era de-a dreptul nebună în noaptea aceea, ce-o apucase, cum să-i aducă un costum de-al lui Bădia?! Ce va zice mâine dimineață maică-sa când va vedea? Ce va zice Tom când se va întoarce? Dar el, el, lacomul și fanfaronul, cu toată lăcomia și fanfaronada lui, avea dreptul să-l primească? Să-l umilească pe frate-su purtându-i hainele? Înfoindu-se ca un păun în hainele lui? Cred că noaptea e de vină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
ar fi dorit să le spună. O apucă o lehamite neagră, o silă de toate, atât de răvășitoare, că nici nu-și putea striga cel puțin dezamăgirea și indiferența să se răcorească. Ai dreptate! Aveți cu toții dreptate... Hai să ne-ntoarcem. De ce? Acum? După ce... Dacă vrei să te duci, du-te singur, dar e periculos. Știu. Mi-a spus și Irina. Sunteți înțelese. A! Ai trecut pe sus? Ai vorbit cu Irina! Păi, da, că-n noaptea asta pe toate v-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
ea, s-o danseze, să... Ei și ce-i dacă se distrează și ea. E tânără și n-are nici o obligație. "Bine, dar eu!" vru să spună băiatul, dar își mușcă limba. Doamne, ce dezgustată mă simt de toate! Mă întorc! strigă pe neașteptate cumnata, neputându-se stăpâni, și-o luă hotărâtă înapoi. Miluță se trezi respirând greu. Cum așa? De ce? Ah, mă exasperezi! izbucni femeia. Ești mai rău ca bătrâna. Nici eu nu vă înțeleg pe voi. Ce-aveți cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
Minți! Adică... Știi că ai haz? Îmi pare rău că mi-ai mai dat hainele lui Tom. Unde să mă duc cu ele? Dacă vrei să te duci, du-te, și nu mai întreba nimic. Dacă nu, hai să ne-ntoarcem. Mi-ai stricat tot cheful. Măi, măi, măi, se minună el. Grozav le-a mai potrivit cine le-a potrivit! Se gheboși cu capul între umeri, supus, umilit și intrigat, nemaiînțelegând nimic. Se pomeni făcând drumul îndărăt după ea: De ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-l dai prefectului. Aha! Asta era! Își dădu capul pe spate și-o privi jignit, furios și-nveselit totodată: Va să zică... ăsta-i secretul! De asta... Mama bănuia, dânsa ceva, săraca, dar nu știa... Du-te dracului! Măgarule! izbucni Cerboaica și-i întoarse spatele rupând-o la fugă îndărăt. "Bine. Prea bine" își spuse Miluță și păși, hotărât, înainte. CAPITOLUL 4 Se strecură pe la bisericuță, prin spatele haznalei, prin spărtura din gardul liceului. Se agăță de burlanul ruginit și-ncepu să se cațere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
nepăsător, sfidând ghinionul, și-n clipa aceea ar fi vrut să nimicească totul, nimicindu-și propria lui dorință aprinsă-n viscere, să dispară cât mai repede de-acolo. Măi, băiețică, ia vină tu-ncoace, se trezi înghiontit din spate. Se-ntoarse jignit, subjugat de sila și furia aceea viforoasă care fierbeau în el încă de pe locomotivă, tot drumul și toată viața jefuit de tot, fir-ar să fie! avea să se gândească și să-și dea seama mai târziu, încrâncenat, vânăt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
asta că nu-i muncită, își spuse și, foindu-se prin casă, începu să se îmbrace. Cu ochii încordați, nimeri geamul și-l crăpă încetișor. Lumina lăptoasă năvăli buimacă înăuntru, cenușie și rece, făcând-o să clipească mărunt. Bătrâna se întoarse oftând și-și strânse părul la spate. Se uită cum doarme nora, cu fața-n sus, c-o mână sub cap, dezvelită și transpirată, c-un picior afară, cu genunchiul gol și rotund deasupra cearșafului. Ce-i pasă! Doarme ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
plecase și i-o dăduse în primire, nici ibovnică, nici nevastă cu frica soacrei în sân, și bătrâna era speriată și uluită de schimbările petrecute. Surâdea mereu, pierdută.. Ce visa ea sau la ce se gândea! După ce-i trecea, se-ntorcea la viața măruntă, de toate zilele, săltăreață și buiacă, cu puterile sorbite din depărtările acelea, cu căutătura limpede și deschisă, apoi se apuca să cânte încetișor, abia auzit, și ochii ei priveau atunci lumea cu o neascunsă curiozitate copilărească. Ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
sau s-o alungi! Bătrâna nici n-o iubea, dar nici n-o putea goni. Trebuia doar să fie atentă și să se poarte cu cea mai mare chibzuință. Țarcul rămânea totdeauna deschis și când se ducea, și când se-ntorcea și era de-ajuns ca nora să i se uite în ochi, cu ochii ei învăpăiați și sălbateci, de mânz care nu suferă zăbala, ca ea, bătrâna, cu toate drepturile de stăpână, să plece fruntea și să-i îngăduie orice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
toate drepturile de stăpână, să plece fruntea și să-i îngăduie orice fără să crâcnească. Piciorul alb, gol, rotunjit în pulpă voinică de femeie frumoasă, se întinse prin somn. Cerboaica șopti ceva fără să se deștepte și răsucindu-se se-ntoarse pe spate, lăsând-o să vadă ochiul dracului cu care era însemnată: alunița care-i râdea sub buric. Era demonul care-o mâna mereu și-i da acea stare de nestare, acel soroc de înstrăinare și nestatornicie. Trase cearșaful învelind

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
să lunece cearșaful de pe ea și să rămână goală în răcoarea jilavă a dimineții. Mai bine să-l poarte el, decât să-l roadă moliile. Bătrâna rămase cu ochii larg deschiși, parcă ar fi vrut s-o înghită, apoi se întoarse și se repezi spre culcușul lui Miluță. Bine, măi băiete, și tu cu hainele astea ți-ai găsit... Vocea i se curmă printr-un țipăt, ca și cum i-ar fi dat cineva o lovitură pe la spate. Pierzându-și echilibrul, se prăbuși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
o lovitură pe la spate. Pierzându-și echilibrul, se prăbuși peste trupul întins pe saltea cu fața-n jos. Apucându-se cu amândouă mâinile de umerii lui, începu să-l zgâlțâie, opintindu-se să-l trezească sau cel puțin să-l întoarcă cu fața-n sus sau să-i descleșteze mâinile de pe cap, să-l vadă la față. Ce-i cu tine, dragu mamei, ce-ai pățit? începu să întrebe cu-o voce ascuțită care umplu de neliniște toată camera. Ce-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
a terminat. Vino jos după făină, la Invalid, o rugă și închise ușa după ea. Strânsă între pereții dospiți de mucegaiuri, scara veche trosnea răgușit. Bătrâna, târșindu-și picioarele-ncălțate-n târlici, trecu pe lângă ușa apartamentului celor două fete de la etaj, fără să întoarcă fața, să privească cu coada ochiului, ca și cum s-ar fi temut să nu se molipsească de-o boală urâtă. Se temea pentru Miluță. Stricăciunea și răutatea pătrund mai iute ca binele și cumințenia. Aveau camera cea mai bună, chiar deasupra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
o dată din crâșmă, să lase ziarele, dracului, și să se uite în sus, să-și vadă firma. Ei nu-i păsa la urma urmelor dacă asta atrăgea clientela. Nu era casa ei. Aveau să termine toate necazurile și să se întoarcă la obârșie. Nu merita să-și facă sânge rău de pomană și gânduri din toate prostiile. Poate și Invalidul știa toate astea, și de aceea și era așa. Poate știa chiar mai multe. Poate ajunsese la o stăpânire de sine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
apropie. Bună dimineața, domnu... Invalidul nu-i răspunse. Se uită afară peste capul ei și piciorul de lemn începu să scârțâie și să bocăne îngrozitor, rășpăluind podelele. Se retrase câțiva pași de-a-ndăratelea parcă-l împingea cineva în piept -, apoi se întoarse cu spatele la ușă, fără nici un interes pentru ce se petrece afară, și, ocolind de cealaltă parte tejgheaua grosolană de scânduri nedate la rindea, netedă și lucioasă numai unde o frecaseră clienții cu coatele, se așeză pe scaunul larg de lemn, scobit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
Toma poate să fie abonat la Universul. S-ar putea să-i pice sub ochi. Și-ai dat adresa de-aici? Dat adresa, tot, în regulă. Dacă mai zorcăi podelele și cu brandolină... Fiecare are un loc spre care se-ntoarce mereu... O umbră se ivi în ușă. Umbra se clătină și se lungi pe podele. Cum stătea chircită la pământ, aplecată, cu picioarele sub ea, bătrâna ridică fața. Rămase cu cârpa udă în mână, simțind cum îi alunecă printre degete

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
Invalid citind cu glas tare: "Bonurile valabile azi, 21 august 1944: pâine, bonurile numărul 269 și 270; săpun, bonul 276 pentru 250 de grame..." Afară se auzeau jandarmii urcând pista netedă de beton, tropăind să-și scuture colbul de pe bocanci. Întoarse capul și-i văzu în ușă pe toți zece sau unsprezece bulucindu-se grămadă, ca la pomană. Parcă erau înnodați de centiroane și nu se puteau desprinde unul de altul, cu puștile în spinare și capelele pe ochi, prăfuiți și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
Creditul Minier 820; Radio 200; Mica 870; Letea 700; S.T.B. 1 410; Consolidada trei la sută, una mie nouă sute treizeci și cinci virgulă treizeci... Lasă-te de iordane! se ofuscă plutonierul. De păsărelele din colivie te-am întrebat. Nu le-am auzit întorcându-se. Au fost la bal as-noapte. Așa-i că da! Bine zici! se bătu peste frunte plutonierul. A fost chiolhan mare la Prefectură... Pentru o clipă, plutonierul amuți, aprins ca un curcan, gata să plesnească, apoi își reveni și se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
se rezemă de tejghea să-și tragă răsuflarea și așeză farfuria aburindă lângă teancul de ziare din fața Invalidului. Poftă bună! Mulțumesc! spuse Invalidul, adulmecând mirosurile de mărar și ouă topite-n ulei. E Toma-n oraș, îi șopti și se-ntoarse să plece, dar se trezi asaltată din toate părțile. Cântă-ne ceva! Nu pleci de-aici până nu ne cânți și nu ne dansezi, îi strigă plutonierul. Vorbești serios? Foarte serios. Te rugăm! Ei, așa e mai convingător. Hai, acuma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
arhitectul ajuns acum prefect, părintele județului, om cu suprafață și-atâtea preocupări n-o uitase. Îl cunoscuse în anul acela când se măritase și-apoi plecase cu Tom la mare, să-și petreacă luna de miere. Era prietenul lui Tom. Întoarse capul, cu aceeași împietrire și absență. Privi goana mașinilor pe drum. Asta era tot ce mai putea face, să să-mpietrească și să lase să pătrundă cât mai puțin în ea din ce vedea. Un nor de colb întuneca totul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
brațe, la întrebarea ei unde-l poate găsi pe domnul prefect, o informă că s-a deschis o nouă cantină a Crucii Roșii, și domnul prefect e acolo. La Liceul de băieți, pe strada Grigore Ghica, o lămuri funcționarul și, întorcându-i spatele, dispăru împingându-se într-o masivă ușă de stejar dăltuit. Coborâră îndată scările, mirate că nu le oprește și nu le întreba nimeni nimic bătrâna mai în urmă, pășind cu șovăială pe luciul de gheață al mozaicului, temându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]