KorAP: Find »[drukola/base=așeza & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...229 230 231 ...2437 >

60,912 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312

înfățișez. Se fâțâie puțin pe lângă mine, e bună șerpoaica, caut un disc cu bluesuri... Dispare în bucătărie, se-ntoarce: „Până se face pizza, hai să-ți arăt niște poze...”. Scoate un album de familie, impresionant, mare, legat în piele, se-așază la picioarele mele, sprijinindu-se de genunchiul meu, i-alunecă degetele și io o-ncurajez pipăind-o discret, îmi zic că e chiar frumușică, miroase bine fătuca, i-alunecă bluza de pe-un umăr, o trag mai aproape, are pielea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
mână? - Da, era un C mare de la editorialul la Chemarea... - M-ai însemnat! - Ce să faci, profesore, l-avem în sânge... - Plumbul? - Dac-ar fi numai ăla... Te-așteaptă Șefu’... Paul e fercheș ca de obicei. Iau trabucul și m-așez cu spatele la țestoase. - Voievoade, intru direct în subiect, mai am o întâlnire cu senatorul Frunză peste vreo oră... Uite, a venit la mine un român plecat în Olanda de vreo cincisprezece ani, să-i public o carte despre familia lui, rădăcini

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
din bronz, cu locul unde altădată ar fi stat penele ascuțite și despărțitura pentru cenușa ce-ar fi trebuit presărată la sfârșit peste litere. Nu-mi dau seama dacă tabloul din spate, de pe peretele biroului, e reproducere sau original. Discipolii, așezați în ordinea înălțimii, cu fruntea în jos. Un grup cvasi-statuar destul de interesant. - Sper să n-aibă tupeul să vină aici! Asta ar mai lipsi, ast-ar mai lipsi... îmi șuieră una dintre doamnele îndoliate când ajung în dreptul ei. - Cine? întreb

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
plătit, chiar la tarif special, ne socotim... - Ar mai fi un botez pe la trei, dar cum e acasă, pot ei să mai aștepte, mai cinstesc ceva cu nașii... - Bine, părinte, atunci așa facem... S-au spus rugăciunile, „... și să-l așeze alături de cei drepți...”, a mai trecut cam jumătate de oră. Am reușit să fumez două țigări, ascuns după un monument cu un înger, parcă puțin cocoșat, aplecat s-adune în căușul palmelor suflarea muribundului, s-o poarte la ceruri, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
să ne bucurăm pentru el, să ni se bucure inima pentru că merge alături de îngeri, în Împărăția cea fără de suferință. Să ne rugăm lui Dumnezeu să-i ierte toate păcatele, și cele cu voie, și cele fără de voie... și să-l așeze alături de cei drepți... În numele Tatălui, al Fiului și-al Sfântului Duh, amin... - Amin! fac semnul crucii. - Îndoliată adunare, dacă tot suntem aici împreună, lângă acest stejar, poate cineva dintre dumneavoastră dorește să spună câteva vorbe despre răposat, să ni-l

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
să nu-și mai frământe mintea îndurerată. - Da, Fănele, tare te mai iubea Costache-al meu! E bine, e reconfortant să afli că te iubește cineva, chiar și-un mort. Cum am fost anunțați că groapa e gata, mi-l așez iar pe Costache pe umărul drept, ne mai oprim la un pod, se mai plătește o vamă, o luăm la stânga și-ajungem. Acum, când văd movila de pământ scoasă alături, mi se pare că au cam exagerat rudele și, din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
ureche. Dar uite, Fănele, tu ai mai multă școală, nu ca unul ca mine, spune-mi tu mie, da’ spune-mi tu mie, crezi că există ceva pe lumea asta, așa, ceva ce le ține adunate, ca-n pumn, le așază pe toate? Când mă uit la stelele astea sau când vezi, la televizor, cum se mișcă celulele, nu te întrebi cine le-a făcut așa? Cum de se mișcă toate, zicea și la Teleenciclopedia, după reguli? Cine le-a dat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
ăștia care pasc, cu copaci, e moale. - Mă gândeam eu c-o să-ți placă. - Bine... Dar nu trebuia să bei ca porcul! Ce-au zis vecinii care te-au văzut urcând pe șapte cărări? *** Țăndările unei imagini care nu se așază, rămân cu piese în mână, ca oligofrenul c-un cub roșu, caut să-l bag în triunghiul albastru, de unde am luat bucata aceea de scară sau geamurile cu gratii?, nu de aici, din altă parte. Nu se potrivește cu lampa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
Nici nu trebuia să dau buzna. Voiam să te văd, nimic altceva. Sunt obosit, obosit de toate, fată dragă, nu prea mai știu de ce să mă țin, n-am coada de ceapă. Povestea eternă cu punctul de sprijin, nu? Mă așez lângă ea, îmi vine să râd, oftez ca un țânc luat de mamă-sa la piept când are falca umflată, îi iese măseaua de minte. Halal vânător și animal de pradă mai sunt! Nu încerc s-o sărut, nu mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
care te lasă mască, pe cel mai urât din jurul ei, pe cel mai rece, pe cel mai spălăcit, pe unul bătrân, mirosind a moarte. O atrage ceva, e un declic, totul poate să plece de la paharul pe care i-l așează în mână unuia atins de parkinson, de la mașina oprită brusc pe marginea drumului, uite-așa îmi imaginez eu raiul! zice șoferul îndreptându-și spinarea, de la o întâlnire de cinci minute în stația de tramvai, Făt-Frumos era în cizme de cauciuc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
umăr. - Sau ar trebui să mă simt privilegiat? Să mă umflu puțin în pene? - Ei, nu-s eu Zâna Zânelor, nici iarbă de leac... Dar, Voievoade, dacă bucățelele din „ecuația vieții noastre”, cum zicea unu’ la ziar, s-ar fi așezat altfel, dacă nu erau suflate în direcții așa de diferite, așa de departe, așa de aiurea, nu te-aș mai lăsa să pleci. Sau, mă rog, eu aș încerca... Tu oricum ai putea să-ți iei zborul... Și-a înfundat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
Vlad și asta nu-i zgârietură, să pui vaselină, să treacă. A început să râdă în hohote când se citea din Evanghelie la capul lui. Mâncăm la o măsuță care se cam clatină. Iau o bucată de carton și-o așez sub un picior. Încă nu mi-am pierdut reflexele practice. Îmi dau acum seama că de mult nu mai știu cât e de bine să-ți placă să mănânci cu cineva, orice, nici nu mai contează ce e în farfurie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
ce e în farfurie. - Cred că mi s-a dereglat o rotiță în creier, s-a ars o siguranță, dorm ca întins pe cuie, visez numai năzbâtii, mă bat cu Furfur și Nergal... - Și care-i scorul până acum? se așază turcește. - Nasol pentru mine, n-am reușit să rup măcar o codiță, să scot vreun colț, nimic. - Ar trebui să-ți doresc să nu mai ai ocazia... - Parcă-i după cum vrea omu’? Devine serioasă. - Nouă, care ne lăudăm că ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
băgat rufe și-n mâneci, am încheiat nasturii. Nu știu ce să pun în loc de cap. Am găsit o căciulă cu urechi, rusească, dar pe ce să stea? Mătura mică, mai mult un ciot, de lângă sobă, e bună de gât și de față. Așez căciula și-i leg sforile. Acum putem vorbi amândoi pe prag. Acum ne putem așeza amândoi picior peste picior, mi-am făcut și eu o țigară din ziar și din mătase de porumb, am răsucit-o, am dat cu limba

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
o căciulă cu urechi, rusească, dar pe ce să stea? Mătura mică, mai mult un ciot, de lângă sobă, e bună de gât și de față. Așez căciula și-i leg sforile. Acum putem vorbi amândoi pe prag. Acum ne putem așeza amândoi picior peste picior, mi-am făcut și eu o țigară din ziar și din mătase de porumb, am răsucit-o, am dat cu limba s-o lipesc. Cerneala n-are gust bun. Am aprins țigara de mătase, o țin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
de întrebarea mea, da’ asta a văzut Iacob când a ieșit în fața dughenei lui. *** Sunt în tren. M-am hotărât să stau cu ochii închiși tot drumul, spre disperarea grăsanului din fața mea, care mi-a lansat, înainte de-a se așeza pe bancheta unsuroasă: - He, he, se mai strânge funia de par, începe să-i mai strângă cu ușa, nu? Am... Dau din mână și-mi trag haina peste cap. Un cârcel îmi îndepărtează degetul mare de la dreptul de celelalte. N-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
bariera de corali! Mucegaiul acesta e semnul pieirii noastre ca neam! Scrie și-n cartea lui Nostradamus! Eu am descifrat ce scrie, știu adevărul lui! Dumnezeu ne trimite semnele și noi ne bălăcim în necurățenie și minciună! Oameni buni - și-așază meșa care i-a alunecat - oameni buni, cine va salva România? Putrezim pe picioare ca o balenă bătrână care nu mai poate lupta cu poluarea! Dar trebuie să ne deșteptăm, trebuie să-nvățăm să facem din oasele ei un templu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
de elan. Bunele obiceiuri văd că se păstrează. Am întârziat puțin, Leonard m-așteaptă în mașina lui scorojită, care-a fost cândva gri metalizat, lângă poșta de la rond. - Stai, trebuie să cobor, nu se deschide decât pe-afară. Urc, mă așez în față, pe scaunul proptit cu trei cărămizi, dau să-nchid portiera și rămân cu mânerul în mână. Din bord se scurg fire. - Mai merge coaja asta? - Râșnița? Mai merge... Am rămas ieri pe linia de tramvai, nu mai voia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
contemporană, să se bucure turma păstorită... - Îhî... Intrăm. Un călugăr care vrea să prindă meserie pe lângă pictor amestecă vopseaua într-o găletușă. Doamne cât s-au înmulțit cei ce mă necăjesc... mulți se scoală asupra mea... îngână cu voce subțire. Așază șabloanele, șterge liniile, verifică dacă pensoanele mai mari sau mai mici sunt curate. Dintr-una dintre cutii, își presară puțină pulbere aurită pe dosul mâinii stângi, o-ntinde și e încântat de strălucirea ei. Prin geamuri se prelinge o lumină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-așa, tura merge-așa. Chiar ești așa de ramolit sau îți bați joc de mine? - Calul nu merge ca tura, tura nu merge ca regina, regina nu merge ca regele... - Ba merge... Hai, mută ceva... - Regina merge ca regele... Mă așez pe gard. M-a apucat căscatul, parcă și omușorul vrea să iasă afară, mi se scrântește limba cât se-ntinde și plesnește îmbinarea buzelor, dar nu mă pot opri. Pun capul pe genunchi. - Salut, profesore, îți tragi sufletul? Te gândești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
faci cuib în mijlocul casei, în televizor sau în calculator, să-l tapetezi cu tomuri mărunțite, pe-alese, clasici vrei, clasici îți dau, de-amor pe franțuzește... s-ar găsi destule... Serios, din partea mea, n-ai decât să stai să-ți așezi mustățile în fața oglinzii în fiecare dimineață, să te pomădezi. Mă adulmecă, se ridică înc-o dată în două lăbuțe, are o pată albă pe una dintre ele, și coboară tacticos pe țeavă. Fixez placa de la aerisire. Mă spăl pe mâini. Apa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334

aceleia de a ateriza cu bine sau de a se face zob. Ei, albatroșii uriași, inimitabili În văzduh, aveau totuși picioarele prea scurte În raport cu lungimea aripilor și dimensiunea trupului. Pentru a se ridica spre cer, aveau nevoie de faleza abruptă așezată Împotriva vîntului și Își dădeau drumul În gol cu vîntul În față, În timp ce pentru a ateriza aveau nevoie de un teren amplu, neaccidentat și fără de vîrtejuri care să-i arunce Înainte brusc, o „pistă” lungă pe care să alerge În timp ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
să alerge În timp ce frînau În nesăbuita lor aterizare. Survolă pentru cea din urmă oară insula, dînd de știre, prin croncănituri ascuțite, că urma să-și dea drumul cu toată viteza, trecu, zburînd jos, pe deasupra capului acelui bărbat care-l privea, așezat pe o stîncă Înaltă, pe jumătate dezbrăcat și cu creștetul acoperit cu o pălărie decolorată și udă de sudoare; se Îndepărtă spre sud deasupra mării mugitoare și se Întoarse cu forța și viteza unei săgeți slobozite de un arc uriaș

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
pătat... A măsurat Înălțimea și a făcut fiecare gest cu precizia unui chirurg care taie un braț... Și a frînat chiar În clipa În care trebuia să se oprească... Încă un metru și-și zdrobea țeasta... Îi plăcea să se așeze pe stînca aceea În amurg și să parieze pe viața și moartea marilor albatroși care se Întorceau „acasă” după lungul lor periplu, invidiind senina frumusețe a zborului lor tihnit și Întrebându-se ce simțeau atunci cînd, contemplînd insula, se apropiau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
incapabil să mai Îndure prezența unor ființe pe care le detesta și se hotărîse să rămînă acolo, naufragiat voluntar și pustnic fără credință, să conviețuiască pentru totdeauna cu focile, albatroșii și șopîrlele. Iar acum, patru ani mai tîrziu, se putea așeza În tihnă, la ceasul amurgului, să-și contemple regatul: o insulă vulcanică mică, stîncoasă și pustie, fără un copac care să dea o umbră cît de cît decentă, fără izvoare de apă dulce sau fîntîni; loc de Împerechere și cuib

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]