6,958 matches
-
Bagaj Aștern gândurile mele pe țărâna și ciolanele tale, tată, pentru că astăzi ești orb și mut și surd și neînțelegător. Fiul tău. Il est dangereux de trop faire voir Ă l’homme combien il est égal aux bêtes, sans lui montrer sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Răspunsei cu un gest nehotărât, prefăcându-mă adâncit în meditații. Zitta ridică din umeri. Cele două riduri fine, de la colțurile buzelor sale subțiri, păreau în clipa aceasta, mai pronunțate. Ridicai privirea spre dânsa. Pe chipul ei cu trăsături neregulate, se așternea liniștea și nepăsarea, cele două arme îngrozitoare, cu care într-o zi mă va ucide. Intrai totuși în camera ei la ora nouă și cinci minute fără să bat în ușă. - Ramses, spune bună ziua, mă sfătui monstrul meu pitic. Zitta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mi l-ai împrumutat atunci, a fost urât și pământesc și atât de neputincios mi s-a arătat, așa cum stătea față în față cu eleganta clădire a tinereții mele, încât ți-am făcut loc să treci cea dintâi pragul ocnei, așternându-ți inima sub căpătâi și îmbrățișându-te cu pietate, ca pe niciuna până la tine. - Vorbește-i ceva despre Omul cu ciocul de aramă - interveni piticul meu schilod, dându-se tumba peste inima mea obosită. Dar Zitta își puse pe părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mai am și alte slăbiciuni. Bunăoară atunci când trebuie neapărat să plâng, zic „scârț”, mă așez pe joben și scot panglici pe nas și pe gură. După fiecare spectacol, cam de felul ăsta, mă bat cu palmele peste burtă și mă aștern pe râs. Mă cunosc prea bine ca să mă pot lăsat influențat de părerile nostime ale câtorva chinezi. Firește că nu sunt de acord cu felul meu de a fi, din care pricină ocolesc oamenii. Îmi displace silueta mea de clovn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
o mie de pagini, în vreme ce oamenii care scriu: „Pornesc la braț cu moartea”, mâzgălesc cu roșul din artere și cu verdele din lichidul cefalorahidian, o pagină după cealaltă, și până la moarte nu izbutesc să rămână mulțumiți de un singur gând așternut pe hârtie. ...Oamenii și cărțile se repetă și se imită, până vine vremea când nu mai vrei să cunoști oamenii și când nu mai dorești să citești cărți. E timpul ca să-ți scoți din suflet ca dintr-un cufăr cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
frază aruncată cu dispreț de către tânărul locotenent și în seara aceea, sentinela mă conduse la pușcărie pentru ultima oară. Sunt douăzeci de ani de atunci, urmă îngândurat Ferdinand Sinidis, - și pentru sufletele copiilor ce am fost amândoi, eu și Ada, aștern acum sărutul de recunoștință pe inima ei de adorabilă fecioară. Copleșit de tristețe, la gândul că sufletele noastre nu se vor mai regăsi niciodată, împletite și crescute către cer, risipesc pentru dânsa mănunchiul acesta de vorbe albe, galbene și roșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
altfel. Nu contează atât de mult exact ce faci, atâta vreme cât ai viața ta. Dacă asta nu ai, atunci cu ce rămâi?“ Pentru Theodora, punerea cea mai bună În aplicare a acestui sfat era În a lucra pentru cel care Îl așternuse pe hârtie. În consecință, puse stăpânire pe o mașină de scris Remington de la birou și Învăță să o folosească la timp pentru interviul cu dl Henry James. Acesta se dovedi prea amabil pentru a-i testa competența sau măcar a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
fiindcă subiectul părea prea grav pentru o conversație purtată din mers. Cred că știu la ce te referi. Mi-a vorbit cineva despre ghinionul tău Îngrozitor, atât de crud. Du Maurier Înclină mohorât din cap. O umbră urâtă i se așternuse pe chip În timp ce retrăia clipa aceea. Chiar și Chang, observând că cei doi se așezaseră, se Întoarse săltând din tufa pe care o investiga și se Întinse la picioarele stăpânului, privind În sus la el cu ceva ce semăna foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
facă din el. În seara aceea, nu mai pomeniră povestirea despre fată și hipnotizator, dar, În timp ce traversa parcul Întorcându-se acasă după cină, Henry o răsuci iar și iar În minte, găsind-o din ce În ce mai interesantă. A doua zi de dimineață, așternu În carnetul său de notițe un rezumat, cu câteva adăugiri proprii. Accentul cădea pe relația dintre fată și mentorul său cu reputație Îndoielnică, ca ilustrare a forței unice și reale a artistului. „Ea avea vocea minunată, dar nici un fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
mai vagă dorință de a Întinde mâna și a o atinge, și cu atât mai puțin de a o lua În brațe și a o săruta pe buze, și cu atât mai puțin... Nu-și urmă gândul. Deasupra mesei se așternu o tăcere puțin jenată, pe care Fenimore o Întrerupse. — Povestește-mi despre piesele tale de teatru, Henry. — Din păcate, nu am ce povesti. Directorii din lumea teatrului sunt specia care trage de timp, temporizează și amână cel mai mult din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
noul teatru londonez, pentru că Daly dorea ca ea să fie o Înfloritură a primei sale stagiuni aici. Între timp Însă, Îi flutură pe dinaintea ochilor și perspectiva montării mai Întâi la New York. După care, mult prea cunoscuta inerție păru să se aștearnă asupra proiectului. Timp de mai multe săptămâni, Henry nu primi nici o veste de la Daly. Se strădui să Își stăpânească nerăbdarea și Își ocupă zilele cu reparațiile aduse mai vechiului text al Americanului. Compton Îi semnalase din provincie că actul al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
povestirii, un om În floarea vâstei, lăsându-și opera supremă neterminată. Închipuindu-se pe sine Într-o asemenea situație tragică, Henry compuse un monolog pe patul de moarte atât de percutant și de elocvent, Încât Îi dădură lacrimile În timp ce Îl așternea pe hârtie: „O a doua șansă - aceasta este iluzia. De la bun Început, nu avusese decât una. Trudim În beznă și facem cât putem și dăm cât avem. Îndoiala ne este pasiune și pasiune ne este țel. Restul este doar nebunia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
de iluzie cu privire la adevăratele lui sentimente. Erau lucruri pe marginea cărora comunicau mai deschis prin scrierile lor decât În conversații. Doctorul Hugh avea de-acum câteva personaje analoge În viața reală - tineri inteligenți și fermecători, Întâmplător majoritatea americani expatriați, care așterneau balsamul admirației personale peste rănile provocate de uitarea publicului. Bietul Balestier fusese unul dintre ei. William Morton Fullerton, un ziarist chipeș și foarte deștept care se mutase de la Boston la Londra În 1890 și obținuse rapid un post la The
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
arătă a fi un negociator dur, oferindu-i 5 lire de reprezentație și stabilind un plafon de 2000 lire pentru drepturile de autor, dar, Încă o dată, Henry fu impresionat de comportamentul lui corect și lipsit de ambiguitate. Unica umbră ștearsă, așternută deasupra noului parteneriat, era perspectiva - din nou! - a amânării. Nu numai că Doamna Tanqueray Începuse ceea ce avea, evident, să fie un foarte lung șir de spectacole la Teatrul St James, dar acum, Alexander recunoscu și că acceptase, În principiu, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
trei coloane. Daly, care părea insensibil la ironie, le respinse pe toate, pentru că nu atrăgeau atenția asupra rolului Adei Rehan - așa cum, desigur, o făcea titlul inițial. În cele din urmă, căzură de acord asupra formei Calea doamnei Jasper. Tăcerea se așternu din nou. Spre sfârșitul lui noiembrie, Începu să se neliniștească: dacă era ca piesa să fie lansată În ianuarie, repetițiile ar fi trebuit să Înceapă curând. Întâlnindu-se cu Ada Rehan la o petrecere, Într-o duminică seară, Îi expuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
fapt real“. Luă un plic mare și băgă, alături de scrisoare, unul din programele la Guy Domville, roșu stacojiu. Se gândi că și lui William și lui Alice le-ar fi plăcut să primească un astfel de suvenir de la eveniment și așternu grăbit un bilețel care să Îl Însoțească. „Pun acest «poster» țipător Într-un plic, În această după-amiază plină de emoții, ca să mai amăgesc ceasurile până la... 8.30... și ca să vă fac să Înțelegeți cât de tare mă tem. Semnele, slavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Alexander ieși În lumina reflectoarelor, În centrul scenei și ridică mâna Într-un gest de dezaprobare. Huiduielile Încetară și rămase doar sunetul aplauzelor, din toate colțurile sălii, și strigăte: — Discurs! Discurs! Actorul făcu semn că vrea să răspundă și se așternu tăcerea. — Doamnelor și domnilor, În scurta mea carieră de director de teatru, am avut parte de atâtea laude venite din partea dumneavoastră, că notele discordante din seara aceasta mă dor profund. O voce de sus strigă: — Nu-i vina ta, Alick
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
așteptau să fie scrise și el avea toate intențiile de a le scrie. Era sigur că acesta era singurul drum care Îl ducea Înainte. Trebuie să produci! se Îndemna singur. Dar tărăgăna, ezitând să Înceapă. Se așeză la birou și așternu În carnet: „Apuc din nou vechiul condei, condeiul tuturor eforturilor de neuitat și al bătăliilor sacre. Mie Însumi... astăzi... nu mai am nevoie să-mi spun nimic. Viitorul se deschide Încă vast și plin și Înalt. Poate acum a venit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
imediat ce ajunse acasă Îi veni o idee pentru o comedie În care era un rol atât de potrivit pentru Ellen Terry, Încât avu nevoie de toată forța sa morală ca să nu se așeze la masa de lucru și să o aștearnă nestăpânit pe hârtie. În schimb, Își notă pe scurt, rușinat, ideea și Își Îndrumă sever gândurile către proză. Răsfoind paginile carnetului, această prețioasă mină de idei neprelucrate și neexploatate, ca vinele de metal rar, se trezi cu precădere atras de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
vede o minunată copertină vărgată. Nici un sunet, În afara valurilor care ling nisipul de culoarea mierii.“ Astfel Îi scria lui Anne Thackeray Ritchie, stând pe balconul de la Hotelul Osborne și descriind scena care i se Întindea dinainte, ca un pictor care așterne pe pânză un peisaj en pleine air. Era ora tăcută, somnolentă a prânzului; la orice alt moment al zilei ar fi trebuit să adauge alte câteva zgomote celui blând al valurilor: strigătele Îndepărtate ale copiilor pe plajă, țipetele Înăbușite ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
mai jos, un chioșc fermecător, metalic, pentru orchestră și o terasă de unde se vedeau brațul lung al digului și vasele cu aburi care traversau Canalul Mânecii, mici ca bărcuțele de jucărie Într-o băltoacă, intrând și ieșind. Grădinile și peluzele se așterneau ordonat de-a lungul falezei, Între promenadă și șirurile de case și hoteluri demne, cu stucaturi albe. Acesta era Bayswater-by-the-Sea. El și Du Maurier petrecură timp Îndelungat plimbându-se În sus și În jos pe promenadă sau sprijinindu-se de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
ei de bile și cu genunchii zdreliți, cu cele mai timpurii secrete mărturisite la spovedanie și, mai târziu, cu toate chinurile credinței, s-a transformat demult într-un morman de hârțoage vechi ce au dat naștere unui personaj care, abia așternut pe hârtie, nu a mai vrut să crească deloc, a început să spargă cu glasul său, cântând, tot ce era făcut din sticlă, un personaj care avea la îndemână două bețe de lemn și care, datorită tobei lui de tinichea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
drept, fără coșuri, dar părul îmi cade deja pe frunte. Bărbia proeminentă, la fel și buza de jos. Cu nasul care începe deja să se cocoșeze. Băiatul acela încă se mai strâmbă, și numai când citește. Strat după strat se așterne timpul. Ceea ce acoperă se mai poate recunoaște eventual prin crăpături. Și, printr-o astfel de fisură în timp, care poate fi lărgită cu oarecari eforturi, mă văd pe mine și totodată pe el. Eu, deja acoperit de ani; el, nerușinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Liebenau evoluția războiului ca retragere continuă se amesteca și se îmbârliga cu evocările fierbinți ale verișoarei sale Tulla, pe care, conform zvonurilor, o bănuia pe nava scufundată Wilhelm Gustloff, plină de refugiați: înecată în înghețata Mare Baltică. Și eu am așternut însemnări personale într-un jurnal care, laolaltă cu alte efecte de campanie și cu mantaua mea de iarnă, s-a pierdut fie la Weißwasser, fie în apropiere de Cottbus. Dar, scăzând acum din evidența contabilă această pierdere, mă simt ca și când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
rimate? Oare îmi plăcea de mine în atmosfera aceea de sfârșit de lume? Chiar dacă nici un gând încâlcit nu poate fi transcris pe curat, nici o poezie de martie descifrată, chiar dacă nici un dubiu dezirabil din jurnalul pierdut nu vrea să se lase așternut pe hârtie, rămâne totuși întrebarea: ce anume făcea recrutul după terminarea instrucției? Ședea el cumva într-un tanc, dacă nu ca tunar, atunci ca servant? A ajuns el cumva să tragă acum, așa cum învățase s-o facă pe camarazi din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]