7,862 matches
-
dă pîinea cea de toate zilele... și băutura... și ne iubește... și ne dojenește... cu blîndețe... și ne apără țara de dușmanii... care ne invidiază realizările... (se aprinde, devine din ce în ce mai patetic, dar și sincer, convingător...!) Și noi îl iubim din adîncul inimii! Și ziua și noaptea! Și în stare de veghe, și în stare de somn! (încă un plus de voce și de... credință) Și să-i ferească Dumnezeu pe aceia care încearcă să saboteze..., să cîrtească..., să nu-l iubească
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
oamenii De fiecare dată când o veți lua pe drumul greșit, veți ajunge în locul greșit. Una dintre cele mai periculoase căi pe care o iau liderii este să încerce să înțeleagă ce îi motivează și îi inspiră pe oameni în adâncul sufletului lor. Trebuie să realizați că fiecare este diferit. Suntem indivizi unici, de la ADN până la ultimul fir de păr. Un profesor înțelept a spus cândva că nu vom înțelege niciodată oamenii decât la un nivel superficial. În afara situației în care
151 De Idei Eficiente Pentru Motivarea Angajațilo by Jerry Wilson [Corola-publishinghouse/Science/1850_a_3175]
-
în mișcare, ca o gândire care își poartă gândirea și se gândește pe sine." 116 "Spațiul mioritic", ca spațiu matrice al unei identități spirituale, a fost conceptualizat de Lucian Blaga, prin intermediul cântecului, înțeles ca "artă care tălmăcește cel mai bine adâncurile inconștientului și revelează orizontul spațial al inconștientului". 117 Astfel, doina, cântecul românilor de pretutindeni, generează "plaiul", acel "plan înalt, deschis, pe coamă verde de munte, scurs molcom în vale. O doină cântată (...) de o țărancă sau de o băciță, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
reprezentând, pe de o parte, substanța din care iau naștere toate formele, iar, pe de altă parte, este și un spațiu al regresiunii, adăpostind eterna reîntoarcere a materiei în propria matcă. Asociată principiului feminin matern și lunar , apa ilustrează lăuntricul, adâncul psihismului uman. Apa reprezintă "arhetipul tuturor legăturilor", "un liant universal", dar și un element al sciziunii.130 În majoritatea miturilor, apa este considerată un element cosmogonic activ, al cărui destin este de a conferi lucrurilor dynamis-ul creației. Dihotomia apă vie
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
cununa vine / Mult mi-i drag și-mi pare bine, / Cununa-i de sânziene, / Cu Ilene-Cosânzene, / Cu Mării și Mărioare, / Flori de lăcrămioare. / De unde cununa pleacă / Multe cară se încarcă / Și fac drum belșugului, / Pân-la casa omului! / Cununița florilor, / Din adâncul văilor, / Cununița bradului / De pe culmea muntelui, / Îi ca lacrima curată, / Fetele pe frunte-o poartă, / Cununița-i scuturată / Trebuie adăpată, / Tot cu apă de izvor / Stropită cu drag și dor, / Cununa-i de sânziene / Cu Ilene-Cosânzene, / Cununița grâului / Bucuria omului
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
astfel viața în lagărul Noua Culme”„Viața de aici era un adevarat infern. În miez de iarnă, flamânzi și goi, noaptea în baracă tremuram de frig, iar ziua, în timpul muncii silnice, eram mânați din spate ca vitele în jug. În adâncul ființei noastre se înstapânise neliniștea. Un tremur ne cuprinsese pe toți. Era tremurul silniciei și al umilinței. Voiau degradarea omenescului din noi, anularea personalității. Se țintea la desființarea totală a omului din noi. Acestea erau dezideratele comunismului. Nimeni care a
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
zi a săptămânii suntem, nu ne preocupam nici de data calendaristică și nici măcar în luna în care eram. Acționam în mod mecanic, ca niște roboți, eram o ceată halucinantă, care împânzea lanul nesfârșit al stufului iar la întoarcere coboram în adâncuri ca niște șobolani, încercând să prindem un pic de odihnă... ” Emanuel Babii (Zugravu, 2004) , student la Drept, descrie munca la stuf din lagărul de muncă de la Periprava, astfel:”cine nu-și făcea norma de tăiat stuful de 8 maidane
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
Temperament romantic, tumultuos, trecut prin școala lui Baudelaire și Rimbaud, poetul umple spațiul poeziei romanești cu toate splendorile firii, cu toate frământările însinguratului astenizat de visuri clădite "pe coșmarul unor vremi rele". Elegiac și meditativ ca un adevărat "spirit al adâncurilor", un intrus în contextul unei poezii pe care "el o vedea lipsită de vlagă: "Trăiesc în altă lume decât voi/ În lumea alcoolurilor tari", din când în când, mai urcă în lumea "liniștei senine",însă tot într-o ipostază plutonică
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pământul, satul cu ulițele lui, câmpia ca vatră strămoșească, zilele babelor: "când e tăcere undeva în seară/ și-ți pare că auzi mărșăluirea surdă venind de prin pământ de peste câmpuri/ trec babele atunci, încet, pleșuve/ și duhul pământului deretică-n adâncuri." Undeva sub pământ stau îngropate femeile, pruncii, cei plecați în război; poetul prezintă antitetic o stare de efervescență, de proliferare în raport cu ceea ce a reprezentat războiul. "Case încărcate cu copii până-n acoperișuri/ trase la odgoane de cocori./ Pe aici războaiele au
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
umple". Lumea descoperită în primul volum, "Versuri", reapare și în "Julien ospitalierul": "Doar sufletul îmi alunecă prin casă/ Pe marile covoare și așteaptă." Evocarea unui peisaj oriental calești și caftane ne amintește de trecerea prin metempsihoză a iubitei, desprinsă din adâncul ceștii de email a "Paharului fermecat" al lui D. Anghel: "Calești ce-mi poartă încă-adolescența/ Ca pe un crin de delicată vază/ Lunecă lin prin luminiscența/ Pereților care se subțiază." Ritmica și universul poeziei ne trimite atât la I. Barbu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pentru a trăi clipe ce au fost; este sfântul și egalul demiurgului, când ajunge dincolo de moarte: "Numai eu cel care am iubit/ știu că voi muri/ Steaua mi-a luminat paradisul/ și infernul cu aceeași nepăsare foarte bine." Sunt invocate adâncurile, cele ale mării și ale cerului. Golul adâncurilor este ca un imn de fecioare și muzici de sfere, este lumina eternă în care strigătele sunt impersonale și fără ecou, ca într-un deșert al morții: "ți-aduci aminte era o
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sfântul și egalul demiurgului, când ajunge dincolo de moarte: "Numai eu cel care am iubit/ știu că voi muri/ Steaua mi-a luminat paradisul/ și infernul cu aceeași nepăsare foarte bine." Sunt invocate adâncurile, cele ale mării și ale cerului. Golul adâncurilor este ca un imn de fecioare și muzici de sfere, este lumina eternă în care strigătele sunt impersonale și fără ecou, ca într-un deșert al morții: "ți-aduci aminte era o biserică/ fericită pe colina paradisiacă/ și tu înger
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
lipsim câte o clipă fugim în univers/ Putem lipsi din viață/ dar crezi c-ar fi mai bine/ cu-aceeași disperare să strălucim invers." Calm, poetul meditează asupra tainelor universului și asupra posibilităților de-a le dezlega, pentru că: "poezia din adâncul minții/ e un soi de tablă de alt soi". Menirea poetului este de a pune în evidență puntea de dulceață între poeți și omenire: "și toți poeții se răsfață/ trecând-o în închipuire." El caută în poezie un drum care
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
-mi ca a ei să rămână." Încă de la începutul creației, pe Doina Sălăjan o preocupă problema cuvintelor capabile de a exprima sentimente: "Cuvintele-s puține, și reci și neprofunde,/ Punându-le alături de zbuciumul din noi./ Noi să le dăm puterea, adâncul să pătrundă,/ Noi să le dăm căldura și înțelesuri noi." Doina Sălăjan aduce câte ceva din lumea specifică Ardealului: satul, câmpul, fata cu sapa pe umăr, al cărei cântec i-a rămas ca un dor în suflet: Nu știu. Ascult în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
dimineață cu istoria mărturisindu-i că n-am vrea nicicând/ să fim în altă parte, decât aici, la Dunăre/ și la Carpați..." Sau iată un imn de mare ținută lirică închinat patriei: "Tu patria mea,/ ce mai adâncă ești decât adâncul/ Și mai frumoasă decât frumusețea zilei/ copiii din grădina ta să se iubească/ de dragul lor, al soarelui și-al lumii" (Ion Iuga). Istoria reprezintă forța creației care dă certitudini. Nicicând poate nu s-a scris cu atâta pasiune poezii de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
era pământul". Interpretarea cuvintelor lui Ioan Evanghelistul este susținută de ideea că Dumnezeu trona peste pustiu. Odată inițiat, contaminat de arderile secrete, nu mai există drum înapoi, procesul este ireversibil: Voi fi de bună seamă devorat/ voi fi sorbit de-adâncurile aceste/ În care toți pieiră până-acum/ Ademeniți de lirica poveste. Nu trebuia să plec să vin/ Să mă opresc într-una cu mirare/ Acum e prea târziu, floarea-nflori/ și iat-o crește fără încetare" ("Floarea neagră"). Poetul nu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
pustie-i zarea fără EL/ Poetul început de Fire/ Pe marginea prăpastiei lăsat". ("Între Pustie și nemărginire"). Poetului îi stau în față lumina necreată, necuprinsul, nemărginirea, fulgerele care îl făuresc, pentru că "fără capăt este începutul": "Mă clatină un frasin din adânc/ și ard în mine cerurile toate" pentru că simțim încercarea de-a face ceva, "ceva" mai aproape de viața omului decât de limbajul lui. Poetul pune accent pe luciditate, pe funcția de cunoaștere a poeziei, atât cât ea poate exprima metaforic lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Sămânța și iarba sunt mirabile ca sâmburele de ghindă eminescian menit să nască o pădure. Poetul vede în iarbă permanența vieții, dar și o luptă a contrariilor, luptă care face posibil progresul: Vine iarba, înspăimântă orașele/ nemăsurat le încearcă din adânc/ simt forfotind, măsurând, năvălind,/ grăunțele, sâmburii, spicele, pășunile pe care s-au întemeiat". Poetul este extaziat în fața puterii ei miraculoase, aude semințele țipând în somn și cum alunecă firele cotropitoare de iarbă; năvălește pe calea ferată, răstoarnă pietrișul terasamentelor, aude
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
dura numele peste veacuri (Enchidu). Sau, urmând același procedeu, poetul devine un personaj într-o fascinantă trecere de la concret la abstract și de la abstract la concret; de la o lărgire progresivă a spațiului de cunoaștere, la îngustarea lui, pentru coborârea în adâncuri; așa se explică reluarea familiarei reprezentări a lui Vișnu, exploatându-i în sens uman și valențele simbolice 1. " Când eram tânăr, mă comparam cu un zeu indic,/ zeu cu foarte multe brațe, foarte multe picioare/ îmi place să spun că
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Fântâna cu chipuri este și ea un argument în modalitatea de receptare și prelucrare a folclorului, apa fântânii fiind "tinerețea fără bătrânețe și viață fără de moarte", apa vie: Lanțul palid al fântânii se coboară,/ Lanțul roșu al fântânii scrise în adânc/ peste tot atât albastru curge-n seară,/ Că îmi vine să m-așez lângă fântâna și să plâng." Este un loc al reculegerii și al meditației asupra continuității vieții. Rara fericire de primăvară" reia ideea curgerii prin ani, pregnantă în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
astfel o nouă Filozofie a Naturii, din perspectiva căreia există o co-evoluție a omului și a universului (B.N.,1999, p. 78). "Spațiul interior și spațiul exterior sunt două fațete ale uneia și aceleiași lumi" (B.N., 1999, p. 106). De aceea, adâncul lumii și adâncul omului coincid. 2.2.2. Viziunea transdisciplinară despre cunoaștere " Putem ști totul despre un mic fragment de realitate (acesta e meritul indiscutabil al aventurii științifice moderne), dar nu știm cărui tot îi aparține fragmentul." (Basarab Nicolescu, Rădăcinile
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
Filozofie a Naturii, din perspectiva căreia există o co-evoluție a omului și a universului (B.N.,1999, p. 78). "Spațiul interior și spațiul exterior sunt două fațete ale uneia și aceleiași lumi" (B.N., 1999, p. 106). De aceea, adâncul lumii și adâncul omului coincid. 2.2.2. Viziunea transdisciplinară despre cunoaștere " Putem ști totul despre un mic fragment de realitate (acesta e meritul indiscutabil al aventurii științifice moderne), dar nu știm cărui tot îi aparține fragmentul." (Basarab Nicolescu, Rădăcinile libertății) "Dumneavoastră trăiți
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
care e "ascuns" în cel macrofizic), trebuie să "găsim" în noi acel nivel de percepție prin care îl putem percepe și înțelege cu adevărat. E ca și când "adâncirea" în nivelurile de Realitate trebuie obligatoriu însoțită de o "adâncire" în noi înșine. Adâncul din exterior nu poate fi înțeles cu adevărat fără o adâncire în interior. De aceea "cunoașterea nu este nici exterioară, nici interioară: ea este în același timp exterioară și interioară. Studiul Universului și studiul ființei umane se susțin reciproc" (B.N.
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
dar eu tot cred că-ți bați joc de mine. DON JUAN: Eu îmi bat joc de tine? Să mă pedepsească Dumnezeu dacă... nu spui adevărat!... Mi-ești prea dragă ca să te mint și te încredințez că-ți vorbesc din adâncul sufletului meu. CHARLOTTE: Dacă e așa cum spui, îți rămân îndatorată. DON JUAN: Mie să nu-mi rămâi cu nimic îndatorată, fiindcă n-am nici o cădere pentru asta. Frumuseții dumitale să-i fii recunoscătoare... CHARLOTTE: Vorbești prea frumos, domnule, pentru o
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
soartă mai bună și cerul, care te are în dreapta lui pază, m-a mânat într-adins încoace pentru ca să împiedic căsătoria ta și să răsplătesc cum se cuvine minunatele daruri cu care te-a împodobit. Fiindcă, frumoasă Charlotte, te iubesc din adâncul inimii mele, și atârnă doar de dumneata ca să-ți croiesc altă soartă, smulgându-te din colțul acesta sărăcăcios și să te fac să te bucuri de traiul pe care-l meriți. Dragostea asta ți se va părea poate că prea
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]