9,188 matches
-
și temute. Este o primă afirmare a ambivalenței rolului prevăzut pentru eroul aproape muribund al lui Sofocle. Moartea lui, benefică pentru acele locuri, va fi și o Ate, o moarte ce va răzbuna suferințele îndurate, pricinuite de cei ce-l alungaseră. Oedip se socotește deja o fantomă, un eidolon: nu mai este decât umbra lui însuși, atât în sensul de umbră a celui ce a fost odinioară, cât și într-un sens mai profund. Corul bătrânilor nu se înșală atunci când vorbește
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în toată amploarea și oroarea ei este Macbeth. Macbeth sau omniprezența nopții. Noaptea întâlnirii cu vrăjitoarele, noaptea gândurilor asasine și a crimei făptuite cu sânge rece, noaptea fantomelor, a somnambulismului, a nălucirilor, a halucinațiilor obsesive, „noapte impură” prin excelență, care alungă somnul și face cu neputință odihna. O noapte pe care, la sfârșitul primului act, Lady Macbeth ar dori-o atât de „de nepătruns”, încât să ascundă privirilor rana deschisă de tăișul pumnalului. O noapte în toiul căreia să o poată
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
pe scurt, un spațiu oferit și el experiențelor alterității. Noaptea cu care se încheie Neguțătorul din Veneția, luminată din plin de cerul înstelat ce veghează peste o armonie în fine regăsită, noapte scăldată în acordurile muzicii, nu izbutește totuși să alunge îndoielile, temerile, anxietatea. Chiar dacă ordinea lucrurilor a fost restabilită, incertitudinea relațiilor nu s-a risipit, iar strălucitoarea noapte păstrează încă urmele jocului crud al amăgirilor și al falselor trădări (de altfel, nu sunt pomeniți aici Troilus și Cresida, Thisbe și
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
de aici ar închide în ea amintirea nopților din Hamlet, Iuliu Cezar sau, de ce nu, a aceleia din Macbeth. Titania adoarme legănată de cântecul alaiului ei de zâne, menit să-i aducă un somn netulburat de vise urâte și să alunge din preajmă-i toate animalele nefaste (animalele prezente în ritualurile vrăjitorești, animalele de care sunt însoțite și vrăjitoarele din Macbeth). Cu toate acestea, nu va cădea ea în capcana alterității sălbatice atunci când se va îndrăgosti de Bottom, preschimbat în măgar
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
prin falia creată de lungul șir al crimelor s-ar strecura, din întuneric spre lumină, toate umbrele celor dispăruți înainte de vreme. Pentru Macbeth, această ieșire la suprafață e infinit mai stranie decât crima însăși. Fantoma care se întoarce ca să-l alunge din scaunul său este fantoma lui Banquo, și nu cea a unui rege; și totuși despre o detronare e vorba, în ultimă instanță - Macbeth o știe prea bine. De izgonirea lui de pe un tron câștigat prin vărsarea sângelui lui Duncan
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și Oberon din Visul..., Prospero din Furtuna are puterea de a convoca aceste forțe cu ajutorul unor duhuri de care se slujește. Inițial, Prospero nu fusese un locuitor al insulei pe care naufragiase cu mult timp în urmă. El ajunsese aici alungat din lumea unei curți domnești, iar puterile sale magice sunt, în realitate, legate de ostrovul pe care îl azvârlise soarta lui de surghiunit și valurile învolburate ale mării. La începutul piesei, Prospero își scoate mantia fermecată pentru a-i dezvălui
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
la apusul soarelui va fi însoțită de evocarea, într-un lung bocet, a întoarcerii în țărână, dar și a morții ca repaus definitiv și veșnică rămânere în amintirea celorlalți. Un bocet din care nu lipsesc formulele de exorcizare, menite să alunge toate relele ce ar putea veni fie din partea unor vrăjitori, fie din aceea a spectrelor celor rămași neîngropați: Vrăjitor să nu te-atingă! Nici o vrajă nu te-nvingă! Și strigoii te-ocolească! Nici un rău să nu te pască! Odihnește-n
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
după atâta vreme. Jocul „atracției”: teamă și fascinație în fața spațiilor alterității Sub frumusețea ei, Ellida ascunde și ceva din fascinația lui Gorgo, ceea ce o apropie în mod straniu de Femeia cu șobolani din Micul Eyolf, bătrâna care umblă pe coclauri alungând șobolanii, care ademenește copilul, ducându-l spre mare, spre moarte și al cărei nume înseamnă „lup” (se zice despre ea că, în timpul nopții, se preschimbă într-un strigoi cu înfățișare de lup, într-un soi de vârcolac, devenind astfel o
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
unde totul se cristalizează în „Absență” și în „Moarte”, personajele din primele tablouri ale Balconului - Episcopul, Judecătorul, Generalul - au nevoie de întreaga materialitate a teatrului. Căci numai datorită fastului teatral al ornamentelor costumului său Episcopul poate recuceri fortăreața de unde fusese alungat și unde își regăsește atributele esențiale ale funcției sale, a cărei exercitare îi împrumută ceva din încremenirea solemnă a statuilor. Ceea ce-l determină, chiar în momentul când își afirmă hotărârea de a se îndrepta spre „Absență”, spre „Moarte”, să i
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
ECONOMIA DE DICȚIONAR Exerciții de îndemânare epistemică Redactor: Carmen ȚĂRANU Coperta: Alexandru ION Avertisment Titlul acestei cărți ar putea să-l sperie pe cititor, iar subtitlul să-l alunge pur și simplu. De aceea cred că sunt dator cu câteva explicații prietenoase. Economia de dicționar este universul spiritual în care credem că poate să ne orienteze în desișul așteptărilor cotidiene. De cum este Economia așezată pe solul realității, de care
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
cunoașterea, fie în sens metafizic ca evadare a omului din condiția umană prin forțarea naturii umane de a fi transcendentală, fie în varianta iluminismului rațional care pentru ca gândirea să nu aibă limite omul (care gândește) a fost deposedat (a fost alungat) de (din) natura umană! Cezura semnifică renunțarea la situarea ad absurdum pentru a înțelege și explica, la unilateralizarea pornită din fundamentarea cunoașterii pe principiul parcimoniei excesive. Totodată, această perspectivă asupra cunoașterii repune empirismul în rândul firesc al mulțimii metodelor (o
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
și nici să nu cultivi dorințe imposibil de satisfăcut; să spui da bucuriilor oferite de existență atât timp cât ele îți împlinesc ființa; să definești ceea ce este util sau dăunător prin mulțumirea sau neajunsul pe care le provoacă; să te străduiești, să alungi din tine indispozițiile rebele; să țintești bucuria... iată modul de întrebuințare al unui hedonism care propune o plăcere fină, subtilă, elegantă: aceea, supremă, a autonomiei - în sens etimologic. Atunci, râsul se poate înstăpâni. Marele râs eliberator al celui care înțelege
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
alte locuri, cimitire de departe, unde zăceau alți copii, care n-aveau să Îmbătrânească nicicând și nici n-aveau să ajungă niciunde, ori cam așa ceva. Își amintea doar primele două rânduri: Copii așezați În fața unui muzeu (neobișnuit de) intact... A alungat amintirea și s-a Întors la Markovic. Acesta repetase Întrebarea. Chiar așa vezi? insistase. Delfini, etcetera. Faulques a făcut un gest ambiguuu. - E aici, sub piele, a spus până la urmă. În genele noastre. Numai normele artificiale, cultura, patina civilizațiilor succesive
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
ea să stea comod, și avusese vreme și să ordone patru lovituri de tun și o rachetă Tow Îndreptate spre locul ales, Înainte ca un detașament de pușcași marini americani să sosească În graba mare, bruscându-l pe colonel și alungându-i pe toți. Vreau un copil, Îi spusese lui Faulques În noaptea aceea, pe când beau suc de fructe În barul abstinent al hotelului Meridien, râzând cu hohote când Își aminteau. Vreau unul pentru mine singură, să-l duc În spate
[Corola-publishinghouse/Science/2117_a_3442]
-
se dovedește a fi o supradoză care îl paralizează. Lipsit de anticorpi, Orgon pare să-și fi pierdut orice capacitate de reacție, astfel încât remediul administrat riscă să ucidă bolnavul. Din fericire, ajutat de cei apropiați, Orgon se însănătoșește și îl alungă pe Tartuffe, spre marea satisfacție a Dorinei, cea care imaginase ingeniosul tertip destinat să smulgă întreaga casă din ghearele falsului cucernic. Dorine repurtează o victorie categorică pe planul supravegherii domestice, dar Tartuffe, temporar învins, își spune că a pierdut doar
[Corola-publishinghouse/Science/2222_a_3547]
-
aflat vindecarea, România nu și-a aflat-o Încă, dar acesta este cu totul alt subiect. În orice caz, pentru partea mea de interes personal În gnosticism, rămîn cu o datorie amară față de acei Arhonți ai răului care m-au alungat În exil, pînă mi-am găsit o patrie primitoare. Introducere În 1916, Albert Einstein publica una dintre acele foarte puține cărți care contează cu adevărat În istoria omenirii, intitulată Teoria specială și generală a relativității, pe Înțelesul tuturor. Cuvîntul german
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Însă doar ca formă goală de conținut 49. Doctrina mesalienilor nu este propriu-zis dualistă sau, În orice caz, nu mai mult decît este dualistă ortodoxia creștină. Răul, după ei, sălășluiește În oameni sub forma unui demon. Trei ani de rugăciune alungă demonul, aducînd Înapoi Sfîntul Duh. Acesta se instalează În om Într-un fel vizibil și tangibil, asemenea unui foc care Îl transformă Într-o ființă capabilă să citească În inimile celorlalți, să aibă revelații și, mai cu seamă, să-i
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
din Coran (VII.11); Însă nu era, la origine, un text gnostic. Apocriful povestește cum Azazil (Iblis În textul Coranului) refuză să-l venereze pe Salman, Omul primordial. În consecință, Azazil și cei 124 000 de adepți ai lui sînt alungați din Împărăția cerurilor. Dumnezeu Îi ia lui Azazil culoarea roșie și din ea face o perdea care să-l ascundă de privirile Îngerilor răzvrătiți. La fiecare o mie de ani Dumnezeu se arată și le face o propunere de pace
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
ale Celui Nenăscut. De aceea, rezultatul cutezanței sale este „o substanță lipsită de formă și de perfecție”36, un avorton (ektroma), la vederea căruia Mama și Întreaga Pleromă suferă 37. Eonul Limită-Cruce (Horos-Stauros) este emis de Tatăl pentru a o alunga pe Sophia din Pleromă 38. Părăsită afară, Sophia cade pradă unei patimi Împătrite: Neliniște, Durere, Confuzie și Rugă (Deesis), aceasta din urmă fiind pozitivă și reprezentînd echivalentul Conversiunii din textul lui Irineu. Eonul Rod (Karpos), emis laolaltă de Întreaga Pleromă
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
HA unei logici obscure. Prima povestire antropogonică și cosmogonică din această serie este asemănătoare cu narațiunea cuprinsă În SST61. După lăudăroasa declarație a lui Ialdabaot și după răspunsul dat de Pistis-Sophia-Incoruptibilitatea (tamant’ attako, echivalent copt al grecescului aphtharsia), Mama Îl alungă pe Arhonte În haos și În Abis, instalîndu-și În locul lui fiul, care este făcut după modelul eonilor transcendenți 62. Apoi Incoruptibilitatea privește În jos, către Apele unde i se reflectă imaginea. Puterile psihice vor s-o acapareze, dar nu reușesc
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
uman puterii lui Ialdabaot, Mama Îl trimite pe Șarpe, care o instigă pe Eva să-l convingă pe Adam să mănînce din fructul oprit al Pomului Cunoașterii; săvîrșind aceasta, cele două ființe omenești află de existența Pleromei acosmice. Ialdabaot Îi alungă din Paradis, și pe Șarpe Împreună cu ei; Șarpele se dovedește a fi rău, căci se instalează În Abis și formează acolo o Hebdomadă malefică, după asemănarea celor șapte Arhonți. Între timp, În lume, Adam și Eva, ale căror trupuri fuseseră
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
cei doi nu sînt Încă altceva decît „cadavre de ignoranță”127. Inteligența-Lumină În formă de vultur (aetos) Îi Învață să mănînce fructul Arborelui Cunoașterii, după care cuplul omenesc se Îndepărtează de Ialdabaot, care Îi blestemă (Gen. 3:14 sq), Îi alungă din Paradis și Îi Învăluie În Întuneric 128. Necazurile lor nu se Încheie aici. Lui Ialdabaot i se aprinde imaginația la vederea fecioarei Eva, o fecundează, iar ea Îi naște doi fii: pe Iahve cel cu chip de urs, care
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
care, după cum am menționat, este chiar Arborele cu pricina, li se arată sub chipul Șarpelui și o convinge pe Eva carnală să guste din fructe 132. Gelos pe strămoșii neamului omenesc, care le sînt superiori de acum Înainte, Arhonții Îi alungă din Paradis. Zoe le răspunde alungîndu-i, la rîndul ei, din cer pe pămînt. Acești Îngeri căzuți creează demoni, care Îi Învață de oameni toate meșteșugurile rele și toate religiile rele. Prima povestire din HA133 oscilează Între variantele conținute În AJ
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
refugieze În Arbore, lăsînd În locul ei o umbră. Arhonții pîngăresc umbra 136. Femeia Spirituală pătrunde În Povățuitor (Șarpele) și o Învață pe Eva carnală să mănînce din Arborele Cunoașterii 137. Samael Îi blestemă pe femeie și pe Șarpe, iar Arhonții alungă afară din Paradis cuplul primordial 138. Însărcinată de pe urma Arhonților, Eva Îl naște pe Cain, produsul colectiv al acestora. Abel Însă se trage din relația ei cu Adam139. În sfîrșit, Eva Îi naște pe Seth și pe Norea 140, cu care
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
perechi dau naștere la cîte șapte fii, numărul total al sizigiilor Morții ajungînd acum la patruzeci și nouă. Pentru a le contracara, Zoe creează șapte cupluri de puteri bune. Prima narațiune din HA155 ne spune pe scurt că Pistis-Sophia Îl alungă pe Ialdabaot În Haos și În Abis, iar În loc Îl așează pe fiul ei cel plăsmuit după modelul eonilor transcendentali. A doua narațiune este ceva mai puțin zgîrcită cu amănuntele 156: un Înger de foc, pornit din răsuflarea Zoei, Îl
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]