6,191 matches
-
ales fără a ține seama de observațiile predecesorilor săi, Roger Bacon, Leonardo da Vinci și Robert Boyle. Teoria flogisticului susținea existența unui fluid imaginar, numit "flogistic", care se afla în substanțele inflamabile și care se "pierdea" prin ardere. Și alți chimiști renumiți au crezut în existența acestui fluid: Joseph Priestley, Henry Cavendish, Carl Wilhelm Scheele. Verificările experimentale au dovedit contrariul. La cântărirea retortelor cu metalul supus calcinării, s-a observat că substanța rezultată are masa mai mare. Atunci s-a emis
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
experimente demonstrează rolul acestui gaz în arderea substanțelor și infirmă definitiv teoria flogisticului. Perioada modernă a evoluției chimiei începe cu momentul enunțării legii conservării masei. În 1774, efectuând un experiment prin care mercurului era calcinat într-o retortă de sticlă, chimistul francez Antoine Lavoisier (1743 - 1794) confirmă experimental această lege. Aceasta fusese formulată încă din 1748 de către enciclopedistul rus Mihail Lomonosov (1711 - 1765). Lomonosov contrazice teoria flogisticului subliniind că metalele sunt elemente chimice și nu substanțe compuse. Eroarea acestuia a constat
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
acestuia a constat în faptul că a presupus că reacția metalelor are loc cu aerul, care pe atunci era considerat element chimic. Pe lângă legea conservării maselor, în dezvoltarea chimiei ca știință un rol important l-a jucat mecanica newtoniană. Astfel, chimiștii din jurul anului 1800, în frunte cu englezul John Dalton (1766 - 1844) și Claude Louis Berthollet (1748 - 1822) susțineau că între particulele care reacționează chimic între ele s-ar exercita o atracție, pe care au numit-o "afinitate chimică", și care
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
devoltă electrochimia cuantică, rezultat al cercetărilor savantului gruzin Revaz Dogonadze (1931 - 1985) și ale colaboratorilor săi. La sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea se descoperă un număr mare de elemente chimice, dintre care: În 1869, chimistul rus Dimitri Mendeleev (1834 - 1907) formulează legea periodicității proprietăților elementelor chimice. Bazându-se pe aceasta , întocmește clasificarea elementelor, cunoscută mai ales sub numele de sistemul periodic al elementelor. Realizând acest tabel, Mendeleev corectează masele atomice eronate ale unor elemente și
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
întocmește clasificarea elementelor, cunoscută mai ales sub numele de sistemul periodic al elementelor. Realizând acest tabel, Mendeleev corectează masele atomice eronate ale unor elemente și anticipează existența altor elemente necunoscute în acea epocă (de exemplu: galiu, germaniu, scandiu, poloniu). Marele chimist suedez Jöns Jakob Berzelius (1779 - 1848) a descoperit unele elemente chimice (printre care: siliciu, zirconiu, titaniu, seleniu), a elaborat numeroase metode de analiză și a folosit pentru prima dată simbolurile elementelor chimice. Lucrarea sa, "Manual de chimie" (apărută în opt
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
primul tratat de chimie organică din lume. Berzelius considera că substanțele organice iau naștere sub acțiunea unei forțe necunoscute, pe care a numit-o "forță vitală" ("vis vitalis") și care există numai în organismele vii. Concepția "vitalistă" este infirmată de chimistul german Friedrich Wöhler (1800 - 1882) care reușește să obțină în laborator acidul oxalic în 1824 și ureea în 1828. Seria sintezelor organice continuă. Chimistul german Adolph Wilhelm Hermann Kolbe (1818 - 1884) sintetizează acidul acetic în 1845, iar Berthellot acetilena în
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
forță vitală" ("vis vitalis") și care există numai în organismele vii. Concepția "vitalistă" este infirmată de chimistul german Friedrich Wöhler (1800 - 1882) care reușește să obțină în laborator acidul oxalic în 1824 și ureea în 1828. Seria sintezelor organice continuă. Chimistul german Adolph Wilhelm Hermann Kolbe (1818 - 1884) sintetizează acidul acetic în 1845, iar Berthellot acetilena în 1862. Chimistul rus Aleksandr Butlerov (1828 - 1886) obține: iodura de metilen, trioximetilenul, urotropina. Toate aceste descoperiri au relevat faptul că nu există nicio "forță
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
Friedrich Wöhler (1800 - 1882) care reușește să obțină în laborator acidul oxalic în 1824 și ureea în 1828. Seria sintezelor organice continuă. Chimistul german Adolph Wilhelm Hermann Kolbe (1818 - 1884) sintetizează acidul acetic în 1845, iar Berthellot acetilena în 1862. Chimistul rus Aleksandr Butlerov (1828 - 1886) obține: iodura de metilen, trioximetilenul, urotropina. Toate aceste descoperiri au relevat faptul că nu există nicio "forță vitală", că toate procesele chimice se supun acelorași legi Pasteur a observat în 1849 că sărurile acidului tartric
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
acelorași legi Pasteur a observat în 1849 că sărurile acidului tartric produc rotația luminii polarizate, fiind astfel considerat fondatorul stereochimiei. Un fenomen similar este observat, încă din 1815, de către fizicianul francez Jean-Baptiste Biot (1774 - 1862) studiază polarizarea luminii. În 1874, chimistul olandez Jacobus Henricus van 't Hoff (1852 - 1911) și francezul Joseph Le Bel (1847-1930) explică acest efect optic prin modul de aranjare spațială a atomilor de carbon. Noțiunea de valență, introdusă în 1853 de chimistul englez Edward Frankland (1825 - 1899
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
studiază polarizarea luminii. În 1874, chimistul olandez Jacobus Henricus van 't Hoff (1852 - 1911) și francezul Joseph Le Bel (1847-1930) explică acest efect optic prin modul de aranjare spațială a atomilor de carbon. Noțiunea de valență, introdusă în 1853 de chimistul englez Edward Frankland (1825 - 1899), este definită de către italianul Stanislao Cannizzaro (1826 - 1910) în 1858, iar în 1860, la Congresul de la Karlsruhe, această definiție a fost acceptată de toți oamenii de știință. Semnalând în 1858 tetravalența atomului de carbon, chimistul
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
chimistul englez Edward Frankland (1825 - 1899), este definită de către italianul Stanislao Cannizzaro (1826 - 1910) în 1858, iar în 1860, la Congresul de la Karlsruhe, această definiție a fost acceptată de toți oamenii de știință. Semnalând în 1858 tetravalența atomului de carbon, chimistul german Friedrich August Kekulé von Stradonitz (1829 - 1896) dezvoltă teoria valenței și ajunge la concluzia că cele mai mici componente ale moleculelor sunt atomii, nu radicalii liberi. În același an, chimistul scoțian Archibald Scott Couper (1831 - 1891) dezvoltă acest concept
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
de știință. Semnalând în 1858 tetravalența atomului de carbon, chimistul german Friedrich August Kekulé von Stradonitz (1829 - 1896) dezvoltă teoria valenței și ajunge la concluzia că cele mai mici componente ale moleculelor sunt atomii, nu radicalii liberi. În același an, chimistul scoțian Archibald Scott Couper (1831 - 1891) dezvoltă acest concept arătând că atomii de carbon se pot uni între ei formând catene care stau la baza unor molecule cu structură complexă. În 1861, Butlerov susține, la Congresul Medicilor și Naturaliștilor Germani
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
formula structurală (adică de modul în care atomii din molecule sunt uniți între ei). Pentru a descrie aceasta proprietate, Berzelius introduce conceptul de izomerie. Biochimia își are originile în chimia organică, dar debutează ca știință de sine-stătătoare atunci când, în 1833, chimistul francez Anselme Payen (1795 - 1871) descoperă prima enzimă, numită astăzi amilază. În 1896, chimistul german Eduard Buchner (1860 - 1917) explică mecanismul fermentației alcoolice. Un alt eveniment important îl constituie descoperirea genei și a rolului jucat de aceasta în transferul informației
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
Pentru a descrie aceasta proprietate, Berzelius introduce conceptul de izomerie. Biochimia își are originile în chimia organică, dar debutează ca știință de sine-stătătoare atunci când, în 1833, chimistul francez Anselme Payen (1795 - 1871) descoperă prima enzimă, numită astăzi amilază. În 1896, chimistul german Eduard Buchner (1860 - 1917) explică mecanismul fermentației alcoolice. Un alt eveniment important îl constituie descoperirea genei și a rolului jucat de aceasta în transferul informației celulare, când asistăm la apariția unui domeniu nou, biologia moleculară. În a doua jumătate
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
ceea ce conduce la studiul particulelor elementare. Fizicianul german Ludwig Boltzmann (1844 - 1906) sugerează posibilitatea ca energia unui sistem fizic să fie discretă, ceea ce îl determină pe Max Planck (1858 - 1947) să formuleze, în 1900, ipoteza cuantică. În 1927, fizicianul și chimistul american Robert S. Mulliken (1896 - 1986) împreună cu fizicianul german Friedrich Hund (1896 - 1997) elaborează "teoria orbitalului molecular". Americanul John C. Slater (1900 - 1976) introduce, în 1930, un model matematic bazat pe funcții exponențiale pentru descrierea orbitalului atomic. Chimistul american Linus
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
fizicianul și chimistul american Robert S. Mulliken (1896 - 1986) împreună cu fizicianul german Friedrich Hund (1896 - 1997) elaborează "teoria orbitalului molecular". Americanul John C. Slater (1900 - 1976) introduce, în 1930, un model matematic bazat pe funcții exponențiale pentru descrierea orbitalului atomic. Chimistul american Linus Pauling (1901 - 1994) se remarcă prin aplicarea mecanicii cuantice în chimie. Descoperirile sale au condus savanții britanici la determinarea structurii de dublă elice a moleculei de ADN. Descoperirea, în 1895, a razelor X de către Wilhelm Conrad Röntgen (1845
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
a efectuat bombardarea nucleelor atomice de azot cu helioni, obținând protoni și nuclee de izotopi ai oxigenului. Compatriotul său, James Chadwick (1891 - 1974), în 1932, prin bombardarea nucleelor de beriliu cu helioni, obține nuclee de carbon și neutroni. În 1938, chimistul german Otto Hahn (1879 - 1968) reușește fisiunea nucleară a uraniului și a toriului.
Istoria chimiei () [Corola-website/Science/308466_a_309795]
-
Profesor Dr. (n. 22 iulie 1940, București) este un chimist francez , membru de onoare al Academiei Române (din 1993), căruia în 1996 i s-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității București. Și-a făcut studiile liceale la Paris și a continuat, tot la Paris, la Scoala Națională de
Alexandre Revcolevschi () [Corola-website/Science/307402_a_308731]
-
l este un element chimic radioactiv, notat cu simbolul Ac, descoperit în anul 1899 de către chimistul André-Louis Debierne având numărul atomic 89, iar masa atomică este de 227,0278 uam. A fost primul element radioactiv care a fost izolat, deși poloniul, radiul și radonul erau observate înainte, însă neizolate până în anul 1902. Este întâlnit sub forma
Actiniu () [Corola-website/Science/303164_a_304493]
-
1944, unde a studiat chimia. A devenit președinte al Asociației Universitare Conservatoare din Oxford în 1946, fiind cea de-a treia femeie care să ocupe această funcție. A absolvit cu un titlul de gradul doi, și a lucrat ca cercetător chimist pentru British Xylonite și mai apoi pentru J. Lyons and Co., unde a ajutat la producerea metodelor de păstrare a înghețatei. Thatcher a murit în dimineața zilei de 8 aprilie 2013, la hotelul The Ritz din Londra, în urma unui accident
Margaret Thatcher () [Corola-website/Science/303222_a_304551]
-
(n. 9 mai 1937, Cluj, județul Cluj) este un chimist, profesor la Universitatea Babes-Bolyai Cluj-Napoca, academician român, ales pe 5 aprilie 2006 în funcția de președinte al Academiei Române. A fost ales membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei. Născut în Cluj, pe 9 mai 1937, a urmat studiile
Ionel Haiduc () [Corola-website/Science/302303_a_303632]
-
abuz și grava adicție (dependență) a fost inclusă pe lista drogurilor narcotice de abuz și interzisă în numeroase state. Heroina sau diacetilmorfina este un derivat semisintetic opioid. Heroina a fost sintetizată prima oară în 1874 de către C.R. Alder Wright, un chimist englez care lucra la spitalul StMary. El a combinat morfina cu diferiți acizi sau derivați ai acestora, iar atunci cînd a încălzit morfina în prezența anhidridei acetice timp de mai multe ore a obținut un produs pe care el l-
Heroină () [Corola-website/Science/302339_a_303668]
-
conductor sub tensiune electrică. La o săptâmană de la aflarea acestei descoperiri, cercetătorul francez Andre Marie Ampere va demonstra că doi conductori purtători de curent electric se vor comporta ca și cei doi poli ai unui magnet. În 1831 fizicianul și chimistul englez Michael Faraday a descoperit că un curent electric poate fi indus într-un fir și fără conectarea acestuia la o baterie, fie prin mișcarea unui magnet, fie prin plasarea altui conductor cu un curent variabil în vecinătatea conductorului în
Electromagnetism () [Corola-website/Science/302375_a_303704]
-
de Tournefort, Histoire des plantes des environs de Paris. Datorită acestei publicații a fost numit membru în Academia Franceză de Științe și în 1727 membru străin al Royal Society. Multe persoane au studiat botanica sub îndrumarea lui, de exemplu faimosul chimist Antoine Lavoisier. El a scris mai multearticole/documentări importante (1739-1742), între ele "Examen de quelques Productions marines qui ont été mises au nombre des Plantes, qui sont l'ouvrage d'une sorte d'Insectes de Mer", privind clasificarea zoofitelor și
Bernard de Jussieu () [Corola-website/Science/302385_a_303714]
-
o linie galbenă în spectrul solar, numind-o "linia Fraunhofer D", deoarece era destul de apropiată de liniile cunoscute D și D ale sodiului. A concluzionat că era cauzată de un element existent în Soare și necunoscut pe Pământ. Lockyer și chimistul englez Edward Frankland au denumit elementul prin termenul grecesc pentru Soare, ἥλιος ("helios")." La data de 26 martie 1895, chimistul britanic Șir William Ramsay a izolat heliul prin tratarea unui mineral numit cleveit (o varietate a uraninitului ce conține cel
Heliu () [Corola-website/Science/302350_a_303679]