6,332 matches
-
pe robot. Nu știu de câte ori am ascultat mesajul acela împreună cu Tom și cu Honey, dar am derulat banda de destule ori ca să învățăm pe dinafară fiecare propoziție. De fiecare dată când îi auzeam vocea, mi se părea un pic mai disperată, un pic mai tensionată, un pic mai speriată. Vorbea încet, abia ridicând glasul la mai mult de o șoaptă de la început până la sfârșit, dar cuvintele erau atât de ucigătoare, încât aveau impactul unui urlet. Tom. Eu sunt, Rory. Sun de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
ei și le-am găsit, amândouă dezbrăcate peste pături, adormite una în brațele celeilalte. Și s-au trezit? — Nu. Am închis ușa cât am putut de încet și am coborât scara în vârful picioarelor. Ce mă fac? Sunt atât de disperată, că-mi vine să-mi tai venele. Săracul Tony. Pentru prima dată de când m-a părăsit, mă bucur că e mort. Mă bucur că nu mai e ca să vadă... chestia asta oribilă. I-ar fi frânt inima. Fiica lui să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
ca „ăia”, știm noi cine... Singurul lucru cert și care putea fi spus era că femeia nu era nici nebună, nici rău intenționată. „Cam asta le-am explicat și eu”, îmi mărturisește M. „Doar că m-au întrebat și mai disperați : «Bine, și atunci noi ce facem ?». La care n-am știut ce să le mai spun...” Cam asta este, într-un fel, problema multiculturalismului pentru oamenii de rînd : toată lumea se confruntă cu astfel de întîmplări și nimeni nu știe modul
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
bâlbâit, dar încet încet am prins tema muzicală și mi s-a făcut pielea de găină, de emoție, când mi-am dat seama ce cânt! Era muzica de la ceasul cu figurine al lui Jacques! Sunt doi ani de când caut ca disperata să aflu ce e, nimeni, nimeni n-a recunoscut-o... Pe cine n-am întrebat, până și pe domnul Wiest! Și-acum, așa, pe neașteptate, am descoperit-o chiar în teancul meu de pe pian, cine știe de când stătea acolo. Cam
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
de-acolo pe Bulevardul Elisabeta până la stația Cișmigiu. Din stație venea pe jos, pe lângă grădină - vara era o bucurie să vezi rondurile de flori în culori vii și ceasul solar -, apoi cotea la dreapta pe Brezoianu și iată-l ajuns, disperat că n-a găsit nici o întâmplare bună de transformat în articol de prima pagină. Prea mergea totul bine și toți oamenii erau la locul lor și prevenitori, pe drumul lui. Or, abia dezordinile și incidentele, incendiile și hoțiile erau un
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
până în paradis. Valorile noastre sunt, poate, așchii rămase de la zei. Cain și-a ucis fratele și a avut copii cu Eva, mama lui. Biblia începe deci cu incest și crimă. Păstrăm în noi, ca într-o scoică, ceva din urletul disperat al lui Prometeu. Ciobanul își poartă universul alături de el pe măgar. Capodoperele par dictate de zei. Adam, Paris și Newton sunt principalii agenți publicitari ai mărului. Inteligența lui Faust nu putea învinge șiretenia Diavolului. Intră în mit talentele care mor
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
în viață, nu să trăim. Din păcate, noaptea Anului Nou nu reprezintă decât o transbordare a obsesiilor. Bătrânețea nu mai este hărtănită de instincte, ci de scleroză. Suntem poluați. Nici animalele de pradă nu ne mai mănâncă decât în situații disperate. Marile eșecuri ale democrației se numesc Socrate și Hitler. Milioane de oameni simulează viața. Condiția umană se malignizează văzând cu ochii. Statuile ridicate în timpul vieții nu vindecă amneziile posterității, ci generează greață. Foarte multe creiere par născute din greșeală. Un
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
din spitale. Mergem spre un analfabetism al sensibilității. Toate doctrinele care și-au propus să schimbe omul au eșuat lamentabil. Omul a ajuns pe Lună, trecând prin Hiroșima și Cernobâl. Se pare că alienarea rămâne principalul produs al progresului. Căutăm disperați răspunsuri la întrebările fundamentale. Deși știm că așa ceva nu există. A rămas extrem de fragilă granița dintre speranță și disperare. Țăranii nu au timp de insomnii. Și nici de angoase. Primitivii sunt imuni la alienare. Evul mediu a fost al poeților
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
și după ce coborâm în mormânt, cei apropiați aruncă în noi cu bulgări de pământ. Sper să fiu așteptat dincolo cu stegulețe și pancarte. In tinerețe zburdam singur. Acum simt că vine o urâtanie din urmă. Apropierea morții ne transformă în disperați, nu în filosofi. Pe termen lung, învinge tăcerea. Unele popoare îi dau și agoniei un iz de voluptate. Nu poți fugi prea mult din calea morții. Pe Tolstoi, de exemplu, l-a ajuns chiar în prima haltă. Unii oameni devin
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
toate celelalte motive luate la un loc era faptul că Bidaru vedea în ea pe viitoarea soție și mamă a copiilor lui sănătoși și isteți. În treacăt fie spus, și el trecuse printr-o asemenea invazie de acnee juvenilă, când disperat, nici nu îndrăznea să se uite la o fată, deoarece îi era rușine cu obrajii și mâinile sale. Mai mult decât atât, ca să-și mascheze defectele devenise mofluz, butucănos și uricios. Acum, slavă Domnului, era curat, sănătos și optimist. Și
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
așa cum îl îndrumase învățătorul în timpul numeroaselor repetiții, după care urmă răspunsul deznădăjduit al mamei: "Mai rabdă, puiul mamei, până mâine/ Că mâine ducem grâul la morar!". Părinții și invitații, cu frunțile ude de sudoare, ascultau și plângeau. Directorul făcea semne disperate să înceteze. Trebuia întrerupt cu orice preț! Bidaru tot nu pricepea nimic. Bănuia că aceștia vor să-i sufle. Îl credeau incapabil. Nu avea nevoie de sufleor: " Mi-e foame, dragă mamă! Nu e pâine!/ De-o firimitură-mi este
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
stăvilar puteau traversa apa învolburată și puteau să ajungă pe celălalt mal fără a fi sfâșiați. Trebuiau să se grăbească. Mai era un singur obstacol. Prima treaptă din beton armat era perfect verticală, la înălțimea umărului. El dintr-un salt disperat, scrijelindu-și mâinile și picioarele, s-a urcat pe ea. Trebuia s-o ridice și pe sora lui. O ținea strâns de mână. Era foarte grea. Îl trăgea în jos. Cu eforturi supraomenești a reușit și de data aceasta. Acum
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
semne cu mâinile, demonstrând în felul lor atașamentul și dragostea pentru cei plecați. Fiind ultimul în șir, trebuia să se grăbească. Absolut toți aveau o misiune sacră, riscantă și greu de îndeplinit. Lăsau în urmă membrii numeroasei comunități înspăimântați și disperați, ajunși la epuizare fizică și morală, în special, din cauza foamei, a întunericului și a aerului viciat din interior, în ciuda faptului că în împrejurimi se găseau de toate: hrană din belșug, lumină, aer curat și binefăcător din abundență. În ultimele zile
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
prieten din copilărie, din punctul lui de vedere, îi devenisem cel mai mare dușman. Ții minte și pe stradă, când ne întâlneam întâmplător, ne ocoleau de parcă am fi fost ciumați. În cei aproximativ patru ani, până la fuga ei, la eforturile disperate depuse de propria sa mamă, precum și la toate insistențele noastre de a ne împăca, răspunsul era unul și același: un refuz categoric. În timp ce discuta cu soția Bidaru simți nevoia să-și potolească nervii, apelând la binefacerile viciului de care, în ciuda
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
avut cât de cât dreptate, înseamnă că noi toți ceilalți suntem anormali, nu știm nici ce se întâmplă în jurul nostru. Li s-a cerut o dovadă, cât de simplă dar palpabilă, a existenței acestora. Cu tot respectul pentru încercările lor disperate, nu au putut aduce nici un argument concret în sprijinul celor afirmate. Au adus ca probă de pe malul mării niște pungi cu nisip ce conțineau dovezi concrete, după părerea lor, ale existenței acestora. Până la urmă au fost sfătuiți să-și vadă
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
și a lui Tudor. ...Și așa, cum povestea cu atâta obidă, în suflet, deodată mintea i se întuneca, se prăbuși în sinea lui, și se pomeni strigând: „-Tudore!... măi Tudore, hai, odată, ieși din casă, striga el cu deznădejdea omului disperat, către locul pustiu și plin de bălării. Locul acela, din poiană, pe care a fost casa pădurarului, îl chema... îl atrăgea irezistibil ca un magnet. Acolo, la marginea lizierei de fagi și goruni, de peste deal de Șuletea, doar acolo era
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
aceeași măsură. Și așa, a ajuns voinic și deosebit de inteligent. ...De la o vreme, Suru, așa îi rămase numele, dispărea de acasă, la început câte o după-amiază, și-până la câte o zi... ori o zi și o noapte... Anuca îl căuta disperată... Pentru el, din adâncurile codrului răsuna o chemare ancestrală... o chemare pe care o auzea numai el, și, ori de câte ori auzea această chemare tainică, tulburătoare și irezistibilă, se simțea silit să părăsească bătătura ocinei pădurarului, și pe Anuca... și să se
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Parvu fu sfâșiat de la ochi până la falca de jos. Pârvu rămase prăbușit, sfâșiat în bucăți pe zăpada bătătorită și însângerată. Când Anuca se dezmetici, cei doi lupi, mari cât niște viței, cu Pârvu în colți fugeau spre lizieră. Sultan necheza disperat și lovea cu copitele în podele. Anuca alergă la grajd... ușa era deschisă... Din întuneric apăru un cap enorm, și, două puncte arzând gălbui o străpunse. În ușa grajdului, tot mai limpede se deslușea a fi silueta unui animal mare
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
puternic și fără control, foarte ușor începeau palpitațiile s-o necăjească groaznic, inima simțind clar cum îi bate în piept haotic și, deci, aritmic. În astfel de momente critice, căile respiratorii i se înfundau aproape cu totul, încât, în încercarea disperată de a nu se sufoca, începea involuntar să scoată niște grohăituri sinistre din fundul pieptului și să tușească. Pentru cunoscători, aceste simptome regretabile și supărătoare (care nu sunt singurele, atenție!) sunt foarte cunoscute și nu miră deloc, căci acum, la
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
data aceasta, să miroase a umblet relaxat, cu respirație adâncă. Ieșise cu pas vioi și nu se oprise decât în cartierul cu străzile preferate. Cei carel întâlniseră, n avuseseră cum să-l întrebe unde merge și el să răspundă aproape disperat că nu caută nimica, mascând ușor pană de memorie. Mersul alert și la obiect, nu numai că nu stârnea curiozitatea trecătorilor, dar nici nu lăsa să se înțeleagă cum că ar mai fi, într-adevăr, bolnav. E adevărat, nu mai
Fascinantul corn de vânătoare by Nicolae Suciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1284_a_2205]
-
purtase în spate ultimele două zile abia izbuti să murmure câteva cuvinte înainte de a se prăbuși fără cunoștință. Porunci să se pregătească pentru ei cel mai bun cort, și sclavii și fiii lui îi îngrijiră zi și noapte, într-o disperată luptă pentru a reuși, împotriva oricărei logici, să-i mențină în viață. Fără cămile, fără apă, fără călăuze și fără să aparțină vreunei rase din deșert, părea un miracol al Cerului că reușiseră să supraviețuiască apăsătorului și pătrunzătorului siroco din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
neașteptate, ca niște fantome dornice să se năpustească asupra oamenilor și animalelor, ca să se piardă apoi - așa cum sosiseră - în infinitul neant al pustiului fără hotare. „Trebuie să existe o graniță pe undeva. Sunt sigur...“, spusese pe un ton de neliniște disperată, și acum era mort. Nimeni nu-i vorbise înainte lui Gacel de granițe, fiindcă niciodată nu existaseră între hotarele Saharei. „Ce graniță ar opri nisipul ori vântul?“ își întoarse chipul spre noapte și încercă să înțeleagă, dar nu reuși. Oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
cuptor ce la orele amiezii ajungea adesea să aibă șaizeci de grade. Cele trei duzini de soldați care alcătuiau garnizoana își petreceau jumătate din viață blestemându-și soarta la umbra palmierilor, iar cealaltă jumătate, dând la lopată într-un efort disperat de a înlătura nisipul și de menține curat îngustul drum de pământ ce le permitea să comunice cu lumea exterioară și să primească provizii și corespondență la fiecare două luni. în urmă cu treizeci de ani, când unui colonel nebun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
sfârșitul veacurilor. „A fost odată un om - povestea acesta - pe care îl îndrăgise în mod deosebit gri-gri-ul lăcustei. Locuia în Arabia și, an după an, fără greș, plaga blestemată sosea să distrugă lanurile și câmpurile lui și ale concetățenilor săi. Disperați, vecinii îl duseră în fața califului, rugându-l să-l execute, căci altfel aveau să moară toți de foame, dar califul, care înțelesese că bietul om nu avea nici o vină, îi luă apărarea, spunând: Dacă îl ucid, gri-gri-ul lăcustei, care îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
la un semnal abia așteptat, moment în care civilul lipit de urechea mea a devenit, brusc, mare iubitor de Z, începând să mă mângâie părintește pe creștet. Iar mama lui Ucu, ieșită și ea în prag, a început să strige disperată: "Criminalilor, mi-ați omorât băiatul!" Soldații au intrat cu Ucu în apartament, în vreme ce eu, ca și cum ar fi trebuit să preiau de la Ucu încă o parolă, i-am urmat, deși zâmbetul în draci al civilului îndrăgostit de mine îmi spunea imperativ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]